Există momente în care istoria nu se repetă, ci este pusă pe ordinea de zi a Parlamentului. Cu titlu de „urgență”, eventual. România tocmai a bifat unul dintre aceste episoade: aplaudă entuziast o dronă primită cadou și, la câteva zile distanță, este invitată să semneze nota de plată de peste 600 de milioane de dolari către același binefăcător. Fără TVA, desigur. Eleganța costă.
Să recapitulăm faptele, pentru cei care au fost ocupați cu aplauzele.
Cu doar câteva zile în urmă, opinia publică era servită cu o știre caldă, optimistă, numai bună de distribuit pe Facebook: Lockheed Martin donează României o dronă militară în valoare de aproape un milion de euro. Emoție, recunoștință, comentarii despre „parteneriat strategic” și „siguranța națională”. România – beneficiara generozității americane. Un basm geopolitic spus pe repede-înainte.
Situația mi-a trecut pe sub radar, dar am găsit-o într-o postare a doamnei senator Cosmina Cerva, care a descris astfel situația: „600.000.000 USD pentru Lockheed Martin Global Inc.
Acum câteva zile apare o știre, „Dronă în valoare de aproape un milion de euro, donată statului român de gigantul american Lockheed Martin….”.
Minunat, ce oameni darnici și-au zis românii.
La numai câteva zile, astăzi 16.12.2025, vine in Parlamentul României solicitarea ministrului Apărării Naționale (interimar) Miruță Radu de a aproba Acordul cadru de prestări servicii între MAPN și Lockheed Martin… in valoare de peste 600.000.000 USD fără TVA.
Când primești un cadou de un milion trebuie sa dai 600 înapoi, cam așa este condusă Romania.
Acum înțelegeți unde/cum se duc banii românilor?”
Pe 16 decembrie 2025, basmul se maturizează brusc. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță (USR), solicită Parlamentului aprobarea unui acord-cadru de prestări servicii între MApN și Lockheed Martin Global Inc., în valoare estimată de peste 600.000.000 USD, fără TVA. Sau, cu exactitate matematică: 612,4 milioane de dolari. Același producător. Aceeași zonă de tehnologie. Același zâmbet diplomatic.
Pe scurt: primești un cadou de un milion și returnezi 600. Asta nu mai este generozitate. Este marketing strategic cu decontare bugetară.
Calul Troian, ediția 2025
Istoria ne-a avertizat, dar politicienii români par repetenți cronici la materia „logică elementară”. „Nu primi daruri de la greci”, spune proverbul. Nu pentru că grecii ar fi răi, ci pentru că darul este uneori doar ambalajul unei tranzacții mult mai costisitoare.
Drona „donată” nu este un act de caritate. Este Calul Troian al secolului XXI: intră gratuit în cetate, este prezentată ca un simbol al prieteniei, iar după ce porțile sunt deschise, armata contractuală își face apariția cu facturi, acorduri-cadru și anexe tehnice greu de citit, dar ușor de aprobat.
Sau, dacă preferăm basmele: mărul otrăvit al Albă-ca-Zăpada. Strălucitor la suprafață, letal pentru discernământ. România mușcă, zâmbește pentru camere și adoarme bugetar pentru următorii ani.
Coincidență? Doar pentru naivi
Ni se va spune, inevitabil, că cele două lucruri „nu au legătură”. Că donația este una, iar achiziția alta. Că securitatea națională nu se negociază și că „așa funcționează lucrurile în NATO”.
Desigur. La fel „funcționează” și toate marile achiziții de armament din ultimele decenii, unde transparența este invers proporțională cu sumele, iar responsabilitatea politică dispare exact când începe să doară.
România nu cumpără doar drone. România cumpără dependență tehnologică, mentenanță pe termen lung, training, servicii conexe și, tradițional, tăcere politică.
Iar acolo unde există contracte de sute de milioane, există întotdeauna și un interes ascuns. Comisioane. Intermedieri. Uși rotative. Consultanți invizibili. Am mai văzut filmul acesta. De fiecare dată ni s-a spus că este „ultimul”, „cel necesar”, „cel strategic”.
Aplauze de milogi, note de plată de stat
Cel mai grav nu este că Lockheed Martin își urmărește interesele. Este o corporație. Face exact ce știe mai bine. Problema reală este entuziasmul cu care statul român joacă rolul clientului recunoscător, care aplaudă cadoul și nu întreabă cât costă masa de după.
România nu negociază dur. România se bucură. Ca un milog căruia i se aruncă o monedă, fără să observe că i se golește buzunarul cu totul.
Iar Parlamentul este chemat, din nou, să valideze nu o strategie coerentă de apărare, ci un scenariu deja scris, în care „drona cadou” a fost doar teaser-ul.
Comisionul? Cât e comisionul?
Când un stat primește „gratis” tehnică militară de la un gigant al industriei de armament, întrebarea corectă nu este „ce noroc avem?”, ci „cât ne va costa acest noroc?”.
În cazul de față, răspunsul este limpede: peste 600 de milioane de dolari. Fără TVA. Cu aplauze. Cu lecții de istorie ignorate. Și cu promisiunea tacită că, la următorul „cadou”, vom mușca din nou.
Calul Troian a intrat deja în curte. Restul este doar procedură parlamentară. La o adică, guvernul condus de useristul Bolojan și echipa trec și peste Parlament, căci precedente sunt destule.
