Victor Nichituș: 17 AUGUST, ZIUA CÂND ORDINEA CONSTITUȚIONALĂ S-A DUS PE APA SÂMBETEI

Share

Constituția Republicii Moldova, art. 63 alin. (2) spune că Parlamentul cu mandat expirat funcționează doar în regim de administrație tehnică: nu poate lua decizii structurale are voie doar să gestioneze urgențele și chestiunile curente.

Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr.30/2013 spune, negru pe alb, că un Parlament cu mandatul expirat nu poate influența arhitectura constituțională și nu poate adopta acte cu efecte pe termen lung.

La data de 17 august 2025, Parlamentul Republicii Moldova, cu mandatul expirat dar aflat în regim de prelungire tehnică, a primit jurământul noilor judecători ai Curții Constituționale.

Gestul nu este deloc formal. Numirea judecătorilor constituționali este un act cu efect pe termen lung. Judecătorii constituționali sunt numiți pe un termen de șase ani.

Depunerea jurământului este momentul de învestire în funcție. Fără jurământ, judecătorul constituțional nu își poate exercita mandatul.

Opoziția are dreptate atunci când afirmă că, în Republica Moldova statul de drept a murit.

Nu mă puteți convinge că nu e așa: Un Parlament care încalcă prevederile art. 63, alin (2) din Constituția Republicii Moldova și hotărârea Curții Constituționale nr.30/2013 este un Parlament care încalcă ordinea de drept a Republicii Moldova.

Când un Parlament expirat, cu un mandat admnistrativ tehnic, consfințește o decizie cu efecte constituționale pe termen lung pot spune că între Prut și Nistru statul de drept s-a dus… pe apa sâmbetei.

Judecătorii învestiți în acest mod vor purta, timp de șase ani, stigmatul unei numiri viciate. Cel mai probabil, în baza acestui viciu de procedură o viitoare majoritate parlamentară ar putea contesta această numire.

Nu sunt jurist, sunt jurnalist. Motiv pentru care consider că ziua de 17 august ar trebui să devină o zi de doliu civic. O zi în care să ne amintim că statul de drept nu moare brusc, ci este sufocat lent, prin gesturi aparent tehnice.

Sunt persoane mult mai bine pregătite de cât mine în domeniul dreptului constituțional. Tocmai de asta cred că în acest moment societatea civilă, mediul academic și elitele juridice nu pot rămâne doar spectatori.

Tăcerea în fața unei încălcări flagrante a ordinii constituționale echivalează cu complicitatea.

Victor Nichituș
Victor Nichituș
Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii cât şi opozanţii momentului îi citesc comentariile mai ales pentru comparaţiile surprinzătoare, pentru nuanţele care scapă altora şi pentru mesajele, ingenios inserate în notele sale de blog. Are și de ce - născut în Bacău, România, locuiește de 25 de ani la Chișinău fiind martorul istoriei contemporane a spațiului dintre Prut și Nistru.

Articole asemănătoare

Mai mult