După investigația Ecopolitica privind eliminarea Romair Consulting SRL dintr-o procedură de achiziție publică organizată de Primăria Timișoara, analiza documentelor CNSC, a declarațiilor de avere și a contractelor SEAP deschide o nouă direcție sensibilă.

Documentele arată că proiecte gestionate de structura administrativă în care lucrează Gabriela Maria Voloșciuc se intersectează cu un contract atribuit firmei soțului acesteia, Lucian Voloșciuc.

Miza nu este existența relației de familie în sine, ci modul în care administrația gestionează separarea dintre interesul public și interesul privat în interiorul aceluiași ecosistem de investiții publice.

PE SCURT

După primul articol Ecopolitica despre modul în care firma Romair Consulting SRL a fost eliminată dintr-o procedură de achiziție publică organizată de Primăria Timișoara, analiza documentelor CNSC și a declarațiilor de avere scoate la suprafață o nouă legătură sensibilă, cea a familiei Voloșciuc.

În centrul noii analize apare Lucian Voloșciuc, asociat unic al SC VOLGA PROIECT SRL, companie care obține venituri din activități de proiectare și contracte în zona investițiilor publice. Soția sa, Gabriela Maria Voloșciuc, lucrează în cadrul Primăriei Timișoara încă din anul 2016, în structuri administrative conectate la circuitul documentelor tehnice și investițiilor publice.

Legătura devine relevantă în contextul procedurii contestate de Romair Consulting SRL, unde contestatorul reclamă criterii aplicate disproporționat și evaluări care au dus la eliminarea unei firme cu 122 de angajați din competiție.

Documentele analizate de Ecopolitica indică faptul că discuția nu mai privește doar o simplă contestație tehnică sau o neînțelegere birocratică. În jurul procedurii apar conexiuni între persoane din administrație și interese private care activează exact în zona contractelor și proiectării pentru investiții publice.

Declarațiile de avere arată că Lucian Voloșciuc obține atât venituri salariale, cât și dividende din VOLGA PROIECT SRL, ceea ce transformă relația de familie într-o chestiune cu relevanță patrimonială directă.

Miza depășește astfel cazul punctual Romair Consulting SRL și demonstrează cât de impermeabilă este administrația Fritz atunci când persoane din interiorul aparatului public și firme private conectate prin relații familiale activează în același ecosistem al investițiilor și contractelor publice.

Iar exact aici cazul începe să depășească zona unei simple proceduri contestate și intră într-un teritoriu mult mai sensibil, cel al compatibilităților administrative, al conflictelor de interese și al influenței informale asupra banului public.

INVESTIGAȚIE ECOPOLITICA

Procedura care a deschis cutia Pandorei, despre care am scris ieri în articolul Cine supraveghează supraveghetorii? Termoficarea Timișoarei, șantier de sute de milioane, supraveghere întoarsă la reevaluare după o contestație admisă (I), duce de la firma participantă la licitația pentru supravegherea lucrărilor de termoficare, Romair Consulting, la numele Voloșciuc. Și a o rețea ascunsă de interese și afaceri din Primăria Timișoara.

Totul a început de la o procedură de achiziție publică aparent tehnică, una dintre zecile de licitații care trec anual prin sistemul administrativ al Primăriei Timișoara fără să atragă atenția publicului larg. În realitate, documentele oficiale analizate de Ecopolitica arată că exact această procedură a deschis o întrebare mult mai amplă despre relațiile, conexiunile și mecanismele care gravitează în jurul marilor proiecte de infrastructură și termoficare ale municipiului.

Licitația viza contractul de „Servicii de supervizare și asistență tehnică de specialitate prin diriginți de șantier pentru proiectul «Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldura urbană – Etapa III – Lot 1»”, procedură organizată de Municipiul Timișoara în calitate de autoritate contractantă.

Miza contractului nu era una minoră. Discuția privea supervizarea unor lucrări esențiale pentru sistemul centralizat de termoficare al orașului, într-un context în care administrația locală și compania Colterm se aflau deja de mai mulți ani sub presiunea publică generată de avarii, probleme financiare, investiții întârziate și obligații de conformare privind normele de mediu.

În data de 23 martie 2026, ROMAIR CONSULTING SRL, companie cu sediul în București, reprezentată legal de administratorul Gheorghe Boeru și asistată de societatea civilă profesională de avocați Rîmbu & Ivașcu, a formulat contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor împotriva rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii emise de Municipiul Timișoara.

În documentele CNSC apare unul dintre primele elemente care vor deveni ulterior relevante pentru întreaga investigație. În solicitarea formulată către Consiliu, ROMAIR CONSULTING SRL cerea explicit reluarea procedurii „cu reținerea ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute în Caietul de Sarcini privind persoana expertului-cheie 2 Diriginte de șantier 3 – Refacere zone afectate (carosabil, trotuar, zonă verde) – Voloșciuc Lucian”.

Numele lui Lucian Voloșciuc nu apărea, așadar, într-un context marginal sau periferic, ci direct în centrul unei dispute privind validarea unui expert-cheie într-o procedură de achiziție publică pentru infrastructura critică a Municipiului Timișoara.

În paralel, o a doua contestație era formulată de EGIS ROMANIA SA, companie cu sediul în București, pe Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, etajul 7, sector 1, reprezentată de directorul general James Alexander Christopher Hanson. EGIS solicita anularea raportului procedurii și reevaluarea ofertelor, susținând că oferta proprie ar fi trebuit clasată pe primul loc.

Decizia CNSC din 5 mai 2026 avea să complice și mai mult situația. Consiliul a respins contestația formulată de ROMAIR CONSULTING SRL pentru neconstituirea cauțiunii, însă a admis contestația depusă de EGIS ROMANIA SA și a dispus anularea parțială a raportului procedurii și reevaluarea ofertelor.

Dincolo de disputa procedurală, documentele au scos însă la suprafață un detaliu care, privit izolat, ar fi putut părea banal, dar care începe să capete greutate atunci când este conectat cu alte acte oficiale analizate ulterior de Ecopolitica – apariția numelui Lucian Voloșciuc exact în zona expertizei tehnice, a dirigenției de șantier și a proiectelor de infrastructură gestionate de Primăria Timișoara.

La acel moment, numele nu spunea mare lucru publicului larg. Însă verificările noastre ulterioare arată că Lucian Voloșciuc nu este doar expertul menționat într-o procedură contestată, ci și asociatul unic al SC VOLGA PROIECT SRL, companie care obține contracte directe cu Municipiul Timișoara pentru servicii tehnice legate de investiții publice și proiecte finanțate inclusiv prin fonduri europene și PNRR.

Mai mult, declarațiile de avere și documentele administrative analizate de Ecopolitica arată că soția acestuia, Gabriela Maria Voloșciuc, ocupă funcția de consilier în cadrul Serviciului Finanțări Nerambursabile din Direcția Incubator de Proiecte a Primăriei Municipiului Timișoara.

Exact aici procedura care părea inițial doar o dispută tehnică între ofertanți începe să deschidă o întrebare mult mai incomodă. Pentru că, în timp ce administrația locală vorbea public despre combaterea rețelelor de influență și despre reformarea sistemului din jurul marilor contracte publice, documentele oficiale încep să contureze existența unui ecosistem administrativ și profesional în care proiectele publice, expertiza tehnică, dirigenția de șantier și structurile interne ale Primăriei se intersectează într-un mod care ridică întrebări legitime despre delimitarea dintre interesul public și interesul privat.

Iar acesta a fost momentul în care cazul a început să depășească limitele unei simple contestații CNSC și să devină o investigație despre relațiile și conexiunile din jurul contractelor publice ale Municipiului Timișoara.

Contractul de 195.000 lei

După apariția numelui lui Lucian Voloșciuc în documentele CNSC privind procedura contestată de ROMAIR CONSULTING SRL, verificările Ecopolitica în sistemul SEAP au scos la suprafață o legătură administrativă și contractuală mult mai directă cu Primăria Municipiului Timișoara.

În data de 26 februarie 2026, Municipiul Timișoara a realizat achiziția directă identificată în SEAP prin codul DA39903758, în valoare de 195.000 lei, către SC VOLGA PROIECT SRL, companie în care Lucian Voloșciuc apare ca asociat unic și administrator, conform documentelor comerciale și declarațiilor de avere analizate de Ecopolitica.

Obiectul contractului nu privește servicii auxiliare sau activități periferice, ci exact una dintre componentele cele mai sensibile din infrastructura administrării investițiilor publice, în clar dirigenția de șantier pentru proiectul „Înființare Centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Municipiul Timișoara”, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pentru publicul larg, termenul „dirigenție de șantier” poate părea unul strict tehnic. În realitate, rolul este mult mai important decât sugerează formularea birocratică. Dirigintele de șantier reprezintă beneficiarul investiției — în acest caz Municipiul Timișoara — și participă direct la verificarea execuției lucrărilor, validarea etapelor tehnice și confirmarea situațiilor de plată.

Cu alte cuvinte, nu discutăm despre o firmă care livrează papetărie, mobilier urban sau servicii fără impact asupra circuitului financiar al proiectului. Discutăm despre o companie care participă efectiv la mecanismul prin care administrația verifică dacă lucrările au fost executate corect și dacă banii publici pot fi plătiți către constructor.

Acest lucru reiese inclusiv din caietul de sarcini analizat de Ecopolitica, unde sunt descrise explicit atribuțiile diriginților de șantier. Documentația tehnică prevede că dirigintele „verifică și avizează situațiile de lucrări și situațiile de plată”, participă la recepția lucrărilor și urmărește respectarea condițiilor tehnice și contractuale ale investiției.

Miza devine astfel mult mai mare decât simpla existență a unui contract comercial cu Primăria. Firma controlată de Lucian Voloșciuc nu apare într-o zonă administrativă marginală, ci exact într-un punct sensibil al circuitului banului public, adică în validarea execuției și a plăților într-un proiect finanțat prin fonduri europene.

Contextul este cu atât mai relevant cu cât proiectul „Înființare Centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Municipiul Timișoara” nu reprezintă o investiție minoră. Hotărârea Consiliului Local nr. 23/2025 și documentele aferente arată că proiectul este finanțat prin Componenta C3 — Managementul Deșeurilor din PNRR și presupune inclusiv cheltuieli suplimentare suportate din bugetul local. În documentele oficiale apare explicit suma de 723.026,77 lei fără TVA reprezentând diferențe neeligibile care trebuie acoperite de Municipiul Timișoara.

Mai mult, raportul de specialitate aferent proiectului indică faptul că implementarea investiției este gestionată de Direcția Incubator de Proiecte și structurile din subordine, exact zona administrativă în care lucrează Gabriela Maria Voloșciuc, soția lui Lucian Voloșciuc.

În acest punct, conexiunile dintre documente încep să contureze un tablou mult mai complex decât simpla atribuire a unei achiziții directe. Pe de o parte, firma soțului obține un contract pentru servicii tehnice cu impact direct asupra validării lucrărilor și plăților publice. Pe de altă parte, proiectul este gestionat administrativ din aceeași structură în care lucrează Gabriela Maria Voloșciuc, funcționar public în cadrul Serviciului Finanțări Nerambursabile.

Din declarația de avere depusă de Gabriela Maria Voloșciuc reiese că Lucian Voloșciuc obține atât venituri salariale, cât și dividende din activitatea VOLGA PROIECT SRL, ceea ce transformă relația dintre proiect și companie într-o chestiune cu relevanță patrimonială directă pentru familie.

Problema nu este existența contractului în sine și nici faptul că o companie privată lucrează cu administrația locală. Întrebarea reală apare în momentul în care aceeași investiție publică începe să conecteze, în interiorul aceluiași ecosistem administrativ, structura care gestionează proiectul și firma familiei unui funcționar din acea structură.

Iar exact aici cazul începe să depășească zona unei simple achiziții directe și intră într-un teritoriu mult mai sensibil, cel ce privește modul în care administrația separă concret și verificabil interesul public de interesul privat atunci când ambele ajung să funcționeze în interiorul aceluiași proiect finanțat din bani publici și fonduri europene.

Aceeași direcție administrativă, unde apare Gabriela Maria Voloșciuc

Pe măsură ce documentele sunt puse cap la cap, cazul nu mai arată ca o simplă coincidență administrativă între o funcționară din Primăria Timișoara și o companie care contractează un număr semnificativ de servicii tehnice cu municipalitatea. Structura instituțională în care apare Gabriela Maria Voloșciuc este una dintre cele mai importante zone administrative ale Primăriei în materie de finanțări europene, implementare de proiecte și gestionare a investițiilor majore.

Conform declarației de avere depuse la data de 11 iunie 2025, Gabriela Maria Voloșciuc ocupă funcția de consilier în cadrul Municipiului Timișoara, având venituri salariale declarate de 114.993 lei anual.

Mai important însă decât funcția generică este locul exact din organigrama administrativă unde aceasta activează. Raportul de specialitate aferent proiectului „Coridor de mobilitate «Magistrala Verde» în Timișoara – Bd. 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului”, document oficial al Primăriei Municipiului Timișoara, indică explicit structura administrativă implicată: „Direcția Incubator de Proiecte – Serviciul Finanțări Nerambursabile”. Pe prima pagină a documentului apare inclusiv mențiunea „Semnat Consilier – Serviciul Finanțări Nerambursabile”.

Acest detaliu este esențial pentru înțelegerea mizei administrative reale.

Serviciul Finanțări Nerambursabile nu este un compartiment tehnic marginal sau o structură birocratică fără relevanță în circuitul investițiilor publice. Din contră. Este una dintre zonele-cheie ale administrației locale prin care trec proiectele mari finanțate din fonduri europene, proiectele PNRR și investițiile strategice care presupun zeci sau sute de milioane de lei.

Iar „Magistrala Verde” nu este o investiție minoră.

Raportul de specialitate analizat de Ecopolitica arată că proiectul are o valoare totală de 158.309.289,53 lei cu TVA inclus. Documentul prevede explicit că valoarea eligibilă este de 99.271.090,32 lei, iar componenta neeligibilă suportată de Municipiul Timișoara ajunge la 59.038.199,21 lei.

Mai mult, contribuția proprie a Municipiului Timișoara este stabilită la peste 61 milioane lei.

Nu discutăm, așadar, despre proiecte decorative sau despre investiții administrative fără impact financiar major. Discutăm despre una dintre cele mai importante infrastructuri de finanțare și implementare a investițiilor publice din administrația locală timișoreană.

Raportul descrie inclusiv amploarea tehnică a proiectului, ce cuprinde modernizarea unui coridor rutier de aproximativ 2,44 kilometri, reorganizarea a 11 intersecții, realizarea a aproape 4,8 kilometri de piste pentru biciclete, instalarea a 529 corpuri suplimentare de iluminat public, sisteme video de monitorizare și sisteme de măsurare a calității aerului.

În paralel cu această poziționare administrativă, declarațiile oficiale arată și dimensiunea financiară a interesului privat al familiei.

Conform declarației de avere, Lucian Voloșciuc a încasat din dividende, ca asociat unic al SC VOLGA PROIECT SRL, suma de 447.800 lei. În aceeași declarație apar și venituri salariale provenite de la VOLGA PROIECT SRL în valoare de 32.103 lei anual.

Datele comerciale analizate de Ecopolitica arată că VOLGA PROIECT SRL este controlată integral de Lucian Voloșciuc, acesta figurând ca administrator și asociat unic al companiei. Firma are sediul în Timișoara, pe strada Gheorghe Ivănescu nr. 53-57. Din istoricul societății reiese însă și un detaliu relevant: Gabriela Maria Voloșciuc a fost asociat și administrator al companiei în perioada inițială de funcționare. Practic, ea a înființat firma în anul 2015, detaliu asupra căruia vom reveni când analizăm legătura cu oameni din construcția politică USR – Plus, Reper și DREPT, aflați la vârful puterii de la București, până la demiterea guvernului Bolojan.

În Monitorul Oficial reprodus în documentele comerciale apare explicit faptul că, în anul 2017, Gabriela Maria Voloșciuc a cesionat către Lucian Voloșciuc toate cele 20 de părți sociale ale firmei VOLGA PROIECT SRL, reprezentând 100% din capitalul social.

Această cronologie devine importantă deoarece arată continuitatea legăturii dintre funcționarul public și compania care contractează servicii cu administrația locală.

În paralel, datele SEAP indică faptul că VOLGA PROIECT SRL a acumulat în ultimii ani mai multe contracte cu instituții publice, inclusiv cu Municipiul Timișoara. Documentele analizate de Ecopolitica indică achiziții pentru servicii de dirigenție de șantier, supraveghere lucrări și asistență tehnică.

În acest context, întrebarea centrală nu mai este dacă Gabriela Maria Voloșciuc lucrează într-un compartiment periferic al administrației locale. Documentele arată exact contrariul.

Ea apare într-una dintre structurile administrative care gestionează mecanismele de finanțare, implementare și raportare pentru proiecte publice majore de infrastructură și mobilitate urbană, cu valori de ordinul zecilor și sutelor de milioane de lei.

Iar în paralel, firma controlată de soțul său participă exact în aceeași zonă administrativă a investițiilor publice, exact pe dirigenție de șantier, supraveghere tehnică și validare de lucrări pentru autorități publice locale, inclusiv Municipiul Timișoara.

Proiectul unde se intersectează totul

PNRR, bani publici și aceeași infrastructură administrativă…prea mult pentru a fi o coincidență cu multe repetiții.

În acest punct al investigației, documentele nu mai descriu doar existența unei firme private care obține contracte cu administrația locală și nici simpla prezență a unei funcționare din Primăria Timișoara într-o structură administrativă importantă. Încep să contureze ceva mult mai sensibil. Existența unui punct concret în care aceeași investiție publică conectează simultan structura administrativă a Primăriei și compania controlată de familia unui funcționar din acea structură.

Iar acel punct poartă numele: „Înființare Centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Municipiul Timișoara”.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C3 — Managementul Deșeurilor, una dintre cele mai importante axe de investiții europene derulate în prezent de administrațiile locale din România. Vorbim despre bani europeni, proceduri stricte de implementare, raportări tehnice și financiare și un circuit administrativ în care fiecare etapă trebuie justificată și validată.

Exact în interiorul acestui proiect apare contractul atribuit firmei VOLGA PROIECT SRL.

Conform documentelor SEAP analizate de Ecopolitica, Municipiul Timișoara a atribuit către VOLGA PROIECT SRL contractul pentru „Serviciul de dirigenție de șantier – Înființarea a trei centre de colectare prin aport voluntar (CAV)”, achiziție publicată în 20 iunie 2025 și acceptată oficial în 25 iunie 2025, în valoare de 105.000 lei.

Ulterior, în februarie 2026, aceeași companie obține și achiziția directă DA39903758 pentru servicii suplimentare de dirigenție de șantier, în valoare de 195.000 lei, pentru același tip de infrastructură și aceeași zonă de investiții publice gestionate de Municipiul Timișoara.

Aici apare una dintre cele mai importante nereguli administrative din întregul caz.

În paralel cu atribuirea acestor contracte, documentele oficiale ale Primăriei arată că implementarea și gestionarea proiectelor cu finanțare europeană și PNRR trec prin Direcția Incubator de Proiecte și Serviciul Finanțări Nerambursabile, structura în care activează Gabriela Maria Voloșciuc.

Raportul de specialitate PHCL2026-000131 privind proiectul „Coridor de mobilitate «Magistrala Verde» în Timișoara – Bd. 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului” indică explicit antetul instituțional: „Primăria Municipiului Timișoara – Direcția Incubator de Proiecte – Serviciul Finanțări Nerambursabile”.

Documentul precizează că Municipiul Timișoara a depus proiectul spre finanțare la ADR Vest în data de 15 ianuarie 2026 și descrie în detaliu mecanismul de evaluare tehnică și financiară, relația cu Autoritatea de Management și obligațiile privind aprobarea cheltuielilor și implementarea proiectului.

Miza financiară este uriașă.

Valoarea totală a proiectului „Magistrala Verde” este stabilită oficial la 158.309.289,53 lei cu TVA inclus. Din această sumă, valoarea eligibilă este de 99.271.090,32 lei, iar valoarea neeligibilă suportată de Municipiul Timișoara depășește 59 milioane lei. Contribuția proprie a municipalității este estimată la peste 61 milioane lei.

Raportul descrie inclusiv dimensiunea tehnică a investiției: modernizarea a aproape 2,44 kilometri de infrastructură rutieră, reorganizarea a 11 intersecții, amenajarea a peste 4,8 kilometri de piste pentru biciclete, instalarea a 529 corpuri suplimentare de iluminat și montarea a 51 camere video de supraveghere.

Aceste detalii contează deoarece arată clar că Direcția Incubator de Proiecte și Serviciul Finanțări Nerambursabile nu reprezintă o structură administrativă decorativă, ci una dintre cele mai importante infrastructuri birocratice prin care trec marile investiții europene ale Municipiului Timișoara.

În paralel, datele comerciale și declarațiile de avere analizate de Ecopolitica arată că Lucian Voloșciuc controlează integral VOLGA PROIECT SRL și a încasat doar din dividende suma de 447.800 lei. Firma are ca obiect principal de activitate „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”, potrivit datelor comerciale oficiale.

Mai mult, istoricul societății arată că Gabriela Maria Voloșciuc a fost anterior asociat și administrator al companiei, cesionând ulterior părțile sociale către Lucian Voloșciuc.

Privite separat, fiecare dintre aceste elemente ar putea părea explicabile administrativ. Împreună însă, ele conturează o imagine mult mai complicată.

Pe de o parte, aceeași structură administrativă gestionează și raportează proiecte europene și PNRR de sute de milioane de lei. Pe de altă parte, firma controlată de familia unui funcționar din acea structură obține contracte exact în aceeași zonă a investițiilor publice.

Iar edilii din Primăria Timișoara trebuie să explice public cum este separată concret, procedural și verificabil granița dintre interesul public și interesul privat atunci când ambele funcționează în interiorul aceleiași infrastructuri administrative și financiare.

Interes patrimonial direct

Dincolo de relațiile administrative și de contractele publice identificate în documentele analizate de Ecopolitica, declarația de avere depusă de Gabriela Maria Voloșciuc introduce un element esențial pentru înțelegerea întregului caz, prin existența unui interes patrimonial direct legat de activitatea firmei VOLGA PROIECT SRL.

Tonul documentului este unul strict administrativ, standardizat, fără comentarii și fără explicații suplimentare. Tocmai de aceea informațiile sunt relevante. Ele nu provin din interpretări politice sau din declarații publice, ci dintr-un act oficial asumat prin semnătură și depus conform legislației privind declarațiile de avere.

Conform documentului completat la data de 11 iunie 2025, Gabriela Maria Voloșciuc declară venituri salariale de 114.993 lei încasate de la Municipiul Timișoara, instituție unde ocupă funcția de consilier.

În aceeași declarație apar și veniturile soțului, Lucian Voloșciuc.

Acesta declară venituri salariale de 60.000 lei provenite de la SC RCS & RDS SA și alte venituri salariale de 32.103 lei obținute de la SC VOLGA PROIECT SRL, unde figurează ca angajat al societății.

Elementul central al documentului apare însă la capitolul „Venituri din alte surse”. Acolo este menționată explicit suma de 447.800 lei încasați de Lucian Voloșciuc sub forma „Dividendelor asociat unic” provenite de la SC VOLGA PROIECT SRL.

Această formulare este importantă deoarece nu vorbește despre un simplu salariat sau colaborator extern al companiei. Documentul oficial indică în mod explicit statutul de „asociat unic”.

Datele comerciale ale societății confirmă această structură de proprietate. Documentele analizate de Ecopolitica arată că VOLGA PROIECT SRL, companie înregistrată în Timișoara, pe strada Gheorghe Ivănescu nr. 53-57, are un singur asociat și administrator, în persoana lui Lucian Voloșciuc.

Tot din documentele comerciale rezultă că societatea a fost înființată în anul 2015, având ca obiect principal de activitate „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.

Mai mult, istoricul oficial al firmei arată că Gabriela Maria Voloșciuc a fost inițial asociat și administrator al societății. În Monitorul Oficial reprodus în documentația comercială apare explicit faptul că, în anul 2017, aceasta a cesionat către Lucian Voloșciuc cele 20 de părți sociale reprezentând 100% din capitalul firmei.

În plan juridic și administrativ, aceste detalii contează deoarece definesc existența unui interes patrimonial direct. Explicația este simplă și nu presupune interpretări speculative.

Atunci când veniturile unei familii provin inclusiv din dividendele unei firme care contractează servicii cu autoritatea publică în care unul dintre membri ocupă o funcție administrativă, relația dintre proiectele publice și activitatea companiei capătă automat relevanță patrimonială. Cu alte cuvinte, succesul economic al firmei produce efecte financiare directe pentru familia funcționarului public.

În acest caz, documentele oficiale arată că VOLGA PROIECT SRL nu este o societate fără activitate sau o firmă cu rulaje marginale. Datele financiare publicate pentru anul 2024 indică o cifră de afaceri de 2.101.256 lei și un profit net de 790.526 lei.

Același raport comercial arată și o creștere accelerată a activității companiei în ultimii ani. Dacă în 2020 cifra de afaceri era de aproximativ 409.818 lei, în 2024 aceasta depășește pragul de 2,1 milioane lei.

Documentele comerciale indică și existența unor contracte directe cu autorități publice, inclusiv Municipiul Timișoara. În secțiunea „Vânzări directe prin SEAP” apar achiziții atribuite de Municipiul Timișoara în anii 2024, 2025 și 2026.

Din nou, problema nu este existența unei firme private care lucrează cu statul. Nici legislația și nici practica administrativă nu interzic automat astfel de relații comerciale.

Chestiunea de legalitate și integritate apare însă în momentul în care aceeași companie operează exact în aceeași zonă administrativă a investițiilor publice gestionate de structura unde lucrează funcționarul public din familie, iar veniturile generate de acea activitate se transformă în beneficii patrimoniale directe.

Iar documentele analizate de Ecopolitica arată că exact aceasta este situația în cazul familiei Voloșciuc.

Întrebarea fără răspuns: a existat sau nu o delimitare clară?

Analiza Ecopolitica conturează existența unui ecosistem administrativ și profesional în care aceeași infrastructură publică de investiții conectează simultan Direcția Incubator de Proiecte din cadrul Primăriei Timișoara și compania controlată de familia unui funcționar din acea structură.

Documentele oficiale arată că Gabriela Maria Voloșciuc ocupă funcția de consilier în cadrul Municipiului Timișoara și activează în Serviciul Finanțări Nerambursabile, structură aflată în interiorul Direcției Incubator de Proiecte.

În paralel, datele comerciale și achizițiile publice analizate de Ecopolitica indică faptul că VOLGA PROIECT SRL, companie controlată de Lucian Voloșciuc, obține contracte pentru servicii de dirigenție de șantier și supraveghere tehnică în proiecte publice gestionate de Municipiul Timișoara.

Tot documentele oficiale arată că Lucian Voloșciuc încasează dividende de 447.800 lei în calitate de asociat unic al companiei.

În acest punct apare întrebarea esențială a întregului caz. Nu dacă existența unei relații de familie este, în sine, ilegală. Și nici dacă o companie privată poate sau nu să contracteze servicii cu o administrație publică. Aceste lucruri sunt reglementate procedural și nu reprezintă automat o încălcare a legii.

Întrebarea reală este ce mecanisme concrete de delimitare administrativă au existat pentru a separa activitatea funcționarului public de activitatea economică a firmei familiei?

Iar aici începe zona gri a documentelor.

Ecopolitica a analizat hotărâri de Consiliu Local, rapoarte de specialitate, documente privind proiecte PNRR și achiziții publice. În aceste documente apar semnături ale unor directori, șefi de servicii, consilieri și responsabili administrativi implicați în circuitul proiectelor europene și al investițiilor publice. În multe dintre aceste documente, semnăturile finale aparțin altor persoane din administrație.

Însă documentele publice analizate până în prezent nu conțin explicații explicite privind existența unei delimitări formale a atribuțiilor în raport cu proiectele în care VOLGA PROIECT SRL desfășura activități contractuale pentru Municipiul Timișoara.

Nu apar mențiuni publice privind o eventuală declarație de abținere, o redistribuire formală a atribuțiilor, o procedură internă de evitare a incompatibilităților, un mecanism explicit de separare administrativă sau o dispoziție internă privind neimplicarea în anumite fluxuri administrative.

La fel de important este și faptul că documentele nu permit, în acest moment, stabilirea exactă a traseului intern al tuturor avizelor, verificărilor sau circuitelor administrative prin care au trecut proiectele respective în interiorul Direcției Incubator de Proiecte.

Această lipsă de claritate nu reprezintă automat dovada existenței unei ilegalități. Dar tocmai absența unei delimitări explicite devine relevantă administrativ într-un caz în care aceeași infrastructură publică intersectează proiecte europene și PNRR, contracte de dirigenție de șantier, validarea execuției unor lucrări publice și venituri patrimoniale directe provenite din compania contractantă.

În administrația publică modernă, problema nu este doar existența conflictului de interese în sens juridic strict, ci și existența unor mecanisme verificabile care să demonstreze că instituția a prevenit orice posibilă interferență între interesul public și interesul privat.

Iar exact aici documentele încep să lase spații goale. Raportările oficiale, hotărârile de Consiliu Local și documentele tehnice descriu proiectele, valorile financiare, contribuțiile municipalității și structurile administrative implicate. Dar nu explică public cum este gestionată procedural situația în care familia unui funcționar din structura care gestionează finanțări și proiecte publice deține o companie care contractează servicii exact în aceeași zonă investițională.

Documentele publice nu clarifică dacă a existat o delimitare formală a atribuțiilor sau o procedură explicită de evitare a unui posibil conflict de interese. Iar într-un ecosistem administrativ construit pe proiecte europene, fonduri PNRR și investiții publice de ordinul zecilor și sutelor de milioane de lei, exact aceste detalii procedurale devin esențiale pentru credibilitatea instituțională și încrederea publică.

Discursul despre „rețele” și realitatea administrativă

În ultimii ani, una dintre temele recurente ale discursului public promovat de administrația Fritz și de o parte a actualei conduceri a Primăriei Timișoara a fost ideea destructurării „rețelelor”, a „grupărilor de interese” și a mecanismelor informale care ar fi controlat ani la rând contractele și investițiile publice ale municipiului.

Viceprimarul Ruben Lațcău a folosit în repetate rânduri exact acest tip de limbaj atunci când a vorbit despre reformarea administrației locale și despre modul în care actuala conducere ar încerca să elimine influențele informale din jurul marilor proiecte publice.

Într-o declarație publică referitoare la administrația locală și relațiile din jurul contractelor publice, Ruben Lațcău afirma că „există grupări care au fost conectate ani de zile la contractele Primăriei și care încearcă să își păstreze influența”. În alte intervenții publice, viceprimarul Municipiului Timișoara vorbea despre „rețele care s-au format în jurul banului public” și despre necesitatea „demantelării mecanismelor de influență care controlează anumite zone administrative și economice ale orașului”.

Tema „conexiunilor” și a „rețelelor” a devenit, practic, una dintre axele centrale ale discursului politic și administrativ promovat de actuala conducere a Primăriei Timișoara, mai ales în contextul conflictelor publice privind infrastructura, termoficarea, urbanismul și investițiile majore finanțate din fonduri europene sau PNRR.

Privite separat, aceste declarații țin de registrul politic și de confruntarea publică obișnuită dintre administrații, partide și grupuri de interese economice. Problema apare însă în momentul în care acest discurs este pus în paralel cu documentele administrative și comerciale analizate de Ecopolitica în cazul familiei Voloșciuc.

Pentru că exact aceste documente descriu existența unui ecosistem în care aceeași structură administrativă gestionează proiecte europene și PNRR de zeci și sute de milioane de lei, firma familiei unui funcționar din acea structură obține contracte cu Municipiul Timișoara, apoi aceeași companie participă la mecanismele de dirigenție de șantier și validare tehnică a lucrărilor iar documentele publice nu clarifică explicit existența unei delimitări procedurale privind atribuțiile și eventualele incompatibilități.

Contractele identificate de Ecopolitica nu sunt contracte speculative sau presupuneri politice. Ele există în sistemul public SEAP. Achiziția directă DA39903758, atribuită către VOLGA PROIECT SRL în februarie 2026, are o valoare de 195.000 lei și privește servicii de dirigenție de șantier pentru proiecte finanțate prin PNRR.

Anterior, aceeași companie obținuse și contractul pentru „Serviciul de dirigenție de șantier – Înființarea a trei centre de colectare prin aport voluntar (CAV)”, în valoare de 105.000 lei.

În paralel, declarația de avere depusă de Gabriela Maria Voloșciuc indică faptul că Lucian Voloșciuc a încasat dividende de 447.800 lei în calitate de asociat unic al VOLGA PROIECT SRL.

Tot documentele oficiale arată că Gabriela Maria Voloșciuc activează în cadrul Direcției Incubator de Proiecte – Serviciul Finanțări Nerambursabile, una dintre structurile-cheie ale Primăriei Timișoara pentru gestionarea investițiilor europene și PNRR.

În acest context, contrastul dintre discursul public despre „rețele”, „grupări” și „demantelarea conexiunilor” și realitatea administrativă descrisă de documentele oficiale începe să ridice întrebări legitime.

Nu pentru că documentele ar demonstra automat existența unei ilegalități. Ci pentru că exact administrația care vorbește public despre nevoia eliminării relațiilor informale și a ecosistemelor de influență nu explică transparent cum gestionează procedural situațiile în care familia unui funcționar din structurile care administrează proiecte publice deține o companie care contractează servicii exact în aceeași zonă investițională.

Mai ales într-un context în care investițiile respective nu sunt marginale, ci privesc proiecte finanțate prin PNRR și fonduri europene, cu valori de ordinul zecilor și sutelor de milioane de lei.

Iar aici contrastul începe să vorbească de la sine. Pe de o parte, discurs public despre „demantelarea rețelelor”. Pe de altă parte, documente oficiale care descriu relații administrative, contractuale și patrimoniale funcționând în interiorul aceluiași ecosistem de investiții publice.

Iar ceea ce lipsește, până în acest moment, nu este neapărat o explicație politică, ci o explicație procedurală clară și verificabilă.

Zona gri

Între legalitate și problemă publică. În acest punct al investigației, după analiza contractelor, a documentelor administrative, a hotărârilor de Consiliu Local, a declarațiilor de avere și a relațiilor instituționale din jurul proiectelor finanțate prin PNRR, apare întrebarea juridică esențială, dacă există sau nu un conflict de interese în sensul legii.

Răspunsul corect, pe documentele disponibile în acest moment, este mai nuanțat decât retorica politică sau reacțiile din spațiul public.

Ecopolitica nu afirmă că Gabriela Maria Voloșciuc a săvârșit un conflict de interese consumat. Pentru o asemenea concluzie ar fi necesară dovada explicită că funcționarul public a participat direct la luarea unei decizii, a avizat, a verificat, a aprobat, dar a și evaluat, a participat la recepția lucrărilor sau a avut un rol concret în circuitul administrativ ori financiar al contractelor derulate de firma soțului său cu Municipiul Timișoara.

Iar documentele publice analizate până în acest moment nu oferă această probă finală. Este însă atribuția legală a organelor de control și urmărire din structurile statului, de la ANI la parchete să analizeze și să dea verdicte asupra situației radiografiate detaliat în articolul de față.

Nu există, în spațiul public, un document care să arate explicit că Gabriela Maria Voloșciuc a semnat sau a participat direct la procedurile administrative legate de contractele atribuite societății VOLGA PROIECT SRL. Iar experiența de peste un deceniu pe zona finanțărilor europene și nerambursabile a doamnei Voloșciuc nu face să afirmăm că este destul de precaută și bună cunoscătoare a fenomenului, astafel încât să nu semneze vreun document care să o lege direct pe ea de firma înființată tot de ea și condusă acum de soț. Însă activitatea firmei este exact pe zona în care lucrează Gabriela Voloșciuc în Primăria Timișoara, unde firma soțului câștigă lucrări pe bandă rulantă, la fel ca și la alte primării și insituții, conform datelor din SEAP.

Această delimitare este esențială și trebuie făcută clar. Pentru că legea nu sancționează simpla existență a unei relații de familie și nici simplul fapt că o companie deținută de soțul unui funcționar public contractează servicii cu aceeași instituție.

Problema juridică apare în momentul în care interesul patrimonial privat interferează cu exercitarea atribuțiilor publice. Iar exact aici cazul devine sensibil.

Documentele oficiale arată că Gabriela Maria Voloșciuc activează în Serviciul Finanțări Nerambursabile din cadrul Direcției Incubator de Proiecte a Municipiului Timișoara.

Aceeași direcție apare în documentele privind implementarea proiectului PNRR „Înființare Centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Municipiul Timișoara”. Raportul de specialitate comun pentru HCL 23/2025 este emis de Direcția Incubator de Proiecte și Serviciul Management Deșeuri și Salubrizare.

În paralel, documentele SEAP arată că VOLGA PROIECT SRL a obținut în 2026 achiziția directă DA39903758, în valoare de 195.000 lei, pentru servicii de dirigenție de șantier în cadrul aceluiași proiect.

Mai mult, caietul de sarcini al procedurii arată că dirigintele de șantier nu are un rol periferic. Acesta verifică execuția lucrărilor, participă la recepții și avizează situațiile de lucrări și de plată.

Tot documentele oficiale arată că Lucian Voloșciuc, asociat unic al VOLGA PROIECT SRL, a încasat dividende de 447.800 lei din activitatea firmei.

Prin urmare, nu discutăm despre un interes economic teoretic sau marginal, ci despre un interes patrimonial direct și cuantificabil.

Din perspectivă juridică, linia relevantă este definită inclusiv de prevederile Legii 161/2003 privind conflictul de interese în exercitarea funcțiilor publice. Legea stabilește că funcționarul public intră în zona conflictului de interese atunci când este chemat: „să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice sau juridice cu care are relații cu caracter patrimonial” sau atunci când „interesele patrimoniale ale sale ori ale soțului pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice”.

Tot legea prevede obligația funcționarului public de a se abține și de a informa superiorul ierarhic atunci când apare o asemenea situație. Exact aici se află zona gri a cazului Volosciuc.

Pentru că documentele analizate de Ecopolitica indică fără dubiu existența unei situații de risc major de conflict de interese. Soțul are interes patrimonial direct într-o firmă care contractează servicii cu Municipiul Timișoara, compania obține contracte repetate cu aceeași instituție iar soția lucrează în structura administrativă care gestionează proiecte și finanțări publice ale municipalității.

Ceea ce lipsește, până în acest moment, este exact elementul procedural care ar clarifica dacă acest risc a fost gestionat administrativ, adică dacă a existat sau nu o abținere formală, a existat sau nu o redistribuire explicită a atribuțiilor sau a existat sau nu o delimitare procedurală clară.

Iar această diferență este fundamentală. Pentru că între „există o relație de familie” și „există un conflict de interese consumat”, diferența juridică este dată de participarea concretă la procesul decizional.

Din acest motiv, cazul familiei Volosciuc rămâne într-o zonă sensibilă și incomodă pentru administrație. Nu pentru că documentele ar demonstra deja o încălcare clară a legii. Ci pentru că documentele arată existența unei situații administrative în care interesul public și interesul privat coexistă în interiorul aceluiași ecosistem instituțional, fără ca mecanismele de separare și transparență să fie clar vizibile în spațiul public.

De la consultanță pentru fonduri europene la contracte cu Primăria

VOLGA PROIECT SRL are un trecut care se potrivește prea bine cu prezentul și apar legături cu foști și actuali politicieni și demnitari din zona USR și a partidelor -satelit, dar și din zona guvernamentală. Ar putea fi simple coincidențe. Sau poate că nu.

Înainte ca VOLGA PROIECT SRL să apară în SEAP cu servicii de dirigenție de șantier, supraveghere lucrări și contracte cu Municipiul Timișoara, firma a avut o altă identitate economică declarată. Nu una generică, nu una neutră și nici una ruptă de zona în care apare astăzi Gabriela Maria Voloșciuc în Primăria Timișoara.

Documentele comerciale analizate de Ecopolitica arată că VOLGA PROIECT SRL a fost înființată în 7 octombrie 2015, cu sediul în Timișoara. În istoricul de activitate al firmei, codul CAEN preponderent pentru perioada 2015–2023 apare ca 7022, adică „Activități de consultanță pentru afaceri și management”. Abia din 2024, activitatea preponderentă apare mutată pe codul CAEN 7112, „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.

Această schimbare de cod CAEN nu este un detaliu contabil fără miză. Ea arată traseul unei firme care pornește din zona consultanței pentru afaceri și management, iar ulterior ajunge să factureze servicii tehnice, dirigenție de șantier și supraveghere lucrări pentru autorități publice, inclusiv Municipiul Timișoara.

Mai important este însă cine apare la începutul acestei firme. În Monitorul Oficial, la constituirea societății VOLGA PROIECT SRL apare Gabriela Maria Voloșciuc. Documentul indică faptul că, în anul 2015, asociatul unic al firmei era „VOLOSCIUC GABRIELA MARIA”, iar administratorul era tot „VOLOSCIUC GABRIELA MARIA”. Firma avea capital social de 200 lei, împărțit în 20 de părți sociale a câte 10 lei fiecare, iar domeniul principal de activitate era grupa CAEN 7022 — „Activități de consultanță pentru afaceri și management”.

Cu alte cuvinte, VOLGA PROIECT SRL nu a fost, la origine, firma lui Lucian Voloșciuc. A fost înființată și administrată de Gabriela Maria Voloșciuc, persoana care astăzi apare în Primăria Timișoara ca angajată în zona finanțărilor nerambursabile.

Ulterior, istoricul societății arată că Gabriela Maria Voloșciuc a fost revocată din calitatea de administrator, iar Lucian Voloșciuc a fost adăugat ca administrator în anul 2016. În istoricul asociaților, Gabriela Maria Voloșciuc apare cu cotă de 100% de la 7 octombrie 2015 până la 23 august 2017, când este înregistrată ștergerea sa din această poziție.

Apoi firma ajunge controlată de Lucian Voloșciuc. În raportul actual, acesta apare ca administrator, asociat 100% și beneficiar al VOLGA PROIECT SRL.

Acesta este firul juridic și comercial rece. Dar există și un fir public, lăsat aproape neatins pe internet, care spune același lucru într-un limbaj mai simplu.

Pagina de Facebook „VOLGA Proiect”, rămasă practic înghețată, prezintă firma ca „Business Consultant” și folosește o imagine de profil cu steagul Uniunii Europene. Descrierea paginii este explicită: „Aici puteți afla ultimele noutăți în domeniul accesării fondurilor europene nerambursabile. Vă susținem în tot procesul de accesare, de la idee la proiect!”

Ultima postare vizibilă din captura analizată este din 10 noiembrie 2016 și promovează exact același domeniu, adică accesarea finanțărilor europene și nerambursabile. Textul postării spune: „Serviciile IT, de sănătate, sportive, producție și nu numai, pot beneficia de pana la 1 milion Euro din fonduri nerambursabile! Daca deții o afacere pe care intenționezi sa o dezvolți, profita de aceasta oportunitate! Pentru orice informații va stam la dispozitie la adresa de email volgaproiect@yahoo.ro”.

Este aceeași adresă de e-mail care apare și în raportul comercial al firmei: volgaproiect@yahoo.ro. În același raport, la datele de contact ale VOLGA PROIECT SRL apare și numărul de mobil 0724-373.717, număr care apare și pe pagina de Facebook a firmei.

Așadar, nu vorbim despre o coincidență de nume sau despre o pagină obscură care ar putea aparține altcuiva. Datele publice se suprapun toate, de la nume de firmă, adresă de e-mail, telefon până la profil de activitate și tematică.

Iar aici apare una dintre cele mai interesante ironii ale cazului.

Pagina de Facebook indică drept link domeniul fonduri-ue.ro. Captura ROTLD analizată de Ecopolitica arată că domeniul fonduri-ue.ro este înregistrat din 4 octombrie 2006 și figurează ca deținut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, instituție guvernamentală, cu adresa pe strada Mendeleev nr. 36-38, sector 1, București. Domeniul nu apare ca site activ în captura analizată, dar existența lui ca link asociat paginii publice VOLGA Proiect adaugă încă un detaliu straniu în arhiva digitală a firmei.

Nu este clar, din documentele disponibile, de ce o pagină privată de consultanță în fonduri europene folosea ca link un domeniu deținut de minister. Nu rezultă, din aceste capturi, existența unei relații comerciale între firmă și minister. Dar asocierea vizuală și tematică rămâne relevantă ca indiciu de branding, căci VOLGA PROIECT SRL s-a prezentat public, în primii ani, ca actor în zona fondurilor europene și a finanțărilor nerambursabile.

Apar două coincidențe cel puțin interesante.

Dragoș Pîslaru a fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în guvernul Ilie Bolojan. Între 2019 și 2024 a fost europarlamentar USR PLUS. Ca filiație politică, vine din aripa PLUS a vechiului USR-Plus, adică aripa Dacian Cioloș. În 2024, reprezenta în campania electorală candidații REPER, noul partid al lui Cioloș, devenit între timp consilier prezidențial al lui Nicușor Dan.

Există și o altă coincidență ce se leagă de firma Romair Consulting SRL, cea care a contestat licitația despre care am scris în primul articol din serie, firmă care îl desemna ca expert tocmai pe Lucian Voloșciuc. În perioada 2011 -2017, consilier juridic al firmei Romair Consulting SRL a fost Vlad Gheorghe, care provine din același partid cași Dominic Fritz și Ruben Lațcău sau Dragoș Pîslaru.

Conform CV-ului de pe pagina oficială https://vladgheorghe.ro/, Vlad Gheorghe a fost membru USR și europarlamentar USR în legislatura 2020 – 2024, în cadrul grupului politic Renew Europe (unde Dacian Cioloș a fost președinte). A părăsit cu scandal USR, devenind ulterior independent. A candidat ca independent la alegerile europarlamentare din 2024 și a fost vehiculat ca candidat independent la Primăria Capitalei în 2025, ulterior retrăgându-se.

Și-a fondat propriul partid, DREPT, iar ulterior a devenit consilier onorific neremunerat al fostului premier Ilie Bolojan.

Iar acest lucru devine important tocmai prin contrast cu poziția actuală a Gabrielei Maria Voloșciuc.

În prezent, Gabriela Maria Voloșciuc este consilier în cadrul Municipiului Timișoara, iar documentele administrative analizate de Ecopolitica o plasează în zona Serviciului Finanțări Nerambursabile din cadrul Direcției Incubator de Proiecte, adică exact infrastructura administrativă prin care Primăria Timișoara gestionează proiecte finanțate din fonduri europene, PNRR și alte surse nerambursabile.

Cu alte cuvinte, domeniul pe care firma fondată de Gabriela Maria Voloșciuc îl promova în 2015–2016 — accesarea fondurilor europene și consultanța pentru finanțări nerambursabile — este domeniul în care aceasta lucrează astăzi în interiorul Primăriei Timișoara.

Aceasta nu dovedește, în sine, o ilegalitate. O persoană poate avea experiență profesională într-un domeniu și poate ajunge ulterior să lucreze într-o instituție publică exact în acel domeniu. În mod normal, acesta ar putea fi chiar un argument de competență.

Problema apare din altă parte. Firma născută în zona consultanței pentru fonduri europene, înființată de actuala angajată a Primăriei, ajunge ulterior controlată de soțul acesteia și apare în contracte cu Municipiul Timișoara, inclusiv în zona proiectelor publice. În același timp, Gabriela Maria Voloșciuc activează în direcția care lucrează cu finanțări nerambursabile și proiecte publice.

Aici se vede fața mai puțin vizibilă a administrației locale, nu cea din comunicate, nu cea din discursuri despre reformă, meritocrație și „demantelarea rețelelor”, ci aceea din traseele profesionale, firmele de familie, codurile CAEN schimbate, paginile de Facebook abandonate, domeniile web rămase în urmă și contractele care apar, ani mai târziu, în SEAP.

Nu este încă proba unui conflict de interese consumat, dar este o piesă importantă în dosarul de context. Pentru că arată că legătura dintre familia Voloșciuc, consultanța pentru fonduri europene, domeniul finanțărilor nerambursabile și contractele publice nu apare peste noapte în 2026. Are istoric. Are documente. Are urme digitale. Are o continuitate care cere explicații.

Politizarea funcțiilor, sinecuri și retorica Fritz–Lațcău

Când discursul despre „mafii” ajunge să se lovească de propriile contracte, lucrurile se complică.

Înainte să ajungă la Primărie, Dominic Fritz a vândut Timișoarei o promisiune mare: profesionalizare, europenizare, meritocrație administrativă și ruperea de vechile practici politice. În 11 februarie 2020, la lansarea candidaturii sale pentru Primăria Timișoara, Fritz a prezentat această miză într-o formulare care merită recitită astăzi, tocmai pentru că între promisiunea inițială și realitatea administrativă a anului 2026 apare o fisură greu de ignorat.

„Dacă e o singură promisiune cu care mă simt foarte confortabil: vom dubla suma fondurilor europene atrase pentru Timișoara. Timișoara a ratat incredibil de multe oportunități în ultimii ani. În ultimii șapte ani, pentru dezvoltare urbană, Timișoara a atras 1600 de euro pe cap de locuitor din fonduri europene. Administrația orădeană – 3500 de euro pe cap de locuitor, mai mult decât dublu. Vom opri amatorismul incredibil cu care s-a lucrat în ultimii ani! Vom pune Timișoara înapoi pe harta europei. Voi fi un primar european pentru un oraș european”, declara atunci Dominic Fritz, potrivit documentării incluse în materialul documentat de Ecopolitica, în contextul în care a promis și crearea unei structuri noi în Primăria Timișoara pentru atragerea fondurilor europene.

Acea structură există astăzi. Se numește Direcția Incubator de Proiecte, iar în interiorul ei funcționează Serviciul Finanțări Nerambursabile. Exact această direcție apare pe raportul de specialitate PHCL2026-000131 privind proiectul „Coridor de mobilitate «Magistrala Verde» în Timișoara – Bd. 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului”, un proiect cu valoare totală de 158.309.289,53 lei, inclusiv TVA. Pe prima pagină a documentului apar explicit „Direcția Incubator de Proiecte” și „Serviciul Finanțări Nerambursabile”, cu mențiunile „Semnat Director executiv” și „Semnat Consilier – Serviciul Finanțări Nerambursabile”.

Cu alte cuvinte, promisiunea din 2020 nu a rămas doar discurs. Ea s-a materializat într-o arhitectură administrativă reală, cu direcții, servicii, consilieri, rapoarte de specialitate, proiecte europene și PNRR, sume de ordinul zecilor și sutelor de milioane de lei. Aici nu mai suntem în zona sloganurilor de campanie. Suntem în zona unde se scriu rapoarte, se fundamentează hotărâri, se pregătesc finanțări și se mișcă bani publici.

Problema este că exact în această zonă, creată sub promisiunea profesionalizării, apare cazul familiei Voloșciuc. Gabriela Maria Voloșciuc este consilier în cadrul Municipiului Timișoara, iar declarația sa de avere indică venituri salariale de 114.993 lei de la Municipiul Timișoara. În aceeași declarație, soțul său, Lucian Voloșciuc, apare cu venituri salariale de la SC VOLGA PROIECT SRL și, separat, cu dividende de 447.800 lei ca asociat unic al aceleiași firme.

Firma soțului nu apare într-un decor îndepărtat de administrație. Nu vinde pixuri, nu livrează apă plată și nu instalează draperii într-un birou obscur. VOLGA PROIECT SRL apare în documentele SEAP cu achiziții publice atribuite de Municipiul Timișoara, inclusiv în 2025 și 2026, iar una dintre achizițiile identificate privește servicii de dirigenție de șantier pentru proiecte publice.

Aici începe ironia administrativă, nu cea de cafenea. Administrația care a promis că va opri „amatorismul incredibil” și va construi o Primărie europeană ajunge să fie întrebată nu despre capacitatea de a atrage fonduri, ci despre capacitatea de a separa clar interesul public de interesul privat în interiorul propriilor structuri de proiecte.

Discursul politic al USR Timișoara a fost, între timp, și mai dur. În 3 noiembrie 2023, potrivit documentării incluse în materialul analizat de Ecopolitica, USR-iștii susțineau că desemnarea politică din acel moment ar arăta „lipsă de politicieni cu anvergură și viziune, un partid în degringoladă, care mai reprezintă doar interesele unor mafii locale, pe care administrația USR, condusă de Dominic Fritz, a început să le dezmembreze”.

Paula Romocean, președinta USR Timișoara și lidera consilierilor locali USR, formula atunci acuzația în registru maximal: „Aceasta este oferta PNL pentru Timișoara: readucerea la putere, în Primăria Timișoara, a clanurilor și a mafiilor, prin Nicolae Robu. Cu Nicolae Robu, Timișoara nu era respectată, așa cum merită, pentru că acest fost primar, concediat de timișoreni, și-a transformat mandatul în circ. Dar în spatele concertelor la chitară și golurilor marcate, clanurile, interlopii și băieții deștepți, își făceau de cap. Îi reamintesc domnului Alin Nica de propria lui declarație referitoare la Nicolae Robu: «Noi nu construim un partid de interlopi, așă că Nicolae Robu îi poate recupera în proiectul său de a deveni primar». Ce înseamnă azi această declarație, dle Nica? Construiți partidul de interlopi, împreună cu dl Robu?”.

În aceeași intervenție, Romocean continua: „Administrația USR a Timișoarei a început să decupleze interlopii, clanurile și mafiile de la resursele publice, din prima zi de mandat. De aceea am fost ținta atacurilor, în toți acești ani. Și vom fi, în continuare, acum că am început și recuperarea patrimoniului înstrăinat ilegal. Toate aceste mafii se reunesc acum în jurul dlui Robu. PNL și Nicolae Robu pot să aibă în spate banii tuturor mafiilor, alegerile se câștigă cu încrederea oamenilor. Și le vom câștiga, cum le-am câștigat și în 2020, pentru că am făcut treabă și arătăm că avem o viziune pentru Timișoara”.

Acesta este fundalul retoric pe care trebuie citit cazul Voloșciuc. Nu pentru că documentele analizate ar indica „mafii”, „clanuri” sau „interlopi”. Nu indică. Și tocmai de aceea comparația trebuie făcută rece, fără isterie și fără artificii. Dar aceeași administrație care a folosit ani de zile un limbaj de război împotriva „mafiei locale” este acum obligată să explice o situație mult mai tehnică, mai birocratică și, tocmai de aceea, mai greu de împachetat propagandistic: cum a gestionat contractele repetate dintre Primăria Timișoara și firma familiei unui funcționar din propria structură de proiecte.

În februarie 2026, Ruben Lațcău a dus același tip de discurs în zona „rețelelor” și a „grupărilor” din jurul banului public. Într-un interviu pentru Horia Nasta Show, difuzat pe pagina de Facebook Cluj1, viceprimarul USR al Timișoarei a fost întrebat dacă el și primarul Dominic Fritz s-au simțit amenințați de „mafia din centrul Timișoarei”. Potrivit documentării citate, Lațcău a explicat că în podcast vorbise despre Colterm, firma de termoficare a Primăriei, „care a fost practic controlată de mai multe grupări de criminalitate organizată, care aveau oameni cu conexiuni în justiție, în parchete, în mediul economic local, dar în primul rând erau reprezentați ai unor partide politice, în speță PNL la nivel local, și în procesul acesta de demantelare a rețelelor și de tăia multe fire prin care se scurgeau mulți bani în foarte multe zone, nu am fost doar amenințat”.

Citatul lui Lațcău este important nu pentru coloratura lui politică, ci pentru standardul pe care îl setează. Dacă administrația vorbește public despre „demantelarea rețelelor”, despre „fire prin care se scurgeau mulți bani” și despre conexiuni între economie, politică și instituții, atunci același standard de suspiciune legitimă trebuie aplicat și în interiorul aparatului administrativ pe care îl conduce. Nu doar la adversari. Nu doar la vechea administrație. Nu doar la PNL. Nu doar când subiectul se potrivește în afișul de campanie.

În cazul familiei Voloșciuc, documentele nu arată o rețea de criminalitate organizată. Ar fi greșit și juridic riscant să afirmăm asta. Dar arată altceva, mai puțin spectaculos și mult mai administrativ – o relație contractuală repetată între firma familiei și Municipiul Timișoara, un interes patrimonial direct al soțului într-o firmă care încasează bani din contracte publice, o funcție în interiorul unei direcții care gestionează proiecte și finanțări, plus lipsa unei clarificări publice privind delimitarea atribuțiilor, abținerea sau separarea circuitelor administrative.

Aceasta este diferența dintre retorică și guvernare. În retorică, totul este simplu, există „mafii”, „clanuri”, „interlopi”, „băieți deștepți” și salvatori care taie conductele invizibile ale banului public. În guvernare, lucrurile sunt mai prozaice, cu SEAP, rapoarte de specialitate, servicii, direcții, achiziții directe, declarații de avere, dividende, semnături, abțineri, fișe de post și documente care nu lămuresc suficient.

Iar aici cazul devine incomod exact pentru că nu are nevoie de hiperbolă. Cifrele sunt suficiente. În declarația de avere, Lucian Voloșciuc apare cu dividende de 447.800 lei de la VOLGA PROIECT SRL. În SEAP, aceeași firmă apare cu achiziții atribuite de Municipiul Timișoara, inclusiv 105.000 lei în 2025, 34.500 lei în 2025 și 195.000 lei în 2026. În documentele administrative, soția sa apare ca funcționar în zona de finanțări nerambursabile și proiecte publice. Iar în spațiul public, administrația care ar trebui să explice mecanismul preferă, cel puțin până acum, să lase întrebarea în aer.

Aici nu este nevoie să forțăm concluzia. Nu spunem că există conflict de interese consumat. Nu spunem că cineva a încălcat legea, fără documentul final care să arate participarea directă la decizie. Nu putem da aceste verdicte, ele țin de sistemul de justiție. Dar spunem ceva mult mai greu de evitat. Punctual, faptul că într-o administrație care a făcut din meritocrație, depolitizare și demantelarea „rețelelor” o marcă publică, cazul Voloșciuc arată că întrebarea despre interese private în jurul banului public nu dispare doar pentru că purtătorii de discurs s-au schimbat.

Se schimbă doar vocabularul. Înainte se numeau „băieți deștepți”. Acum, dacă nu există transparență totală, există riscul să li se spună „situații administrative neclarificate”.

Pentru contribuabil, diferența semantică este modestă. Pentru banul public, diferența reală stă în documente, cine a decis, cine a verificat, cine s-a abținut, cine a redistribuit atribuții și cine a demonstrat, negru pe alb, că interesul public nu a fost pus nici măcar în vecinătatea interesului privat.

Până când aceste răspunsuri apar, contrastul rămâne. O administrație care a promis că va opri „amatorismul incredibil”, care a vorbit despre „mafii locale” și „demantelarea rețelelor”, are acum de explicat un caz mult mai apropiat de propria curte, exact contractele repetate ale firmei familiei Voloșciuc cu Primăria Timișoara și modul concret în care au fost separate atribuțiile în interiorul instituției.

Întrebarea care rămâne

Cazul familiei Voloșciuc nu începe și nu se termină cu o singură achiziție directă. Documentele lecturate și cercetate de Ecopolitica arată o continuitate contractuală între VOLGA PROIECT SRL și Municipiul Timișoara, în paralel cu existența unui interes patrimonial direct al lui Lucian Voloșciuc în firmă și cu poziția Gabrielei Maria Voloșciuc în structura administrativă care lucrează exact cu proiecte și finanțări publice.

Datele sunt concrete. Gabriela Maria Voloșciuc apare ca funcționar al Municipiului Timișoara, în zona Direcției Incubator de Proiecte și a Serviciului Finanțări Nerambursabile. Soțul ei, Lucian Voloșciuc, apare ca asociat unic al VOLGA PROIECT SRL și declară venituri consistente din această societate, inclusiv dividende de 447.800 lei. Firma apare în relații contractuale repetate cu Municipiul Timișoara, inclusiv pentru servicii de dirigenție de șantier, un tip de activitate care nu este decorativă, ci participă la verificarea execuției și la validarea lucrărilor și plăților.

În cazul proiectului „Înființare Centru integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Municipiul Timișoara”, piesele se așază într-un tablou care cere explicații, nu concluzii pripite. Proiectul este finanțat prin PNRR, trece prin infrastructura administrativă a Primăriei, implică structuri de proiecte și finanțări, iar firma soțului obține contracte exact în zona tehnică a implementării.

Nu afirmă, pe baza documentelor publice disponibile, că există un conflict de interese consumat. Această concluzie ar cere proba finală, care este participarea directă a Gabrielei Maria Voloșciuc la o decizie, avizare, verificare, recepție, plată sau altă etapă administrativă legată de contractul firmei soțului.

Dar documentele arată suficient pentru a vorbi despre o situație serioasă de risc administrativ și de integritate publică. Problema apare la că nu se vede, în documentele publice analizate, delimitarea clară a atribuțiilor. Nu se vede o abținere formală, nici o redistribuire explicită. Nu se vede o explicație instituțională care să arate cum a fost separat, procedural, interesul public de interesul privat.

Într-o administrație care vorbește public despre rețele de influență, despre „mafii locale”, despre „demantelarea” vechilor mecanisme și despre necesitatea curățării sistemului, cazul familiei Voloșciuc impune un răspuns al „incoruptibililor” din USR și de la Primăria Timișoara. Întrebarea? Cum este separată, concret și verificabil, granița dintre interesul public și interesul privat atunci când ambele ajung să funcționeze în interiorul aceluiași ecosistem administrativ?

Până la apariția unui răspuns documentat, nu acuzația rămâne piesa centrală.

Ci lipsa clarificării.