Decizia de investiție adoptată de stat deschide faza financiară a proiectului SMR. În paralel, un memoriu tehnic contestă amplasamentul, iar investitori din Statele Unite analizează acțiuni în justiție privind prezentarea perspectivelor economice ale tehnologiei.
La Doicești nu se construiește încă nimic, dar proiectul nu mai este ipotetic. Statul a făcut pasul care transformă o intenție energetică într-un angajament concret, într-un moment în care tehnologia este încă discutată economic la nivel internațional.
Alegerea locației este contestată, după lungi dezbateri publice, chiar de către comunitățile din zonă dar și de specialiști independenți din mediului tehnic românesc.
Pariul american
În urmă cu câteva zile, Ministerul Energiei a anunțat că proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești a trecut în etapa a treia de dezvoltare, după adoptarea deciziei finale de investiție. Comunicatul pare tehnic și aproape birocratic, dar marchează momentul în care proiectul încetează să mai fie o inițiativă politică și devine un angajament financiar al statului român.
Decizia nu înseamnă că centrala începe să fie construită. Nu există încă autorizația nucleară emisă de autoritatea de reglementare, nu există contractul de construcție și nu există o dată pentru începerea lucrărilor. În schimb, începe faza în care se plătește pregătirea construcției, mai exact proiectarea detaliată a amplasamentului, studiile de siguranță nucleară, procedurile de licențiere, integrarea în Sistemul Energetic Național și adaptarea infrastructurii electrice.
Acesta este sensul real al termenului „Final Investment Decision” (FID). În proiectele energetice mari, FID nu marchează prima lopată, ci momentul în care proiectul devine financiar operațional. De aici apar contracte industriale și obligații financiare chiar dacă pe teren nu există încă lucrări vizibile.
Proiectul de la Doicești nu este unul convențional. El vizează instalarea a șase module nucleare cu o putere electrică totală estimată de aproximativ 462 MW. Pentru comparație, un singur reactor de la Cernavodă produce circa 700 MW. SMR-ul ar urma deci să aibă aproximativ două treimi din puterea unui reactor clasic, dar cu o structură tehnologică diferită, formată din module fabricate industrial și asamblate la amplasament.
Costul total al centralei nu a fost încă anunțat oficial pentru România. În documentele internaționale ale tehnologiei, estimările pentru proiecte similare se situează în jurul a 5–7 miliarde de dolari pentru o instalație completă de șase module. Înainte de construcție însă există o etapă mai puțin vizibilă și foarte costisitoare, mai exact pregătirea tehnică.
În proiectele nucleare moderne, faza de proiectare detaliată și licențiere — cunoscută în industrie drept FEED (Front-End Engineering and Design) — implică studii de siguranță, analize seismice, evaluări de impact, modelarea accidentelor și pregătirea documentației pentru autorizare. Costurile acestei faze ajung frecvent la câteva sute de milioane de euro. În alte proiecte energetice similare, numai proiectarea și procedurile de autorizare depășesc 8–10% din investiția totală.
Asta înseamnă că înainte ca fundația centralei să existe fizic, o parte semnificativă din costurile proiectului este deja angajată contractual.
Proiectul de la Doicești este considerat în industrie un „first-of-a-kind”, adică prima implementare a tehnologiei într-o piață nouă. Acest tip de investiție are o particularitate. Costul real nu poate fi stabilit definitiv decât după finalizarea proiectării detaliate și obținerea licenței nucleare. Cu alte cuvinte, exact etapa în care România a decis să intre este cea în care se descoperă dacă proiectul rămâne viabil economic.
Dacă proiectul continuă, aceste costuri devin parte din investiția finală. Dacă proiectul se oprește, ele nu dispar, ci rămân cheltuieli deja efectuate, aferente contractelor de proiectare și licențiere.
Aici apare miza reală: statul român începe să finanțeze un proiect a cărui viabilitate economică finală depinde de rezultate tehnice și comerciale care nu sunt încă demonstrate la scară industrială în Europa.
Iar în momentul în care decizia a fost anunțată, contextul internațional al tehnologiei nu era unul liniștit.
Ce s-a întâmplat în Statele Unite
Proiectul de la Doicești folosește tehnologia companiei americane NuScale Power. Pentru a înțelege de ce acest lucru contează, trebuie urmărit ce s-a întâmplat cu primul proiect comercial al aceleiași tehnologii în Statele Unite.
În noiembrie 2023, proiectul SMR din statul Utah — cunoscut în industrie drept „Carbon Free Power Project” — a fost anulat înainte de începerea construcției. Acesta ar fi trebuit să fie prima centrală comercială din lume bazată pe același tip de reactor modular.
Motivul opririi nu a fost tehnic și nici politic. A fost economic.
Costul energiei produse de centrală, estimat inițial la aproximativ 58 de dolari/MWh, a crescut progresiv în timpul fazei de dezvoltare până la aproximativ 89 de dolari/MWh. Municipalitățile care urmau să cumpere energia au început să se retragă din proiect deoarece prețul devenea mai mare decât alternativele disponibile pe piață. Fără contracte ferme de vânzare a energiei, proiectul nu mai putea fi finanțat.
În paralel, costul total estimat al centralei a depășit 9 miliarde de dolari, deși puterea instalată era de numai aproximativ 462 MW, aceeași ordine de mărime ca proiectul propus pentru Doicești.
Anularea a avut un efect imediat pe piața financiară. Investitori americani au acuzat compania că ar fi prezentat prea optimist perspectivele comerciale ale tehnologiei și au început demersuri pentru o acțiune colectivă în justiție. Litigiul nu vizează România și nici proiectul de la Doicești, dar are ca obiect exact elementul critic al oricărui proiect energetic, adică viabilitatea economică. Mau multe detalii găsiți pe Profit.ro: SMR-uri nucleare SUA la Doicești: Acuzații de fals contra americanilor ce dețin tehnologia. Posibil proces colectiv intentat de investitori – DOCUMENT&FOTO | PROFIT.ro.
Pentru România, relevanța este directă. Proiectul de la Doicești ar urma să fie prima implementare europeană a tehnologiei după anularea proiectului american. Cu alte cuvinte, centrala românească nu mai urmează un precedent comercial funcțional, ci devine locul unde tehnologia încearcă să obțină prima validare economică reală.
Asta schimbă natura deciziei. Nu mai este doar construcția unei centrale electrice, ci participarea la demonstrarea comercială a unei tehnologii noi.
Iar exact în acest moment apare și contestarea tehnică locală.
Memoriul tehnic care pune sub semnul întrebării amplasamentul
În paralel cu contextul internațional, proiectul de la Doicești este contestat și local, printr-un document tehnic transmis mai multor instituții ale statului. Autorul este Dumitru Ștefan, antreprenor pe zona IT din Târgoviște, care a urmărit fenomenul și este familiar cu tehnologia dar și cu implicațiile locale de mediu și de siguranță a populației. Autorul nu atacă tehnologia reactorului în sine, ci modul în care a fost ales amplasamentul.
Punctul central al memoriului este lipsa accesului public la studiul de amplasament realizat în 2021. Documentul ar fi stat la baza deciziei de a instala centrala pe fosta platformă a termocentralei pe cărbune Doicești, însă nu a fost publicat integral.
„Într-un proiect nuclear, studiul de amplasament nu este un document auxiliar, ci documentul principal care justifică însăși existența proiectului într-o anumită locație”, scrie autorul. „Fără prezentarea criteriilor și a analizelor comparative, publicul nu poate înțelege de ce această locație este considerată adecvată.”
Amplasamentul se află la aproximativ 4 kilometri de municipiul Târgoviște și în imediata apropiere a mai multor localități periurbane. Conform datelor demografice invocate în document, în raza de 15–16 kilometri locuiesc zeci de mii de persoane, iar zona are o densitate medie de peste 280 locuitori/km².
Memoriul ridică și problema evacuării în situații de urgență. Drumul național DN71, principalul ax rutier al zonei, trece la aproximativ 140 de metri de amplasament și este intens circulat, fiind una dintre rutele principale dintre Târgoviște și București.
„Planul de intervenție în caz de urgență nucleară presupune capacitatea de a deplasa rapid populația din zona de protecție. În lipsa prezentării publice a modelului de trafic și evacuare, nu se poate evalua dacă infrastructura existentă permite acest lucru”, notează Dumitru Ștefan.
Un alt punct important este sursa de răcire în situații extreme. Reactoarele modulare folosesc sisteme de răcire pasive, însă chiar și acestea necesită o sursă de evacuare a căldurii reziduale pe termen lung. Memoriul întreabă explicit care este „sursa finală de căldură” (ultimate heat sink) în scenarii de avarie extinsă.
„Orice reactor nuclear, indiferent de dimensiune, trebuie să poată elimina căldura reziduală timp îndelungat fără intervenție externă majoră. Pentru amplasamentul Doicești nu a fost prezentată public soluția tehnică detaliată pentru această situație”, se arată în document.
Autorul invocă și un incident produs în noiembrie 2024 în zonă, când lucrări locale au interceptat un jet sub presiune de apă și gaze, ceea ce a dus la restricții feroviare temporare. El sugerează că astfel de evenimente ar trebui corelate cu studiile geologice și hidrogeologice ale amplasamentului înainte de autorizarea nucleară.
„Nu afirm că amplasamentul este impropriu. Afirm că justificarea tehnică nu a fost explicată public, iar într-un proiect nuclear acceptabilitatea socială depinde de transparență tehnică, nu de comunicate administrative”, concluzionează Dumitru Ștefan.
Prin urmare, disputa nu este încă despre siguranța reactorului, ci despre demonstrarea documentată a siguranței amplasamentului înainte ca proiectul să intre într-o fază financiară avansată.
Analiza sa, în varianta integrală, o puteți citi aici:
Tușă de final pentru episodul I
Decizia de a intra în faza financiară a proiectului SMR de la Doicești a fost luată într-un moment în care două lucruri coexistă. Pe de o parte, statul român începe să angajeze costuri reale pentru pregătirea centralei, iar pe de altă parte, tehnologia nu are încă o implementare comercială funcțională în Europa, iar modelul său economic este discutat chiar în piața de origine.
În mod normal, aceste incertitudini ar fi clarificate prin documentația tehnică a amplasamentului — studiile de siguranță, scenariile de intervenție și justificarea alegerii locației. Exact aceste elemente sunt însă cele pe care memoriul tehnic transmis autorităților spune că publicul nu le poate consulta.
Proiectele nucleare nu funcționează pe baza încrederii, ci pe baza demonstrației. Nu pentru că ar exista neapărat un pericol, ci pentru că standardul de acceptare este diferit, astfel că siguranța trebuie explicată și documentată înainte de investiția majoră, nu după.
Astăzi, la Doicești, ordinea pare inversată. Faza financiară a început, iar explicațiile tehnice detaliate nu sunt încă publice.
Episodul următor va urmări răspunsurile instituțiilor implicate — Ministerul Energiei, compania de proiect și autoritatea de reglementare nucleară — la întrebările concrete privind amplasamentul, costurile și modul de gestionare a situațiilor de urgență.
Episodul următor va verifica punctual ce documente există deja la autorități — și, mai ales, ce documente lipsesc — privind amplasamentul, siguranța și costurile reale ale proiectului.
