Poșta Română și Temu au anunțat cu solemnitatea obișnuită un „Memorandum de Înțelegere” care ar urma să simplifice logistica, livrările și retururile. Numai că documentul pe care cele două companii spun că l-au semnat nu a fost publicat. Publicul a primit comunicatul, fotografiile și optimismul. Tarifele, obligațiile comerciale, volumele garantate, penalitățile, schimburile de date și condițiile concrete ale colaborării au rămas, deocamdată, în plic.
Mai întâi trebuie însă lămurită o confuzie pe care titlurile grăbite o pot produce foarte ușor. Acordul anunțat la 2 septembrie nu spune că Poșta Română va prelua de mâine toate sacoșele portocalii cu mărunțișuri expediate din Shenzhen către cumpărătorii din România. Comunicatul oficial vorbește despre „companiile românești care vând pe Temu”. Poșta ar urma să ridice marfa de la acești comercianți, să o sorteze în centrele sale logistice și să facă livrarea finală prin curier, oficii, puncte de ridicare sau lockere. Valentin Ștefan, directorul Poștei, vorbește explicit și despre servicii de retur și despre sprijinirea comercianților români care vor să vândă în alte state europene.
Cu alte cuvinte, nu asistăm doar la o nouă înțelegere cu un curier. Vedem una dintre etapele transformării modelului Temu în Europa: mai multă marfă aflată deja în UE, mai mulți vânzători locali și tot mai puține situații în care un produs de trei euro pleacă individual din China către sufrageria unui european. Temu declarase încă din 2025, în parteneriatul său cu DHL, că urmărește ca până la 80% din vânzările europene să provină în timp din modelul „local-to-local”.
Motivul nu este greu de găsit. Europa tocmai a început să facă mult mai scump vechiul model.
România a introdus de la 1 ianuarie 2026 taxa logistică de 25 de lei pentru fiecare colet sub 150 de euro provenit din afara UE. Măsura aparține pachetului fiscal al Guvernului Bolojan, ulterior demis prin moțiune de cenzură. Legea este mai bine blindată decât s-a spus în primele luni. Taxa se aplică indiferent de locul din Uniunea Europeană unde marfa a fost pusă în liberă circulație. Așadar, dacă avionul aterizează la Budapesta iar coletul continuă spre România, simpla escală maghiară nu șterge obligația fiscală românească.
Au existat relatări potrivit cărora platformele asiatice și-ar fi mutat o parte din fluxuri spre Ungaria și alte hub-uri europene. Ministerul Finanțelor a contestat însă ideea unui exod al avioanelor cargo, iar datele de trafic din ianuarie nu au confirmat dispariția curselor chinezești de pe Otopeni. În iunie, curse cargo din China continuau să aterizeze zilnic în România. Prin urmare, putem vorbi despre optimizarea și redistribuirea rutelor logistice europene, dar nu putem afirma factual că Temu „evită taxa românească prin Ungaria”. Legea tocmai asta încearcă să împiedice.
Peste taxa românească a venit, de la 1 iulie, și Europa. Scutirea vamală pentru coletele sub 150 de euro a dispărut. Se percep acum 3 euro pentru fiecare categorie tarifară distinctă de mărfuri din colet. Două jucării identice înseamnă trei euro; jucărie, încărcător și produs cosmetic pot însemna nouă euro. Mai mult, taxa vamală intră în baza de calcul a TVA.
Și nu s-a terminat. Până cel târziu la 1 noiembrie 2026, UE introduce o nouă taxă de procesare pentru comerțul electronic, destinată finanțării controalelor vamale. Valoarea definitivă trebuie stabilită prin act delegat al Comisiei, deci orice cifră prezentată astăzi drept certă trebuie tratată prudent. Tot de la 1 noiembrie devin obligatorii noii Product Identifiers, tocmai pentru creșterea trasabilității produselor și a capacității de control.
Aici apare partea despre care comunicatul festiv Poșta–Temu nu spune nimic.
Poșta Română are deja tarife publice pentru comisionariatul vamal. Pentru un import sub 150 de euro declarat prin H7, tariful public pentru persoanele fizice este de 50 de lei, iar livrarea la domiciliu a unei trimiteri supuse serviciului de comisionariat vamal mai costă 20 de lei. Asta nu înseamnă că un cumpărător Temu va plăti automat încă 70 de lei în urma memorandumului. Ar fi fals să afirmăm așa ceva. Înseamnă însă că, dacă viitoarea arhitectură logistică va introduce Poșta și în formalitățile vamale ale unor importuri directe, există deja o grilă comercială care trebuie întrebată explicit dacă și în ce situații se va aplica.
La fel de important este controlul. Legea românească obligă curierii să identifice prin propriile sisteme de trasabilitate coletele supuse taxei, să declare volumele la ANAF și să păstreze timp de cinci ani evidențele detaliate ale expedierilor taxate, disponibile autorităților fiscale și vamale. Prin urmare, da, infrastructura de supraveghere fiscal-vamală a comerțului online devine mult mai densă. Nu pentru că Poșta și Temu au inventat-o ieri, ci pentru că legislația românească și reforma vamală europeană împing piața exact în această direcție.
Și există un motiv suplimentar pentru această severitate. În mai 2026, Comisia Europeană a amendat Temu cu 200 de milioane de euro în baza Digital Services Act, constatând deficiențe serioase în evaluarea riscului privind produsele ilegale sau neconforme. Testările utilizate de Comisie au găsit probleme importante inclusiv la încărcătoare și jucării pentru copii.
Rămâne întrebarea practică. Vor ajunge pachetele mai greu?
Pentru produsele vândute de comercianți români și aflate deja în România, probabil contrariul – depozit local plus Poșta Română pentru last-mile ar trebui, dacă sistemul funcționează, să reducă termenul de livrare și să simplifice returul. Pentru marfa expediată efectiv din China, însă, direcția europeană este evidentă și implică mai multă birocrație, cu mai multe date, mai multă clasificare tarifară, mai mult control și mai multe costuri. Rapiditatea va depinde tot mai mult de calitatea datelor transmise înainte ca marfa să ajungă la vamă. O declarație electronică perfectă poate trece repede; una incompletă poate transforma coletul de cinci euro într-un mic dosar administrativ.
Deocamdată, așadar, Poșta și Temu ne-au comunicat partea frumoasă: „simplificare”, „oportunități”, „experiență îmbunătățită”. Partea cu adevărat interesantă se află în documentul pe care nu l-au publicat. Mai exact, cât plătește Temu Poștei, ce plătește comerciantul, cine suportă returul, ce date circulă între cele două companii, ce termene de livrare sunt garantate, dacă există volume minime sau exclusivități și dacă acordul va fi extins de la Local Seller la importurile Temu provenite din afara UE.
Până nu vedem memorandumul, acestea nu sunt „clauze secrete”. Sunt pur și simplu clauzele pe care o companie controlată de stat a uitat să le arate publicului în timp ce anunța cu entuziasm cât de transparent și simplu va deveni totul.
