Conducerea Spitalului Municipal a prezentat public corpul nou al Clinicii Balneo, dar cei 60 de pacienți continuă să fie internați în pavilionul vechi, cu saloane de până la opt paturi, grupuri sanitare puține și insalubre precum și o autorizație DSP care nu explică unde se află toate cele 15 paturi de Reumatologie.

Pe 16 iulie, după săptămâni în care termometrele din saloane au trecut de 30°C, muncitorii au adus în curtea clinicii aparate de aer condiționat vechi și murdare, le-au desfăcut, reparat și remontat, apoi au perforat pereții interiori și fațada unei clădiri-monument pentru a trage țevi și cabluri. Aerul condiționat a venit târziu. Întrebările despre proveniența echipamentelor, avize și responsabilitatea conducerii au rămas.

PE SCURT

Conducerea Spitalului Municipal prezintă la vizitele oficiale corpul nou al Clinicii Balneo, modern și potrivit pentru fotografii și postări de propagandă a administrației Fritz. Pacienții nu sunt însă internați acolo. Cei 60 de bolnavi dorm, mănâncă, primesc tratamentul și își fac igiena în pavilionul vechi de pe Bulevardul C.D. Loga 42–44. Fostul șef al secției, dr. Armand Gogulescu, semnalase în repetate rânduri conducerii lipsa climatizării, insuficiența spațiului și situația grupurilor sanitare. Potrivit surselor din clinică, el l-a condus inclusiv pe primarul Dominic Fritz prin clădirea veche, pentru ca administrația să vadă realitatea pe care ulterior a preferat să o lase în afara cadrului oficial.

Clinica are 42 de paturi la etaj și 18 la parter. Repartizarea din teren coincide numeric cu anexa autorizației DSP: salonul 5 are opt paturi, iar saloanele 7 și 11 au câte șapte. Nu este o supraaglomerare accidentală, produsă într-o gardă dificilă, ci organizarea curentă cunoscută de autoritatea sanitară. DSP confirmă că Secția Clinică Medicină Fizică și de Reabilitare funcționează la C.D. Loga cu 60 de paturi, dintre care 15 aprobate pentru Compartimentul Clinic de Reumatologie.

Problema cea mai greu de explicat rămâne accesul la igiena elementară. Pentru cele 42 de paturi de la etaj există, potrivit personalului și aparținătorilor, un singur grup sanitar mixt, cu două toalete și o cabină de duș. La parter, numai două saloane au dotări proprii. Celelalte trei însumează 13 paturi, iar o parte dintre pacienți folosesc toaleta de la etaj — cei care mai pot urca scările. Autorizația DSP menționează pe hârtie un grup sanitar pentru pacienți la parter, astfel că spitalul trebuie să explice dacă acesta este funcțional, accesibil și folosit conform destinației. Cum ajunge la toaletă un bolnav internat pentru recuperare locomotorie atunci când toaleta pe care o poate folosi se află la alt nivel?

La sfârșitul lunii iunie, peste această organizare s-a suprapus canicula, care continuă și în luna iulie. Fotografii realizate în spații diferite ale clinicii arată termometre care indică aproximativ 29–33°C, la interior, în saloane. Nu sunt dispozitive metrologice certificate, dar valorile apropiate, surprinse cu mai multe aparate, confirmă sesizările pacienților și aparținătorilor. Pentru bolnavii vârstnici, cardiaci sau hipertensivi, căldura persistentă nu înseamnă doar disconfort. Vasodilatația produsă de temperatură se suprapune peste efectele unor proceduri de recuperare care pot modifica deja tensiunea și pulsul. Personalul lăsa deschise ușile birourilor climatizate, încercând să împingă aerul rece spre holuri și saloane. Dr. Claudiu Avram, actualul șef contestat al secției, a cumpărat din banii proprii un ventilator pentru un salon de Reumatologie, specialitatea sa. În rest, nicio atenție pentru pacienți, doar multe vorbe goale, ședințe, tensiuni și amenințări mai mult sau mai puțin voalate.

Aparatele de aer condiționat au ajuns pe 16 iulie, după primul mare episodul de caniculă din acest sezon. Fotografiile nu arată echipamente noi, scoase din cutii, ci unități fără ambalaje, carcase desfăcute, filtre încărcate cu praf și impurități și componente pregătite în curtea clinicii pentru verificare, curățare sau reparație. Nu putem afirma că toate aparatele erau recondiționate. Putem spune că purtau urme evidente de folosire și că spitalul trebuie să prezinte pentru fiecare marca, seria, numărul de inventar, locul din care provenea și fișa de igienizare.

Montajul a însemnat mai mult decât prinderea unor unități exterioare. Muncitorii au perforat pereții saloanelor și ai holurilor, au trecut conducte frigorifice și cabluri prin zidărie, au lăsat trasee aparente și tencuială desprinsă în jurul găurilor, apoi au fixat aparatele direct pe fațada din curte. Clădirea de la numărul 44 este monumentul istoric TM-II-m-B-06147. Fotografiile demonstrează intervenția fizică brutală asupra imobilului protejat. Legalitatea spargerii zidurilor depinde de existența avizului de patrimoniu și de corespondența dintre documentația aprobată și lucrarea executată. Necesitatea climatizării era evidentă. Urgența creată prin întârziere nu transforma însă monumentul într-un perete oarecare.

Executantul, HQ Level Business Services, nu era un prestator chemat punctual pentru câteva aparate. Între aprilie și iulie 2026, Spitalul Municipal i-a atribuit șapte achiziții HVAC, în valoare nominală cumulată de 178.625 de lei, pentru mentenanță, igienizare și reparații pentru aparate individuale, intervenții la chillere și centrale de tratare a aerului, demontarea a 30 de unități interioare, montarea a 14 aparate descrise drept „existente” și alte lucrări corective. Succesiunea impune verificarea traseului echipamentelor. Aparatele montate la Balneo provin dintre cele demontate anterior din alte clădiri ale spitalului? În același timp, autorizația DSP localizează explicit numai nouă dintre cele 15 paturi aprobate pentru Reumatologie și poartă mențiunea „cu program de conformare anexat”, dar programul nu a fost transmis redacției.

Corpul nou poate deveni o investiție utilă. Chiar și după ce va fi funcțional și dat oficial în folosință, el nu schimbă viața pacientului din pavilionul vechi. Acolo sunt saloanele cu șapte și opt paturi. Acolo sunt cele două toalete și singurul duș de la etaj. Acolo termometrele trec de 30°C. Acolo au fost trase țevile prin saloane și găurite zidurile monumentului. Pacientul nu doarme într-un comunicat de presă și nu își face igiena într-o fotografie cu primarul. Se internează în clădirea pe care fotografia o lasă în afara cadrului.

INVESTIGAȚIA ECOPOLITICA

Clinica groazei din fața corpului nou de clădire

La vizitele oficiale, Clinica de Balneologie a Spitalului Municipal Timișoara arată modernă. Primarul Dominic Fritz este condus prin corpul nou construit în spatele pavilionului istoric, clădire cu spații curate, instalații recente, încăperi pregătite pentru consultații și tratamente. Este clădirea potrivită pentru fotografii și comunicate de presă. Numai că nu acolo se desfășoară viața celor 60 de pacienți internați.

Bolnavii sunt cazați în pavilionul vechi din față, la Bulevardul C.D. Loga nr. 42–44. Acolo dorm, iau masa, primesc tratamentul și încearcă să-și facă igiena zilnică. Acolo se află saloanele cu șapte și opt paturi, grupurile sanitare puține și încăperile în care, în timpul caniculei, termometrele trec de 30 de grade Celsius.

Corpul nou nu este încă dat în folosință pentru spitalizarea continuă și nu are în componență saloane ori spații de cazare a pacineților ci doar bazin și săși de tratament. Documentele furnizate de DSP Timiș confirmă că Secția Clinică Medicină Fizică și de Reabilitare funcționează la C.D. Loga nr. 42–44 cu 60 de paturi, dintre care 15 sunt aprobate pentru Compartimentul Clinic de Reumatologie. Autorizația sanitară descrie saloanele din pavilionul cu demisol, parter și etaj, nu o mutare a pacienților în clădirea nouă.

Conducerea spitalului știa însă cum arată realitatea din corpul vechi. Potrivit informațiilor obținute din interiroul SCMUT, fostul șef de secție, dr. Armand Gogulescu, a semnalat în mai multe rânduri lipsa climatizării, spațiul insuficient și numărul redus al grupurilor sanitare. Nu a rămas doar la informări interne. În cursul anului trecut, Gogulescu l-a condus pe Dominic Fritz prin pavilionul în care erau internați bolnavii, pentru ca primarul să vadă direct condițiile.

Administrația locală nu mai poate susține credibil că problemele pavilionului vechi îi erau necunoscute. Primarul poate să nu fi cunoscut fiecare cifră, fiecare salon sau fiecare deficiență tehnică. A putut însă vedea clădirea în care bolnavii își petrec zilele și nopțile.

Ulterior, traseul vizitelor oficiale s-a mutat din nou spre corpul nou. Acolo se vede investiția. În pavilionul din față se vede ceea ce investiția nu rezolvase încă.

Primarul este condus prin clădirea nouă. Pacienții sunt cazați, mănâncă, dorm și își fac igiena, în condiții insalubre, în cea veche. Personalul secției se chinuie să reducă disconfortul pacienților internați, deși investițiile trebuie cerute de către managementul Spitalului Municipal Timișoara și susținut financiar de către Primăria Timișoara.

Șaizeci de paturi și o clinică rămasă fără spațiu

Pavilionul vechi al Clinicii Balneo are 60 de paturi de spitalizare continuă. Nu sunt distribuite într-o clădire proiectată pentru fluxurile actuale ale unei secții de recuperare și reumatologie, ci înghesuite pe două niveluri ale imobilului istoric, mai exact 42 la etajul întâi și 18 la parter.

Repartizarea exactă, conform realității din clădire, corespunde numeric organizării descrise în anexa autorizației sanitare emise de DSP Timiș.

La etaj sunt opt saloane. Salonul 1 are cinci paturi, salonul 3 are patru, salonul 4 are cinci, iar salonul 5 ajunge la opt paturi. Salonul 6 are patru, salonul 7 are șapte, salonul 8 are cinci, iar salonul 9 are patru. În total, 42 de bolnavi sunt internați la același nivel.

La parter sunt alte cinci saloane. Salonul 10 are trei paturi, salonul 11 are șapte, salonul 12 are două, iar saloanele 13 și 14 au câte trei. Totalul este de 18 paturi.

Trei încăperi ies din tiparul deja aglomerat al clinicii: salonul 5, cu opt bolnavi, salonul 7, cu șapte, și salonul 11, tot cu șapte. Nu este vorba despre paturi introduse temporar într-o perioadă de vârf și nici despre o supraaglomerare accidentală produsă peste noapte. Aceste capacități fac parte din organizarea curentă și apar, ca atare, în documentația cunoscută de autoritatea sanitară.

Asta înseamnă că DSP nu a descoperit după autorizare existența saloanelor de șapte și opt paturi. Le-a avut în față atunci când a descris și a autorizat structura pavilionului.

Într-o clinică în care sunt internați frecvent oameni vârstnici, pacienți cu mobilitate redusă, dureri cronice și nevoie de ajutor la deplasare, lipsa spațiului nu este doar o problemă de confort. Ea afectează circulația printre paturi, intimitatea bolnavului, accesul personalului medical și folosirea echipamentelor de sprijin.

În saloanele mari, patul devine aproape întreaga suprafață personală a pacientului. Acolo își păstrează lucrurile, primește vizite, este consultat și petrece cea mai mare parte a zilei. Distanța dintre bolnavi nu este rezultatul unei alegeri medicale, ci al unei clădiri în care cele 60 de paturi au fost distribuite până la ultima încăpere disponibilă.

Clinica nu are doar 60 de paturi. Are trei saloane în care noțiunea de intimitate medicală se oprește la al șaptelea sau al optulea pat.

Două toalete și un duș pentru un etaj întreg

La etajul întâi al pavilionului vechi sunt 42 de paturi. Pentru pacienții internați în cele opt saloane există un singur grup sanitar mixt, cu două toalete și o singură cabină de duș.

Două WC-uri pentru 42 de bolnavi. Un duș pentru un etaj întreg.

Nu vorbim despre pacienți complet autonomi, internați pentru investigații de rutină. Clinica tratează oameni cu afecțiuni reumatologice, dureri cronice și deficite locomotorii. Mulți sunt vârstnici. Unii se deplasează greu, cu sprijin sau cu dispozitive ajutătoare. Tocmai ei trebuie să aștepte, să parcurgă holurile și să împartă același grup sanitar, indiferent dacă sunt femei sau bărbați.

Caracterul mixt al grupului sanitar adaugă o problemă de intimitate unei situații deja greu de justificat numeric. Pentru spălatul zilnic, 42 de pacienți depind de o singură cabină de duș. Chiar și într-un scenariu ideal, în care fiecare bolnav ar avea nevoie de numai câteva minute și nimeni nu ar necesita ajutor, folosirea ei de către un etaj întreg ar ocupa ore. În realitate, pacienții cu mobilitate redusă au nevoie de mai mult timp, de sprijin și de condiții care să reducă riscul de cădere.

La parter sunt alte 18 paturi. Numai două saloane au dotări sanitare proprii. Celelalte trei — saloanele 11, 13 și 14 — însumează 13 paturi.

Autorizația DSP menționează existența unui grup sanitar pentru pacienți la parter. Sursele din clinică descriu însă o altă realitate, în care o parte dintre bolnavii de la parter folosesc toaletele de la etaj. Urcă scările cei care încă pot să le urce.

Spitalul trebuie să explice dacă grupul sanitar comun înscris în autorizație la parter este funcțional, accesibil și folosit conform destinației. Dacă există și poate fi utilizat, de ce ajung pacienții la etaj? Dacă nu poate fi utilizat, în ce condiții a fost autorizat pavilionul și ce soluție li se oferă bolnavilor care nu pot urca?

Într-o clinică de recuperare, aceasta nu este o întrebare retorică.

Cum ajunge la toaletă un pacient internat pentru recuperare locomotorie atunci când toaleta pe care o poate folosi se află la alt nivel?

Avertismentele fostului șef de secție

Canicula din iunie nu a creat problemele Clinicii Balneo. Doar le-a făcut imposibil de ascuns.

Lipsa climatizării în saloane, spațiul insuficient și numărul redus al grupurilor sanitare erau cunoscute de conducerea Spitalului Municipal înainte ca termometrele să treacă de 30 de grade. Fostul șef de secție, dr. Armand Gogulescu, a semnalat în mai multe rânduri aceste deficiențe conducerii unității.

Avertismentele nu priveau detalii minore. Era vorba despre condițiile de bază ale spitalizării, despre saloane aglomerate, bolnavi cu mobilitate redusă, grupuri sanitare puține și lipsa unei soluții de climatizare pentru încăperile în care pacienții dorm și își petrec cea mai mare parte a zilei.

Gogulescu nu s-a limitat la discuții în interiorul secției. În cursul anului precedent, l-a condus pe primarul Dominic Fritz prin pavilionul vechi, tocmai pentru ca edilul să vadă condițiile reale în care funcționa clinica. Nu prin corpul nou, pregătit pentru prezentări oficiale, ci prin clădirea în care erau internați pacienții.

Această vizită este importantă pentru stabilirea răspunderii politice. Ea trebuie însă fixată documentar până la ultimul detaliu. Fiecare problemă descrisă în această investigație i-a fost prezentată personal primarului și managerului Stela Iurciuc și foștilor manageri ai SCMUT.

Separarea răspunderilor este esențială. Șeful secției poate identifica riscurile medicale și poate cere soluții. Nu el aprobă investițiile, nu el contractează lucrările și nu el decide bugetul pentru climatizare, grupuri sanitare sau reabilitarea clădirii. Aceste decizii aparțin conducerii spitalului și administrației care îl finanțează.

Dacă avertismentele au fost formulate și au rămas fără rezultat, conducerea nu mai poate prezenta intervențiile din iulie drept reacție rapidă la o problemă neașteptată. Problema era veche. Canicula doar a adus-o la temperatura la care nu mai putea fi ignorată.

Canicula din saloane

Problema climatizării era cunoscută înainte ca muncitorii să ajungă, pe 16 iulie, în curtea Clinicii Balneo. La sfârșitul lunii iunie 2026, când temperaturile exterioare au urcat până spre 39 de grade Celsius, în saloanele pavilionului vechi termometrele indicau, aproximativ, între 29 și 33 de grade.

Fotografiile au fost transmise redacției de aparținătorul unui pacient internat, magistrat de profesie. Ele surprind mai multe termometre, aflate în încăperi diferite, cu valori apropiate și, în unele cazuri, de peste 30 de grade. Mărturia sa se suprapune peste sesizările venite de la alți pacienți, aparținători și membri ai personalului medical.

Termometrele fotografiate nu sunt dispozitive metrologice certificate, iar imaginile nu pot înlocui măsurători oficiale făcute de DSP. Dar nici nu pot fi tratate ca o citire accidentală, realizată cu un singur aparat defect. Mai multe termometre, în spații diferite, indică aceeași problemă – saloanele în care bolnavii își petreceau ziua și noaptea nu puteau fi răcite eficient.

Pentru pacienții de la Recuperare și Reumatologie, căldura nu înseamnă doar disconfort. Mulți sunt oameni în vârstă, cu hipertensiune, boli cardiace, diabet, afecțiuni renale sau alte patologii cronice. Sunt pacienți care se deplasează greu și nu se pot retrage singuri într-un spațiu mai răcoros atunci când organismul începe să cedeze sub efectul temperaturii.

Căldura determină dilatarea vaselor de sânge de la nivelul pielii, mecanism prin care organismul încearcă să elimine surplusul termic. Inima trebuie să susțină un flux sanguin periferic mai mare, în timp ce transpirația și hidratarea insuficientă reduc volumul de lichide din organism. La persoanele în vârstă sau cu boli cardiovasculare, această combinație poate favoriza scăderea tensiunii, amețeala, leșinul, căderile și agravarea bolilor preexistente. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că stresul termic poate agrava bolile cardiovasculare, diabetul și afecțiunile renale, vârstnicii fiind printre categoriile cele mai vulnerabile.

La Clinica Balneo apare și o suprapunere care nu poate fi ignorată. Unele proceduri termice și balneare folosite în recuperare produc ele însele vasodilatație periferică și pot modifica tensiunea arterială și pulsul. Aplicate în condiții medicale controlate, aceste efecte fac parte din tratament. Dar după procedură pacientul se întoarce într-un salon în care temperatura trece de 30 de grade, nu într-un spațiu răcorit în care organismul își poate restabili echilibrul. Literatura medicală descrie scăderea tensiunii și creșterea frecvenței cardiace asociate vasodilatației produse de procedurile balneare și termice.

Nu putem afirma, numai pe baza fotografiilor, că un anumit pacient s-a aflat într-un pericol vital concret. Putem spune însă că expunerea prelungită la asemenea temperaturi crea un risc medical real și previzibil pentru o populație vulnerabilă, peste care se suprapuneau tratamentul, vârsta, deshidratarea și bolile cronice.

În locul unui sistem funcțional de climatizare a saloanelor, personalul medical a recurs la improvizații. În timpul zilei, ușile birourilor dotate cu aer condiționat erau lăsate deschise, în speranța că o parte din aerul rece va ajunge pe coridor și apoi în încăperile bolnavilor.

La Compartimentul de Reumatologie, dr. Claudiu Avram a cumpărat din banii proprii un ventilator pentru unul dintre saloanele care țineau de specialitatea sa, potrivit informațiilor confirmate din interiorul clinicii. Gestul a oferit o minimă circulație a aerului într-o încăpere. Însă cu un ventilator casnic nu se face „primăvară” într-un spital. Nu putea însă rezolva problema celor 42 de paturi de la etaj și nici lipsa unei soluții instituționale.

Conducerea spitalului fusese avertizată anterior asupra climatizării insuficiente, de mai mult timp. Canicula nu a surprins o clinică în care instalația s-a defectat accidental într-o zi extremă. A găsit o clădire în care saloanele nu aveau o protecție adecvată împotriva căldurii, deși acolo erau internați tocmai pacienți pentru care stresul termic putea avea consecințe medicale serioase.

În timp ce instituția nu găsise o soluție pentru saloane, personalul încerca să transporte răcoarea pe coridor, cu ușa deschisă.

Aparatele au venit după primul val de caniculă

Soluția Spitalului Municipal a ajuns la Clinica Balneo pe 16 iulie 2026, după ce pacienții trecuseră deja prin episodul de caniculă de la sfârșitul lunii iunie. În curtea pavilionului au fost aduse mai multe unități de aer condiționat și componente desprinse din acestea, pregătite pentru verificare, curățare și remontare.

Fotografiile realizate înaintea instalării nu surprind o livrare obișnuită de aparate noi. Echipamentele nu apar în ambalajele originale, sigilate. Unitățile, carcasele, filtrele și grilele sunt așezate separat, direct pe iarbă sau pe aleile din curtea clinicii. Unele componente prezintă urme vizibile de folosire și depozitare, cu piese lipsă și în stare avansată de deteriorare.

Într-una dintre imagini, filtrul unui aparat este încărcat cu praf, scame și resturi vegetale. În altele, carcasele sunt demontate, iar componentele interioare sunt expuse. Aspectul lor este compatibil cu aparate folosite, aduse pentru curățare, reparație sau recondiționare înaintea unei noi instalări.

Fotografiile nu permit stabilirea situației tehnice a fiecărui aparat și nici nu demonstrează că toate unitățile montate în acea zi erau recondiționate. Pentru o asemenea concluzie sunt necesare documentele de inventar, fișele de intervenție, seriile echipamentelor și procesele-verbale de recepție. Imaginile demonstrează însă că cel puțin o parte dintre aparate nu se aflau în starea unei livrări noi, scoase atunci din cutie.

Lucrările nu s-au desfășurat într-un atelier al firmei, ci chiar în curtea unității sanitare. Acolo au fost desfăcute carcasele, verificate componentele și pregătite echipamentele care urmau să fie introduse în clădire și montate în spațiile folosite de pacienți.

Această alegere deschide întrebări elementare de igienă și trasabilitate. De unde proveneau aparatele? Din ce clădiri ale Spitalului Municipal fuseseră demontate? Cum au fost transportate și depozitate? Cine a certificat curățarea și dezinfectarea lor înainte de instalarea într-o clinică în care sunt internați bolnavi vârstnici și vulnerabili?

Spitalul trebuie să prezinte marca, modelul, seria și numărul de inventar al fiecărui echipament montat la Balneo. Trebuie să arate dacă aparatele erau noi, reutilizate sau recondiționate, ce intervenții tehnice au fost făcute asupra lor și ce documente atestă că puteau fi folosite în condiții de siguranță într-o unitate medicală.

Necesitatea climatizării nu poate fi contestată. Pacienții aveau nevoie de aer condiționat înainte ca temperaturile din saloane să treacă de 30 de grade. Dar întârzierea nu transformă orice soluție într-una suficientă și nici nu înlocuiește obligația de a explica proveniența și starea echipamentelor.

Aparatele au venit după caniculă. Au venit desfăcute, cu urmele unei folosiri intensive și lungi anterioare, încă vizibile pe filtre și carcase.

Țevi și cabluri prin saloane. Găuri în monument

Lucrările din 16 iulie nu s-au limitat la fixarea unor unități exterioare pe perete. Fotografii realizate în timpul intervenției arată traseul complet al montajului, din interiorul clinicii până pe fațadă.

Muncitorii au perforat zidurile din saloane și de pe holuri pentru a trece conductele frigorifice, cablurile electrice și traseele de evacuare a condensului. În jurul unor găuri se văd margini neregulate și tencuială desprinsă. Tuburile albe rămân la vedere, traversând pereții și continuând spre exterior.

În interior, traseele sunt introduse prin încăperile în care sunt internați pacienții. Nu este vorba despre o instalație ascunsă într-un proiect de reabilitare, ci despre conducte și cabluri adăugate peste structura existentă, după perforarea zidăriei. În exterior, unitățile sunt fixate pe console prinse direct în zid, iar traseele albe sunt conduse aparent pe fațada din curte.

Clădirea din față, de la Bulevardul C.D. Loga nr. 44, nu este un imobil fără regim de protecție. Ea figurează în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea de „Vilă”, cod TM-II-m-B-06147, este datată în anii 1911–1912 și este clasată ca monument istoric de interes local.

Fotografiile demonstrează intervenția materială asupra monumentului, mai precis ziduri interioare și exterioare perforate, tencuială afectată, trasee montate la vedere, peste paturi pacienților și pe holuri precum și echipamente fixate direct pe fațadă. Faptul că lucrările s-au executat spre curtea interioară, și nu pe fațada principală dinspre bulevard, nu schimbă statutul juridic al clădirii.

Montarea aparatelor de climatizare pe un monument istoric nu este, prin ea însăși, interzisă. Poate fi necesară și poate fi autorizată. Dar soluția tehnică trebuie stabilită cu respectarea regimului de protecție, astfel încât intervenția să fie controlată, cât mai puțin invazivă și compatibilă cu arhitectura clădirii.

În acest moment, fotografiile dovedesc lucrarea, nu și legalitatea ei. Aceasta depinde de existența avizului emis de autoritatea de patrimoniu, de documentația tehnică aprobată și de corespondența dintre ceea ce s-a avizat și ceea ce s-a executat efectiv.

Spitalul Municipal și Primăria Timișoara trebuie să prezinte actele în baza cărora au fost găurite zidurile și montate aparatele. Direcția Județeană pentru Cultură trebuie să spună dacă a avizat intervenția, unde permitea amplasarea unităților și dacă traseele vizibile din fotografii respectă soluția aprobată.

Necesitatea aerului condiționat este evidentă. Dar urgența creată de propria întârziere nu transformă monumentul într-un perete oarecare.

Firma care a demontat, reparat și remontat aparatele

Aparatele apărute pe 16 iulie în curtea Clinicii Balneo nu au fost gestionate de un executant ajuns întâmplător la fața locului sau contractat de urgență. Firma care apare în documentele de achiziție ale Spitalului Municipal este HQ Level Business Services SRL, societate cu care unitatea sanitară dezvoltase deja o relație comercială consistentă în domeniul climatizării, de mai mulți ani.

HQ Level Business Services este activă din 2015 și în evidențele financiare și ale registrului comerțului, obiectele principale ale firmei apar în zona telecomunicațiilor și tehnologiei informației. Compania operează însă și o divizie HVAC, iar propriul site promovează servicii de instalare, mentenanță, igienizare și reparație a aparatelor de aer condiționat. Portofoliul contractelor publice arată că activitatea de climatizare nu este una accidentală.

Nici relația cu Spitalul Municipal nu începe cu intervenția de la Balneo. Capturile și documentele din SICAP arată că, în 2024 și 2025, spitalul cumpărase de la HQ Level atât servicii, cât și aparate sau sisteme noi de climatizare. În 2026, relația a trecut într-o etapă mult mai amplă, care cuprinde aproape întregul circuit al echipamentelor: întreținere, igienizare, reparație, demontare și remontare.

La 22 aprilie, Spitalul Municipal a plătit firmei 1.200 de lei fără TVA pentru construirea unui sistem de preluare a condensului. O lună mai târziu, pe 22 mai, i-a atribuit două contracte directe distincte: 78.000 de lei pentru verificarea, întreținerea, igienizarea și repararea aparatelor de aer condiționat și încă 66.000 de lei pentru intervenții asupra chillerelor și centralelor de tratare a aerului.

Au urmat achizițiile pentru relocarea echipamentelor.

În 15–16 iunie, spitalul a contractat montarea a 12 aparate de aer condiționat de 9.000 sau 12.000 BTU, descrise explicit în SEAP ca aparate „existente”. Valoarea lucrării: 19.080 de lei fără TVA.

La 30 iunie, aceeași firmă a primit o comandă de 6.000 de lei pentru demontarea a 30 de „UI AC” — abreviere care indică unități de aer condiționat. Tot în acea zi, spitalul a cumpărat montarea altor două aparate „existente”, pentru 3.180 de lei.

La 8 iulie, HQ Level a primit încă 5.165 de lei fără TVA pentru 11 ore de „intervenții corective” și completarea instalațiilor cu 1,7 kilograme de freon. Descrierea se referă însă la intervenții din luna mai și la referate provenite de la BO1, ATI1 și D.V., fără să menționeze Clinica Balneo sau adresa C.D. Loga 42–44.

În total, cele șapte achiziții HVAC identificate între aprilie și iulie 2026 au o valoare nominală cumulată de 178.625 de lei. Pentru cele două contracte offline, de 78.000 și 66.000 de lei, datele publice din SEAP nu precizează suficient de clar dacă valorile includ TVA, motiv pentru care suma trebuie tratată ca total nominal, nu ca total contabil uniform.

Cronologia devine relevantă prin ceea ce se întâmplă după aceste plăți.

Data	Serviciu	Valoare
aprilie 2026	sistem de condens	1.200 lei
mai 2026	mentenanță, igienizare și reparații AC	78.000 lei
mai 2026	chiller și CTA	66.000 lei
iunie 2026	montaj 12 aparate „existente”	19.080 lei
iunie–iulie 2026	demontare 30 unități interioare	6.000 lei
iulie 2026	montaj două aparate „existente”	3.180 lei
iulie 2026	intervenții corective și freon	5.165 lei

Spitalul cumpără mentenanță și reparații pentru aparatele de climatizare. Apoi plătește montarea a 12 aparate deja existente. După două săptămâni, aceeași firmă demontează 30 de unități interioare și primește o comandă separată pentru montarea altor două aparate existente. Urmează intervențiile corective și completarea cu freon. Pe 16 iulie, în curtea Clinicii Balneo sunt fotografiate unități fără ambalaje originale, carcase desfăcute, filtre murdare și echipamente pregătite pentru o nouă instalare.

Succesiunea este suficient de clară pentru a impune verificarea traseului aparatelor. Nu este însă suficientă pentru a afirma, fără documentele de inventar, că unitățile montate la Balneo sunt unele dintre cele demontate anterior.

Termenul „existent” din achizițiile de montaj nu înseamnă obligatoriu aparat second-hand cumpărat de pe piață. Poate desemna un echipament aflat deja în patrimoniul spitalului, mutat dintr-o clădire în alta. Tocmai această posibilitate trebuie urmărită.

Spitalul trebuie să prezinte pentru fiecare aparat montat la C.D. Loga:

• marca, modelul și seria;
• numărul de inventar;
• locația în care fusese instalat anterior;
• documentul prin care a fost demontat;
• locul și perioada de depozitare;
• fișa de reparație și igienizare;
• procesul-verbal de transfer între gestiuni;
• documentul de recepție după remontare.

Trebuie clarificată și relația dintre contractul de 78.000 de lei pentru verificare, întreținere, igienizare și reparații și achizițiile ulterioare pentru intervenții corective. Este posibil ca primul contract să fi acoperit numai mentenanța, iar demontarea și relocarea să fi fost operațiuni suplimentare. Dar delimitarea trebuie să rezulte din contract, devize și procese-verbale.

În lipsa acestor acte, nu se poate verifica dacă serviciile au fost distincte sau dacă unele operațiuni cumpărate separat se suprapuneau cu obligațiile deja plătite prin contractul general de mentenanță. Nu afirmăm existența unei duble plăți. Constatăm că documentele publice nu permit excluderea unei suprapuneri contractuale.

HQ Level nu apare, așadar, doar ca firma care a prins câteva unități pe peretele clinicii. În documentele Spitalului Municipal, aceeași societate furnizează aparate noi, întreține echipamentele existente, le repară, le igienizează, le demontează și le montează în alte spații.

Întrebarea care leagă toate aceste achiziții de imaginile din curtea Clinicii Balneo rămâne una simplă.

Aparatele montate pe zidurile pavilionului istoric provin dintre echipamentele demontate anterior din alte clădiri ale Spitalului Municipal sau sunt aparate second hand ce provin din alte surse?

Autorizația DSP și clinica din realitate

Clinica Balneo funcționează în baza Autorizației sanitare nr. 475/R, emisă de DSP Timiș la 7 octombrie 2025. Documentul a fost acordat după evaluarea pavilionului de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 42–44 și autorizează 60 de paturi de spitalizare continuă, dintre care 15 pentru Compartimentul Clinic de Reumatologie, plus alte șase paturi pentru spitalizarea de zi.

Privită superficial, autorizația ar putea închide discuția – clinica este autorizată, deci funcționează. Citită însă până la capăt, anexa DSP ridică aproape toate problemele pe care pacienții și personalul le descriu din interior.

Documentul consemnează la parter un salon cu șapte paturi. La etaj apar un alt salon cu șapte paturi și unul cu opt. Acestea nu sunt paturi introduse ulterior, fără știrea autorității sanitare. Sunt saloane descrise chiar în actul pe baza căruia DSP a permis funcționarea pavilionului.

Aceeași anexă menționează la etaj un singur „grup sanitar pacienți”. Acolo sunt însă concentrate 42 dintre cele 60 de paturi. Informațiile din clinică completează ceea ce actul nu detaliază, anume că grupul sanitar este mixt și are două toalete și o singură cabină de duș.

La parter, autorizația consemnează existența unui „grup sanitar pacienți”, separat de cele două saloane care au dotări proprii. În realitate, potrivit personalului și aparținătorilor, o parte dintre bolnavii cazați la parter folosesc toaletele de la etaj. Spitalul și DSP trebuie să explice dacă grupul sanitar înscris în act la parter este funcțional, accesibil și utilizat conform destinației sau dacă autorizația descrie un spațiu care, în practica zilnică, nu le este disponibil pacienților.

Contradicția cea mai clară apare însă la Reumatologie.

Ministerul Sănătății a aprobat pentru Secția Clinică Medicină Fizică și de Reabilitare 60 de paturi, dintre care 15 pentru Compartimentul Clinic de Reumatologie. DSP confirmă această structură în răspunsul oficial transmis redacției. Avizul ministerial reproduce aceeași organizare, în care clinica de pe C.D. Loga are 60 de paturi, din care Reumatologia are 15.

Numai că anexa autorizației sanitare localizează explicit la Reumatologie doar două saloane. Unul cu cinci paturi și unul cu patru. În total, nouă.

Celelalte șase paturi există în totalul de 60, dar sunt descrise în document printre saloanele Medicinei Fizice și de Reabilitare. Surse documentare din cadrul clinicii arată clar că Reumatologia folosește în realitate toate cele 15 paturi aprobate. Asta înseamnă că organizarea medicală efectivă nu este redată complet în documentul DSP.

Nu discutăm despre o simplă eroare de adunare. De specialitatea unui pat depind medicul responsabil, personalul care îl deservește, foaia de observație, circuitele funcționale și raportarea serviciilor către Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă șase paturi sunt utilizate de Reumatologie, trebuie să poată fi identificate clar, salon cu salon, și în autorizația sanitară.

Pe hârtie, Reumatologia are 15 paturi. În descrierea DSP se văd numai nouă. În clinică, personalul spune că sunt folosite toate cele 15. Cele șase paturi lipsă nu au dispărut din pavilion. Au dispărut doar din anexa autorizației.

Mai există o frază în document care schimbă sensul întregii autorizări. Sub descrierea structurii apare, scris cu majuscule: „CU PROGRAM DE CONFORMARE ANEXAT”.

Mențiunea arată că autorizarea nu trebuie confundată cu certificarea unei conformități depline și definitive. Un program de conformare ar trebui să identifice problemele constatate, măsurile pe care spitalul trebuie să le ia, termenele, responsabilii, costurile, sursele de finanțare și stadiul remedierilor.

Tocmai acest document nu se află însă în setul transmis redacției Ecopolitica.

DSP a comunicat răspunsul oficial, avizul Ministerului Sănătății, autorizația și anexa în care sunt descrise saloanele. Ultima pagină din dosarul furnizat privește corpul nou al clinicii. Nu este programul de conformare aferent pavilionului în care sunt internați cei 60 de bolnavi.

Fără program nu putem afla dacă DSP a recunoscut oficial lipsa de spațiu, saloanele de șapte și opt paturi, insuficiența grupurilor sanitare, accesul dificil al pacienților cu mobilitate redusă sau alte deficiențe ale pavilionului. Nu putem vedea nici ce termene a primit Spitalul Municipal și dacă acestea au fost respectate.

Autorizația afirmă că evaluatorii DSP au constatat îndeplinirea reglementărilor sanitare invocate. Pe aceeași pagină, instituția precizează că obiectivul funcționează cu program de conformare. Cele două formule pot coexista administrativ, dar publicul are dreptul să știe exact ce era considerat conform și ce trebuia încă reparat.

Întrebarea nu este dacă DSP a pus o ștampilă pe autorizație. Ștampila există.

Întrebarea este dacă DSP a autorizat clinica pentru că aceasta îndeplinea condițiile sau a autorizat-o în timp ce aștepta ca spitalul să remedieze condițiile pe care pacienții le suportă și astăzi?

Până când programul de conformare va fi făcut public, autorizația spune doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate se vede în saloanele cu opt paturi, în grupul sanitar mixt și în cei șase bolnavi de Reumatologie care există în clinică, dar nu și în locul în care DSP i-a așezat pe hârtie.

Cine știa și cine răspunde

Problemele Clinicii Balneo nu pot fi reduse la o defecțiune tehnică și nici împinse de la o instituție la alta. Lipsa climatizării, saloanele aglomerate și numărul insuficient al grupurilor sanitare erau cunoscute înaintea caniculei. Potrivit informațiilor din clinică, fostul șef de secție, dr. Armand Gogulescu, le semnalase conducerii și îi arătase primarului pavilionul vechi, deci administrația nu mai poate prezenta situația drept o surpriză apărută în iunie 2026.

Prima răspundere îi revine conducerii Spitalului Municipal. Managerul trebuie să explice de ce cei 60 de pacienți sunt internați în saloane care ajung la șapte și opt paturi, cum funcționează în realitate grupurile sanitare și ce soluție au bolnavii de la parter care nu pot urca scările. Tot spitalul trebuie să localizeze cele șase paturi de Reumatologie care apar în structura aprobată, dar nu sunt delimitate ca atare în anexa DSP, și să prezinte programul de conformare pe care și l-a asumat la autorizare. Autorizația din 2025 a fost solicitată de managerul Stela Iurciuc și descrie oficial pavilionul cu 60 de paturi.

Conducerea trebuie să răspundă și pentru modul în care a gestionat canicula. Cine a monitorizat temperaturile? Ce plan a existat pentru pacienții vârstnici, cardiaci și hipertensivi? De ce personalul a fost nevoit să lase deschise ușile birourilor climatizate, iar șeful de secție să cumpere un ventilator din propriul buzunar? Aparatele montate ulterior cer alte explicații. De unde provin, cum au fost igienizate, ce numere de inventar au și prin ce documente au fost transferate și remontate la Balneo?

Primăria Timișoara trebuie să spună ce știa despre pavilionul vechi și ce măsuri a finanțat după vizitele primarului. Corpul nou a fost folosit pentru imaginea publică a investiției, dar pacienții au rămas în aceleași condiții improprii, în clădirea din față. Dacă Dominic Fritz a fost condus anterior prin saloanele vechi de dr. Gogulescu, administrația nu poate susține că realitatea clinicii îi era necunoscută. Poate să nu fi știut fiecare detaliu, dar știa în ce clădire dorm bolnavii.

DSP Timiș nu poate închide cazul prin simpla invocare a autorizației. Instituția a aprobat structura de 60 de paturi, dintre care 15 pentru Reumatologie, dar anexa localizează explicit numai nouă paturi ale compartimentului. Tot DSP a descris saloanele de șapte și opt paturi și un singur grup sanitar pentru pacienții de la etaj. Direcția trebuie să facă public programul de conformare, să explice ce deficiențe a acceptat temporar și să verifice dacă situația din teren mai corespunde documentelor pe care le-a semnat.

Direcția Județeană pentru Cultură are o întrebare mai simplă. A existat sau nu un aviz pentru intervenția asupra monumentului? Fotografiile arată ziduri perforate, tencuială afectată, trasee frigorifice și cabluri montate aparent, precum și unități fixate direct pe fațadă. Dacă există aviz, instituția trebuie să arate dacă lucrarea executată respectă soluția aprobată. Dacă nu există, trebuie să explice când va controla intervenția și ce măsuri poate dispune.

Fiecare instituție poate încerca să indice spre alta. Spitalul poate invoca Primăria. Primăria poate invoca autonomia managerului. DSP poate invoca programul de conformare. Direcția pentru Cultură poate spune că nu a fost sesizată.

Pacientul nu are însă unde să paseze răspunderea. El rămâne în salon, lângă alți șase sau șapte bolnavi, așteptând să se răcorească și să ajungă la toaletă.

Pacientul nu se internează într-un comunicat de presă

Corpul nou poate deveni o investiție utilă. Poate aduce spații moderne, circuite mai bune și condiții pe care Clinica Balneo le așteaptă de ani. Dar până când va fi deschis și folosit efectiv, el nu schimbă viața bolnavului internat în pavilionul vechi.

Acolo sunt cele 60 de paturi. Acolo sunt saloanele cu șapte și opt pacienți. Acolo, 42 de bolnavi împart două toalete și o singură cabină de duș. Acolo ajung și pacienți de la parter, cei care mai pot urca scările. Acolo termometrele au trecut de 30 de grade, iar personalul a încercat să împingă aerul rece din birouri spre saloane, lăsând ușile deschise.

Tot acolo, un medic a cumpărat din banii proprii un ventilator. Fiind șeful secției, ar fi trebuit să facă o informare oficială și o cerere de necesar către managerul cu care are o relație personală și familială foarte apropiată. Și tot la Balneo, după ce canicula a trecut peste pacienți, spitalul a adus aparate cu urme de folosire, a găurit pereții saloanelor și ai holurilor, a tras țevi și cabluri prin zidărie și a fixat unitățile pe fațada unei clădiri-monument.

Corpul nou oferă imaginea investiției. Pavilionul vechi arată costul întârzierii.

Pacientul nu doarme într-un comunicat de presă. Nu mănâncă într-o fotografie oficială și nu își face igiena într-o promisiune administrativă. Se internează în clădirea pe care vizitele oficiale au lăsat-o în afara cadrului.