Între Prut și Nistru memoria colectivă încă poartă amprenta regimurilor hipercentralizate, motiv pentru care consider că între doamna președinte a Republicii Moldova, Maia Sandu există asemănări cu președintele Vladimir Voronin.
Cei doi politicieni moldoveni sunt singurele personaje politice care au reușit să câștige de două ori funcția de șef al statului moldovean.
Plus valoarea pe care o are doamna Sandu ține de faptul că a câștigat cea mai înaltă funcție în statul moldovean într-o competiție electorală directă, prin alegeri prezidențiale.
Domnul Voronin a câștigat bătălia prezidențială pe culoarele Parlamentului Republicii Moldova, domnia sa fiind ales cu votul a peste 61 de deputați moldoveni.
Inclusiv cu ajutorul președintelui Băsescu care, se pare, că a telefonat mai mulți deputați pentru a-i convinge să voteze pentru președintele comuniștilor moldoveni.
Comparația nu este doar retorică, ci este mai degrabă o invitație la reflecție asupra modului în care puterea, în regimurile semi-prezidențiale, capătă accente personale chiar și atunci când intențiile sunt democratice.
Maia Sandu, fondatoare a Partidului Acțiune și Solidaritate, a reușit să transforme PAS într-un vehicul politic coerent, disciplinat și eficient.
Dar în 2025, semnele unei fuziuni între lider și partid devin tot mai vizibile. Prezența sa la conferința politică anuală a PAS, discursul mobilizator adresat membrilor, asumarea directă a numirii premierului Alexandru Munteanu și transpunerea „Planului pentru Moldova” în programul electoral al partidului sunt indicatori care spun că președintele Republicii Moldova nu mai joacă rolul unui arbitru apolitic, ci al unui strateg politic activ.
Această realitate nu este neapărat problematică. Într-un context în care încrederea în instituții este fragilă, iar partidele politice se confruntă cu crize de identitate, liderii carismatici devin garanți morali ai direcției politice. Maia Sandu oferă stabilitate, predictibilitate și o viziune clară. Dar tocmai această claritate poate genera riscuri.
Am făcut paralela cu Vladimir Voronin mai degrabă la nivel de formă, decât de fond.
Domnul Voronin a condus Partidul Comuniștilor cu o mână de fier, într-un regim cu tendințe autoritare și obediență instituțională vădită.
Doamna Sandu, promovează transparența, statul de drept și integrarea europeană.
Diferență este.
Dar forma rămâne: un lider care domină partidul, care decide direcția și care își asumă public deciziile strategice.
În acest context, întrebarea nu este dacă Maia Sandu are dreptul să influențeze PAS. Ci dacă această influență, care nu este contrabalansată de mecanisme interne de deliberare partinică, nu este una care poate fragiliza pluralismul politic.
Când președintele devine strategul electoral al partidului, granițele instituționale se estompează.
Când partidul gravitează în jurul unei singure persoane, capacitatea formațiunii politice de a genera idei, de a se reforma ori de a se adapta realităților din teren, scade.
Nu acuz, avertizez. Într-o democrație tânără, ca cea existentă între Prut și Nistru, personalizarea puterii, chiar și în scopuri nobile, poate deveni o vulnerabilitate.
Doamna președinte Maia Sandu are acum ocazia rară de a ne demonstra că influența nu trebuie să însemne control. Că liderul poate fi inspirație, nu epicentru. Și că partidul creat de domnia sa poate fi mai mult decât reflexul unei singure voci.
