Eurodeputatul Maria Grapini cere, în plenul PE de la Strasbourg, măsuri concrete pentru protejarea consumatorilor, a producătorilor și fermierilor din UE!

Share

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a cerut Comisiei Europene, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, să adopte măsuri concrete pentru protejarea consumatorilor, a producătorilor și fermierilor din Uniunea Europeană.

“Vreau să vorbesc despre piața internă, protecția pieței interne și protecția consumatorului. Vorbim mult, dezbatem mult, Comisia Europeană cosmetizează situația și, iată, unde am ajuns. Ne confruntăm cu încălcări grave ale drepturilor consumatorilor, care trebuie să știe ce consumă. Și, ca atare, avem fermieri în stradă, în toată Europa, pentru că se importă, spre exemplu, carnea de cal din Uruguay, fără a ști însă calitatea cărnii, se importă produse și cereale, produse finite, făcând concurență neloială fermierilor”, a punctat eurodeputatul Grapini.

În contextul în care, a mai spus Maria Grapini, la nivel european, “nu suntem în stare să acoperim vorbele pe care le spunem cu fapte concrete”, pierderea încrederii fermierilor și cetățenilor este inerentă.

În opinia eurodeputatului PUSL, soluția este modificarea Politicii Agricole Comune și revizuirea acordurilor comerciale prin care, în sfârșit, să putem proteja piața internă, dar și cetățenii și fermierii.

„Cu siguranță, aceste acorduri trebuie revizuite, să existe standarde de calitate, standarde de produse, și să nu mai importăm produse rezultate din exploatarea forței de muncă. Trebuie să asigurăm condiții corecte și consumatorilor, și producătorilor din piața internă!”, a conchis Maria Grapini.

newsdesk
newsdeskhttp://www.ecopolitica.ro
Un portal axat pe economie, politica, ecologie, educatie, arta, cultura si inovatie.

Articole asemănătoare

Mai mult