Investigația Ecopolitica prezintă, în episodul II, cum este structurată dezvoltarea proiectului nuclear de la Doicești. Vorbim despre bani și arhitectura financiară. Capitalul inițial este asigurat de partea română, în timp ce „finanțarea externă” este exprimată în principal prin scrisori de intenție. În spatele proiectului se află compania de proiect RoPower Nuclear, controversata tehnologie americană a NuScale Power și parteneriate industriale internaționale, la nivel de intenție scrisă, care însă nu reprezintă o garanție financiară.
După decizia prin care România a intrat în faza financiară a proiectului nuclear modular de la Doicești, analiza documentelor corporative și a structurii de finanțare arată o realitate mai puțin vizibilă.
Costurile fazei de dezvoltare sunt suportate în principal de partea română, în timp ce participarea financiară externă este exprimată, în această etapă, prin scrisori de interes din partea unor instituții financiare internaționale.
Simulatorul, începutul proiectului vizibil
În ianuarie 2025, compania americană NuScale Power și partenerii implicați în proiectul centralei nucleare de la Doicești au prezentat public primul element concret al programului SMR din România – simulatorul digital al reactorului modular. Evenimentul a fost organizat în cadrul inițiativei dezvoltate de compania de proiect RoPower Nuclear, societatea înființată pentru implementarea centralei cu reactoare modulare mici în județul Dâmbovița.
Simulatorul reproduce în timp real comportamentul unui modul SMR proiectat de NuScale, reactor cu o putere electrică de aproximativ 77 MW. Configurația planificată pentru amplasamentul de la Doicești include șase module, ceea ce ar duce capacitatea totală instalată la 462 MW. Sistemul informatic prezentat public simulează procesele operaționale din camera de comandă a centralei, de la pornirea reactorului, controlul reacției nucleare, răcirea combustibilului, managementul presiunii în circuitul primar și până la reacțiile sistemelor de siguranță în situații de avarie.
Din punct de vedere tehnic, simulatorul are un rol bine definit în industria nucleară. El este utilizat pentru pregătirea operatorilor, pentru testarea procedurilor operaționale și pentru dezvoltarea protocoalelor de intervenție în situații critice. În centralele nucleare aflate deja în funcțiune, astfel de sisteme sunt folosite pentru instruirea personalului înainte de accesul în camera reală de comandă.
În cazul proiectului SMR din România, însă, simulatorul apare într-un moment în care centrala propriu-zisă nu există încă, iar proiectul se află în faza de dezvoltare tehnică și de licențiere. Acest lucru produce o inversare neobișnuită a etapelor vizibile pentru public, adică infrastructura de pregătire a operării este prezentată înainte ca reactorul să fie măcar autorizat.
În documentele publice ale proiectului, amplasamentul centralei este situat pe terenul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, în județul Dâmbovița. Terenul aparține companiei energetice private Nova Power & Gas, partenerul privat din compania de proiect. Dezvoltarea centralei este coordonată de RoPower Nuclear, societate înființată în 2022 și deținută în proporție egală de Nova Power & Gas și de operatorul nuclear al statului român, Societatea Națională Nuclearelectrica.
Planul tehnic prevede instalarea tehnologiei SMR dezvoltate de NuScale, companie americană care promovează reactoare modulare mici ca alternativă la centralele nucleare clasice de mare capacitate. Fiecare modul ar produce aproximativ 77 MW electric, iar sistemul complet de la Doicești ar urma să livreze în jur de 462 MW către sistemul energetic național.
În paralel cu prezentarea simulatorului, proiectul se află în procesul de licențiere în România. Autoritatea competentă în domeniu, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, analizează documentația tehnică necesară pentru autorizarea amplasamentului, a construcției și ulterior a operării centralei. Procedura de licențiere nucleară este etapizată și presupune evaluări de securitate, studii seismice, analize de impact asupra mediului și verificarea sistemelor de protecție nucleară.
În acest context, simulatorul nu reprezintă o validare a tehnologiei și nici o confirmare a viabilității economice a proiectului. El nu certifică siguranța reactorului, nu confirmă costurile finale ale centralei și nu substituie procesul de autorizare nucleară. Din punct de vedere tehnic, este un instrument de instruire și simulare, util pentru pregătirea personalului și pentru dezvoltarea procedurilor operaționale.
Rolul său este însă important în alt plan, mai exact în cel instituțional și simbolic. Simulatorul oferă prima imagine tangibilă a proiectului SMR pentru public, pentru mediul politic și pentru partenerii industriali implicați în dezvoltare. În lipsa infrastructurii fizice a centralei, el devine primul element vizibil al unui proiect care există încă în principal la nivel de documentație tehnică, planificare financiară și proceduri administrative.
În alte cuvinte, în cazul proiectului nuclear de la Doicești, simulatorul marchează momentul în care proiectul începe să existe public și instituțional înainte de a exista industrial. Iar acest detaliu deschide radiografia episodului de față: dacă centrala nu există încă fizic, prin ce mecanism juridic, financiar și instituțional este construit proiectul care ar urma să o producă.
Compania din spatele centralei este RoPower Nuclear
În spatele proiectului centralei nucleare cu reactoare modulare mici de la Doicești nu se află direct operatorul nuclear al statului român, ci o companie creată special pentru implementarea investiției. Societatea se numește RoPower Nuclear și reprezintă vehiculul juridic prin care este organizată dezvoltarea proiectului SMR în România.
Compania a fost înființată în august 2022, în urma acordului de cooperare dintre operatorul nuclear român și partenerul privat implicat în proiectul energetic de la Doicești. Sediul social este stabilit în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune dezafectate, locul ales pentru instalarea viitoarei centrale nucleare modulare.
Structura acționariatului este împărțită în mod egal între doi parteneri.
Primul este operatorul nuclear al statului, Societatea Națională Nuclearelectrica, compania care exploatează în prezent centrala nucleară de la Cernavodă și care produce aproximativ 18–20% din energia electrică a României. Al doilea acționar este compania energetică privată Nova Power & Gas, firmă controlată de omul de afaceri clujean Teofil Ovidiu Mureșan și activă în sectorul producției și comercializării de energie și gaze naturale.
Capitalul social al RoPower Nuclear a fost stabilit inițial la aproximativ 19,9 milioane lei, împărțit în 19.943 de acțiuni cu valoare nominală de 1.000 lei fiecare. Nivelul relativ redus al capitalului este caracteristic companiilor de proiect utilizate în investițiile energetice mari, unde societatea nou creată nu are rolul de a finanța integral construcția centralei, ci de a gestiona dezvoltarea tehnică, contractuală și financiară a proiectului până la momentul investiției finale.
Conducerea companiei reflectă structura mixtă a proiectului. Consiliul de administrație include reprezentanți ai ambilor acționari, iar printre administratorii menționați în documentele corporative se regăsesc Adina Ștefania Calfa, Paul Michael Murphy, Roxana Cristina Tompea, Valentin Ovidiu Nae și Cezar Georgescu. Aceștia au mandatul de a coordona activitățile de dezvoltare ale proiectului, inclusiv contractele tehnice, procedurile de licențiere nucleară și negocierile pentru finanțare.
Din punct de vedere financiar, compania nu desfășoară activitate de producție energetică. Datele de bilanț confirmă că societatea funcționează exclusiv ca platformă de dezvoltare a proiectului. În anul 2024, RoPower Nuclear nu a înregistrat venituri operaționale, însă a raportat pierderi de aproximativ 11,3 milioane lei, generate de costurile administrative, studiile tehnice și activitățile pregătitoare. În același timp, nivelul datoriilor depășea 47 milioane lei, iar capitalurile proprii se situau la aproximativ 27,8 milioane lei.
Această structură este tipică pentru ceea ce industria energetică numește Special Purpose Vehicle (SPV) — o companie creată exclusiv pentru dezvoltarea unui proiect major de infrastructură. Un SPV funcționează ca un container juridic și financiar care concentrează contractele, finanțările și responsabilitățile proiectului, fără a afecta direct bilanțurile companiilor-mamă.
În cazul centralei SMR de la Doicești, RoPower Nuclear este entitatea care coordonează toate etapele preliminare ale investiției, de la contractele cu furnizorii de tehnologie, pregătirea documentației pentru licențiere, studiile de amplasament, evaluările de securitate nucleară, până la negocierile cu instituțiile financiare interesate de proiect.
Acest model este utilizat frecvent în proiectele energetice de mare amploare, inclusiv în centrale nucleare, parcuri eoliene offshore sau terminale de gaz natural lichefiat. Structura permite separarea juridică a proiectului față de activitatea curentă a companiilor implicate și oferă flexibilitate în atragerea finanțării internaționale.
În practică, însă, această arhitectură produce și o schimbare importantă în modul în care este distribuit riscul economic al proiectului. Cheltuielile din faza de dezvoltare — studii, inginerie, consultanță tehnică, proceduri de autorizare — sunt realizate prin compania de proiect, înainte ca investiția finală pentru construcția centralei să fie aprobată.
În consecință, RoPower Nuclear devine punctul central al proiectului SMR din România. Este entitatea care semnează contractele, gestionează relațiile cu partenerii industriali și pregătește terenul pentru o investiție estimată la aproximativ 7 miliarde de dolari. Iar pentru a înțelege cum este construit acest mecanism, următorul pas este analiza relației dintre cei doi acționari ai companiei și rolul fiecăruia în arhitectura proiectului.
Parteneriatul public – privat. Cine sunt acționarii proiectului SMR
Structura companiei care dezvoltă proiectul SMR de la Doicești este construită pe un parteneriat între operatorul nuclear al statului român și o companie energetică privată din Cluj-Napoca. Acționarii societății RoPower Nuclear sunt, în proporții egale, Societatea Națională Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, fiecare deținând câte 50% din capitalul social.
Deși participația este identică, dimensiunea și rolul celor două companii în sistemul energetic românesc sunt radical diferite.
Operatorul nuclear al României
Nuclearelectrica este una dintre cele mai mari companii energetice din țară și singurul operator de centrale nucleare din România. Societatea administrează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcționează două reactoare de tip CANDU cu o putere instalată de aproximativ 700 MW fiecare. Cele două unități furnizează în mod constant între 18% și 20% din producția națională de energie electrică.
Datele financiare ale companiei arată dimensiunea operatorului nuclear. În anul 2024, cifra de afaceri a depășit 4,68 miliarde de lei, iar profitul net s-a situat la aproximativ 1,7 miliarde de lei, cu capitaluri proprii de peste 12,3 miliarde de lei și aproximativ 2.300 de angajați.
Acționarul majoritar al societății este statul român, prin Ministerul Energiei, care controlează aproximativ 82% din acțiuni, restul titlurilor fiind tranzacționate la Bursa de Valori București.
Experiența industrială a Nuclearelectrica include operarea reactoarelor nucleare, managementul combustibilului nuclear și administrarea ciclului tehnologic specific centralelor CANDU. Compania este, de asemenea, implicată în proiectele de extindere a centralei de la Cernavodă și în programele de retehnologizare a Unității 1.
Partenerul privat
Al doilea acționar al RoPower Nuclear este compania energetică Nova Power & Gas, cu sediul în Cluj-Napoca, controlată de antreprenorul Teofil Ovidiu Mureșan. Societatea activează în sectorul producției și comercializării de energie și gaze naturale, operând centrale electrice pe gaz și dezvoltând proiecte energetice private.
Conform datelor financiare disponibile, compania a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de aproximativ 2,16 miliarde de lei, un profit net de aproximativ 28 milioane de lei și capitaluri proprii de peste 900 milioane de lei, cu aproximativ 168 de angajați.
Activitatea principală a Nova Power & Gas este comercializarea combustibililor gazoși prin conducte și dezvoltarea unor proiecte energetice private, inclusiv producția de electricitate în centrale pe gaz și investiții în infrastructură energetică.
Compania deține terenul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, amplasament dezafectat al fostului complex energetic din județul Dâmbovița. Acest teren industrial reprezintă baza fizică pe care este planificată dezvoltarea centralei nucleare modulare.
Diferența de profil industrial
Alianța dintre cele două companii aduce împreună două tipuri diferite de expertiză. Nuclearelectrica contribuie cu experiența tehnologică și operațională din domeniul energiei nucleare, în timp ce Nova Power & Gas aduce infrastructura energetică locală și dezvoltarea inițială a proiectului industrial de la Doicești.
Din punct de vedere industrial, însă, profilul celor două companii rămâne diferit. Nuclearelectrica este operatorul unei infrastructuri nucleare existente și unul dintre pilonii sistemului energetic național. Nova Power & Gas este o companie energetică privată, specializată în producția și tranzacționarea de energie și gaze naturale.
Această diferență de dimensiune și experiență face ca parteneriatul din cadrul RoPower Nuclear să fie unul atipic pentru proiecte nucleare clasice, unde dezvoltarea centralelor este realizată de regulă direct de operatorii nucleari sau de consorții industriale formate exclusiv din companii din sectorul nuclear.
Rolul companiei de proiect
În arhitectura proiectului SMR, relația dintre cei doi acționari este mediată de compania RoPower Nuclear. Aceasta este entitatea care coordonează dezvoltarea proiectului, negociază contractele cu furnizorii de tehnologie, pregătește documentația pentru licențiere și gestionează relația cu instituțiile financiare interesate de investiție.
Prin această structură, proiectul nuclear este dezvoltat într-un cadru juridic separat de activitatea curentă a celor două companii. Nuclearelectrica nu construiește direct centrala, iar Nova Power & Gas nu operează infrastructura nucleară. Ambele companii participă însă la compania de proiect care pregătește investiția.
Acest parteneriat reprezintă una dintre particularitățile arhitecturii instituționale a proiectului SMR din România. Pentru a înțelege modul în care investiția este structurată din punct de vedere economic, am realizat analiza mecanismului financiar prin care ar urma să fie construită centrala nucleară de la Doicești.
Arhitectura financiară a proiectului
Proiectul centralei nucleare modulare de la Doicești este construit pe o structură financiară tipică investițiilor energetice majore, în care dezvoltarea tehnică și decizia finală de construcție sunt separate în etape distincte. Această arhitectură a fost stabilită prin deciziile adoptate de acționarii Societatea Națională Nuclearelectrica și implementată prin compania de proiect RoPower Nuclear.
Primul pas formal în această structură a fost aprobarea Deciziei Finale de Investiție (Final Investment Decision – FID) pentru faza de dezvoltare a proiectului SMR. Hotărârea a fost adoptată de acționarii Nuclearelectrica în 12 februarie 2026, printr-o adunare generală extraordinară care a autorizat continuarea programului nuclear modular din România.
FID-ul aprobat nu reprezintă însă decizia de construire a centralei, ci aprobarea unei etape intermediare de dezvoltare, care include lucrări de inginerie, studii tehnice și pregătirea procedurilor de autorizare nucleară. În documentația corporativă a companiei, această etapă este descrisă drept Faza 3 de dezvoltare a proiectului, în cadrul căreia sunt realizate activitățile pregătitoare necesare pentru o eventuală decizie de construcție.
Costurile estimate ale centralei sunt semnificative. Planul tehnic prevede instalarea a șase reactoare modulare NuScale, fiecare cu o putere electrică de aproximativ 77 MW, ceea ce ar duce capacitatea totală a centralei la 462 MW. Estimările publice ale proiectului indică un cost total al investiției de aproximativ 7 miliarde de dolari, valoare care include proiectarea, construcția, echipamentele nucleare și infrastructura asociată.
În această etapă, însă, finanțarea integrală a centralei nu este încă stabilită. Proiectul se află într-o fază în care sunt finanțate activitățile de dezvoltare, iar structura completă de finanțare urmează să fie definită ulterior, în funcție de rezultatele studiilor tehnice, de progresul licențierii nucleare și de condițiile pieței energetice.
Din punct de vedere financiar, această abordare este standard în proiectele nucleare moderne. Investițiile sunt împărțite în două categorii distincte, respectiv costuri de dezvoltare și costuri de construcție. Prima categorie include studiile de amplasament, ingineria preliminară, analiza de securitate nucleară, consultanța tehnică și pregătirea documentației pentru autorizare. A doua categorie, mult mai costisitoare, cuprinde lucrările de construcție ale centralei, instalarea reactorului, sistemele auxiliare și infrastructura energetică.
În cazul proiectului SMR de la Doicești, finanțarea fazei de dezvoltare este realizată prin compania RoPower Nuclear, controlată în proporții egale de Nuclearelectrica și de compania energetică privată Nova Power & Gas. Această companie gestionează contractele tehnice, studiile de inginerie și relația cu furnizorii industriali implicați în proiect.
Structura utilizată este caracteristică proiectelor energetice de mari dimensiuni și este cunoscută în industrie sub forma unui Special Purpose Vehicle (SPV). Un SPV permite separarea contabilă și juridică a proiectului de activitatea curentă a companiilor implicate, oferind flexibilitate în atragerea finanțării și în gestionarea riscurilor asociate investiției.
În paralel cu aprobarea FID, proiectul a atras interesul unor instituții financiare internaționale. În fazele anterioare de dezvoltare au fost anunțate scrisori de interes pentru finanțare din partea unor instituții precum banca de export a Statelor Unite și alte entități financiare implicate în programe energetice strategice. Aceste documente exprimă, teoretic, disponibilitatea instituțiilor de a analiza participarea la finanțarea proiectului în etapele ulterioare.
Totuși, astfel de documente nu reprezintă finanțare propriu-zisă. Ele sunt utilizate pentru a indica interesul preliminar al unor creditori sau investitori și sunt condiționate de îndeplinirea unor criterii tehnice, economice și de reglementare. Finanțarea efectivă a centralei poate fi stabilită doar după finalizarea studiilor de inginerie, obținerea autorizațiilor nucleare și semnarea contractelor industriale principale.
În acest moment, proiectul SMR din România se află exact în această fază de tranziție, în care investițiile reale se concentrează pe dezvoltarea tehnică și instituțională a proiectului, în timp ce structura completă de finanțare pentru construcția centralei urmează să fie definită în etapele următoare. Pentru a înțelege diferența dintre aceste două niveluri ale finanțării, este esențială analiza instrumentelor financiare utilizate în această etapă a proiectului.
Scrisorile de intenție – promisiune de finanțare sau capital real?
Una dintre cele mai frecvente surse de confuzie în jurul proiectului SMR de la Doicești este legată de anunțurile privind finanțarea internațională. În ultimii ani, comunicatele oficiale și declarațiile publice au menționat în mod repetat posibilitatea mobilizării unor sume de ordinul miliardelor de dolari pentru construcția centralei nucleare modulare. O analiză atentă a documentelor arată însă că majoritatea acestor sume nu reprezintă finanțare efectivă, ci instrumente financiare preliminare utilizate în fazele de dezvoltare ale proiectelor energetice majore.
Instrumentul cel mai des invocat este Letter of Interest (LOI) – o scrisoare de interes prin care o instituție financiară își exprimă disponibilitatea de a analiza participarea la finanțarea unui proiect în viitor. Un astfel de document nu este echivalentul unui credit aprobat, nu implică transferul de fonduri și nu creează obligații contractuale de finanțare.
În cazul proiectului SMR din România, una dintre instituțiile care au emis astfel de documente este Export–Import Bank of the United States, banca de export a Statelor Unite. Instituția a transmis o scrisoare de interes pentru finanțarea potențială a proiectului nuclear modular, cu o valoare estimată de până la 4 miliarde de dolari. Documentul exprimă disponibilitatea băncii de a analiza acordarea unui credit de export pentru proiect, în cazul în care acesta va îndeplini criteriile tehnice, economice și de securitate stabilite de instituție.
Pe lângă această scrisoare de interes, proiectul a beneficiat în fazele inițiale și de granturi pentru studii de fezabilitate și analiză tehnică. Printre acestea se numără finanțări acordate prin programe ale guvernului Statelor Unite pentru dezvoltarea proiectelor energetice strategice. Sumele utilizate în aceste etape sunt însă incomparabil mai mici decât investiția totală estimată pentru centrală și sunt destinate exclusiv pregătirii documentației tehnice.
Diferența dintre aceste instrumente financiare este esențială pentru înțelegerea stadiului real al proiectului. Un grant reprezintă o finanțare nerambursabilă acordată pentru studii sau activități pregătitoare. Un credit presupune un contract de finanțare cu termeni clari de rambursare și garanții. O scrisoare de interes, în schimb, este doar o declarație preliminară care indică faptul că instituția emitentă ar putea lua în considerare finanțarea proiectului în anumite condiții.
În practică, LOI-urile sunt utilizate pentru a demonstra că un proiect are potențialul de a atrage finanțare internațională, ceea ce poate facilita negocierile comerciale și dezvoltarea etapelor ulterioare. Ele nu reprezintă însă capital disponibil pentru construcția infrastructurii.
În cazul centralei SMR de la Doicești, acest mecanism este parte a strategiei de dezvoltare a proiectului. Compania de proiect RoPower Nuclear negociază cu instituții financiare internaționale pentru a construi un posibil pachet de finanțare care ar putea acoperi costurile de construcție ale centralei. În același timp, proiectul continuă procedurile tehnice și de licențiere necesare pentru a demonstra viabilitatea investiției.
Această etapă este una obișnuită pentru proiectele nucleare sau pentru alte investiții energetice de mare amploare. Finanțarea este structurată progresiv, iar instituțiile financiare se angajează formal abia după ce proiectul îndeplinește o serie de condiții tehnice și juridice. Printre acestea se numără obținerea autorizațiilor nucleare, stabilirea contractelor industriale principale și definirea modelului economic al centralei.
Astfel, în cazul proiectului SMR din România, anunțurile privind miliarde de dolari disponibile pentru finanțare trebuie interpretate în contextul real al acestor instrumente financiare. Ele indică interesul potențial al unor instituții financiare, dar nu reprezintă capital deja mobilizat pentru construcția centralei.
În acest punct al dezvoltării proiectului, finanțarea efectivă a infrastructurii nucleare rămâne condiționată de pașii tehnici și de reglementare care urmează să fie parcurși. Printre acești pași se află și o componentă esențială a oricărei centrale nucleare, mai exact lanțul de aprovizionare cu combustibil nuclear, un element tehnologic diferit de cel utilizat în reactoarele existente ale României.
Combustibilul nuclear este diferența fundamentală dintre SMR și reactoarele existente
Una dintre cele mai puțin discutate componente ale proiectului SMR de la Doicești este lanțul de aprovizionare cu combustibil nuclear. Pentru publicul larg, energia nucleară este adesea asociată doar cu reactorul și cu infrastructura centralei, însă funcționarea unui astfel de sistem depinde de un lanț industrial complex care începe cu extracția uraniului și continuă cu conversia, îmbogățirea și fabricarea combustibilului nuclear.
În cazul României, infrastructura existentă a fost construită în jurul reactoarelor CANDU de la centrala nucleară de la Cernavodă. Aceste reactoare folosesc uraniu natural, adică uraniu care nu a trecut prin procesul de îmbogățire. Sistemul tehnologic CANDU permite utilizarea directă a combustibilului obținut din minereu de uraniu procesat și fabricat în elemente combustibile fără etapa suplimentară de îmbogățire izotopică.
Acest model industrial a permis României să dezvolte, în trecut, un lanț relativ autonom al combustibilului nuclear. Exploatarea minereului de uraniu, prelucrarea concentratului și fabricarea elementelor combustibile au fost integrate într-o infrastructură națională care alimenta reactoarele de la Cernavodă.
Proiectul reactoarelor modulare mici propus pentru Doicești introduce însă o schimbare tehnologică majoră. Reactoarele dezvoltate de NuScale Power sunt reactoare cu apă sub presiune, similare din punct de vedere conceptual cu majoritatea reactoarelor nucleare comerciale din lume. Acestea utilizează uraniu slab îmbogățit (LEU – Low Enriched Uranium), în care concentrația izotopului fisionabil uraniu-235 este crescută de la nivelul natural de aproximativ 0,7% la valori cuprinse, de regulă, între 3% și 5%.
Această diferență aparent tehnică schimbă complet lanțul industrial al combustibilului nuclear. Pentru reactoarele SMR, uraniul trebuie să treacă printr-un proces de îmbogățire izotopică, operațiune realizată în instalații specializate care separă izotopii uraniului pentru a crește proporția uraniului-235. Aceste instalații sunt puține la nivel global și sunt controlate de un număr restrâns de operatori industriali.
În documentele corporative ale proiectului SMR apare implicarea companiei sud-coreene Korea Hydro & Nuclear Power în analiza lanțului de aprovizionare cu combustibil nuclear. Compania face parte din grupul energetic coreean care operează reactoare nucleare și dezvoltă infrastructură nucleară la nivel internațional. Cooperarea vizează identificarea soluțiilor industriale pentru furnizarea combustibilului necesar reactoarelor modulare.
Această dimensiune industrială este esențială pentru funcționarea unei centrale nucleare. Reactoarele modulare proiectate pentru Doicești ar avea o capacitate totală instalată de 462 MW, rezultată din instalarea celor șase module de câte 77 MW fiecare. Pentru a funcționa în regim comercial, aceste reactoare trebuie alimentate periodic cu combustibil nuclear îmbogățit, fabricat în elemente combustibile compatibile cu designul reactorului.
Spre deosebire de reactoarele CANDU, unde România a avut în trecut o infrastructură națională pentru o parte semnificativă a ciclului combustibilului, tehnologia SMR presupune integrarea într-un lanț industrial internațional dominat de câteva state și companii specializate în îmbogățirea uraniului.
Acest aspect are implicații economice și strategice. Combustibilul nuclear reprezintă una dintre componentele fundamentale ale costului de operare al unei centrale nucleare, iar stabilitatea lanțului de aprovizionare este esențială pentru funcționarea pe termen lung a instalației.
În cazul proiectului SMR de la Doicești, definirea acestui lanț industrial este încă în curs. Documentele publice indică parteneriate și analize tehnice privind posibili furnizori, însă structura finală a aprovizionării cu combustibil nuclear urmează să fie stabilită pe măsură ce proiectul avansează în etapele de dezvoltare și licențiere.
În industria nucleară, alegerea tehnologiei reactorului determină implicit și lanțul industrial asociat combustibilului. Din acest punct de vedere, trecerea de la tehnologia CANDU la reactoarele modulare cu apă sub presiune reprezintă una dintre cele mai importante schimbări structurale aduse de proiectul SMR din România. Iar această schimbare face parte dintr-un sistem industrial mult mai amplu, construit în jurul consorțiului internațional care dezvoltă proiectul.
| Caracteristica | Cernavoda | Doicesti |
|---|---|---|
| Tip reactor | CANDU | SMR NuScale |
| Combustibil | uraniu natural | uraniu slab imbogatit |
| Putere reactor | ~700 MW | 77 MW |
| Module | 1 reactor | 6 module |
| Putere totala | ~700 MW | ~462 MW |
Consorțiul industrial. Tehnologia americană și lanțul global de construcție
Proiectul centralei nucleare modulare de la Doicești este prezentat frecvent în discursul public drept un parteneriat energetic româno-american. În realitate, arhitectura industrială a proiectului este mult mai complexă și implică un consorțiu internațional format din companii specializate în proiectare nucleară, inginerie industrială și construcții energetice.
Tehnologia reactorului modular propus pentru amplasamentul din județul Dâmbovița aparține companiei americane NuScale Power. Societatea dezvoltă un tip de reactor modular cu apă sub presiune conceput pentru a produce aproximativ 77 megawați electrici per modul. Configurația analizată pentru proiectul românesc include instalarea a șase module, ceea ce ar conduce la o capacitate totală instalată de aproximativ 462 MW.
Designul reactorului NuScale se bazează pe un concept modular în care fiecare unitate funcționează independent, fiind amplasată într-un vas de presiune scufundat într-un bazin de apă destinat răcirii pasive. Sistemul este proiectat pentru a utiliza mecanisme de siguranță pasivă care permit oprirea reactorului fără intervenție activă din partea operatorilor sau a sistemelor mecanice externe.
În jurul acestei tehnologii s-a construit un consorțiu industrial care include companii cu experiență în inginerie nucleară și construcția de infrastructură energetică. Unul dintre partenerii tehnici implicați în proiect este compania americană Fluor Corporation, una dintre cele mai mari firme de inginerie industrială din lume. Fluor a participat la dezvoltarea designului reactorului NuScale și este implicată în proiectarea și managementul ingineriei pentru implementarea tehnologiei.
Pe lângă partenerii americani, proiectul SMR din România implică și companii din industria nucleară sud-coreeană. În documentele corporative ale proiectului apare cooperarea cu Korea Hydro & Nuclear Power, operatorul centralelor nucleare din Coreea de Sud și una dintre cele mai experimentate companii din lume în construcția de reactoare nucleare comerciale.
Participarea companiei sud-coreene reflectă rolul tot mai important al industriei nucleare din Coreea de Sud în proiectele energetice internaționale. Grupul energetic sud-coreean a construit reactoare nucleare atât pe plan intern, cât și în proiecte externe majore, inclusiv centrala nucleară Barakah din Emiratele Arabe Unite.
În structura industrială a proiectului SMR de la Doicești, rolurile sunt distribuite între mai multe componente ale consorțiului. Tehnologia reactorului este furnizată de NuScale Power, proiectarea și managementul ingineriei sunt realizate cu participarea Fluor Corporation, iar experiența operațională și capacitatea industrială pentru anumite componente ale infrastructurii pot proveni din parteneriate cu industria nucleară sud-coreeană.
Această combinație de parteneri industriali reflectă tendința globală a proiectelor nucleare moderne, în care construcția centralelor implică consorții internaționale formate din dezvoltatori de tehnologie, companii de inginerie și operatori energetici.
În cazul proiectului de la Doicești, consorțiul industrial este coordonat prin compania de proiect RoPower Nuclear, care gestionează relațiile contractuale dintre partenerii tehnici, furnizorii de echipamente și instituțiile implicate în finanțarea proiectului.
Structura rezultată este una transnațională. Tehnologia reactorului provine din Statele Unite, o parte din expertiza industrială vine din Coreea de Sud, iar proiectul este implementat printr-o companie românească deținută de operatorul nuclear al statului și de un dezvoltator privat de proiecte energetice.
Acest tip de organizare industrială reflectă complexitatea proiectelor nucleare contemporane. O centrală nucleară modernă nu este rezultatul activității unei singure companii sau al unei singure țări, ci produsul unui lanț industrial global care combină tehnologii, finanțare și expertiză provenite din mai multe sisteme economice.
În cazul proiectului SMR din România, acest lanț industrial global ridică o problemă esențială pentru faza actuală de dezvoltare a proiectului. Cum sunt distribuite costurile și responsabilitățile în etapa preliminară a investiției, înainte ca centrala propriu-zisă să fie construită?
Cine plătește faza de dezvoltare a proiectuluiși care sunt costurile invizibile
În orice proiect nuclear de mari dimensiuni, cea mai lungă și mai costisitoare etapă nu este construcția propriu-zisă a centralei, ci perioada de dezvoltare care precede decizia finală de construcție. În această fază sunt realizate studiile tehnice, proiectarea preliminară, analiza de securitate nucleară, documentația de licențiere și negocierile contractuale cu furnizorii industriali și cu instituțiile financiare.
Proiectul reactoarelor modulare de la Doicești nu face excepție. Înainte ca primul modul SMR să fie construit, sunt necesare ani de activități pregătitoare coordonate de compania de proiect RoPower Nuclear, societate deținută în proporții egale de Societatea Națională Nuclearelectrica și Nova Power & Gas.
Aceste activități generează costuri semnificative, deși centrala nucleară nu există încă fizic. Cheltuielile includ proiectarea inginerească preliminară, studiile geologice și seismice ale amplasamentului, analizele de impact asupra mediului, elaborarea documentației de securitate nucleară și pregătirea dosarelor de autorizare necesare pentru evaluarea proiectului de către autoritățile de reglementare.
Un rol important în această etapă îl are programul de inginerie FEED (Front-End Engineering and Design), un proces standard în proiectele industriale complexe. FEED reprezintă faza în care sunt definite parametrii tehnici ai centralei, specificațiile echipamentelor și structura generală a instalației. Aceste documente stau ulterior la baza contractelor industriale pentru construcția centralei.
În proiectul SMR de la Doicești, această fază este realizată în cooperare cu furnizorii tehnologici implicați în consorțiul industrial. Compania americană NuScale Power furnizează designul reactorului modular, iar compania de inginerie Fluor Corporation participă la dezvoltarea proiectării tehnice și a documentației inginerești necesare pentru implementarea centralei.
În paralel cu aceste activități tehnice, compania de proiect coordonează procedurile de licențiere nucleară în România. Autoritatea responsabilă pentru evaluarea securității nucleare este Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, instituția care analizează documentația tehnică și decide dacă proiectul respectă standardele naționale și internaționale de securitate nucleară.
Toate aceste activități sunt realizate înainte ca investiția principală să fie aprobată. În industria energetică, costurile aferente acestei faze sunt denumite costuri de dezvoltare. Ele reprezintă investițiile necesare pentru pregătirea proiectului și pot ajunge la sume considerabile în cazul infrastructurii nucleare, chiar dacă proiectul nu ajunge în cele din urmă la etapa de construcție.
Din punct de vedere economic, aceste cheltuieli sunt cunoscute sub denumirea de sunk costs — costuri deja efectuate care nu pot fi recuperate dacă proiectul este abandonat sau amânat. În proiectele energetice majore, acest tip de cost apare frecvent în fazele de dezvoltare, deoarece studiile tehnice și procedurile de autorizare trebuie realizate înainte ca investitorii să decidă dacă infrastructura va fi construită.
În cazul centralei SMR de la Doicești, aceste costuri sunt gestionate prin compania de proiect RoPower Nuclear. Societatea finanțează studiile și activitățile pregătitoare din capitalul propriu și din resursele mobilizate de acționarii săi, în timp ce negocierile pentru finanțarea construcției centralei sunt realizate în paralel cu dezvoltarea tehnică a proiectului.
Această structură reflectă modul în care sunt dezvoltate majoritatea proiectelor nucleare contemporane. Înainte ca un reactor să fie construit, proiectul trece printr-o perioadă îndelungată de analiză tehnică și instituțională, în care sunt evaluate riscurile, costurile și viabilitatea economică a investiției.
În cazul proiectului SMR din România, această fază marchează momentul în care investițiile devin reale, chiar dacă centrala nu există încă. În spatele anunțurilor publice despre reactoare modulare și tehnologii nucleare inovatoare se află o etapă mai puțin vizibilă, mai exact procesul complex și costisitor prin care proiectul este pregătit pentru o eventuală decizie finală de construcție.
Etapa banilor invizibili
În momentul în care proiectul centralei nucleare modulare de la Doicești a intrat în faza actuală de dezvoltare, investiția nu se traduce încă în infrastructură construită, echipamente instalate sau producție de energie. Ceea ce există în prezent este un ansamblu de procese tehnice, juridice și financiare care pregătesc posibilitatea construirii unei centrale nucleare în anii următori.
Acest stadiu al proiectului este definit în industria energetică drept faza de dezvoltare. În această etapă sunt realizate studiile tehnice, proiectarea inginerească preliminară, evaluările de securitate nucleară și procedurile de autorizare necesare pentru a demonstra că proiectul poate fi construit în condiții de siguranță și că investiția este sustenabilă din punct de vedere economic.
Pentru proiectul SMR din România, aceste activități sunt coordonate de compania de proiect RoPower Nuclear, societate creată special pentru implementarea centralei. Compania gestionează relațiile cu furnizorii industriali, pregătește documentația tehnică și coordonează dialogul cu autoritățile de reglementare.
Din punct de vedere financiar, costul estimat al centralei modulare este de ordinul miliardelor de dolari, iar dezvoltarea proiectului presupune atragerea unei structuri complexe de finanțare internațională. În această etapă, însă, proiectul nu dispune încă de o finanțare integrală pentru construcția centralei. Documentele existente indică interesul unor instituții financiare pentru evaluarea proiectului, dar capitalul necesar construcției va fi stabilit abia după finalizarea etapelor de dezvoltare tehnică și de autorizare nucleară.
În acest context, investițiile realizate în prezent sunt destinate pregătirii proiectului. Ele includ costurile studiilor tehnice, ale proiectării inginerești, ale procedurilor de licențiere și ale activităților administrative necesare pentru dezvoltarea infrastructurii nucleare. Aceste cheltuieli sunt inevitabile în cazul proiectelor energetice majore și sunt realizate înainte ca decizia finală de construcție să fie adoptată.
Industria energetică utilizează pentru aceste cheltuieli conceptul de sunk costs, care desemnează costuri deja efectuate în procesul de dezvoltare a unui proiect. Aceste investiții sunt necesare pentru evaluarea viabilității tehnice și economice a infrastructurii și pot fi realizate pe parcursul mai multor ani înainte de începerea construcției propriu-zise.
În cazul centralei modulare de la Doicești, această etapă marchează tranziția proiectului de la faza conceptuală la faza de dezvoltare tehnică și financiară. Reactoarele modulare nu există încă pe amplasamentul ales, însă proiectul începe să genereze costuri reale prin studiile și procedurile necesare pentru pregătirea investiției.
Această realitate definește momentul actual al proiectului, în care centrala nucleară nu a intrat încă în faza de construcție, dar procesul prin care ar putea fi construită a început deja. Iar pentru a înțelege cum se reflectă această etapă în evaluarea instituțiilor statului, următorul pas al acestui demers jurnalistic este analiza răspunsurilor oficiale primite de la autoritățile implicate în reglementarea și funcționarea unui astfel de proiect.
Ce spun instituțiile statului despre proiectul SMR
Până în acest punct al investigației, proiectul centralei nucleare modulare de la Doicești poate fi înțeles prin analiza arhitecturii sale industriale și financiare. În schemă apar compania de proiect care coordonează dezvoltarea, parteneriatul dintre operatorul nuclear al statului și compania energetică privată implicată în proiect, consorțiul internațional care furnizează tehnologia reactorului și mecanismele financiare utilizate în faza de dezvoltare.
Există însă o dimensiune instituțională esențială a oricărui proiect nuclear, mai exact relația cu autoritățile statului care trebuie să autorizeze, să reglementeze și să integreze o astfel de infrastructură în sistemele naționale de securitate și de energie.
Pentru a înțelege cum este evaluat proiectul SMR de la Doicești de către instituțiile responsabile, Ecopolitica a transmis solicitări de informații în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public către mai multe instituții implicate direct în acest tip de proiecte energetice.
Printre acestea se numără operatorul nuclear al României, Societatea Națională Nuclearelectrica, autoritatea de reglementare în domeniul securității nucleare, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, și instituția responsabilă pentru planificarea intervențiilor în situații de urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Răspunsurile primite de la aceste instituții oferă o perspectivă diferită asupra stadiului proiectului, una care reflectă procedurile administrative și tehnice prin care o centrală nucleară trebuie să treacă înainte de a deveni realitate. Ele arată în ce etapă se află procesul de licențiere, ce documentație a fost transmisă autorităților și ce pași instituționali sunt necesari înainte ca proiectul să poată intra în faza de construcție.
În următorul episod al acestei investigații vom analiza aceste răspunsuri oficiale și modul în care instituțiile statului descriu stadiul actual al proiectului SMR de la Doicești. Documentele primite în baza Legii 544/2001 oferă o imagine detaliată asupra procesului de autorizare nucleară, asupra planificării răspunsului în situații de urgență și asupra relației dintre proiectul industrial și instituțiile responsabile de reglementarea infrastructurii nucleare din România.
