„Ambele regimuri totalitare, fascist și comunist, au lăsat urme adânci în istoria familiei mele”, scrie Victor Neumann, istoric și filosof al culturii române, profesor de istoria modernă a României și istoria modernă a Europei, într-o confesiune despre absurditățile prin care au trecut atât el cât și părinții săi, din cauza originilor mixte românești și evreiești, intolerabile atât în perioada fascistă și, mai apoi, în România comunistă.
O istorie tulburătoare despre viață, iubire și destin, toate în vremuri tulburi, marcate de ura rasială și etnică, care a lăsat cicatrici profunde în sufletul și în memoria autorului.
Redau mai jos, integral, postarea sa în limbile română și engleză, de pe Facebook, din 25 octombrie 2024 – o rememorare care ar trebui să ne pună pe gânduri.
„Cuvînt de ziua mamei
Sîmbătă, 26 octombrie, e ziua de naștere a mamei mele, Ana Catalina Neumann (născută Gherban). Pentru că memoria și biografia personală se cer asociate studiului istoriei recente, îi rog pe cititorii acestei pagini să accepte cîteva informații ce pot contruibui la mai buna cunoaștere a istoriei și mai cu seamă la asumarea trecutul recent.
Adesea concitadinii, colegii și prietenii mei români (și nu numai) și-au pus și mi-au pus întrebări privind originile mele, respectiv ale părinților mei: Cine sînt?; Cine au fost părinții mei?; Cărei comunități cultural-lingvistice aparțin?; În ce religie m-am născut? În mediul intelectual românesc, astfel de întrebări s-au repetat de-a lungul deceniilor. Chiar și în instituțiile culturale și de învățămînt în care am activat, în cercurile profesionale pe care le-am frecventat, în mediile sociale în care am trăit, interogațiile privind identitatea – care mai de care mai fanteziste – adesea și-au făcut simțită prezența. Curioșii și-au imaginat un răspuns chiar și înainte de a-mi adresa vreo întrebare. Pornind de aici, unii dintre congenerii mei au mers pînă acolo încît mi-au asociat familia și pe mine ideeologiei comuniste, iar în anii din urmă au inventat – avînd ajutorul unor instituții politice ori politizate – cum că înainte de 1989 aș fi fost un James Bond al culturii române.
În fapt, ei au fost și sînt uimiți că nu veneam și nu vin în orizontul lor de așeptare. Nu am răspuns pentru că știam că regimurile totalitare românești au rămas puțin studiate în școli și universități și mai ales știam din biografia personală “că cel mai puțin cunoscut aspect al istoriei Holocaustului este cel referitor la România” (Dan Stone, “Holocaustul. O istorie neîncheiată”, Traducere de Florin Lobonț și Laura Gheorghiu, Polirom, Iași, 2024, p. 11). Provocările mi-au fost însă utile spre a studia bazele culturii române, respectiv de unde provin reflexele mentale care mă etichetau în limbaje și mesaje fasciste atît în anii național-comunismului,. cît și după. Din perioada adolescenței am înțeles semnificația atribuită identității tatălui, precum și familiilor mixte – un caz aparte fiind cele iudeo-creștine – , motiv pentru care de la 13 ani și pînă astăzi am citit, am reflectat, iar mai tîrziu am scris un număr important de studii și cărți noi și multiperspectiviste ale locului, ale regiunii și ale țării în care m-am născut.
Nu am uitat nicicînd epitetele jignitoare strigate de colegii de joacă sub fereastra casei în care locuiam la Ineu ori bătaia ce o primeam de la colegii de clasă în curtea ori în toaleta școlii din Ineu și nici reacția părinților mei. Prin urmare, înțeleg repede cînd anume fascsimul revine în actualitate. Iată un scurt răspuns pentru cei ce au fost și sunt și astăzi captivii fanteziilor identitare (ai acelei fictive ethnicity/etnicității fictive), căci prin noțiunea/conceptul de etnic (etnie/etnicitate) au prelungit – cu voia sau fără voia lor – ideologia fascistă și amenințările ei:
În anii 1930, tata, Andrei (Bandi) Neumann, a cunoscut-o pe mama, Catalina (Catița) Gherban. Se întîmpla cu câțiva ani înainte de război. Diferența de vârstă între ei era de 13 ani. Mama a urmat cursurile școlii Notre Dame din Lugoj, iar tata ale gimnaziului real din Lugoj, ale Liceului Israelit din Timișoara și ale Universității din Praga. Amândoi făceau parte din familii cu mai mulți copii, respectiv 5 copii. La 20 de ani, mama (Catița e numele sub care o cunoscuseră cei apropiați) a fost Miss Lugoj. S-a întîmplat în 1939.
Fiind de religii diferite, Catița și Bandi au fost nevoiți să înfrunte prejudecățile familiilor lor, ale societății Lugojului în ansamblu, dar mai ales hotărîrile politico-juridice ale autorităților statului. Legile rasiale din timpul războiului le-au interzis căsătoria, aceasta avînd loc abia în anul 1950. Ambele regimuri totalitare, fascist și comunist, au lăsat urme adânci în istoria familiei mele.
Fac o paranteză pentru cei ce vor să știe mai multe despre istoria contemporană și recentă a României. Prin decretul-lege 2651 din anul 1940 erau „interzise casatoriile dintre români de sânge și evrei, atât în țară, cât și în strainatate”. Dacă aveau loc astfel de căsătorii, ele erau anulate. „Declarația de dinaintea căsătoriei trebuia sa arate dacă cei ce vor să se căsătoreasca sunt sau nu evrei. Ofițerul de stare civila trebuie sa cerceteze religia acestora înainte de căsătorie și sa întrebe și martorii referitor la religia mirilor. Încălcarea legii se pedepsește cu închisoare și cu amendă.” Legislația era antisemită și rasistă, tema originii si apartenentei cultural-comunitare și religioase fiind utilă clasării oamenilor. Imaginația guvernanților, a Jandarmeriei și a Siguranței Naționale a fost urmată de o profundă segregare etno-rasială, mergînd pînă acolo încît și pe cei ce aveau un singur bunic evreu – aidoma legislației naziste – îi considera ca fiind de același sînge, aparținînd evreității.
Politica de omogenizare etno-rasială manifesta dispreț față de orice fel de diversitate, urmărind identificarea și clasarea cetățenilor pe baza originii părinților și a rudeniilor lor, pe baza limbii materne, a religiei, a numelui, a fizionomiei, a culorii pielii etc. Dreptul sângelui a fost și a rămas o pură superstiție. Cu toate acestea, în anii 1971–1989, eu însumi m-am confruntat cu prejudecățile identitare născute din aceeași ideologie. E adevărat, ele nu figurau în legislația oficială, dar erau prezente în vocabularul societății și mai ales în practicile autorităților regimului național-comunist.
Umberto Eco avea dreptate atunci cînd atrăgea atenția asupra faptului că viața nu e atît de simplă precum pare, căci democrația, diversitatea și coabitarea pașnică a culturilor și a religiilor trebuie apărate în fața oricărei defăimări. “Fascismul poate să revină în cele mai inocente înfățișări. Datoria noastră este să-l identificăm (să-l decodăm), să arătăm cu degetul spre fiecare dintre noile sale forme – în fiecare zi, în fiecare parte a lumii”. E ceea ce – la fel ca alți câțiva istorici români și străini – am făcut și eu cu intenția de a responsabiliza pe toți cei implicați în formarea noilor generații.
ENGLISH VERSION
Word for mother’s day
Saturday, 26 October is the birthday of my mother, Ana Catalina Neumann (maiden name, Gherban). Because memory and personal biography are required to be associated with the study of history, I am kindly asking the readers of this article to accept some new information that may contribute to a better knowledge of history and especially to the assumption of the recent past.
Many people around me (and not only) have asked me questions about my origins, that is, my parents’ origins: who am I; who were my parents; which cultural-linguistic communities do I belong to; what religion was I born into? In Romanian intellectual circles, these questions have been repeated over the decades. Even in the cultural and educational institutions in which I worked, in the professional circles I frequented, in the social circles in which I lived, questions about identity – all of them more and more fanciful – often made their presence felt. The curious ones imagined an answer even before asking me a question. On this basis, some of my fellow citizens went so far as to associate my family and me with the communist ideology, and in later years they invented – with the help of political or politicized institutions – that before 1989 I was a kind of „James Bond” of the Romanian culture.
In fact, they were and are astonished that I did not come and do not come within their horizon of expectation. I have never answered because I knew that the Romanian totalitarian regimes remained little studied in schools and universities and especially, I knew from my personal biography „that the least known aspect of the history of the Holocaust is the one concerning Romania” (Dan Stone, „The Holocaust. Unfinished History”, Romanian version translated by Florin Lobonț and Laura Gheorghiu, Polirom, Iași, 2024, p. 11).
However, the challenges were useful for me to study the old and new references of Romanian culture, namely where the mental reflexes that labeled me through fascist language and messages both in the years of national-communism and afterwards came from. Ever since I was a teenager I have understood the significance attributed to my father’s identity, as well as to mix families – a special case being the Judeo-Christian ones – , which is why from the age of 13 until today I have read, reflected and later on written a significant number of studies and new and multi-perspectivist books and studies of the local, regional and country where I was born.
I have never forgotten the insulting epithets shouted by playmates under the window of the house where I lived in Ineu (a small town near Arad city) or the beating I got from classmates in the courtyard or in the toilet of the school, nor the reaction of my parents. Therefore, I understand more quickly and more accurately than others when fascism comes back into the news. Here is a short answer for those who have been and are still today captives of identity fantasies (of fictive ethnicity/etnicité fictive) and who – willingly or unwillingly – have prolonged the fascist ideology and its threats through culturalism:
In the 1930s, my father, Andrei (Bandi) Neumann, met my mother, Catalina (Catița) Gherban. It was a few years before the war. The age difference between them was 13 years. My mother attended the Notre Dame school in Lugoj, and my father attended the Royal Gymnasium in Lugoj, the Israelite High School in Timișoara and the University of Prague. They both belonged to families with several children, respectively 5 children. My mother (Catița is the name by which her relatives knew her) was Miss Lugoj in 1939. Being of different religions, Catița and Bandi had to face the prejudices of their families, of the Lugoj society as a whole, but above all the political and legal decisions of the state authorities. The racial laws during the war forbade them to marry, and it was not until 1950 that they did so. Both totalitarian regimes, fascist and communist, left deep traces in our family history.
A short addition for those who want to know more about Romania’s contemporary and recent history. Decree-Law 2651 of 1940 „prohibited marriages between Romanians of Romanian blood and Jews, both at home and abroad”. If such marriages took place, they would be annulled. „The declaration before the marriage had to show whether or not the couple was Jewish. The registrar had to inquire about their religion before marriage and also ask witnesses about the religion of the bride and groom. Violation of the law is punishable by imprisonment and a fine.” The legislation was anti-Semitic and racist, the theme of cultural-community and religious origin and belonging being useful for classifying people. The imagination of the rulers, the Gendarmerie and the National Security was followed by a profound ethno-racial segregation, going so far that even those who had only one Jewish grandparent – like in the Nazi legislation – were considered as of the same blood, belonging to the Jews.
The policy of ethno-racial homogenization showed contempt for any kind of diversity, seeking to identify and classify citizens on the basis of the origin of their parents and relatives, mother tongue, religion, name, physiognomy, skin color, etc. The blood right was and remains a pure superstition. However, in the years 1971-1989, I was confronted myself with identity prejudices born of the same ideology. It is true, they did not appear in official legislation, but they were present in the vocabulary of society and especially in the practices of the authorities of the national-communist regime.
Umberto Eco was right when he pointed out that life is not as simple as it seems, because democracy, diversity and the peaceful coexistence of cultures and religions must be defended against any defamation. „Fascism can return in its most innocent guises. It is our duty to identify (decode) it, to point the finger at each of its new forms – every day, in every part of the world”. This is what – like several other Romanian and foreign historians – I have done with the intention of empowering all those involved in shaping new generations.”
sursa foto: arhiva personală Victor și Simona Neumann
