O serie documentară marca ECOPOLITICA.ro
Totul a început, aparent, cu memoria. O postare a IICCMER despre fosta colonie de exterminare de la Periprava conținea un detaliu care schimba direcția documentării: Rewilding România ar „administra” o parte a fostei colonii. De aici, firul a mers spre terenuri, administrații suprapuse, ONG-uri, granturi, rapoarte verzi și o industrie a salvării Deltei pe care abia începem să o verificăm.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) amintea investigațiile arheologice din septembrie 2013, când, în localitatea Periprava, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea, au fost confirmate urmele unei gropi comune cu rămășițe umane aparținând unor foști deținuți politici morți în colonia de muncă identificată sub indicativul 0830.
Documentarea IICCMER — acte de deces, fișe matricole penale, procese-verbale de constatare a decesului, adeverințe de înhumare — a stat la baza demersurilor judiciare care au dus ulterior la condamnarea fostului comandant al coloniei, Ioan Ficior, pentru crime împotriva umanității.
Acesta era, în sine, un subiect suficient de grav. Periprava nu este doar un sat de la capăt de Deltă, nu este doar un punct pe hartă, nu este doar o imagine de sat izolat între ape, stuf și nisip. Este un loc în care memoria represiunii comuniste are o greutate materială, cu gropi, oase, acte, morți, supraviețuitori, responsabilitate penală și o istorie pe care statul român a recuperat-o târziu, greu și incomplet.
Dar în postarea IICCMER exista un detaliu care a schimbat direcția întregii documentări.
Institutul anunța că, în urma invitației adresate de Rewilding România, „organizație care administrează o parte a fostei colonii de la Periprava și își propune și integrarea memoriei spațiului concentraționar în activitățile sale”, reprezentanți ai IICCMER au efectuat o vizită de lucru la Periprava. În cadrul acestei vizite, spune postarea, au fost evaluate posibilitățile de colaborare privind valorificarea memorială și științifică a fostei colonii penitenciare, urmând ca IICCMER să ofere consultanță de specialitate.
Formularea părea, la prima citire, o știre pozitivă, despre o instituție a memoriei comunismului ce intră în dialog cu o organizație de mediu pentru a integra memoria unui fost lagăr de concentrare într-un proiect local. O idee firească, poate chiar necesară. Periprava nu poate fi redusă nici la biodiversitate, nici la turism, nici la trasee de vizitare. Dacă acolo există o fostă colonie de muncă, memoria locului trebuie protejată, cercetată și explicată.
Pentru un jurnalist, un simplu verb poate deschide o anchetă.
În text apărea formularea că Rewilding România „administrează o parte a fostei colonii de la Periprava”. Nu „vizitează”, nu „colaborează”, nu „este interesată de”, nu „susține un proiect”. Administrează. Iar întrebarea a venit firesc. Ce anume administrează? În baza cărui act? Ce parte a fostei colonii? Teren? Clădiri? Un perimetru? Un proiect? O zonă dintr-un areal mai larg? Cine este proprietarul? Cine este administratorul legal? Ce rol are ARBDD? Ce rol are comuna C.A. Rosetti? Ce rol are statul român? Ce rol are organizația privată?
Apoi, întrebarea s-a lărgit. Pentru că Periprava nu este doar Periprava. Periprava este în Delta Dunării. Iar Delta Dunării nu este un teritoriu obișnuit. Este rezervație a biosferei, sit UNESCO, teritoriu Natura 2000, spațiu cu regim special, frontieră hidrologică, zonă de interes strategic, destinație turistică, obiect de politici publice și, în ultimii ani, magnet pentru finanțări europene, granturi private, proiecte de biodiversitate, economie socială, rewilding, turism sustenabil și consultanță. Asta ambalat elegant, în limbaj european, de lemn.
De la acel verb — „administrează” — am început să coborâm sub suprafață.
Mai întâi, am verificat site-urile Rewilding România și Rewilding Danube Delta. Am găsit organizații, rețele, pagini în limba română, engleză și ucraineană, proiecte în Carpații Meridionali, proiecte în Delta Dunării, trimiteri către Rewilding Europe, către parteneri, către finanțări și către o nouă economie a naturii. Am găsit formule frumoase, precum restaurare ecologică, natură sălbatică, reconectarea apelor, refacerea faunei, economie bazată pe natură, comunități locale, turism sustenabil.
Apoi au apărut banii.
Granturi internaționale. Endangered Landscapes Programme. Arcadia. Rewilding Europe. Aproximativ 2,1 milioane euro pentru proiectul Danube Delta. Zeci de mii de hectare. România, Ucraina, Republica Moldova. Poldere, zone umede, pășunat natural, specii reintroduse, procese ecologice, indicatori de impact. Pe lângă acestea, alte programe, cum sunt ITI Delta Dunării, fonduri europene, economie socială, GAL-uri, administratori de grant, centre respiro, training, consultanță, digitalizare, energie verde.
Și, în timp ce harta finanțărilor se lărgea, harta alarmelor publice devenea tot mai greu de ignorat.
În 2023, scandalul Bâstroe ridica întrebări despre dragaje, navigabilitate, impact hidrologic și lipsa unor studii clare. În 2024, raportul ARBDD privind starea mediului prezenta o Deltă administrată, monitorizată și descrisă în limbaj tehnic. În 2025, un fost guvernator al Deltei vorbea public despre canale secate, lacuri impracticabile și despre o Deltă care „nu mai are apă”. În 2026, Ministerul Mediului comunica primele concluzii ale Corpului de Control, care a scos la iveală disfuncționalități sistemice, fonduri europene fără rezultate concrete, proiecte întârziate sau afectate, controale aplicate discreționar, risc major pentru obiectivul de protecție a mediului și trimiterea raportului către ANI și DNA.
În același timp, finanțările continuau. În 2026, noi liste de proiecte pentru ITI Delta Dunării arătau zeci de milioane de lei pentru economie socială, administratori de grant, consultanță și structuri de implementare. Alte materiale promovau finanțări pentru centre respiro în Delta Dunării. GAL-urile afișau apeluri, ghiduri, proceduri, rapoarte de selecție. Ecosistemul de proiecte mergea înainte, aproape indiferent la faptul că însăși autoritatea de mediu descria administrația Deltei în termeni de avarie instituțională.
Așa s-a născut această serie. Nu dintr-o prejudecată împotriva ONG-urilor. Nu dintr-o campanie împotriva ecologiei. Nu dintr-o teorie despre „străinii care fură Delta”. Acestea sunt scurtături leneșe și toxice. Delta Dunării are nevoie de bani, de protecție, de știință, de restaurare, de servicii sociale, de infrastructură și de proiecte serioase.
Dar tocmai pentru că are nevoie de toate acestea, întrebarea care devine obligatorie este cine verifică cheltuirea banilor și implementarea proiectelor. Și în ce măsură, aceste proiecte, dacă se fac în realitate, ajută localnicii în viața dură, de zi cu zi, din Delta Dunării.
Cine verifică impactul real al finanțărilor? Cine validează cifrele? Cine auditază restaurarea? Cât din bani ajunge efectiv în comunitățile Deltei și cât rămâne în management, consultanță, training, raportare și intermediere? Cine produce narativul oficial despre Delta „salvată”? De ce raportările oficiale nu au anticipat criza descrisă ulterior? Cine răspunde pentru proiectele compromise? Și, mai ales, cine are curajul să compare Delta din PDF-uri cu Delta din teren?
Acesta este primul articol dintr-o serie mai amplă.
Pornim de la Periprava, de la memoria unei colonii de exterminare și de la un detaliu aparent secundar dintr-o postare instituțională. Dar ajungem repede la o problemă mult mai mare: Delta Dunării ca teritoriu al finanțărilor, ONG-urilor, consultanței, raportărilor verzi și responsabilităților greu de urmărit.
Deocamdată, am ridicat doar primul strat. Sub el sunt documente, bani, terenuri, administrații suprapuse, proiecte transfrontaliere, rapoarte, tabele, instituții și întrebări pe care le vom pune, una câte una, celor care au semnat, au finanțat, au administrat, au raportat și au promis că salvează Delta Dunării.
Urmează un documentar de investigație în episoade, despre rețeaua care cheltuie milioane de euro, din bani europeni, pentru a revitaliza Delta Dunării. De la documentele adunate din 2015 până astăzi până la mărturiile localnicilor a căror viață nu s-a îmbunătățit și o deltă unică în Europa, pe cale de dispariție, Ecopolitica vă va purta printr-o investigație-foileton despre ape limpezi, ape tulburi și mult mâl administrativ și financiar.
