Ileana Năchescu este scriitoare, cercetător și predă la Department of Women’s, Gender, and Sexuality Studies, de la Rutgers University, din SUA. De asemenea, ea deține o diplomă de studii post-doctorale la Rice University.
Originară din Arad, doamna Năchescu este licențiată în studii de filologie la Universitatea de Vest din Timișoara. Ulterior a și predat, pentru puțin timp, în calitate de lector la UVT și în paralel publica la cea mai cunoscută revistă de cultură din Timișoara. Apoi a hotărât să își dea doctoratul în Statele Unite, la University at Buffalo și s-a stabilit peste ocean.
Miercuri, 31 iulie 2024, Ileana Năchescu a făcut o dezvăluire șocantă despre un episod pe care l-a trăit în urmă cu aproape un sfert de secol, când a fost molestată sexual de un foarte cunoscut scriitor și critic literar, membru al mediului universitar, din Timișoara. Mai mult, victima relatează, în postarea publică de pe Facebook, că două cadre universitare, ambele femei – culmea, ambele feministe declarate (!), cărora le-a povestit episodul traumatizant prin care a trecut, au încercat să minimalizeze cele întâmplate, luând apărarea „somității” intelectuale care a atentat la intimitatea doamnei Năchescu.
„Și, o fază care încă mă cam doare, întâmplată prin anul 2000, când un mentor m-a invitat la el în birou să discutăm, pe la ora cinci după-masă, după care a înconjurat biroul și m-a îmbrățișat, pe la spate, eu șezând pe scaun. Am înghețat. Depindeau multe de el, aproape o carieră. N-am știu ce să fac.
Nu prea mai erau oameni în clădire. Am zis, cat am putut de calmă, eu acum o să plec.
M-a lăsat să plec, cred ca am închis și ușa.
M-am dus la o prietenă, unde am fumat țigări și am băut… după mai multe luni mi-a spus, păi erai aproape incoerentă! Tot dădeai din cap și începeai să spui ceva, te opreai după câteva cuvinte, și începeai să spui altceva!
Problema e ca după o fază din asta îți cam pierzi încrederea ca intelectul tău are vreo valoare. Ca munca pe care ai făcut-o, ideile pe care le-ai formulat, lucrurile pe care le-ai scris… lucrurile în care crezi și-ți sunt dragi (literatura, filozofie, idei) n-au valoare, iar colaboratorii și editorii și toți gardienii tuturor porților nu te vor vedea niciodată ca intelect ci doar ca o sursă de sex ilicit și gratis.
Și asta e mesajul cel mai toxic pe care-l poți primi, eventual acompaniat de neînțelegerea vreunei profesoare căreia ai încerca să-i spui ceva, ai spera ca te-ar ajuta poate, însă cel mai adesea vei descoperi ca ești singura, ca lucrurile astea se întâmplă, ca lasă treci peste cum ai trecut peste atâtea… iar ei și ele își vor continua carierele și respectabilitatea și salariile zdravene și în cel mai rău caz se pensiona un pic mai repede…”, este confesiunea dureroasă pe care Ileana Năchescu a făcut-o publică pe Facebook, pe 31 iulie 2024, la exact 24 de ani de la episodul în care „reputatul” intelectual timișorean i-a făcut avansuri sexuale, iar colegele acestuia au încercat să o determine să treacă episodul sub tăcere.
Lucru pe care doamna Năchescu l-a și făcut, până ieri, când în contextul scandalurilor sexuale din universitățile din România, a hotărât să rupă tăcerea și să scrie despre trauma prin care a trecut.
Imeidat după ce a postat, au început să curgă mesajele de solidaritate, dar și mesaje din partea unor foste colege și ale unor prieteni, intelectuali și membri ai mediului universitar care i-au recunoscut pe cei trei intelectuali incriminați – pe autorul molestării sexuale cât și pe cele două femei complice.
De altfel, la nivelul unui oraș de talia Timișoarei, din descrierea doamnei Năchescu, foarte mulți colegi și multe colege de generație, dar și alte persoane au intuit rapid despre ce publicație culturală este vorba și cine sunt personajele acuzate, ușor de identificat pentru cei familiarizați cu mediul din Univeristatea de Vest și de la revista culturală, la acea vreme. Asta deși doamna Năchescu a avut eleganța de a nu divulga numele celor implicați, însă ele sunt foarte ușor de recunoscut.
Ultima săptămână a scos la iveală o serie de abuzatori sexuali care predau în diverse universități din România. Astfel de scandaluri, precum celebrul flagrant filmat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, dar și altele asemenea, au ținut titlurile jurnalelor de știri și ale ziarelor ani la rând, încă din perioada anilor ’90, când studentele cărora li se făceau avansuri sau li se cereau favoruri sexuale, au prins curaj și s-au adresat fie presei, fie organelor de poliție sau conducerilor universităților.
Astfel, cel mai recent caz este profesorul Dorin Ștefan Adam de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București, care va fi suspendat de la toate activitățile didactice și este cercetat de comisia de etică a instituției de învățământ superior, după ce într-un articol publicat pe site-ul redactiaropaganism.eu sunt prezentate mai multe acuzații de hărțuire sexuală – profesorul ar fi trimis pe rețelele de socializare mai multe fotografii indecente către studentele sale. Informația a fost publicată de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.
Atunci când nu era la facultate, Ștefan Adam urmărea tinerele studente pe rețelele de socializare și le aborda prin conversații insistente. Le trimite mesaje, iar în scurt timp le trimitea deja poze indecente. Una dintre conversații a ajuns în presă, după ce una dintre studente a vrut să îl denunțe pe profesorul hărțuitor. Profesorul nu a negat faptul că a trimis fotografiile și mesajele, însă a insistat că acestea fac parte din viața sa privată. El a declarat pentru presă că ele „sunt distincte de activitatea publică și nu implică în niciun fel Universitatea de Arhitectură”. „În cazul în care au lezat cu ceva, îmi cer scuze”, a transmis profesorul. Rectorul Marian Moiceanu a transmis miercuri, 31 iulie, că profesorul va fi suspendat din toate activitățile didactice: Vă informam că în urma demersurilor conducerii universității și a discuției cu domnul conf. dr. arhitect Dorin Ștefan Adam, conducerea universității îi va suspenda, la cerere, activitatea didactică. Comisia de Etică va analiza situația și va decide în consecință”, potrivit edupedu.ro.
Sociologul Marius Pieleanu este acuzat de Ana Birchall, dar și de studente SNSPA de abuzuri sexuale. După cazul profesorului Bulai, apar noi acuzații la adresa unui profesor de la SNSPA. Este vorba despre Marius Pieleanu, despre care mai multe foste studente spun că le-ar fi abuzat sexual. Una dintre acestea a scris pe Facebook că a fost hărţuită și că se temea că nu va intra în examenul de licență deoarece ar fi refuzat avansurile acestui profesor.
„Şi acum, la mai bine de 20 de ani, am lacrimi în ochi când îmi amintesc. Şi stare de vomă când îl văd la TV”, scrie o fostă studentă la SNSPA pe Facebook, la o postare a fostei profesoare Mihaela Miroiu, din cadrul aceleiași universități. Ea susține că i-a povestit Mihaelei Miroiu că a fost hărţuită sexual de Pieleanu. Studenta relateză că i-a fost teamă că nu va reuşi să intre în examenul de licenţă pe motiv că a refuzat avansurile lui Pieleanu.
Și jurnalista Carmen Dumitrescu, fostă studentă la SNSPA, a scris pe Facebook: „Când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai şi Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: «Aveţi grijă cu ăştia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Şi să aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!» Era un fel de fapt ştiut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanţiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă! În ce constă această autoprotecţie, nu ştiu nici acum. Cert e că multe dintre noi, când aveau cursuri de sociologie, aveau grijă să nu se machieze şi să nu se îmbrace în vreun fel care ar fi putut fi catalogat drept atrăgător. De-a lungul celor patru ani în care am urmat cursurile la SNSPA şi în care am fost studenta celor doi, am auzit zeci de întâmplări. Majoritatea din practică. Se vorbea şi despre violuri. Mereu întrebam de ce nu spune nimeni nimic. Motivele erau cam aceleaşi: nu e bine pentru imaginea unei tinere studente cu o carieră în faţă să se audă că a fost abuzată sexual, părinţii ar fi fost dezamăgiţi, mulţi plăteau taxe ca să îşi ţină copiii acolo şi voiau ca banii lor să se concretizeze în diplome, nu în plângeri penale. Aşa că fetele tăceau”.
O altă acuzație la adresa aceluiași profesor vine de la politicianul Ana Birchall. „«Aș vrea să te vizualizez epidermic», «vreau să te fac vedetă», «ești prea frumoasă ca să fim amici»”, a scris Ana Birchall, pe Facebook, despre modul în care i se adresa profesorul Marius Pieleanu în 2008.
Publicația Epoch Times l-a contactat telefonic, iar acesta le-a răspuns jurnaliștilor: „Deja am o etichetă pe care nu mi-o recunosc. La adresa mea, cu excepţia unor comentarii care sunt mai mult sau mai puţin părtinitoare, sunt şi eu la fel de surprins ca şi dumneavoastră”.
Nici când ziariștii l-au întrebat direct dacă a avut vreun act sexual cu studentele, acesta a spus: „Este o întrebare care are un conţinut extrem de dur la adresa mea şi licenţios, nu vă supăraţi. Nu pot să răspund la astfel de întrebări”.
Prima dezvăluire a săptămânii a fost legată de profesorul și comentatorul TV Alfred Bulai. O fostă studentă a lui Bulai a acuzat că în SNSPA există o „rețea a șoaptelor”. Studentele se avertizau reciproc despre profesorii abuzatori. Adela Alexandru, fostă studentă a lui Alfred Bulai, își amintește la Interviurile Digi24.ro cum studentele erau avertizate de la o generație la alta despre profesorii la care trebuie să aibă grijă cum se îmbracă sau cum se comportă. Acum expertă în egalitate și gen la Centrul FILIA, Adela explică pașii pe care trebuie să îi urmeze fiecare student care simte că se află în fața unui abuz și că un profesor a depășit limitele didactice.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 le îndeamnă pe studentele de la SNSPA care ar fi fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu procurorii, anchetatorii susţinând că le vor asigura protecţia şi le vor proteja identitatea, a informat agenția națională de știri Agerpres.
Profesorul Alfred Bulai a depus o cerere de pensionare de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), după ce a fost acuzat de foste studente de abuzuri sexuale, a dezvăluit Libertatea. SNSPA a decis să îl suspende pe sociolog din toate funcțiile, pe perioada derulării procedurii de cercetare a Comisiei de Etică a instituției. Nu a existat niciodată o plângere la adresa lui Alfred Bulai, depusă la Decanatul Facultății de Științe Politice, la Comisia de Etică a SNSPA sau la alte instanțe din interiorul SNSPA.
Zeci de persoane au trimis online, în ultimele 24 de ore, reclamaţii şi sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce procurorii le-au îndemnat pe studentele de la SNSPA care au fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu anchetatorii.
Conform unor oficiali ai Parchetului, numărul sesizărilor a crescut în ultimele 24 de ore, după ce miercuri au fost primite 10 mailuri, a mai informat Agerpres.
Vom reveni cu noi detalii.