Prezența jurnalistei americane Anne Applebaum, conderată de unii și istoric, la un eveniment despre democrație și societate civilă în Europa de Est ridică întrebări mai mari decât conferința în sine: cine produce narațiunile despre „regimuri hibride”, cine le legitimează și ce rol joacă România în această dezbatere geopolitică.

Un eveniment despre democrație și societate civilă, cu aproximativ 300 de locuri, a devenit rapid sold-out înainte să înceapă. Invitat principal este Anne Applebaum, una dintre cele mai influente voci ale liberalismului occidental contemporan.

Jurnalistă la The Atlantic și laureată a Premiului Pulitzer pentru volumul Gulag, Applebaum este cunoscută pentru analizele sale despre autoritarism, propaganda și fragilitatea instituțiilor democratice.

Dar prezența ei în România, într-un context politic regional extrem de tensionat, ridică întrebări interesante. Mai ales atunci când discuția despre „democrație” se intersectează cu decizii politice majore, rapoarte controversate și narațiuni geopolitice despre Europa de Est.

Ca o ironie, am și eu o întrebare. La câți sponsori apar pe afișul respectiv, de banii ăia repara Universitatea de Vest și acoperișurile căminelor unde studenții stau cu găleata în mijlocul camerei, când plouă și cumpărau și niște mobilier pentru sălile de curs, alea uitate cu bănci din anii ’90 când eram eu student.

Articolul de mai jos, semnat de Stéphane Luçon, formulează trei întrebări esențiale despre modul în care sunt construite aceste narațiuni.

Articolul original îl puteți citi aici: https://open.substack.com/pub/francezul/p/anne-applebaum-in-romania?utm_campaign=post-expanded-share&utm_medium=web

În continuare traducerea în limba română a materialului.

Anne Applebaum în România

Trei întrebări despre cea mai bună operațiune a unui regim hibrid

Stéphane Luçon
11 martie 2026

Sold out. Niciun loc liber — intrare gratuită, aproximativ 300 de locuri — pentru a o vedea pe celebra comentatoare americană Anne Applebaum într-o conversație cu omul al cărui raport a fost folosit pentru a anula alegerile din România. Tema: democrația și societatea civilă în Europa de Est.

Mi-aș fi dorit să pot participa pentru a-i pune trei întrebări doamnei Applebaum. Iată-le.

Doamnă Applebaum,

Operațiunea lansată de domnul Ioniță de la Expert Forum a avut ca rezultat suspendarea democrației. Un raport despre o campanie reușită de astroturfing a fost produs de ONG-ul său astroturfat, Expert Forum, finanțat în mare parte de guverne străine și de industria petrolieră.

Serviciile de informații, mână în mână cu presa și diplomația occidentală, au amplificat raportul și l-au transformat în celebra narațiune despre „interferența rusă”.

Prima mea întrebare este despre „capacity building”

România este acum clasificată ca regim hibrid de către The Economist în Democracy Index 2025. Principalul motiv al retrogradării României este anularea alegerilor.

Cu toate acestea, puțini oameni acordă atenție la ceea ce se întâmplă de fapt în interiorul unui regim hibrid, iar eu sunt îngrijorat că dumneavoastră și domnul Ioniță ați putea petrece evenimentul felicitându-vă reciproc pentru că rezistați autocrației prin distrugerea democrației, ratând în același timp realitatea dură.

Cred că ați auzit despre lawfare în România — uneori este menționat în presă.

Ceea ce aproape niciodată nu este menționat, însă, este lipsa dovezilor privind interferența rusă sau valul de cenzură pe rețelele sociale — inclusiv țintirea vocilor jurnalistice — subiect pe care l-am documentat pe larg.

În încercarea de a înțelege cum a regresat România, am realizat o cronologie care descrie presiunile exercitate de ceea ce pare a fi o convergență de actori: ONG-uri astroturfate, diplomație occidentală, instituții europene și puterea executivă locală.

Vă rog să o priviți și să ne spuneți: domnul Ioniță și celelalte ONG-uri care au participat la acest eșec reprezintă, în practică, ceea ce înseamnă cu adevărat „capacity building” — capacitatea de a răsturna o alegere la voință, de a declanșa o revoluție colorată, o lovitură de stat judiciară și de a anula voința poporului?

A doua mea întrebare privește transparența

Presupun că subscrieți la narațiunea care justifică și raționalizează cenzurarea vocilor considerate inacceptabile. Dar nu vorbesc despre cenzură în sine — întreb doar despre transparență. Susțineți transparența?

Pentru că, chiar și atunci când există cenzură, ea nu ar trebui să opereze în întuneric. Oamenii ar trebui să știe că sunt acuzați. Ar trebui să știe cine este acuzatorul lor și de ce sunt vizați. Ar trebui să aibă acces la mecanisme reale de due process.

Unul dintre trucurile din jurul Digital Services Act este că capitolul despre cenzură funcționează la turație maximă, în timp ce capitolul despre drepturile utilizatorilor există în mare parte doar pe hârtie.

Dacă răspunsul dumneavoastră este că vă pasă de transparență, aș dori să vă folosiți influența asupra domnului Ioniță pentru ca noi să putem obține, în sfârșit, o dezvăluire completă privind acțiunile Expert Forum — în special despre puterile de semnalare (flagging) pe care le-au exercitat în timpul alegerilor.

Jurnaliști au fost cenzurați. Voci media cunoscute au fost retrogradate sau reduse la tăcere. Până în ziua de astăzi, încă nu știm cine a declanșat aceste acțiuni.

Expert Forum a avut puterea de a face acest lucru deoarece este semnatar al Code of Practice on Disinformation și a fost invitat să semnaleze conținut în perioada electorală.

Apropo, Expert Forum nici măcar nu a respectat angajamentul făcut în cadrul Codului privind Dezinformarea — nu publică niciun raport pe acest subiect, iar totuși această „operațiune” nu este exclusă de ceilalți semnatari.

A treia mea întrebare vă privește personal — și autoritatea dumneavoastră de a vorbi despre democrație, societate civilă și libertatea presei

Cu ani în urmă ați scris celebrul articol „Kill the Messenger”, în care ați argumentat că instituțiile media palestiniene erau ținte legitime.

Știu că acest lucru s-a întâmplat demult și sunt departe de a susține strategia retorică de a forța un subiect asupra oamenilor. Dar este vorba despre un subiect asupra căruia ați adoptat o poziție foarte puternică și controversată — apărând, probabil, cea mai radicală formă posibilă de cenzură: uciderea jurnaliștilor.

Poziția dumneavoastră a evoluat în vreun fel de atunci?

Potrivit Reporters Without Borders — un alt semnatar al Code of Practice on Disinformation — ați avut aproximativ 220 de ocazii în ultimii doi ani să vă pronunțați împotriva uciderii jurnaliștilor palestinieni.

Ați dori să folosiți această ocazie pentru a exprima o poziție mai umană cu privire la situația jurnaliștilor palestinieni?

Vă mulțumesc anticipat pentru orice clarificare pe care ați fi dispusă să o oferiți.

Cu respect,
Stéphane Luçon

NOTA REDACȚIEI ECOPOLITICA

Textul de mai sus reprezintă opinia autorului Stéphane Luçon și a fost tradus integral pentru a oferi cititorilor acces la dezbaterea internațională privind situația democrației din România.

Anne Applebaum este jurnalistă și istoric american, laureată a Premiului Pulitzer și una dintre cele mai cunoscute voci occidentale în analiza regimurilor autoritare și a propagandei politice.

CONTEXT

Anne Applebaum este căsătorită cu politicianul polonez Radek Sikorski și este asociată cu mai multe instituții influente din spațiul transatlantic, inclusiv The Atlantic Council și Center for European Policy Analysis.

Criticii acestor rețele intelectuale susțin că ele contribuie la formarea unui consens geopolitic occidental în privința Europei de Est și a relațiilor cu Rusia.

CONCLUZIE EDITORIALĂ

Dincolo de personalitatea lui Anne Applebaum sau de dezbaterea teoretică despre „regimuri hibride”, întrebarea reală pentru România rămâne mult mai simplă.

Dacă democrația este apărată prin mecanisme opace — prin rețele de ONG-uri, prin intervenții instituționale și prin mecanisme de cenzură digitală — atunci problema nu mai este doar propaganda sau dezinformarea.

Problema devine legitimitatea mecanismelor care pretind că apără democrația.

În ultimul deceniu, Europa de Est a devenit un laborator geopolitic în care instituții europene, think-tank-uri occidentale, ONG-uri și platforme digitale colaborează pentru a combate propaganda și interferențele externe.

Criticii acestor mecanisme susțin însă că ele pot produce efectul invers: concentrarea unei puteri informale uriașe în mâinile unor actori care nu sunt aleși democratic și care operează în afara controlului public.

De aceea, întrebarea care rămâne nu este doar cine amenință democrația, ci cine decide cum este ea apărată.