Toamna cu ROD, ediția a 6-a, festival cultural neconvențional, dedicat clasei muncitoare din Timișoara

Share

Cu un debut atipic, în vara anului 2020, în perioada de pregătire a Timișoarei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii , ROD Festival a apărut ca o reacție spontană a sectorului cultural independent local față de politizarea tot mai accentuată a proiectului Timișoara 2023.

Festivalul ROD s-a poziționat încă de la început ca o alternativă la un centru generic, supraofertat cultural, într-un moment în care societatea românească se confrunta deja cu o fractură socială ale cărei efecte sunt tot mai vizibile în prezent. Deseori ocolit de sponsori și politicieni, ROD a primit un impuls odată cu schimbarea administrației din Timișoara, demonstrând că este unul dintre cele mai originale și necesare proiecte culturale ale anului 2023.

Piața de vechituri „Ocska” din Timișoara este gazda taberei „Asfalt Talcioc”, oferind pop-art cu Ceaușescu, fashion, instalații video și artă cu mămăligă și langoși, a debutat în weekendul de tocmai s-a încheiat. Echipa e condusă de Florin Iepan, directorul festivalului, alături de care au fost prezenți designerul Dinu Bodiciu, cel care a îmbrăcat-o pe Lady Gaga și care pregătește primul fashion show într-o piață de vechituri, artistul Ciprian Homorodean, care prezintă o expoziție de artă contemporană, dar și obiecte ce îl înfățișează pe Ceaușescu, puse în vânzare și Ghenadie Popescu, video-artist din Republica Moldova, care aduce un film experimental. Desigur, în stilul caracteristic, regizorul Florin Iepan a adunat în jurul său artiști și oameni de imagine valoroși care au participat și la edițiile trecute.

De ce ROD este festivalul clasei muncitoare, la firul ierbii sau pe masa talciocului, acolo unde arta și kitsch-ul își dau mâna cu realitatea oamenilor simpli? Pentru că în concepția organizatorilor, ROD nu este un festival cultural elitist, ci mai degrabă o radiografie și un manifest social.

De-a lungul anilor, ROD a devenit unul dintre cele mai mari proiecte social-culturale din România, aducând arta din centrul orașului în spații ignorate de politicile publice. ROD pune întrebări incomode, oferă voce României profunde – dezmoșteniților tranziției și reafirmă că arta și cultura trebuie să servească toate comunitățile, nu doar clasa de mijloc din urbanul mare, acolo unde sunt concentrate infrastructura culturală de stat și majoritatea resurselor publice și private.

„Prin ROD, tema care mă obsedează este fractura dintre centru și periferie – vreau să repar acea ruptură, dintre discursul cultural mainstream și vocile pierdute ale celor uitați. Când țesătura socială se rupe, există un risc ca societatea să cadă pradă extremismului, iar extremismul duce inevitabil la crimă. Este doar o problemă de timp. Spun aceste lucruri de mai bine de 15 ani și doar anul acesta am sentimentul că oamenii înțeleg mai bine mesajul”, a spus Florin Iepan, regizor, producător, fondator ROD, director Asociația DocuMentor.

Rod Festival a revenit pentru al patrulea an consecutiv în Piața Ocska, cu intenția de a aduce arta și în cartierele periferice. Organizatorii subliniază însă că nu este un spațiu simplu.

„Anul acesta promitem o ediție specială. Este o tabără de creație într-o piață de vechituri, în care un grup de artiști de diverse facturi au stat, au mâncat, au muncit, s-au gândit, s-au certat între ei, după care fiecare a realizat ceea ce l-a inspirat acest loc. Sâmbătă deschidem oficial pentru public. Suntem curioși și noi să vedem reacția oamenilor (…). Mulți își imaginează că e un spațiu exotic, amuzant, cu oameni simpli. Credeți-mă, este unul dintre cele mai dificile spații posibile, pentru că nimic nu e sigur aici. Poți să montezi azi o instalație și mâine să o găsești mutată 20 de metri mai încolo. Totul este foarte fluid. Dar asta face parte din farmec, nu ne supărăm”, a declarat Florin Iepan, directorul Rod Festival, înainte de acțiunea din weekendul trecut.

Sâmbătă și duminică, în piață au avut loc și o sesiune de portrete realizate de caricaturistul Radu Clețiu; o expoziție cu vânzare de obiecte de artă create de comunitatea de refugiați din Ucraina; expoziții fotografice semnate de Diana Bilec, Andreea Eva Herczeg și Khrystyna Litvynenko (Ucraina), având ca temă piața de vechituri.

Pe 28 septembrie, una dintre tarabe se va transforma în scenă pentru piesa de teatru Conu Leonida față cu Tic-Toc-ul, cu actorii Christine Cizmaș și Ionuț Pârvulescu. De asemenea, în această lună are loc și o rezidență literară cu Costi Rogozanu, Goran Mrakić și Mădălina Aldescu.

ROD, ediția a 6-a,se desfășoară în perioada iulie–septembrie și a poposit în mai multe spații din Timișoara: cartierele Mehala, Badea-Cârțan, Blașcovici și Penitenciarul Popa Șapcă. Programul include proiecții de filme, spectacole de teatru, performance-uri, expoziții de fotografie, ateliere de educație cinematografică pentru copii și, în premieră națională, o tabără de creație multidisciplinară – Rod #6: Asfalt Talcioc, organizată în Piața de vechituri Ocsko din Timișoara.

Festivalul este organizat de Asociația DocuMentor, în parteneriat cu Asociația Timișoara 2023, FAINA UA Association, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – FITT, Neag Group, Penitenciarul Popa Șapcă Timișoara și Plan Zero.

Articole asemănătoare

Mai mult