Scăderea populației tinere și ruptura tot mai vizibilă dintre competențele absolvenților și cerințele economiei împing universitățile din România într-un punct de inflexiune. Potrivit rectorului Marilen Gabriel Pirtea, fără o adaptare rapidă la noile dinamici ale pieței muncii, instituțiile de învățământ superior riscă să piardă relevanța într-un sistem deja sub presiune structurală.
Rectorul Universitatea de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea, avertizează că, pe fondul scăderii studenților și al cerințelor pieței (confirmate de OECD Skills Summit 2026), universitățile trebuie să se adapteze sau devin irelevante.
„În ultimii ani, universitățile din România au început să resimtă tot mai clar o tensiune structurală: pe de o parte, scăderea populației tinere reduce baza tradițională de studenți; pe de altă parte, piața muncii cere competențe din ce în ce mai dinamice, greu de livrat prin modele educaționale rigide. Raportul OECD Skills Summit 2026 vine să confirme că această tensiune nu este locală, ci sistemică, afectând majoritatea economiilor dezvoltate, în contextul îmbătrânirii populației și al transformărilor accelerate generate de inteligența artificială și tranziția verde”, a declarat rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Rectorul UVT subliniază: „Pentru România, implicațiile sunt însă mai acute. Declinul demografic nu mai este o proiecție, ci o realitate deja vizibilă în scăderea numărului de studenți și în competiția crescândă dintre instituții pentru resurse limitate. În același timp, problema nu se reduce la cantitate. Din ce în ce mai des, angajatorii semnalează un decalaj între ceea ce oferă universitățile și ceea ce cere economia: competențe transversale, gândire critică, adaptabilitate și capacitatea de a lucra cu tehnologii emergente. Raportul OECD confirmă această tendință la nivel global, arătând că mulți tineri părăsesc sistemul educațional fără o bază solidă pentru învățare continuă și adaptare profesională”.
„Această ruptură obligă universitățile să își regândească rolul. Modelul tradițional, în care educația este concentrată într-un interval limitat al vieții, devine din ce în ce mai puțin relevant. În locul lui se conturează un nou paradigmă: universitatea ca infrastructură de învățare pe tot parcursul vieții. În acest model, relația cu studentul nu se încheie la absolvire, ci continuă sub forma unor cicluri recurente de upskilling și reskilling. Raportul subliniază că mai puțin de jumătate dintre adulți participă anual la forme de învățare, iar participarea scade odată cu vârsta, tocmai în rândul celor care ar avea cea mai mare nevoie de adaptare. Această realitate deschide o oportunitate strategică majoră pentru universități, dar doar dacă sunt capabile să își adapteze oferta la nevoile unui public adult, constrâns de timp, resurse și responsabilități”, adaugă rectorul UVT.
„În paralel, inteligența artificială nu schimbă doar cererea de competențe, ci și modul în care acestea sunt dobândite. Universitățile nu mai pot ignora faptul că tehnologia poate personaliza învățarea, poate accelera accesul la informație și poate redefini relația dintre profesor și student. În același timp, raportul atrage atenția asupra unei disonanțe critice: cadrele didactice sunt, în medie, mai în vârstă, iar adopția tehnologiilor digitale și a AI este inegală. Fără investiții consistente în dezvoltarea competențelor profesorilor și fără integrarea inteligentă a tehnologiei în procesul educațional, universitățile riscă să rămână în urma propriilor studenți”, completează profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea.
„Un alt punct nevralgic evidențiat de OECD este existența unui volum semnificativ de „talent invizibil”, adică acele categorii sociale care nu sunt integrate eficient în educație și pe piața muncii. Tinerii care nu sunt prinși nici în sistemul de educație, nici pe piața forței de muncă, persoanele din medii dezavantajate, migranții sau femeile cu responsabilități de îngrijire a copiilor reprezintă nu doar o problemă socială, ci și o pierdere economică majoră. Pentru universitățile din România, acest lucru înseamnă că extinderea accesului la educație nu mai este doar o chestiune de echitate socială, ci una de relevanță a educației și sustenabilitate”, adaugă rectorul UVT.
„Universitatea nu mai poate funcționa doar ca furnizor de diplome, ci trebuie să devină un actor activ în ecosistemul economic, capabil să anticipeze nevoile de competențe, să colaboreze cu angajatorii și să ofere soluții flexibile, adaptate unui mediu în continuă schimbare. În lipsa acestei transformări, riscul nu este doar pierderea competitivității, ci irelevanța, pe termen mediu și lung. Într-o economie în care competențele devin principala resursă strategică, universitățile nu mai sunt doar locuri unde se transmite cunoaștere, ci infrastructuri critice pentru menținerea relevanței profesionale a indivizilor. Iar această schimbare nu mai este o opțiune, ci o condiție de supraviețuire”, conchide rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.
