Anunțul Primăriei Timișoara din 2 februarie 2026 privind recepționarea Registrului Local al Spațiilor Verzi a fost prezentat ca un moment de maturizare administrativă: aproape 180.000 de arbori inventariați, 627 de hectare de spații verzi cartografiate și, în sfârșit, un instrument GIS modern care să permită planificarea coerentă a politicilor de mediu.
Privit izolat, comunicatul pare să închidă o problemă veche. Privit în contextul ultimilor șase ani, el face exact opusul: expune o contradicție structurală între ce a declarat administrația, ce a raportat și ce a făcut efectiv în teren.
Acest articol este o dezvoltare amplă a investigației publicate anterior:
„Verde real vs. verde raportat. Cum crește Timișoara pe hârtie și se usucă în teren” , integral aici: EXCLUSIV! Mitul “Timișoara Verde” – o escrocherie pentru obținere de fonduri, patentată în Occident. Raportări false, scandaluri și anchete pe “green cities”, “green accounting” și ”green washing” – ECOPOLITICA
Dacă primul articol a demonstrat mecanismele, acest al doiea text arată consecințele: cum Registrul Verde, deși necesar, riscă să devină încă un instrument de aliniere formală la politicile „green”, folosit mai degrabă pentru accesarea fondurilor decât pentru corectarea dezvoltării urbane reale. Altfel spus, adaugă cifrele, contractele și prejudiciile constatate de Curtea de Conturi. Rezultatul este un tablou coerent: verdele a fost mai întâi raportat, apoi transformat în eligibil pentru finanțare, iar abia la final inventariat.
2020–2022: promisiuni verzi fără bază factuală
Între 2020 și 2022, administrația locală a vorbit constant despre „oraș verde”, „coridoare ecologice” și „recuperarea spațiilor publice”. În acest interval, Timișoara nu avea însă un Registru al Spațiilor Verzi funcțional. Inventarul vechi era depășit de aproape 25 de ani, iar documentul realizat în 2017 fusese anulat în instanță. Practic, orașul discuta politici verzi fără să știe exact ce spații verzi are, unde sunt și ce calitate ecologică au.
Această lipsă de bază factuală nu a oprit însă raportările. Suprafața verde raportată a crescut prin includerea în aceeași categorie a unor spații radical diferite: parcuri mature, aliniamente stradale, fâșii verzi tehnice, taluzuri, insule floricole și mini-amenajări între blocuri. În contabilitate, toate valorează la fel. În oraș, nu.
2023: strategia înaintea măsurătorii
În 2023 este finalizat Planul de Acțiuni pentru un Oraș Verde (GCAP), document strategic realizat cu sprijinul BERD și al consorțiului Arcadis – RWA Group. Planul propune investiții totale de ordinul sutelor de milioane de euro pe termen mediu și lung, incluzând coridoare verzi, regenerare urbană și mobilitate „sustenabilă”. GCAP este aprobat în 2024 și devine documentul-cheie pentru alinierea Timișoarei la programul BERD Green Cities.
Problema este una de cronologie: GCAP a fost construit și aprobat fără ca orașul să aibă un registru verde valid. Strategia a lucrat cu date agregate și clasificări administrative, nu cu un inventar verificabil al arborilor și spațiilor verzi. Cu toate acestea, documentul a fost suficient pentru a deschide accesul la finanțări.
Green reporting: cifrele cresc, parcurile nu
Primul nivel al problemei rămâne green reporting. 627 de hectare de „spații verzi” includ, conform definiției administrative, nu doar parcuri și păduri urbane, ci și aliniamente stradale, spații verzi tehnice și amenajări floricole. Un parc matur, cu arbori mari și rol climatic real, este contabilizat identic cu o bandă verde între carosabil și linia de tramvai.
Această egalizare contabilă a permis raportarea unor creșteri spectaculoase fără intervenții structurale în parcurile mari. Parcul Rozelor, Parcul Copiilor sau Parcul Scudier nu aduc „metri pătrați noi” în registre și, prin urmare, nu cresc indicatorii. Mini-parcurile improvizate și insulele verzi da.
Greenwashing: comunicarea care a acoperit terenul
Din raportare s-a născut greenwashing-ul instituțional. Comunicate despre „mii de arbori plantați”, randări saturate de verde și fotografii de moment au devenit instrumente de legitimare publică. În teren, arborii tineri plantați pe insule stradale sau între blocuri s-au uscat frecvent și au fost înlocuiți. Suprafața verde rămâne însă aceeași în documente.
Această rotație rapidă a plantărilor este ideală pentru contracte de întreținere: volum mare, verificare dificilă a rezultatului pe termen lung, impact vizual imediat.
Green eligibility: unde intră banii
Nivelul decisiv este green eligibility. Accesul la finanțări nu a fost condiționat de existența unui registru verde funcțional, ci de existența unui document strategic aliniat politicilor europene. GCAP a fost suficient pentru a justifica credite și proiecte.
În paralel, Primăria a angajat bugete masive pentru întreținerea spațiilor verzi. Un acord-cadru pentru servicii de întreținere și amenajare a spațiilor verzi a ajuns la valori de aproximativ 180 de milioane de lei pe patru ani. Aceste sume au alimentat un ecosistem de firme care operează pe logica intervențiilor rapide și ușor raportabile.
Curtea de Conturi: cifrele care schimbă discuția
Raportul Curții de Conturi din 2025 introduce elementul care mută discuția din zona de strategie în cea de prejudiciu bugetar.
În cazul Barrierra System SRL, auditorii constată decontări nejustificat de mari pentru neutralizarea deșeurilor vegetale. Prețul decontat a ajuns la aproximativ 259,93 lei/mc fără TVA, în timp ce costul real plătit de firmă către operatorul final era de aproximativ 51–57 lei/mc. Diferența, aplicată unei cantități de aproape 6.000 mc în perioada 2022–2025, a generat un prejudiciu total estimat la 1,67 milioane lei.
În cazul Rogera Prest Com SRL, problema este opusă: prețuri nejustificat de mici, de circa 5 lei/mc, care au dus la cosiri incomplete și la lăsarea ierbii neadunate, cu efecte sanitare negative. Deși firma a raportat profituri consistente, tarifele practicate au afectat calitatea serviciilor.
Cel mai grav caz este Horticultura SA, societatea Primăriei Timișoara. Curtea de Conturi constată atribuiri directe pentru zona centrală și stabilirea prețurilor ca medie, nu la cel mai mic tarif rezultat din licitații, deși hotărârile Consiliului Local prevedeau explicit contrariul. Diferența calculată pentru perioada iunie 2022 – mai 2025 este de 14,3 milioane lei, la care se adaugă beneficii nerealizate de aproape 1,93 milioane lei, rezultând un prejudiciu total de peste 16,2 milioane lei. Concluzia auditorilor este dură: spațiile verzi din centrul orașului „arată dezastruos”.
În total, prejudiciile documentate depășesc 18 milioane lei, iar raportul menționează existența unor indicii temeinice de încălcare a legii penale.
Mini-parcurile și rotația profitabilă
În acest context, mini-parcurile și plantările rapide nu mai sunt simple erori de urbanism. Ele devin mecanisme funcționale: creează suprafețe verzi raportabile, justifică intervenții repetate și alimentează contracte de întreținere. Horticultura SA rămâne profitabilă, iar firmele private sancționate de Curtea de Conturi continuă să opereze în același ecosistem.
Apariția societății comerciale a Primăriei Arad, care începe să presteze servicii similare, introduce un element nou: concurență între firme ale municipalităților, într-un domeniu susținut din bani publici și legitimat prin discurs ecologic.
Ce spunea Primăria Timișoara în 2020 și ce recunoaște în 2026
2020–2022 | Discurs public și documente strategice
Începând cu 2020, Primăria Timișoara a comunicat constant ideea unui „oraș verde” aflat pe o traiectorie clară de aliniere la standardele europene. În comunicate oficiale, strategii preliminare și prezentări publice, administrația a vorbit despre extinderea spațiilor verzi, coridoare ecologice, creșterea calității vieții și politici urbane sustenabile. Indicatorii de „spațiu verde” au fost folosiți ca argument pentru proiecte majore și pentru justificarea direcțiilor de dezvoltare urbană.
În această perioadă, nu a existat nicio comunicare publică explicită care să admită lipsa unui Registru Local al Spațiilor Verzi funcțional. Din contră, mesajul transmis a fost că datele existente sunt suficiente pentru fundamentarea politicilor verzi și pentru integrarea orașului în inițiative europene de tip Green City.
2026 | Recunoaștere oficială
La 2 februarie 2026, Primăria Timișoara recunoaște public că inventarul anterior al spațiilor verzi era vechi de aproape 25 de ani și nu reflecta realitatea din teren. Mai mult, documentul realizat în 2017 a fost anulat în instanță, ceea ce înseamnă că municipiul nu a avut, timp de mai mulți ani, un registru verde valid și funcțional. Abia în perioada 2023–2025 a fost realizat și recepționat noul Registru Local al Spațiilor Verzi, printr-un contract de aproximativ 2,8 milioane de lei.
Cu alte cuvinte, administrația admite că strategiile, raportările și politicile „verzi” promovate anterior au fost construite în absența unei baze factuale actualizate și verificabile.
Contradicția-cheie
În 2020–2024, Primăria a prezentat „orașul verde” ca pe o direcție deja fundamentată și suficient de solidă pentru strategii și finanțări.
În 2026, aceeași instituție recunoaște că nu dispunea de date reale și că evidența spațiilor verzi era depășită sau nulă din punct de vedere juridic.
Ce rezultă din această discrepanță
Această diferență de poziție nu este o simplă evoluție administrativă, ci o problemă de fond: politicile „verzi” au precedat măsurarea suprafețelor verzi urbane. Registrul nu explică retroactiv deciziile și finanțările deja asumate; el doar confirmă că acestea au fost luate în lipsa unui instrument factual esențial.
Recidiva verde: Primăria ignoră Curtea de Conturi și repetă schema în 2026
Constatările Curții de Conturi din 2025, despre anii anteriori, ar fi trebuit să funcționeze ca un semnal de alarmă. Auditul a identificat prejudicii bugetare clare, plăți nelegale și avantaje acordate netemeinic în contractele de întreținere a spațiilor verzi, implicând direct firmele Rogera Prest Com SRL și Barrierra System SRL, precum și societatea Primăriei Timișoara, Horticultura SA. În mod normal, un asemenea raport ar fi trebuit să ducă la corecții structurale, la o resetare a politicii de contractare și la o reevaluare a partenerilor.
În realitate, în 2026 asistăm la o recidivă administrativă.
La data de 5 ianuarie 2026, Primăria Timișoara anunță atribuirea unui contract-cadru de aproximativ 30 de milioane de euro (circa 150 milioane lei) pentru o perioadă de 4 ani, având ca obiect întreținerea și amenajarea spațiilor verzi din oraș. Câștigătoare licitației este o asociere condusă de Rogera Prest Com SRL, în care se regăsesc Barrierra System SRL – ambele firme cu prejudicii constatate de Curtea de Conturi – alături de Gospodărirea Comunală Arad SA, societate aflată în subordinea Primăriei Arad.
Această decizie ridică o problemă majoră de logică administrativă și de oportunitate publică.
De ce externalizezi către Arad ceea ce ai deja la Timișoara?
Municipiul Timișoara deține propria societate de profil, Horticultura SA, companie publică destinată exact întreținerii și amenajării spațiilor verzi. Mai mult, Curtea de Conturi a arătat că Horticultura SA a beneficiat anterior de atribuiri directe și de un sistem de stabilire a prețurilor care a generat un prejudiciu de peste 16,2 milioane lei, în condițiile în care rezultatul din teren a fost calificat de auditori drept „dezastruos”.
Cu alte cuvinte, Primăria Timișoara avea deja infrastructura, personalul, experiența și controlul direct asupra unei firme de spații verzi.
Și totuși, în loc să reformeze Horticultura SA pe baza constatărilor Curții de Conturi, administrația alege să semneze un contract masiv cu o asociere externă, în care regăsim aceleași firme sancționate de audit, plus o societate a Primăriei Arad.
Întrebarea inevitabilă este: ce poate face Gospodărirea Comunală Arad SA pentru Timișoara, lucru pe care Horticultura SA – firma Primăriei Timișoara – nu îl poate face?
Asocierea „toxică”: firme cu prejudicii dovedite, reciclate contractual
Rogera Prest Com SRL și Barrierra System SRL nu sunt simple nume într-o listă de ofertanți. Ele sunt firme pentru care Curtea de Conturi a documentat explicit:
– supraevaluări de deconturi,
– diferențe majore între costurile reale și cele facturate,
– prejudicii bugetare cumulate de ordinul milioanelor de lei,
– deficiențe grave de calitate a lucrărilor.
În mod normal, un astfel de istoric ar fi trebuit să cântărească decisiv în evaluarea oportunității contractării lor pentru un nou acord-cadru de zeci de milioane de euro. În schimb, ele reapar în 2026 nu marginal, ci în poziție centrală, ca lideri sau membri-cheie ai asocierii câștigătoare.
Aceasta nu mai este o simplă continuitate administrativă. Este recidivă.
Contract mare, control difuz, responsabilitate diluată
Asocierile de tipul Rogera – Barrierra – Gospodărirea Comunală Arad SA au un avantaj administrativ clar: diluează responsabilitatea. Când apar probleme, vina poate fi pasată între membri. Când apar întârzieri sau neconformități, răspunderea se fragmentează contractual.
În plus, implicarea unei societăți aparținând unei alte primării ridică o problemă suplimentară: controlul public devine indirect. Primăria Timișoara nu mai are control ierarhic asupra operatorului principal, ci doar relația contractuală, mult mai greu de corectat în timp real.
Ce ne spune această decizie despre „orașul verde”?
Decizia din ianuarie 2026 nu este un accident administrativ, ci se potrivește perfect în schema documentată în această investigație:
– raportare verde extensivă,
– greenwashing comunicațional,
– green eligibility pentru acces la fonduri,
– contracte mari, recurente, cu aceiași actori.
Registrul Local al Spațiilor Verzi este recepționat, dar nu este folosit pentru a schimba modelul, ci pentru a-l legitima în continuare. Mini-parcurile, plantările rapide și rotația arborilor rămân mecanismul ideal pentru contracte de întreținere permanente, indiferent de calitatea ecologică reală.
Întrebarea care rămâne
După auditul Curții de Conturi, după prejudicii documentate și după ani de degradare vizibilă a parcurilor mari, Primăria Timișoara a avut ocazia să rupă cercul.
A ales însă să îl reînnoiască pe patru ani, cu 30 de milioane de euro.
Nu mai vorbim despre o eroare.
Nu mai vorbim despre lipsă de experiență.
Vorbim despre recidivă administrativă, într-un sistem în care verdele rămâne instrument contabil și financiar, nu infrastructură urbană reală.
2026: Registrul Verde, prea târziu pentru trecut
Registrul Local al Spațiilor Verzi, realizat în perioada 2023–2025 printr-un contract de aproximativ 2,8 milioane lei, vine după GCAP, după aprobarea acestuia și după accesarea instrumentelor de finanțare. El confirmă oficial ceea ce investigațiile au arătat: până acum, orașul a funcționat fără o evidență corectă a spațiilor verzi din oraș.
Întrebarea nu este dacă registrul este util. Este. Întrebarea este cum va fi folosit: ca instrument de corecție a politicilor sau ca nouă bază pentru raportări și condiții de eligibilitate viitoare.
Concluzia finală de serie: când „verde” devine limbaj, nu politică publică
Seria aceasta nu este despre un parc prost întreținut sau despre o licitație discutabilă. Este despre un model de guvernanță care funcționează din ce în ce mai vizibil în Europa de Est și care transformă „verde” din infrastructură urbană în monedă administrativă. Timișoara este un caz de studiu complet: raportări extinse fără bază factuală solidă, comunicare care cosmetizează realitatea, strategii care preced măsurarea și, în final, eligibilitate pentru finanțare obținută prin documente, nu prin rezultate.
La nivel local, concluzia este incomodă: orașul a fost administrat mai degrabă ca un set de indicatori decât ca un ecosistem. Parcurile mari, costisitoare de întreținut și greu de „bifat” în rapoarte, au fost lăsate să se degradeze. În schimb, mini-parcurile, insulele verzi și plantările rapide au proliferat pentru că sunt ușor de fotografiat, ușor de raportat și ușor de reînnoit contractual. Contractele mari au continuat, inclusiv cu actori pentru care Curtea de Conturi a documentat prejudicii, iar „corecția” s-a făcut prin procedură, nu prin schimbarea fondului.
La nivel național, Timișoara nu este o excepție, ci un precedent. Același mecanism poate fi replicat oriunde: un GCAP sau document echivalent, un set de indicatori compatibili cu finanțatorii, un discurs coerent despre tranziție verde și un aparat contractual care se autoreproduce. Riscul este ca „dezvoltarea durabilă” să devină o tehnică de conformare, nu o politică publică evaluabilă.
La nivel european, miza este și mai mare. Programele de tip Green Cities și finanțările verzi pornesc de la o intenție legitimă, dar slăbiciunea lor structurală este verificarea. Atâta timp cât eligibilitatea se bazează pe existența unui plan și nu pe calitatea implementării, statele și orașele cu capacitate administrativă mai redusă vor exporta ceea ce știu cel mai bine: cifre. Europa exportă standarde, Estul exportă rapoarte compatibile cu ele. Iar diferența dintre cele două se vede în teren.
Registrul Local al Spațiilor Verzi, recepționat în 2026, putea fi începutul unei corecții. Dar venit după strategii, după finanțări și după contracte, el riscă să fie folosit nu ca instrument de schimbare, ci ca certificat retroactiv pentru un model deja consacrat. Dacă va servi doar la rafinarea raportărilor și la legitimarea acelorași politici, nu va schimba nimic esențial.
Aceasta este concluzia dură a seriei: nu lipsa banilor este problema, ci modul în care „verde” a fost redus la limbaj administrativ. Fără condiționări reale de calitate, mentenanță și impact măsurabil, tranziția verde riscă să rămână o succesiune de documente corecte și orașe care se încălzesc, se usucă și se degradează în continuare.
Timișoara nu este mai verde. Este mai bine aliniată. Iar până când alinierea nu va fi legată de rezultate reale în teren, „orașul verde” va rămâne o promisiune europeană tradusă în contabilitate locală.
cover și grafica: GPT AI
