Tag:

risc

Cinci ani, zero avioane. Cum a îngropat USR fabrica strategică Avioane Craiova

Într-o Românie aflată la granița unui război, cu bugete record pentru apărare și cu discursuri zilnice despre securitate, singura fabrică de avioane militare a...

Peste 70% din dezvoltatorii imobiliari din România, sub risc de faliment – studiu 2023

Peste 70% din dezvoltatorii imobiliari din România, sub risc de faliment - studiu 2023. Datoriile dezvoltatorilor imobiliari din România au crescut la peste 100 de miliarde de lei în 2023, pe fondul majorării costurilor operaționale și accentuării blocajului financiar, potrivit unei analize realizate de o firmă de consultanță.

ADR Vest: Investițiile majore din cadrul Regio-POR care nu se finalizează în 2023 vor fi finanțate prin alte programe europene

70 de proiecte contractate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 și aflate în pericol de a pierde finanțarea din cauza neîncadrării în termenul limită pentru implementare (31 decembrie 2023) vor fi etapizate, astfel încât să poată fi continuate prin alte programe cu finanțare europeană.

Surprize neplăcute: Fondurile de pensii din România, în pericol

Ministrul Finanţelor a anunțat că fondurile de pensii din România au o expunere de 90 milioane euro faţă de Banca Internaţională de Investiţii, aflată sub sancţiuni SUA, iar fondurile mutuale şi companiile de asigurări, alte 40 milioane euro. Fondurile de pensii din România au o expunere echivalentă cu 90 de milioane de euro pe obligaţiunile emise de către Banca Internaţională de Investiţii (BII), una dintre cele două bănci legate de Rusia la care România a fost acţionar până recent, în timp ce fondurile mutuale şi companiile de asigurări deţin titluri de 40 milioane euro, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. El a precizat că Ministerul Finanţelor sprijină activ investitorii instituţionali din România pentru obţinerea din partea Trezoreriei SUA a unei derogări temporare de la sancţiunile impuse în aprilie, care ar permite recuperarea acestor sume de la BII.