Un aviz administrativ reaprinde emoția publică, un email mută disputa la Cotroceni, iar pe teren nu se întâmplă nimic. După 15 ani de procese și prelungiri, proiectul aurifer de la Certeju de Sus spune mai mult despre stat, finanțe și proceduri decât despre minerit.
În februarie 2026, Certejul a revenit în prim-plan. Nu pentru că au apărut utilaje și nici din cauză că s-ar fi deschis vreo galerie. A revenit pentru că statul a reluat o procedură. În aceeași zi, activiștii au vorbit despre pericol, iar Declic a trimis un email lung în care compara situația cu Roșia Montană și cerea public președintelui explicații.
Mesajul a circulat rapid, apelând la memorie, morală și mobilizare.
În Hunedoara însă, oamenii nu au văzut nicio schimbare. Nici cariere, nici șantiere. De aici începe povestea Certejului real: un proiect care nu se construiește, dar produce periodic scandal.
Butonul care aprinde totul
Certejul nu începe când apar utilajele. Certejul începe când apare un termen.
Totul pornește de la o hârtie. Licențele miniere au valabilitate limitată. Statul trebuie periodic să decidă dacă prelungește, cere completări sau închide. Această procedură nu înseamnă exploatare, ci menținerea dreptului asupra perimetrului.
Publicul însă vede altceva, mai ales dacă este manipulat profesionist de cei de la ONG-ul Declic, implicați în sute de proteste și care pretind că ei au oprit exploatarea de la Roșia Montană, unde însă realitatea era aceeași ca și la Certeju de Sus. Declic însă a dat semnalul fals: „mineritul începe”!
Diferența dintre percepție și realitate explică fiecare val de emoție din ultimii 15 ani. De fiecare dată când apare un termen administrativ, apare și reacția publică. Nu pentru că începe mina, ci pentru că dosarul se mișcă.
Emailul care mută disputa la București
Certejul nu ajunge la excavator, dar ajunge la președinte.
Pe 16 februarie, Declic trimite un email abonaților săi. Mesajul nu vorbește doar despre Certej. El invocă Roșia Montană, evocă anii de protest și cere explicații președintelui legate de o poziție publică privind mineritul. Nu mai este doar un proiect local.
Devine o temă politică.
Apelul este clar. Cetățenii să scrie public pe Facebook și să îl întrebe pe președintele țării dacă statul susține „mineritul cu orice preț”.
Aici se produce o schimbare subtilă. Certejul nu mai e un dosar tehnic. Devine simbolic. Nu se discută ce document s-a reînnoit, ci ce înseamnă mineritul pentru societate.
Ce fac, de fapt, ONG-urile?
ONG-ul nu oprește proiectul minier. ONG-ul oprește semnătura.
Organizațiile implicate — în special Declic și Mining Watch România — nu atacă utilajele, pentru că acestea nu există. Ele atacă procedura.
Miza reală nu este dacă există aur. Miza este cine plătește după exploatare.
În minerit, partea cea mai scumpă nu este scoaterea minereului, ci închiderea minei, respectiv stabilizarea haldelor, tratarea apelor, monitorizarea pe termen lung. Pentru a preveni ca statul să suporte costurile, legislația cere garanții financiare.
Exact aici insistă activiștii.
Nu cer doar oprirea proiectului, ci clarificarea responsabilităților. Din acest motiv revin exact la termenele administrative. Nu protestul e miza. Dosarul este cheia.
Oamenii de la fața locului
Pentru București e simbol. Pentru Certej e salariu.
În anii ’70-’80, exploatările miniere din zonă angajau mii de oameni. Specialiști, mineri, mecanici, șoferi. Localitatea era vie.
Astăzi, multe case sunt goale. Depopularea a urmat închiderea industriei.
În aceste comunități există o diferență majoră față de discursul public. Mulți oameni nu se opun ideii de minerit în sine. Ei vor o exploatare care să respecte normele și să aducă locuri de muncă. Pentru că din „eco-turism” și „agricultură sustenabilă” au văzut că mor de foame și se aleg doar cu munca, cei ce mai pot munci.
Comparația cu Roșia Montană este emoțional eficientă, dar social incompletă. La Roșia Montană simbolul a devenit patrimoniul. La Certej, discuția rămâne mai ales economică.
„Cine” este Deva Gold
Firma de pe ușă nu este compania care decide.
Deva Gold SA este titularul proiectului în România. Ea apare în instanțe și în proceduri. Dar nu este centrul deciziei economice.
În spate există o structură în mai multe straturi: societate locală, holding european, companie listată internațional. Fiecare nivel are rolul său: unul gestionează autorizațiile, altul investițiile, altul relația cu investitorii.
Proiectul nu este local doar pentru că mina ar fi locală. El este parte a unui portofoliu internațional.
Tranzacție în valoare de 30 de milioane de dolari Decizia a fost luată de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara în penultima zi lucrătoare a anului trecut, 30 decembrie 2025. Avizul se referă la proiectul din comuna Certeju de Sus, inițiat de compania locală Deva Gold SA.
Acționarul majoritar al societății, compania canadiană Eldorado Gold, și-a vândut participația majoritară către fondul de investiții canadian Varvara Development Group (Vardev), cu denumirea anterioară O Rei Resources Corp.
Potrivit reprezentanților companiei canadiene, denumirea „Varvara” a fost preluată după numele Sfintei Varvara, considerată ocrotitoarea minerilor. Tranzacția în valoare de 30 de milioane de dolari a fost finalizată în noiembrie 2025. Patru milioane de dolari au fost plătite în numerar, iar alte patru milioane în acțiuni Varvara Development. Restul banilor vor fi plătiți după ce autoritățile statului român vor acorda autorizațiile de exploatare a zăcământului. Eldorado Gold a rămas acționar minoritar la Deva Gold SA, alături de compania de stat Minvest Deva (19,25%) și firma clujeană de construcții Cartel BAU SA (0,25%). Vardev deține, în prezent, aproape 80% din pachetul de acțiuni al firmei cu sediul în comuna Certeju de Sus.
Cantitățile estimate sunt de circa 83 de tone de aur (estimat la circa 2,4 – 2,5 milioane de uncii) și 450 – 500 de tone de argint (estimat la circa 16,3 milioane de uncii). Concentrația metalelor prețioase în zăcământ este de 1,8 grame de aur pe tonă și 10 grame de argint pe tonă. „Zăcământul Certej poate asigura, prin exploatarea în carieră, realizarea unei capacităţi de producţie de până la 3.000.000 t/an extras industrial. Minereul auro-argentifer rezultat din carieră este transportat cu autobasculantele la staţia de concasare primară, aflată lângă uzina de preparare. Procesarea minereului în uzina de preparare/flotație presupune un flux tehnologic în mai multe etape. Uzina de preparare cuprinde linii de măcinare în mai multe trepte (cu mori semiautogene, mori cu bile). Concentratul aurifer cu circa 8,5% umiditate este produsul finit al procesului, este ambalat și depozitat în vederea valorificării ca atare. Sterilul de flotație filtrat cu circa 14,5% umiditate, împreună cu materialul steril uscat rezultat din descopertă se depozitează în haldele de steril, în sistem de codepunere”, se susține în documentație.
Cum devine aurul „activ financiar”
Aurul nu trebuie scos din pământ pentru a produce bani.
Industria minieră funcționează diferit de cea industrială clasică. Companiile listate sunt evaluate nu doar după producție, ci după resursele geologice estimate și confirmate prin studii tehnice.
Un proiect în dezvoltare devine activ financiar. Investitorii nu cumpără aurul. Cumpără posibilitatea exploatării lui.
Licența este crucială: ea arată că firma are dreptul să exploateze. Fără ea, proiectul nu mai poate fi prezentat ca activ controlat. Astfel, valoarea economică apare înainte de exploatare.
De ce se discută despre cianuri
Se dezbate tehnologia unei mine care nu există încă.
Tehnologia a devenit simbol. Pentru public, cianura înseamnă risc.
În realitate, disputa juridică se poartă mai ales pe proceduri și garanții. Chiar și schimbarea tehnologiei nu închide dezbaterea, pentru că miza principală rămâne responsabilitatea financiară.
Alte țări, același tipar
În minerit, timpul nu omoară proiectele. Le conservă.
Proiectele miniere mari din lume trec adesea prin ani de blocaje, permise și renegocieri. Ele rămân în portofolii, pot fi reluate sau vândute.
Certejul nu este o excepție. Este un caz tipic pentru această industrie, adică un proiect real geologic, dar suspendat administrativ.
De ce revine ciclic?
Mina nu pornește. Procedura repornește.
Fiecare termen administrativ reaprinde subiectul. ONG-urile reacționează, compania răspunde, statul amână.
Nu este o conspirație și nici un accident.
Este rezultatul unui echilibru fragil, în care statul evită o decizie definitivă, compania menține dreptul, activiștii contestă procedura.
Certej nu este o mină în construcție. Este un dosar în desfășurare.
După 15 ani, proiectul există mai ales în acte, procese și prezentări financiare. Fiecare parte își apără interesul: compania activul, ONG-urile responsabilitatea și interesele unor actori din umbră, iar statul se chinuie să mențină echilibrul.
De aceea reapare periodic fără să înceapă. Nu pentru că mina pornește, ci pentru că procedura continuă.
Și probabil va continua până când cineva va lua o decizie definitivă — oricare ar fi ea.
Ziua în care primarul a vândut terenul și a semnat autorizația
Cârlig: În Certej, povestea nu începe cu canadienii. Începe cu notarul.
În orice proiect minier mare există două planuri, cel geologic și cel local.
Geologia se discută în rapoarte tehnice și prezentări pentru investitori.
Planul local se vede în contracte, semnături și relații de comunitate.
În Certeju de Sus, unul dintre episoadele care a alimentat suspiciunile nu a avut loc într-o galerie minieră, ci într-un birou notarial.
Potrivit unei investigații publicate de Rise Project în 2019, la 16 septembrie 2014, primarul comunei al acel moment, Petru Cîmpian, a vândut către compania Deva Gold un teren agricol de aproximativ 7.500 de metri pătrați.
Prețul a fost de aproximativ 25.000 de dolari, în numerar, echivalent în lei.
În aceeași zi, conform aceleiași cronologii, edilul a semnat autorizația de construire pentru primul șantier al proiectului minier din zona Bocșa Mare.
Autorizația a fost ulterior anulată în instanță ca nelegală.
Episodul a ridicat întrebări nu pentru suma în sine, ci pentru suprapunerea momentelor, căci tranzacția imobiliară și actul administrativ au avut loc în aceeași zi.
Primarul a respins ideea unei incompatibilități: „Nu văd conflict de interese. Nu are nimic una cu alta. Toată lumea a vândut.”
Investigația a mai arătat că tranzacția fusese pregătită anterior.
Cu o zi înainte de intrarea în vigoare a unei legi care introducea dreptul de preempțiune la vânzarea terenurilor agricole extravilane, edilul semnase un antecontract cu compania. Această secvență i-a permis să finalizeze ulterior vânzarea direct către Deva Gold, după rezolvarea succesiunii.
În același an, primarul a mai vândut companiei încă un teren de 3.566 de metri pătrați, iar în anii următori alte suprafețe. În total, potrivit aceleiași surse jurnalistice, valoarea cumulată a tranzacțiilor s-a apropiat de 45.000 de dolari.
Un alt element a atras atenția. Prețurile obținute ar fi fost peste media tranzacțiilor din zonă, deși terenurile nu erau în centrul perimetrului minier.
Cercul care nu se închide
În 2014, povestea trece printr-un birou notarial.
Un primar vinde un teren unei companii miniere și, în aceeași zi, semnează o autorizație legată de proiect. O parte din comunitate vede o oportunitate, alta vede o apropiere prea mare între administrație și investitor. Încrederea se fisurează.
În 2019, povestea trece prin instanță.
Planul urbanistic cade, autorizațiile se anulează, iar mina rămâne doar pe hârtie. Nu se construiește nimic, dar nici nu dispare nimic. Proiectul intră într-o stare intermediară: există juridic, dar nu există fizic.
În 2026, povestea trece printr-un email.
Nu se mai vorbește despre parcele și autorizații, ci despre principii, identitate civică și direcția țării. Un dosar administrativ ajunge subiect național, iar o procedură tehnică devine întrebare politică.
Și, între aceste trei momente, apare elementul constant – licența care se prelungește.
Licența nu construiește mina, dar nu o lasă nici să moară.
ONG-urile nu o pot opri definitiv, dar nici compania nu o poate transforma în șantier. Statul nu o aprobă pe deplin, dar nici nu o închide.
Astfel, Certejul rămâne suspendat.
Pentru companie, este un activ care trebuie păstrat.
Pentru activiști, este un risc care trebuie prevenit.
Pentru stat, este o decizie care trebuie amânată.
Pentru comunitate, este o promisiune care nu se mai termină.
De aceea reapare periodic. Nu pentru că începe exploatarea, ci pentru că fiecare termen administrativ reactivează o dispută nerezolvată.
Certej nu este doar despre aur. Este despre modul în care o societate gestionează incertitudinea: când o decizie finală are costuri prea mari, ea nu mai este luată, ea este prelungită.
Și astfel, după 15 ani, mina nu există. Dar nici nu dispare.
Există doar povestea ei, repetată la fiecare prelungire de licență, cu aceeași întrebare, aceleași tabere, aceeași tensiune.
Nu excavatoarele mențin viu cazul Certej. Hârtiile îl mențin.
