La finalul acestei săptămâni va avea loc Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal, ocazie cu care va fi desemnată noua conducere națională a partidului. Regiunea Vest are prevăzute în noul cadru statutar două locuri, desemnate prin consultările politice din cele patru organizații liberale județene ale regiunii.
După discuțiile purtate în cadrul celor patru filiale, au fost desemnați din regiunea vest Marilen Pirtea, care este și președinte al organizației PNL Timiș și Gheorghe Falcă. Cele două nominalizări ale regiunii urmează să fie validate în congres. Alegerile vor avea loc sâmbată, 12 iulie, la București.

Partidul Naţional Liberal organizează Congresul Extraordinar pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1200 de delegaţi. Ilie Bolojan este singurul candidat la funcția de președinte iar zece candidați s-au înscris pentru poziţia de prim-vicepreședinte: Valeriu Iftime, Adrian Veştea, Florin Roman, Alin Tişe, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Mircea Minea şi Cătălin Predoiu.
Marilen-Gabriel Pirtea este deputat român, de profesie economist și rector al Universității de Vest din Timișoara. A fost ales deputat în 2016, 2020 și 2024 din partea PNL. În luna iunie 2025, Marilen Pirtea a fost numit consilier onorific al prim-ministrului în domeniile educației și cercetării. Decizia semnată de către premierul Ilie Bolojan a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 27 iunie 2025, și prevede că activitatea este neremunerată.
După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei premierului Ilie Bolojan, rectorul Marilen Pirtea a scris pe Facebook: „Sunt onorat, preiau cu modestie și responsabilitate postura de consiliere onorifică. Este evident, contextul actual este unul al imperativului de suplețe financiară și reducere de posturi în sistemul bugetar, iar aici este important că postul de consilier onorific, pe care premierul mi l-a încredințat, va fi singurul cu acoperire pentru zona educației, neremunerat, bineînțeles. Consider că este important să susțin domeniul educației și mediul universitar. Să recunoaștem cu toții, determinarea lui Ilie Bolojan a schimbat paradigma si a reașezat condițiile de definire a normalității și valorilor, a priorităților de dezvoltare națională. Educația este esențială!”

