„La șeful USR, Dominic Fritz, e impostură politică…se va finaliza cu un verdict clar” – Horia Georgescu, fost președinte ANI

Share

Horia Georgescu, fost președinte al ANI, s-a pronunțat în cazul procesului dintre Dominic Fritz și Agenția Națională de Integritate. Acesta crede că Fritz va pierde procesul și că se află într-o situație evidentă de conflict de interese.

Georgescu spune că ipocrizia vine din faptul că Fritz a urcat în ierarhia politică românească tocmai pe mesaje anti-corupție, prin USR și ONG-urile care ani de zile au cerut demisiile celor cercetați de ANI sau de procurori, unii find chiar declarați oficial cu probleme penale sau administrative.

Declarația a fost făcută într-o apariție-surpriză a lui Georgescu, la podcastul Mercori Podcast, al jurnalistului ieșean Vlad Mercori.

Un exemplu care e foarte contrastant, adică mă refer aici la șef USR, Dominic Fritz. La USR sunt mulți oameni pe care-i cunosc acolo. A venit pe o platformă anticorupție, face anticorupție, mesaje pro-instituții. Asta e bună, din ce observ, și s-a întâmplat și în cazul lui Clotilde Armand…până a ajuns corupția la ei.

Adică până a ajuns incompatibilitatea la ei. După aia, a avut exact același discurs pe care îl aveau ceilalți membri ai celorlalte partide politice, când au avut probleme fie de natură penală, fie de natură administrativă. Adică, ai avut dosar de incompatibilitate.

Cred că și președintele Dan a avut un dosar de incompatibilitate. A comentat lucrurile foarte clar: Justiția să-și facă treaba, a făcut dosarul și așa mai departe, ceea ce e o abordare decentă, din punctul meu de vedere, a oricărui politician.

…Deci, tu vii pe o platformă anticorupție, în care stimulezi votul în zona asta și că susții instituțiile anticorupție, dar pe de altă parte vii cu un mesaj la fel de înapoiat ca al celor care au acuzat întotdeauna instituțiile care au lucrat în acest sens.

Fie că vorbim de DNA, de Parchet, de DIICOT și așa mai departe. Deci asta mi se pare anacronic și un soi de impostură politică.

…M-am uitat la comunicatul pe care l-a emis Agenția Națională de Integritate. La fel am mai avut o poziție publică, m-au întrebat mai mulți jurnaliști despre dosarul lui Clotilde Armand. Și am spus de la bun început că este o problemă și care se va finaliza cu un verdict clar.

…Aici la incompatibilitate și la conflicte de interese nu e fizică cuantică. E simplă treaba„, a spus fostul președinte al ANI, în podcastul lui Vlad Mercori.

Motivarea judecătorilor de la Curții de Apel Timișoara a fost devastatoare pentru Fritz, după ce, la mijlocul lunii trecute, CAT a respins acțiunea liderului USR, primarul progresist al municipiului Timișoara, Dominic Fritz, în procesul prin care solicită desființarea raportului ANI ce îl poate lăsa fără mandat.

Judecătorii au arătat clar că primarul, acuzat că și-a favorizat un creditor din campania electorală, prin inițierea unui proiect de hotărâre de consiliu local, a acționat cu intenție și că fapta nu este deloc lipsită de gravitate. Iar faptul că în această chestiune există un vădit conflict de interese este întărit și de observația făcută de instanță conform căreia beneficiarul actului primarului, consilier local la Timișoara, a ales să se abțină de la vot, știind că proiectul de hotărâre îl privește.

Apariția lui Horia Georgescu pe platforma de foarte mare audiență a jurnalistului din Iași a fost un eveniment-surpriză. Horia Georgescu, controversat, admirsat dar și urât de mulți, a devenit un personaj extrem de discret după ce a executat 4 luni de arest pentru o presupusă faptă care apoi s-a dovedit că nu există.

Pe 8 octombrie 2019, după ani de procese, linșaj mediatic și privare de libertate, fostul şef al ANI, Horia Georgescu, a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul privind despăgubirile de la ANRP. Instanţa a admis, apelul declarat de Georgescu faţă de sentinţa prin care Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase, pe 14 februarie 2018, la 4 ani de închisoare cu executare. În ciuda expertizei care dovedea un prejudiciu ZERO, judecătoarea de caz și-a motivat decizia menționând un „prejudiciu întâmplător”.

Mai trebuie spus că în perioada cât Horia Georgescu a condus ANI, instituția a avut și cele mai bune și vizibile rezultate, lucru impus la acel moment și de presiunea UE prin mecanismul MCV.

Unul dintre demnitarii care a avut 2 dosare în mandatul lui Georgescu la ANI este Klaus Werner Iohannis, pe atunci primar al Sibiului. Acțiunile împotriva lui Georgescu, care s-au întins pe aproape 8 ani, au pornit imediat după ce Iohannis a devenit președinte al României.

Interviul său la Mercori Podcast este primul în care dă detalii despre relațiile de putere, protocoalele dintre serviciile de informații, parchete și alte instituții dar și detalii despre menținerea sa abuzivă în arest precum și detalii din viața personală, nefăcute public până acum.

Ediția integrală a Mercori Podcast o puteți viziona mai jos, iar verdictul său în cazul Dominic Fritz îl găsiți direct la minutul 1:21:33 – Dosarul lui Dominic Fritz și impostura anticorupție din politică.


Articole asemănătoare

Mai mult