Cartea The Process of Enlightenment. Essays by and inspired by Hans Erich Boedeker (Procesul iluminismului. Studii de și inspirate de Hans Erich Bödeker) reprezintă o contribuție foarte importantă la îmbogățirea și înnoirea istoriografiei despre iluminism (1).
Hans Erich Bödeker e specializat în epoca iluminismului, în istoria cărții și a lecturii, în evoluția conceptelor și în semantica istorică. A colaborat la multe și ample proiecte privind istoria conceptelor și este editor al unor cărți fundamentale în domeniu, precum Begriffsgeschichte, Diskursgeschichte, Metapherngeschichte (2002). Bödeker e un savant care reprezintă tradiția istoriografiei și a teoriei istoriei germane, inspirat fiind de metodele și reflecțiile lui Reinhart Koselleck (2). Preocupările și direcțiile sale de cercetare sunt înrudite cu acelea koselleckiene, în sensul aplecării asupra semnificațiilor conceptului de iluminism (Aufkärung). The Process of Enlightenment include 15 studii elaborate de istorici și teoreticieni ai istoriei, în care iluminismul e privit ca un curent de idei dinamic și plural, ca un proces complex. Importanța lor rezultă din diversitatea tematică și înnoirea discursului interpretativ privind epoca celei dintâi tranziții spre modernitate. Cartea depășește interpretarea clasică a iluminismului ca simplă afirmare a rațiunii în opoziție cu tradiția sau religia. Autorii ei sunt preocupați de caracterul gradual, contradictoriu și negociat al iluminismului, evidențiind faptul că acest curent de idei s-a afirmat în și prin tensiunile dintre rațiune și credință, dintre autoritate și autonomie, dintre tradiție și inovație.
Inspirată de temele și interpretările lui Bödeker, structurată în jurul câtorva dintre studiile sale de referință, cartea aici comentată contribuie semnificativ la înțelegerea iluminismului german, a particularităților lui comparativ cu iluminismele francez, englez, italian, suedez. Sunt analizate rolul filozofiei morale, al pietismului, al educației și al reformelor culturale, evidențiindu-se faptul că iluminismul german nu a fost o imitație a modelelor occidentale, ci un fenomen original, cu propriile sale traiectorii intelectuale. O atenție deosebită e acordată circulației ideilor, textelor și intelectualilor, precum și rețelei de influențe reciproce, articolele publicate în volumul dedicat lui Bödeker depășind rezultatul tradițiilor naționale izolate și corectând viziunea istoriografiei clasice. Cercetările arată de ce curentul de idei din secolul al XVIII-lea poate fi înțeles mai profund și mai exact din perspectiva valorilor cultural-civilizaționale, al problemelor ce confruntă Europa modernă.
Introducerea semnată de cei doi editori, Jonas Gerlings și Ere Nokkala, trece în revistă temele cărții, comunicarea, religia, cultura, concertul muzical, sociabilitatea, critica, practica juridică, politizarea și gândirea politică. Autorii inspirați de interpretările lui Bödeker și contribuind cu propriile expertize la acest volum sunt: Anthony J. La Vopa, Avi Lifschitz, László Kontler, Thomas Kaufmann, Patrice Veit, Anne Saada, Helge Jordheim, Martin Gierl, Adriana Luna-Fabritius, Hagen Schulz-Forberg, Jonas Gerlings și Ere Nokkala. Eseurile lor integrează surse diverse, texte filozofice, scrieri pedagogice, corespondență, practici sociale, acordând atenție nu numai celebrilor gânditori ai epocii, ci și actorilor mai puțin vizibili: profesori, funcționari, clerici reformați, public cititor.
Prefața lui Anthony J. La Vopa, „Regândirea iluminismului: contribuția lui Hans Erich Bödeker” (pp. 17-33) analizează diferențele ori noutatea interpretărilor lui Bödeker comparativ cu acelea koselleckiene(3), descriind conținutul și rolul lor în aprofundarea iluminismului ca proces al comunicării și ca relație cu modernitatea(4). Articolul lui Jonas Gerlings, „Critica ca proces de iluminare: filozofarea lui Kant ca formă de comunicare” (pp.93-110) analizează ideea de iluminism ca proces de comunicare. Autorul are în vedere operele fundamentale ale lui Kant, considerate ca fiind un dialog continuu cu intelectualii timpului și evidențiind negocierea și modelarea sensurilor și valorilor iluministe prin dezbaterile critice. Gerlings arată rolul comunicării în afirmarea ideilor iluministe, susținând tema generală a volumului, anume că iluminismul este un proces activ de discurs și negociere socială. În eseul „Politizarea Iluminismului în Suedia: cultura politică, publicitatea și libertatea presei” (pp.311-334), Ere Nokkala are în vedere transformarea ideilor iluministe în practici politice în Suedia secolului al XVIII-lea. El examinează modul în care concepte precum publicitatea, sfera publică și libertatea de tipar primesc o formă concretă în cultura politică suedeză, respectiv cum anume presa, discursul public și activitatea civică au politizat discursul iluminist. E o perspectivă ce privește iluminismul ca pe un proces dinamic, ancorat în instituții și practici sociale.
Eseul lui Avi Lifschitz intitulat „Capcanele procesului de comunicare: publicarea ilicită a scrierilor lui Frederic al II-lea” (pp. 63-90) examinează un caz concret de comunicare în cadrul procesului iluminismului, apariția și circulația operei scrise a lui Frederic al II-lea al Prusiei. Cercetarea vizează procesul comunicării nu doar ca interferență a ideilor, ci și ca rețea de instituții și circulații încâlcite. E un studiu detaliat al modului în care scrierile regelui-filozof au fost publicate sau reinterpretate în spații neautorizate în epocă. Problemele „rețelelor neoficiale”sunt discutate de Lifschitz prin prisma textelor tipărite în afara canalelor oficiale, indicând conținutul de idei, precum și condițiile materiale și sociale ale circulației lor. E un strălucit exemplu de analiză a comunicării, publicațiile (ziarele, revistele) fiind ocazia interacțiunilor complexe între autor, editori, public și cenzură. Contribuția lui Lifschitz arată cum „procesul de comunicare” iluminist poate eșua ori se poate negocia continuu atunci când știrile, polemicile sau textele trec dincolo de intențiile inițiale ale autorilor.
În „Convorbiri cu Fontenelle, 1688–1803: traducerea politeții în știință” (pp. 113-137), László Kontler studiază relația dintre „politeness” (manieră civilizată) și formarea discursurilor științifice în Franța iluministă prin intermediul socializării intelectuale în jurul lui Bernard le Bovier de Fontenelle (1657–1757). Entretiens (conversațiile) ca formă cultural-intelectuală arată cum discuțiile și schimburile amicale între erudiți devin vehicule pentru transferul și transformarea ideilor filozofice și științifice într-o epocă în care politețea era atât o competență socială, cât și un cod de cunoaștere. Registrele conversației și civilității burgheze se transformă în discursuri epistemice, contribuind la legitimarea științei ca practică socială și intelectuală. Studiul explorează perioada 1688–1803, observând schimbările de paradigmă – de la curți și saloane, la academii și presă – subliniind că politețea nu reprezintă doar maniere, ci e parte a infrastructurii intelectuale ce încurajează circulația și acceptarea ideilor științifice. Kontler oferă o perspectivă asupra felului de a vorbi și a interacționa în secolul al XVIII-lea, ceea ce a influențat decisiv cunoașterea și transformarea normelor sociale în instrumente pentru comunicarea intelectuală.
Thomas Kaufmann scrie despre „Reprezentarea lui Luther și a Reformei la începutul secolului al XVIII-lea” (pp. 139-157), analizând modul în care figura lui Martin Luther și Reforma protestantă au fost reprezentate și integrate în discursul istoric, filozofic și politic iluminist. Imaginea lui Luther a fost asociată rațiunii și criticii autorității religioase, dar şi conservatorismului moral. Reforma era privită atât ca reformă religioasă, cât şi ca o sursă de legitimitate pentru principiile criticii social-culturale. Kaufmann arată cum sunt negociate conceptele de autoritate, libertate și critică socială, Luther devenind o referință a gânditorilor iluminiști. Lucrarea lui Patrice Veit, “Concertul ca practică culturală“ (pp. 159-174) are ca temă rolul artei muzicale în multiplicarea ideilor despre rațiune, politețe, gust și interacțiune culturală. Într-un moment în care societatea europeană începe să pună accent pe experiența estetică și pe interacțiunea civilă, concertul promovează și interiorizează standardele sociale și estetice ale iluminismului. E o practică ce reflectă valorile culturale ale epocii, respectiv comunicarea rațională, sociabilitatea și negocierea gustului între elite și publicul larg.
Articolul semnat de Anne Saada, „Göttingen înainte de Göttingen: Negocierea privilegiului universitar imperial” (pp.175-199) se ocupă de contextul în care a fost creată Universitatea din Göttingen, analizează dezbaterile care au avut loc între autoritățile politice și comunitățile intelectuale în cursul secolului al XVIII-lea. Anne Saada urmărește dezvoltarea instituțiilor de învățământ superior ca parte dintr-un proces mai amplu de configurare a culturii iluministe ca practică socială și nu doar ca doctrină abstractă. Helge Jordheim și-a intitulat contribuția „Comunicare, Politizare, Iluminare: Agreement-ul în mișcare” (pp. 249-272), studiind modul în care conceptele legate de contractul social și comunicarea politică evoluează prin reinterpretarea lor în în funcție de contextele culturale și politice ale timpului. El subliniază rolul discursului public și al rețelelor de comunicare în răspândirea și transformarea ideilor iluministe, incluzând modul în care acestea capătă sens politic în diferite regiuni. Martin Gierl scrie despre „Călugări, evrei și polemici în epoca Iluminismului” (pp. 273-285), examinând înțelesul călugărilor și evreilor din discursurile polemice ale epocii, respectiv cum aceste reprezentări ajung să reflecte sau să conteste valorile și idealurile iluministe. Gierl observă diferitele fațete ale iluminismului ca proces cultural, incluzând conflictul, stereotipurile și dialogurile interconfesionale, preum și modul în care acestea contribuie la formarea identităților moderne. În articolul intitulat „Viziuni ale sociabilității în gândirea politică napolitană din perioada modernă timpurie” (pp. 287-310), Adriana Luna-Fabritius investighează concepțiile despre sociabilitate în gândirea politică napoletană, explorând ideile de interacțiune socială, schimb cultural și politică publică din Napoli aflate sub influența idealurilor iluministe și redefinind viața comunitară. Autoarea arată ce anume se întâmplă prin “iluminarea regională” specifică sudului Italiei, context în care aduce în discuție diversitatea valorilor și rețelelor sociale iluministe europene.
Intervenția lui Hagen Schulz-Forberg se intitulează „Inegalitățile progresului: teoria lui Jean-Baptiste Say despre capitalism și antreprenor” (pp. 335-357) și e interesată de teoria economică a lui Jean-Baptiste Say. E vorba de identificarea modului în care Say conceptualizează progresul economic, capitalismul și rolul antreprenorului și felul în care sunt așezate aceste idei într-un discurs despre “progres”. Autorul explică legătura dintre filozofia iluministă și dezvoltarea economică modernă, arătând cum aspirațiile spre libertate, inițiativă și schimb economic au influențat cultura modernă europeană. Toți autorii abordează istoria intelectuală a secolului al XVIII-lea ca pe un proces continuu și nu ca pe un set de idei fixe sau evenimente istorice izolate, subliniind manifestările locale și instituționale, explorând discursul și teoriile conceptual-economice, dimensiunea socială și comunicativă, interacțiunea socială, latura conflictuală și polemică, probând faptul că iluminismul se construiește prin dispută și critică.
Iluminismul ca dezbatere și ca posibilă modernitate
Iluminismul poate fi definit ca proces al comunicării, interpretare susținută de istoriografia și filozofia contemporană. Ideea mută accentul de pe iluminism ca simplu „curent de idei” pe iluminismul ca practică socială de circulație a ideilor. Iluminismul nu înseamnă doar apariția unor idei raționaliste, ci și difuzarea publică a cunoașterii, dezbatere, critică și polemică, formarea opiniei publice, democratizarea accesului la rațiune. Fără comunicare (tipar, reviste, saloane, academii, corespondență), ideile nu ar fi avut un impact social și politic, iluminismul fiind un proces prin care rațiunea devine publică. Interpretarea e susținută de Jürgen Habermas, Michel Foucault, Robert Darnton. În eseul dedicat acestei teme fundamentale și intitulat “Iluminismul ca proces al comunicării“ (pp. 37-61), Bödekere preocupat de sensul comunicării în epocă, analizându-l și interpretându-l din perspectiva istoriei conceptuale. Ideea nouă a lui Bödeker despre iluminism constă în reinterpretarea acestuia nu ca un corpus de idei sau doctrine, ci ca un proces istoric de comunicare. Aidoma lui Habermas, el are ca primă referință definiția lui Immanuel Kant din Was ist Aufklärung? (1784): folosirea în mod public și în toate împrejurările a rațiunii.
Potrivit lui Bödeker, iluminismul nu este „ce s-a gândit”, ci „ce s-a comunicat, cum s-a comunicat și cui”, iar sensul său se construiește în procesul comunicării însăși. Nu este un proces interior, ci unul public, construit prin comunicare și devenind comunicabil. „Iluminismul a fost mai puțin un fond dat de cunoștințe și mai degrabă un mod de cunoaștere” (“Enlightenment was less given fund of knowledge than a mode of cognition”). E vorba de un proces dinamic, realizat prin circulația ideilor în spațiul public, nu de un set fix de principii filozofice. Bödeker deplasează accentul de la „marii gânditori” la comunicarea prin intermediul revistelor, corespondenței, traducerilor, dezbaterilor. Ideile iluministe nu apar gata constituite, ci se formează, se transformă și se dispută prin interacțiuni sociale. Publicul joacă un rol central: iluminismul există doar acolo unde ideile sunt receptate, reinterpretate și contestate. Comunicarea este conflictuală și plurală: iluminismul nu este unitar, ci rezultatul unor negocieri între actori diferiți, filozofi, editori, cititori, autorități. Istoricul susține că iluminismul trebuie înțeles ca un fenomen cultural și social, dependent de diversitatea contextelor lingvistice, politice și mediatice. El consideră că iluminismul trebuie înțeles ca proces deschis, fără finalitate istorică garantată. Modernitatea nu este „rezultatul necesar” al iluminismului, ci una dintre posibilitățile sale istorice (pp. 361-367).
Fără a subestima rolul literaţilor, istoricilor, filozofilor, în genere al gânditorilor care au promovat schimbările din epocă, Bödeker subliniază că este important să acordăm o atenţie similară problemelor ce confruntau politicile statelor, raporturile dintre intelectualitate, religie, biserică, individ şi comunitate. Gândirea secolului al XVIII-lea e văzută în relaţie cu mentalităţile, cu segmentele sociale care nu aveau acces la cultura de elită. Acestea participaseră în diferite modalităţi la înnoirea reflecțiilor și a acțiunilor, iar ponderea lor a fost mai semnificativă decît aceea rezultată din înțelegerea koselleckiană a iluminismului. Pentru ca să identificăm nu numai particularitățile uneia sau alteia dintre culturile lingvistice și religioase, ci și sensurile diverse și convergente definind ambivalențele iluminismului la scară europeană, conceptul de iluminism poate fi văzut și într-un cadru geografic mai extins decât acela din cartea aici comentată. De exemplu, el poate fi înțeles în funcție de multiplele expresii religioase din Europa timpului, în relație cu diversitatea social-culturală și regională, precum și în temeiul multi- și interculturalității. În acest din urmă sens, dialogul iudeo-creștin are loc în beneficiul gândirii iluministe.
În cazul conceptului de Aufklärung există o origine teologică. Explicaţia noeticii ambivalente a conceptului e prezentă în opera lui Moses Mendelssohn, Bestimmung des Menschen (Destinul omenirii). Mendelssohn este Aufklärer-ul care acordase atenţie originii teologice a conceptului, făcând trimitere la Mishna, tratatul iudaic care l-a îndrumat spre înţelegerea fenomenologiei impurităţii. El fusese cucerit de preocupările pentru iniţiere ale intelectualilor din cercul de la Berlin, de ideile vehiculate de ei şi de rafinamentul curentului. În acel mediu avusese loc pledoaria pentru reabilitarea lui Spinoza, acolo se născuse preocuparea pentru esenţialul adevăr al sistemului de armonie prestabilit (5). Cercul de la Berlinische Monatschrift avea să fie însoţit de acela al publicaţiei evreieşti Ha Meassef şi avea să facă dovada că iudaismul este compatibil cu lumea modernă, emanciparea în forma sa germană putând fi asociată reformelor medelssohniene. Cum remarca Dominique Bourel, Mendelssohn a fost omul excepţional, „omul dublei fidelităţi“, atât faţă de cultura germană, cât şi faţă de moştenirea spirituală evreiască, cel care a înţeles şi a aplicat principiile din Haskalaua iudaică, identificând compatibilitatea lor cu cele ale Auflklärung-ului prusiano-german(6). Se poate explica și astfel una dintre ambiguitățile conceptului de iluminism. În același context al convergențelor spirituale și intelectuale, cercetările pot fi extinse și la contribuțiile intelectuale din Europa Centrală și de Sud-Est. Chiar dacă operele scriitorilor, istoricilor, teologilor din aceste regiuni nu sunt la fel de citite și citate ca cele occidentale, multe sunt remarcabile prin noutatea informațiilor, a ideilor, a comunicării transculturale, îmbogățind dezbaterea analitic-critică a curentului iluminist european(7).
Bödeker despre Aufklärung-ul lui Koselleck
În practica sa, Bödeker îmbină analiza semnificațiilor cu interpretările istorice ale culturii și ideilor secolului al XVIII-lea, un demers în care sunt reanalizate preocupările lui Koselleck privind modul în care limbajul politic a structurat experiența istorică modernă. E o continuare a cercetării koselleckiene despre semantica diacronică, urmărind transformarea sensului conceptelor politice și sociale. Bödeker e interesat de evoluția conceptelor cheie precum „libertate”, „progres”, „rațiune”. Eseurile sale se remarcă prin actualizarea conceptului de istorie conceptuală, confirmând faptul că tradiția metodologică a lui Koselleck nu s-a oprit la sensul ei inițial, ci a fost continuu adaptată de cercetătorii receptivi la inovația sa. Bödeker a identificat diferențele dintre iluminismul german și cel francez, în timp ce Koselleck a promovat o perspectivă transculturală a iluminismului, una ce se regăsește în diverse medii intelectuale europene. Bödeker este de părere că fondatorul lui Begriffsgeschichte a extrapolat experienţele germane – mai ales cele ce referă la statul absolutist german şi la societatea germană a secolului al XVIII-lea – la nivel european și chiar global. Bödeker critică o astfel de uniformizare, arătând că iluminismul nu e posibil de interpretat ca un fenomen uniform, producând consecinţe similare în contexte diferite. Lectura lui Bödeker este corectă din punct de vedere istoric și conceptual, mai ales în raport cu dezbaterea din cartea Kritik und Krise (Critică și Criză) și cu genealogia conceptelor kosellekiene. Bödeker e preocupat de accentul pus de Koselleck pe secularizare, ceea ce e ușor reductiv, fiindcă de aici rezultă că întreaga relație iluminism–religie ar fi fost interpretată de Koselleck prin paradigma secularizării.
În amplul eseu dedicat iluminismului în interpretarea koselleckiană, Bödeker susține că “întreaga operă a lui Koselleck privind relația dintre iluminism și religie presupunea un proces de secularizare; prin urmare, o pierdere a credinței, profanarea sacrului, primatul sinelui și auto-împuternicirea subiectului modern. Se spunea că iluminismul s-a distanțat de creștinismul tradițional, dar fără a renunța cu adevărat la moștenirea creștină. Semnul secularizării era descris ca eliminarea separării riguroase dintre această lume și cea de dincolo, dintre eternitate și temporal, dintre spiritual și lumesc. Koselleck a tratat transformarea păcatului în egoism de către antropologia iluministă ca pe un element al secularizării“ (pp. 219-220). Totuși, Koselleck nu susține o secularizare liniară sau pur negativă, ci mai degrabă o reconfigurare a experienței timpului. Bödeker riscă astfel să-l apropie prea mult pe Koselleck de o critică teologică a modernității, care nu îi aparține întrutotul. Iluminismul este mai puțin normativ decât sugerează Bödeker. În lectura sa, iluminismul koselleckian apare ca purtător al unei „promisiuni” quasi-religioase și sursă a unei teleologii seculare. Înțelesul dat de Koselleck este ambivalent, accelerarea istorică e mai degrabă o problemă decât un progres.
Iluminismul produce emancipare, dar și crize structurale ale modernității. În același context, Bödeker evidențiază faptul că francmasoneria și relația ei cu religia a beneficiat de un interes deosebit din partea lui Koselleck, iluminismul însuși fiind o promisiune analogă celei religioase, urmând să aducă fericire și eliberare de servituțile feudale. Bödeker conchide că fondatorul istoriei conceptelor (Begriffsgeschichte) “le-a atribuit francmasonilor o contribuție majoră la înlocuirea teologiei cu filozofia istoriei. E o înțelegere a schimbărilor produse în epocă și care l-au îndemnat (pe Koselleck, n.m., VN) să înlocuiască opoziția dintre această lume și cea de dincolo cu opoziția dintre trecut și viitor“ (p. 220). Adică, înțelesese că iluminarea se petrece la nivel individual, fiind legată de stilul de viaţă personal ce reunea într-o formulă unică raţiunea şi emoţionalitatea. Koselleck a fost îndreptăţit să observe că, alături de sensul său teologic, conceptul de spirit dobândise şi un sens secularizat. Datul natural unic al persoanei, cu viaţa sa emoţională şi cu raţionalitatea sa, poate să se dezvolte prin spirit, participând la realizarea acestuia în lume.
Interpretarea lui Koselleck nu e rezultatul cercetării naturii societăților francmasonice, lojile funcționând frecvent ca susținătoare ale mișcărilor de reformă specifice iluminismului(8). Cu toate că rolul francmasoneria nu a fost definită încă din perspectiva istoriei conceptelor, Koselleck și Bödeker sunt atrași de temă, intuind că aducerea ei în atenția studiilor de istorie conceptuală poate deschide noi înțelesuri ale iluminismului. În eseul dedicat interpretării lui Koselleck, Bödeker mai arată că „Aufklärung-ul” (iluminismul) nu e un concept cu un singur sens, el semnificând educație morală, reformă administrativă, disciplinare socială sau emancipare intelectuală, sensuri care depind de actorii istorici: funcționari, pedagogi, teologi, filozofi. În timp ce Koselleck a analizat concepte precum “public“, “societate“, “stat“, arătând că ele apar în contexte polemice și sunt arme semantice în conflicte sociale, Bödeker a urmărit formarea semantică a „opiniei publice” ca noțiune normativă și proiectivă și nu ca realitate sociologică deja constituită. Una dintre contribuțiile majore ale lui Bödeker constă în analiza conceptelor pedagogice centrale ale iluminismului german: Vernunft (rațiune), Erziehung (educație), Bildung (formare), context în care arată că „rațiunea” nu este pur filozofică, ci are și funcții sociale: de disciplinare, moralizare și integrare a individului în ordinea statală. El atrage atenția asupra rolului „actorilor intermediari” în înțelegerea vocabularului unei epoci, extinzând metoda koselleckiană.
O importantă noutate în abordarea lui Bödeker e faptul că iluminismul e definit ca un proces istoric deschis, cu ritmuri diferite și sensuri concurente și nu ca o epocă unitară. Dintre conceptele mai sus amintite, Bildung este fundamental din perspectiva lui Bödeker, deoarece condensează proiectul iluminist german mai bine decât oricare alt concept. El funcționează ca un nod semantic în care se întâlnesc rațiunea, educația, moralitatea, perfecționarea individului, integrarea socială. În termenii lui Koselleck, Bildung este un Grundbegriff, un concept-cheie, polisemantic, instabil din punct de vedere istoric, structurând experiența și așteptările unei epoci. P de altă parte, Bödeker consideră că iluminismul german nu se asociază conceptelor politice ca în cazul Franței, ci mai cu seamă conceptelor cultural-pedagogice, Bildung fiind unul fundamental în înțelegerea particularităților Aufklärung-ului.
În sens larg metodologic, Bödeker e un continuator al lui Koselleck și aceasta se observă în faptul că lucrează în cadrul și cu instrumentele istoriei conceptuale sistematizate de Koselleck. În al doilea rând, adoptă și extinde preocuparea pentru transformarea semantică a conceptelor istorice. În al treilea rând, contribuie la consolidarea comunității academice internaționale preocupată de sensul noțiunilor-cheie ce stau la baza limbajelor social-politice. Interpretarea lui Bödeker este fidelă și bine fundamentată, surprinzând cu acuratețe diferențele dintre iluminismul german și cel francez, rolul secularizării și importanța mutației de la teologie la filozofia istoriei. Lectura sa tinde să subsumeze reflecția koselleckiană aproape integral paradigmei secularizării, ceea ce diminuează tensiunile și ambivalențele pe care Koselleck le considera constitutive modernității. Chiar dacă nu epuizează complexitatea teoriei koselleckiene asupra temporalității moderne, contribuția lui Bödeker este clarificatoare și utilă. În cazul lui, dar și al colaboratorilor săi se cuvine să reținem că discursul iluminist e esențial pentru înțelegerea tranziției spre modernitate și a modernității însăși, prin urmare diversificarea surselor și a interpretării e obligatorie.
În loc de concluzie
Dincolo de aprecieri și sugestii, doresc să atrag atenția că e vorba de o carte de referință pentru toți cei preocupați de istoria intelectuală, istoria ideilor și mai ales de istoria iluminismului. Faptul că sunt discutate concepte teoretice influente în istoria ideilor, nuanțe ale „semanticii istorice”, rolul rețelelor de comunicare în producerea și difuzarea ideilor etc., transformă eseurile cărții într-o alternativă la mai vechiul înțeles al iluminismului ca un set de idei fixe, contribuind la redefinirea raportului dintre stat și societate. Bödeker și colaboratorii săi refuză interpretarea revoluționar-teleologică și insistă pe ambiguitățile și limitele politizării. De unde și relevanța pentru studiile despre modernitatea timpurie, respectiv deschiderea unui dialog productiv cu teoria politică de astăzi. Studiile de caz sunt bogate, contribuind la examinarea multiperspectivistă a iluminismului, cartea fiind o panoramă a istoriografiei iluminismului din secolul al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, o interpretare a iluminismului ca fenomen spațial și temporal. Eseurile lui Bödekeroferă un cadru teoretic pentru toate contribuțiile din cartea The Process of Enlightenment, propunând un mod de interpretare a ideilor epocii în dialog cu alte tradiții, definind și înnoind termenii cercetării și metodele istoriografice. Traduse pentru prima dată în limba engleză,eseurile lui Bödeker publicate în această carte devin accesibile unei audiențe internaționale, evidențiind valoarea de primă importanță a analizelor și interpretărilor semnate de renumitul istoric conceptual.
___
1. J. Gerlings, E. Nokkala, The Process of Enlightenment. Essays by and inspired by Hans Erich Boedeker, Oxford University Studies in the Enlightenment, Liverpool University Press, 2024, 423 p.
2. Reinhart Koselleck este considerat, alături de Otto Brunner și Werner Conze, fondatorul și teroreticianul major al „istoriei conceptelor” (Begriffsgeschichte), o metodă care studiază nu numai ideile în sine, ci și evoluția semantică și funcțională a conceptelor politice și sociale în timp și în context. Vezi Victor Neumann, “Koselleck’s Theory of History and Its Subversive Potential” (Teoria koselleckiană a istoriei și potențialul ei subversiv) în Geschichtstheorie am Werk/ Theory of History at Work: https://gtw.hypotheses.org/17394
3. “Aufklärung reconceived: the contribution of Hans Erich Bödeker”, în The Process of Enlightenment…, pp. 16-33.
4. Hans Erich Bödeker, “Enlightenment as a process of communication” (Iluminismul ca proces al comunicării); Idem, “Reinhart Koselleck’s Enlightenment” (Iluminismul lui Reinhart Koselleck); Idem, “Enlightenment and Modernity: an essay” (Iluminismul și modernitatea: un eseu), în The Process of Enlightenment…, pp. 37-62; pp. pp. 203-247; pp. 361-367.
5. Dominique Bourel, Dix-Huitieme Siècle. Qu’est ce que les lumières?, Paris, 1978, p. 13.
6. Idem, Moses Mendelssohn. La naissance du Judaisme moderne, Gallimard, Paris, 2004, p. 460.
7. Victor Neumann, The Temptation of Homo Europaeus, East European Monographs, Columbia University Press, New York, 1993.
8. Victor Neumann — “Enlightenment and Freemasonry. Hypothesis for a Post-Koselleckian Conceptualisation”, Conference: 16th International Conference on the History of Concepts, Bilbao (in the published proceedings). Idem, „Controverse privind conceptul de iluminism. Ipoteze postkoselleckiene”, în Observator Cultural, nr. 687/2013. www.observatorcultural.ro/articol/controverse-privind-conceptul-de-iluminism-ipoteze-postkoselleckiene-ii-2/.
(Tribuna, nr. 562-563/2026)
