O clădire veche a Clinicii Balneo din Timișoara, cu 60 de paturi și pacienți greu evacuabili, este considerată de ISU Banat ca neintrând în procedura de avizare și autorizare la incendiu. Într-un răspuns oficial al instituției apar însă sancțiuni și semnale de alarmă privind instalația electrică, sistemul de alarmare și hidranții exteriori. Cazul ridică o întrebare care depășește Timișoara. Câte clădiri medicale vechi din România funcționează legal, dar vulnerabil, cu bolnavi internați 24 de ore din 24?
La Clinica Balneo a Spitalului Municipal Timișoara, problema nu este doar ce scrie într-un răspuns ISU, ci ce rămâne între rândurile lui. O clădire veche în care sunt internați bolnavi poate fi scoasă din procedura formală de autorizare la incendiu prin logica imobilelor construite înaintea regimului modern de avizare. Legal, explicația poate fi susținută. Public, trebuie lămurit oficial cum a ajuns siguranța unor pacienți vulnerabili să depindă de o excepție administrativă. Cazul Balneo nu vorbește doar despre o clinică din Timișoara, ci despre felul în care statul român a învățat să gestioneze riscul în spitalele vechi. Adică, îl constată, îl compartimentează juridic și îl lasă să funcționeze.
PE SCURT
La Clinica Balneo a Spitalului Municipal Timișoara, într-o clădire veche de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 42–44, funcționează o secție cu 60 de paturi, dintre care 15 aparțin Compartimentului Clinic de Reumatologie. Nu vorbim despre un birou, despre un spațiu administrativ sau despre un ambulatoriu simplu, ci despre o clădire în care sunt internați pacienți, mulți dintre ei cu afecțiuni locomotorii, aflați în recuperare și greu evacuabili în cazul unui incendiu.
Răspunsul ISU Banat schimbă însă complet sensul discuției. Pentru corpul nou al clinicii există aviz de securitate la incendiu, iar recepția lucrărilor a fost admisă, dar clădirea nouă nu era pusă în funcțiune la momentul verificărilor din teren, astfel că autorizația nu era încă obligatorie. Pentru clădirea veche, cea în care funcționează secția cu paturi, ISU Banat susține că imobilul „nu face obiectul” H.G. nr. 571/2016 privind avizarea și autorizarea la incendiu.
Aceasta este fisura majoră. ISU nu spune că vechea clădire Balneo este sigură. Spune doar că nu intră în procedura formală de avizare și autorizare. Cu alte cuvinte, o clădire de spital cu pacienți internați 24 de ore din 24 poate rămâne în afara filtrului modern de autorizare nu pentru că riscul nu există, ci pentru că regimul juridic al clădirilor vechi permite asemenea excepții.
Paradoxul este cu atât mai grav cu cât H.G. nr. 571/2016 include explicit spațiile pentru îngrijirea sănătății cu spitalizare continuă, indiferent de suprafață, în categoria construcțiilor supuse avizării și autorizării privind securitatea la incendiu. Legal, o clădire veche poate fi împinsă în afara procedurii. Medical și moral, ea rămâne o clădire cu bolnavi internați.
În același răspuns, ISU Banat indică însă exact semnalele care ar trebui să îngrijoreze. Inspectoratul menționează o sancțiune contravențională pe linia exploatării instalației electrice, remedierea sistemului de alarmare în caz de incendiu după exercițiul de evacuare din 9 iunie 2026 și informarea transmisă către Aquatim privind presiunea scăzută a instalației de hidranți exteriori.
Așadar, nu discutăm despre o simplă lipsă de hârtie. Discutăm despre o clădire veche cu pacienți vulnerabili, instalație electrică sancționată, alarmare remediată și hidranți cu probleme de presiune, dar care nu trece prin procedura formală de autorizare ISU. Într-o astfel de clădire, primele minute ale unui incendiu nu sunt o chestiune birocratică. Sunt o chestiune de supraviețuire.
Cazul Balneo deschide o problemă națională. Datele oficiale arată că România are sute de clădiri ale unităților sanitare cu paturi aflate în situații diferite de conformare. Unele fără autorizație, altele autorizate parțial, iar sute încadrate ca neintrând în obligația autorizării. Această ultimă categorie este cea mai periculoasă pentru opinia publică, pentru că nu apare ca ilegalitate, ci ca excepție administrativă. Dar în interiorul acestor clădiri pot fi internați bebeluși, bolnavi cronici, bătrâni, pacienți imobilizați sau oameni care nu se pot evacua singuri.
Responsabilitatea nu poate fi împărțită până dispare. Spitalul are pacienții în grijă și trebuie să asigure evacuarea. Primăria și ASEMT au responsabilitate administrativă și financiară. DSP autorizează sanitar funcționarea secției. ISU controlează, sancționează și explică regimul de securitate la incendiu. Ministerul Sănătății aprobă structura spitalului. Dar pacientul internat nu se evacuează pe competențe instituționale. Nu-l scoate din clădire nici o interpretare din H.G. nr. 571/2016. Îl scoate un sistem real, funcțional, testat și finanțat.
Întrebările rămân obligatorii. Când a fost construită clădirea veche Balneo? Ce lucrări s-au făcut după 1992? Acele lucrări au necesitat sau nu aviz ISU? Ce măsuri din documentația corpului nou vizează corpul vechi? Ce sancțiune exactă a fost aplicată pe instalația electrică? Ce document atestă remedierea alarmării? Și ce a răspuns operatorul de apă privind presiunea scăzută la hidranți?
Balneo nu este doar o clinică veche din Timișoara. Este imaginea unei bombe cu ceas pe care statul o cunoaște, o inspectează, o sancționează parțial și apoi o lasă să funcționeze în continuare. Bomba cu ceas nu este lipsa unei hârtii. Bomba cu ceas este normalizarea excepției.
INVESTIGAȚIA ECOPOLITICA
Clădire veche, 60 de paturi, pacienți cu mobilitate redusă
Clinica Balneo de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 42–44 nu este o clădire administrativă, nu este un birou al spitalului și nu este un simplu ambulatoriu prin care pacienții intră dimineața și pleacă după consultație. Este o clădire veche în care funcționează o secție clinică a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, cu pacienți internați, paturi de spitalizare continuă și activitate medicală de recuperare, reabilitare și tratament.
Potrivit răspunsului transmis de Direcția de Sănătate Publică Timiș, structura organizatorică a Spitalului Municipal este aprobată de Ministerul Sănătății prin Avizul nr. AR22402/06.12.2023, iar Secția Clinică Medicină Fizică și de Reabilitare este autorizată să funcționeze în clădirea de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 42–44, cu 60 de paturi, dintre care 15 paturi aparțin Compartimentului Clinic de Reumatologie.
Acest detaliu schimbă complet discuția. Nu vorbim despre o anexă tehnică, despre un spațiu administrativ sau despre o sală de tratamente fără internare. Vorbim despre o clădire în care stau bolnavi. Vorbim despre pacienți aflați în recuperare, oameni cu afecțiuni locomotorii, persoane care pot avea dificultăți reale de deplasare, pacienți care nu coboară scările cu viteza unui angajat sănătos și care, în caz de incendiu, nu pot fi evacuați printr-un simplu anunț rostit pe hol.
Într-o secție de medicină fizică și reabilitare, vulnerabilitatea pacienților nu este un detaliu secundar. Este chiar natura activității medicale. O parte dintre pacienți se deplasează greu, alții au nevoie de sprijin, alții pot necesita cărucioare, tărgi sau ajutorul personalului medical. Într-un incendiu, fiecare minut contează, iar într-o clădire cu pacienți greu evacuabili diferența dintre un sistem funcțional și unul improvizat poate deveni diferența dintre evacuare și tragedie.
De aceea, cazul clădirii vechi Balneo nu poate fi tratat ca o simplă discuție birocratică despre existența sau inexistența unei autorizații. Problema reală ține de cum este protejată o clădire în care sunt internați oameni care nu se pot salva singuri, într-un oraș care a văzut prea multe clădiri publice vechi funcționând ani la rând prin excepții, interpretări și hârtii parțiale.
Într-o clădire în care sunt internați pacienți greu evacuabili, întrebarea nu este doar dacă există hârtia ISU. Întrebarea este dacă oamenii pot fi scoși vii în primele minute ale unui incendiu.
Ce spune ISU Banat? Corpul nou are aviz, corpul vechi „nu face obiectul”
Răspunsul transmis de ISU „Banat” introduce o distincție esențială între cele două corpuri ale Clinicii de Medicină Fizică și Reabilitare: corpul nou și clădirea existentă, veche, în care funcționează secția cu paturi, unde sunt cazați pacienții internați pentru diverse proceduri.
Pentru corpul nou, ISU Banat confirmă că a fost emis aviz de securitate la incendiu, iar recepția la terminarea lucrărilor a fost admisă. Instituția precizează însă că, la momentul verificărilor în teren, desfășurate în perioada 4–12 mai 2026, clădirea nouă a Clinicii de Medicină Fizică și Reabilitare nu era pusă în funcțiune, motiv pentru care nu era încă obligatorie obținerea autorizației de securitate la incendiu. Logica juridică este cea obișnuită – avizul se cere înaintea lucrărilor, autorizația se obține înaintea punerii în funcțiune a construcției sau amenajării.
Punctul sensibil apare însă imediat după aceea. Pentru clădirea existentă, adică imobilul vechi în care funcționează secția cu 60 de paturi, ISU Banat susține că aceasta „nu face obiectul H.G. nr. 571/2016”, hotărârea care stabilește categoriile de construcții și amenajări supuse avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu. În același răspuns, ISU precizează că hotărârile de Guvern privind avizarea și autorizarea construcțiilor din punctul de vedere al securității la incendiu au intrat în vigoare începând cu anul 1992.
Această formulare trebuie citită cu maximă atenție. ISU Banat nu spune că vechea clădire Balneo este sigură la incendiu. Nu spune că evacuarea pacienților este garantată. Nu spune că instalațiile sunt impecabile. Spune doar că, în interpretarea instituției, clădirea existentă nu intră în procedura formală de avizare sau autorizare prevăzută de H.G. nr. 571/2016.
Aceste este chiar miezul problemei. O clădire de spital cu pacienți internați poate rămâne în afara filtrului formal de autorizare ISU nu pentru că în ea nu există risc, ci pentru că regimul juridic al unor clădiri vechi, aflate în funcțiune înaintea apariției obligațiilor moderne de autorizare, le poate plasa într-o zonă administrativă de excepție. Iar această excepție devine greu de acceptat atunci când nu vorbim despre o magazie, un birou sau un spațiu tehnic, ci despre o secție cu paturi, pacienți internați și oameni care se pot evacua greu.
Mai mult, chiar ISU Banat arată că documentația tehnică ce a stat la baza avizului de securitate la incendiu pentru corpul nou a prevăzut și măsuri de securitate la incendiu care vizează corpul de clădire existent. Cu alte cuvinte, corpul vechi poate să nu facă obiectul formal al autorizării, dar nu este ignorat complet în analiza de securitate la incendiu a ansamblului. Această nuanță ridică o întrebare firească. Dacă imobilul vechi are nevoie de măsuri de securitate prevăzute în documentația corpului nou, cât de liniștitor mai este argumentul că el „nu face obiectul” autorizării?
Aceasta este diferența care schimbă tot. „Nu se autorizează” nu înseamnă „este sigură”. Înseamnă doar că statul nu o trece prin filtrul formal al autorizării.
Legea spune una, realitatea produce absurdul
Cadrul legal pare, la prima vedere, limpede. H.G. nr. 571/2016 stabilește categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu. În forma actualizată, actul normativ include în anexă clădirile sau spațiile cu destinația de „îngrijire a sănătății, cu spitalizare continuă, indiferent de suprafață”. Cu alte cuvinte, legiuitorul a înțeles că acolo unde există pacienți internați, riscul nu poate fi tratat ca într-o clădire obișnuită.
Separat, Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor stabilește că persoanele fizice și juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea și aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Tot legea pune în sarcina administratorului sau conducătorului instituției obligația de a organiza apărarea împotriva incendiilor, de a identifica și evalua riscurile, de a corela măsurile de apărare cu natura și nivelul acestor riscuri și de a solicita avizele și autorizațiile de securitate la incendiu prevăzute de lege.
Aici apare ruptura dintre litera legii și realitatea de la Balneo. Pe hârtie, categoria „îngrijire a sănătății cu spitalizare continuă” este tratată ca una sensibilă. În teren, însă, ISU Banat susține că imobilul vechi al Clinicii de Medicină Fizică și Reabilitare, în care funcționează o secție cu 60 de paturi, nu face obiectul H.G. nr. 571/2016. Instituția explică, în același răspuns, că regimul hotărârilor de Guvern privind avizarea și autorizarea construcțiilor din punctul de vedere al securității a intrat în vigoare începând cu anul 1992.
Aceasta este portița prin care clădirile vechi pot rămâne în afara filtrului formal al autorizării ISU. Dacă un imobil a fost construit și pus în funcțiune înaintea apariției obligațiilor moderne de avizare și autorizare, iar ulterior nu a trecut prin lucrări relevante de modificare, extindere, recompartimentare sau schimbare de destinație, el poate fi tratat diferit față de o clădire nouă sau față de o clădire veche modernizată prin intervenții care declanșează obligația autorizării.
Din punct de vedere juridic, această interpretare poate avea o logică administrativă. Din punct de vedere medical și uman, ea produce însă un rezultat greu de acceptat. O clădire veche în care sunt internați bolnavi, inclusiv pacienți cu mobilitate redusă, poate să nu treacă prin aceeași procedură formală de autorizare la incendiu pe care legea o cere, în principiu, pentru spațiile de îngrijire a sănătății cu spitalizare continuă.
Mai grav este că aceeași legislație sanitară antiincendiu recunoaște explicit vulnerabilitatea pacienților. Ordinul comun MAI/MS nr. 146/1427/2013 privind apărarea împotriva incendiilor în unități sanitare prevede că instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor trebuie să includă modalități de evacuare a utilizatorilor în funcție de categoriile acestora, tocmai pentru că într-un spital nu toți pacienții se pot evacua singuri, rapid și fără ajutor.
Așadar, statul știe foarte bine că bolnavul internat nu este un „utilizator” obișnuit al unei clădiri. Știe că pacienții pot fi imobilizați, pot avea nevoie de sprijin, pot fi transportați cu căruciorul, cu targa sau cu ajutorul personalului. Știe că evacuarea dintr-o unitate sanitară are altă logică decât evacuarea dintr-un magazin, o școală sau un birou. Și totuși, prin regimul clădirilor vechi, exact unele dintre aceste imobile pot rămâne în afara autorizării formale.
De aici rezultă absurdul. Normele moderne includ în categoria sensibilă clădirile cu spitalizare continuă, dar realitatea administrativă permite ca o clădire veche, cu aceeași destinație medicală, să fie tratată ca neintrând în procedură. Nu pentru că pacienții sunt mai puțin vulnerabili. Nu pentru că focul se comportă diferit într-o clădire veche. Nu pentru că evacuarea ar fi mai ușoară. Ci pentru că traseul juridic al imobilului îl poate scoate din circuitul formal al autorizării.
Legal, clădirea veche poate fi împinsă în afara procedurii. Medical și moral, ea rămâne o clădire cu bolnavi internați.
Semnalele de alarmă chiar din documentul ISU
Cea mai importantă parte a răspunsului ISU Banat nu este formula juridică prin care vechea clădire Balneo este scoasă din procedura de avizare și autorizare la incendiu. Cea mai importantă parte este alta. Chiar în documentul prin care inspectoratul explică de ce imobilul existent nu face obiectul H.G. nr. 571/2016 apar semnale tehnice care, într-o clădire cu pacienți internați, ar trebui să declanșeze o discuție publică serioasă despre siguranță.
ISU Banat arată că, în timpul controlului, au fost prezentate documente privind verificarea și întreținerea periodică a instalațiilor și echipamentelor cu rol în securitatea la incendiu. Dar, în același timp, inspectoratul precizează că a fost aplicată o sancțiune contravențională pe linia exploatării instalației electrice, iar conducătorului instituției i-a fost atrasă atenția asupra obligației legale de remediere cu celeritate.
Într-o clădire obișnuită, o sancțiune privind exploatarea instalației electrice este deja un semnal de risc. Într-o clădire de spital, cu 60 de paturi și pacienți internați, semnalul devine mult mai grav. Instalația electrică nu este un detaliu tehnic izolat. Este una dintre sursele majore de risc în clădirile vechi, mai ales în imobile medicale în care funcționează aparatură, prize multiple, saloane, spații de tratament, circuite pentru personal și pacienți și zone în care evacuarea nu se poate face rapid.
Răspunsul ISU mai conține un al doilea element relevant. Inspectoratul amintește că unitățile sanitare trebuie dotate cu sisteme de alarmare și semnalizare în caz de incendiu, potrivit reglementărilor tehnice aplicabile. Apoi arată că, după exercițiul de evacuare desfășurat în 9 iunie 2026, a fost informat ulterior în scris cu privire la remedierea sistemului de alarmare în caz de incendiu.
Această formulare ridică o întrebare inevitabilă. Dacă sistemul de alarmare a trebuit remediat după exercițiul de evacuare, în ce stare funcțională se afla el înainte? Într-o clădire cu pacienți care se pot deplasa greu, sistemul de alarmare nu este o dotare decorativă. Este primul mecanism care poate face diferența între evacuare la timp și intervenție întârziată. Dacă alarma nu funcționează corect, dacă semnalizarea nu ajunge rapid la personal sau dacă procedura nu este clară, primele minute ale incendiului se pierd exact atunci când sunt cele mai importante.
Al treilea semnal este cel legat de hidranți. ISU menționează că a fost transmisă o informare către operatorul de apă privind presiunea scăzută a instalației de hidranți exteriori. Formularea poate părea tehnică, dar consecința este extrem de concretă. În caz de incendiu, hidrantul exterior nu este o simplă piesă de infrastructură urbană. Este sursa de apă pe care se bazează intervenția. Dacă presiunea este scăzută, intervenția poate fi afectată exact în momentul critic.
Așadar, avem o situație care, pusă cap la cap, arată mult mai grav decât o simplă excepție birocratică de la autorizare. Avem o clădire veche, cu pacienți internați, despre care ISU spune că nu face obiectul procedurii de avizare și autorizare la incendiu. Dar în același răspuns apar o sancțiune pe instalația electrică, un sistem de alarmare care a fost remediat după exercițiul de evacuare și o problemă de presiune scăzută la hidranții exteriori.
Mai multe detalii despre exercițiul la care managementul de la Municipal și șeful secției de Recuperare au fost prinși nepregătiți, iar achizițiile s-au făcut chiar în timpul exercițiului ISU, puteți citi aici: 1 minut a durat achiziția! Spitalul Municipal Timișoara a cumpărat 50 de detectoare de fum chiar în timp ce ISU verifica de ce alarma și hidranții nu funcționează – ECOPOLITICA.
Aceasta este contradicția publică majoră. Formal, clădirea veche poate să nu intre în procedura de autorizare. Practic, elementele esențiale pentru supraviețuire în caz de incendiu — electricitatea, alarmarea și alimentarea cu apă pentru intervenție — apar în documentul ISU ca puncte care au necesitat sancțiune, remediere sau informare către operatorul de apă.
În acest punct, discuția nu mai poate fi împinsă în zona confortabilă a procedurilor. Nu mai este suficient să spui că imobilul nu face obiectul H.G. nr. 571/2016. Întrebarea publică rămâne fără rsăpuns. Dacă o clădire cu bolnavi internați nu trece prin filtrul formal al autorizării, cine garantează că toate sistemele reale care contează în caz de incendiu funcționează impecabil?
Când ai pacienți internați, instalație electrică sancționată, sistem de alarmare remediat după exercițiu și hidranți exteriori cu presiune scăzută, problema nu mai este birocratică. Este una de supraviețuire.
Evacuarea pacienților – legea recunoaște exact vulnerabilitatea pe care sistemul o ignoră
Cazul Balneo devine cu atât mai grav cu cât legislația specială privind apărarea împotriva incendiilor în unitățile sanitare recunoaște explicit ceea ce răspunsul administrativ riscă să estompeze: pacienții internați nu sunt utilizatori obișnuiți ai unei clădiri. Într-un spital, evacuarea nu se face ca într-un magazin, într-un sediu de birouri sau într-o sală de așteptare. Acolo unde există bolnavi internați, există oameni care pot avea nevoie de sprijin, de cărucioare, de tărgi, de personal medical și de timp suplimentar pentru a fi scoși în siguranță.
Ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Sănătății nr. 146/1427/2013 privind apărarea împotriva incendiilor în unitățile sanitare pleacă exact de la această realitate. Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor nu trebuie să fie documente generice, copiate dintr-un model birocratic, ci trebuie să țină cont de specificul activităților desfășurate, de categoriile de utilizatori și de modalitățile concrete de evacuare. Într-o unitate sanitară, „utilizatorul” poate fi un medic, o asistentă, un aparținător, dar și un pacient imobilizat, un pacient vârstnic, un pacient cu dificultăți locomotorii sau un bolnav care nu se poate evacua singur, fie un bebeluș în pătuț sau, mai grav, unul în incubator.
Aceasta este diferența esențială. Într-o secție de medicină fizică și reabilitare, evacuarea nu poate fi gândită abstract. Pacienții nu sunt toți apți să reacționeze rapid, să coboare scările, să urmeze semnalizarea sau să părăsească saloanele fără ajutor. Unii se deplasează greu, alții au nevoie de sprijin permanent, iar alții pot fi dependenți de personalul medical în cazul unei urgențe. Pentru acești oameni, primele minute ale unui incendiu nu sunt o chestiune de disciplină administrativă, ci de supraviețuire.
Tocmai de aceea, ordinul special pentru unități sanitare prevede planuri, instrucțiuni și măsuri de evacuare adaptate categoriilor de persoane aflate în clădire. Nu este suficient să existe o ușă, un stingător, un plan afișat pe hol sau un exercițiu bifat în calendar. Într-o secție cu bolnavi internați, evacuarea trebuie să se facă conform unor proceduri clare și concrete – cine îi scoate pe pacienții care nu se pot deplasa singuri, pe unde sunt evacuați, în cât timp, cu ce mijloace, pe ce traseu, cu ce personal și în ce ordine.
Aici se vede absurdul situației de la Balneo. Pe de o parte, legislația sanitară antiincendiu recunoaște explicit că pacienții din unitățile medicale trebuie tratați diferențiat, tocmai pentru că evacuarea lor este dificilă. Pe de altă parte, aceeași arhitectură administrativă permite ca o clădire veche, în care funcționează o secție cu 60 de paturi și pacienți internați, să fie considerată ca neintrând în procedura formală de avizare și autorizare ISU.
Aceasta este contradicția de fond. Statul știe, prin propriile norme, că bolnavii internați nu se evacuează singuri. Statul știe că într-o unitate sanitară trebuie să existe reguli speciale, planuri speciale și responsabilități speciale. Dar, în același timp, prin regimul juridic al clădirilor vechi, statul poate ajunge să accepte ca tocmai unele dintre aceste clădiri, populate cu pacienți vulnerabili, să rămână în afara filtrului formal al autorizării.
În cazul Balneo, această contradicție nu este teoretică. Vorbim despre o clădire veche, cu saloane, 60 de paturi, pacienți internați și activitate de recuperare medicală. Vorbim despre oameni care, prin natura afecțiunilor tratate acolo, pot avea probleme reale de mobilitate și instrumente ori vehicule medicale pentru deplasare. Într-un astfel de loc, orice discuție despre incendiu trebuie să înceapă de la pacient, nu de la excepția administrativă.
Problema nu este doar dacă hârtia ISU este sau nu obligatorie, ci dacă sistemul real de protecție la incendiu este suficient pentru oamenii aflați în clădire. Dacă alarma funcționează, dacă hidranții au presiune, dacă instalațiile electrice sunt sigure, dacă personalul știe exact ce are de făcut și dacă evacuarea pacienților greu deplasabili poate fi făcută în timp util.
Legiuitorul știe că pacientul internat nu poate fi evacuat ca un client de magazin sau un spectator din sala de cinema. Dar aceeași arhitectură normativă permite ca unele clădiri vechi, cu pacienți internați, să nu intre în autorizarea ISU.
Gaura veche din sistem o reprezintă clădirile de dinainte de 1992
Răspunsul ISU Banat deschide, poate fără să o spună explicit până la capăt, una dintre cele mai sensibile probleme ale sistemului de securitate la incendiu din România. Un subiect vechi și o problemă nerezolvată de decenii, care este regimul clădirilor vechi, puse în funcțiune înainte ca legislația modernă de avizare și autorizare ISU să devină obligatorie.
Inspectoratul notează că hotărârile de Guvern privind avizarea și autorizarea construcțiilor din punctul de vedere al securității la incendiu au intrat în vigoare începând cu anul 1992. Această precizare nu este întâmplătoare. Ea explică logica în care clădirea veche a Clinicii Balneo poate fi tratată ca neintrând în procedura formală de avizare sau autorizare, deși în interiorul ei funcționează o secție cu paturi și pacienți internați.
Mecanismul este simplu în aparență, dar periculos prin efecte. Clădirile vechi, aflate în funcțiune înainte de apariția regimului modern de autorizare ISU, nu sunt obligate automat, retroactiv, să obțină autorizație de securitate la incendiu doar pentru că există. Obligația poate apărea însă dacă, după intrarea în vigoare a reglementărilor, clădirea a trecut prin lucrări relevante, cum sunt modificările constructive, extinderi, recompartimentări, schimbări de destinație sau intervenții care afectează cerința fundamentală de securitate la incendiu.
Aici se află întrebarea centrală în cazul Balneo. Ce lucrări au fost făcute după 1992 la clădirea veche de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 42–44?
Întrebarea nu este una secundară și nici una pur arhivistică. Dacă după 1992 au existat lucrări de modernizare, extindere, modificare a fluxurilor, recompartimentare, schimbare de destinație, intervenții asupra instalațiilor sau lucrări legate de corpul nou care au afectat funcționarea ansamblului, atunci discuția despre lipsa obligației de autorizare trebuie reluată în termeni concreți. Nu mai este suficientă invocarea faptului că imobilul este vechi.
Într-un spital, vechimea clădirii nu poate deveni scut administrativ absolut. O clădire poate fi construită înainte de 1992, dar poate funcționa astăzi cu pacienți internați, instalații electrice exploatate zilnic, saloane, circuite medicale, aparatură, personal, aparținători, trasee de evacuare și responsabilități actuale. Focul nu ține cont de anul în care a fost ridicat imobilul. Fumul nu se oprește în fața unei excepții administrative. Iar pacienții nu devin mai ușor evacuabili doar pentru că o clădire este veche.
De aceea, cazul Balneo arată limita unei abordări strict birocratice. Dacă o clădire veche cu pacienți internați poate rămâne în afara autorizării ISU doar pentru că nu a fost prinsă de regimul normativ modern, atunci sistemul trebuie să explice public ce mecanisme alternative garantează siguranța reală. Cine verifică periodic dacă instalațiile sunt sigure? Cine confirmă că sistemul de alarmare funcționează? Cine garantează că hidranții au presiune? Cine stabilește dacă pacienții cu mobilitate redusă pot fi evacuați la timp?
Răspunsul ISU Banat devine cu atât mai important cu cât, în același document, inspectoratul vorbește despre o sancțiune pe linia exploatării instalației electrice, despre remedierea sistemului de alarmare în caz de incendiu și despre presiunea scăzută a instalației de hidranți exteriori. Aceste elemente arată că discuția despre clădirea veche nu poate fi redusă la formula „nu face obiectul H.G. nr. 571/2016”. Chiar dacă nu face obiectul autorizării formale, ea face obiectul riscului.
Aceasta este gaura veche din sistem. O clădire poate fi prea veche pentru a fi prinsă automat în procedura modernă de autorizare, dar nu este niciodată prea veche pentru incendiu. Poate scăpa de filtrul formal, dar nu poate scăpa de responsabilitatea reală. Cu atât mai puțin atunci când în interiorul ei sunt internați pacienți care nu se pot salva singuri.
De aceea, următoarea întrebare trebuie adresată direct Spitalului Municipal, Primăriei Timișoara, ASEMT și ISU Banat. Ce intervenții au fost făcute după 1992 asupra clădirii vechi Balneo și cine a stabilit, pentru fiecare dintre ele, că nu declanșează obligația de avizare sau autorizare la incendiu?
Nu anul construcției salvează pacienții. Îi salvează instalațiile funcționale, alarmarea, hidranții, evacuarea și responsabilitatea administrativă.
Nu este doar Balneo. Cazul redeschide o problemă națională
Cazul Balneo nu trebuie citit ca o anomalie locală, izolată într-o clădire veche de pe Bulevardul C.D. Loga din Timișoara. Dimpotrivă, tocmai răspunsul ISU Banat arată că aici avem de-a face cu o problemă mai largă, aflată la intersecția dintre legislație, vechimea clădirilor publice, responsabilitatea administratorilor și vulnerabilitatea pacienților internați.
La Balneo, formula este simplă și neliniștitoare. O clădire veche, cu secție de spitalizare continuă, 60 de paturi și pacienți care se pot evacua greu, este încadrată ca neintrând în procedura de avizare și autorizare la incendiu prevăzută de H.G. nr. 571/2016. Dar dacă această logică este valabilă aici, câte alte clădiri medicale vechi din România se află în aceeași zonă administrativă?
Datele publice existente arată că problema este veche și amplă. La nivel național, în urmă cu câțiva ani, autoritățile raportau aproape 1.400 de clădiri ale unităților sanitare cu paturi. Doar o parte dintre acestea aveau autorizație de securitate la incendiu, altele erau autorizate parțial, câteva sute funcționau fără autorizație, iar un număr foarte mare de clădiri erau încadrate în categoria celor care nu necesitau obținerea autorizației. Această ultimă categorie este cea care trebuie privită acum cu maximă atenție.
Pentru că exact aici se află miza reală a cazului Balneo. Nu este vorba doar despre clădirile care ar trebui să aibă autorizație ISU, dar nu o au. Acelea sunt vizibile, măcar statistic, ca neconforme sau aflate în întârziere. Problema mai subtilă și mai periculoasă este categoria clădirilor medicale care „nu necesită” autorizație sau „nu fac obiectul” autorizării, deși în interiorul lor pot funcționa secții cu internare, saloane, pacienți vulnerabili, persoane vârstnice, bolnavi greu deplasabili sau oameni care nu pot fi transportați rapid în caz de incendiu.
Aceasta este zona gri a sistemului. O clădire de spital poate să nu apară ca „fără autorizație” tocmai pentru că, formal, nu i se cere autorizație. Dar pentru pacientul internat, diferența birocratică este irelevantă. Dacă izbucnește un incendiu, pacientul nu este protejat de faptul că imobilul „nu face obiectul” autorizării. Este protejat doar de instalații funcționale, alarmare rapidă, hidranți operaționali, trasee de evacuare clare, personal instruit și planuri reale, nu decorative.
Există deja precedente publice care arată că această categorie nu este teoretică. În județul Arad, ISU a comunicat public că, din 11 clădiri de spitale, două nu făceau obiectul autorizării privind securitatea la incendiu. Alte clădiri aveau aviz sau funcționau fără autorizație. Chiar dacă datele nu sunt din Timiș și nu privesc direct Balneo, ele arată că formula administrativă invocată acum la Timișoara există și în alte județe.
La nivel național, datele mai recente privind clădirile fără autorizație de securitate la incendiu arată o problemă mult mai mare, chiar dacă ele sunt agregate pentru toate categoriile de clădiri, nu doar pentru spitale. România are încă mii de imobile care funcționează fără autorizație la incendiu. Printre acestea se pot afla școli, instituții publice, spații comerciale, clădiri administrative, dar și unități medicale. Din această masă statistică, ceea ce lipsește este exact cifra care contează cel mai mult pentru sănătate publică. Mai exact, câte clădiri cu pacienți internați funcționează fără autorizație și câte sunt declarate ca neintrând în procedura de autorizare.
Pentru Timișoara și pentru județul Timiș, această cifră trebuie cerută oficial. Câte clădiri medicale cu paturi de internare sunt autorizate integral la incendiu? Câte sunt autorizate parțial? Câte au doar aviz? Câte funcționează fără autorizație? Și, mai ales, câte sunt încadrate în categoria celor care „nu fac obiectul” autorizării, deși în interiorul lor sunt internați pacienți în regim continuu?
Aceasta este întrebarea pe care cazul Balneo o ridică dincolo de Timișoara. Pentru că, dacă o clădire cu 60 de paturi, pacienți cu mobilitate redusă, instalație electrică sancționată, sistem de alarmare remediat și hidranți exteriori cu presiune scăzută poate fi tratată ca neintrând în procedura formală de autorizare, atunci problema nu este doar locală. Este o fisură de sistem.
Balneo poate fi doar o piesă dintr-un puzzle național, ce cuprinde clădiri vechi, pacienți vulnerabili, risc real, dar fără obligația formală de autorizare.
O dimensiune națională îngrijorătoare și fără perspective clare
Cazul Balneo nu este doar o problemă locală a Spitalului Municipal Timișoara și nu poate fi tratat ca o simplă ciudățenie administrativă dintr-o clădire veche de pe Bulevardul C.D. Loga. El deschide o problemă mult mai mare. România are încă sute de clădiri medicale cu paturi care fie funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, fie sunt autorizate doar parțial, fie nu fac obiectul autorizării. Iar ultima categorie, tocmai cea mai puțin vizibilă public, este esențială pentru înțelegerea cazului Balneo.
Cele mai solide date oficiale disponibile arată o realitate greu de cosmetizat. Din 1.392 de clădiri ale unităților sanitare cu paturi, 302 funcționează fără autorizație de incendiu, 52 au doar autorizare parțială, iar 728 nu fac obiectul autorizării. Această ultimă cifră este explozivă, pentru că nu vorbește despre clădiri aflate neapărat în ilegalitate, ci despre imobile scoase din obligația formală de autorizare, de regulă prin logica vechimii, a regimului de dinainte de 1992 sau a lipsei unor modificări care să declanșeze obligația actuală de avizare și autorizare.
Aici se află zona gri. O clădire fără autorizație ISU este, măcar statistic, o problemă vizibilă. Poate fi numărată, amendată, urmărită, trecută într-un plan de conformare. Dar o clădire care „nu face obiectul autorizării” dispare din registrul alarmelor publice, deși în interiorul ei pot sta internați pacienți 24 de ore din 24. Nu mai apare ca neconformitate, ci ca excepție. Nu mai intră în categoria urgențelor administrative, ci în cea a clădirilor acceptate prin istoric. Iar pacientul internat nu este protejat de această diferență de limbaj.
În rețeaua Ministerului Sănătății, tabloul este la fel de îngrijorător. Potrivit raportărilor publice bazate pe datele Curții de Conturi, aproape jumătate dintre spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății nu sunt autorizate ISU. În aceeași radiografie a infrastructurii sanitare apar și 239 de clădiri din rețeaua publică de sănătate aflate în risc de prăbușire. Asta înseamnă că problema securității la incendiu nu poate fi separată de problema generală a spitalelor vechi, cu pavilioane îmbătrânite, instalații vechi, circuite adaptate din mers, clădiri care au supraviețuit administrativ mai mult decât au fost modernizate tehnic.
La finalul anului 2025, situația generală a clădirilor fără autorizație de securitate la incendiu rămânea masivă la nivel național. Aproximativ 11.000 de clădiri din România figurau fără autorizație de securitate la incendiu. Raportarea este agregată și include școli, spații comerciale, clădiri de cazare, spații de servicii sociale, clădiri culturale, biserici și alte categorii de imobile. Dar tocmai absența unei defalcări publice actualizate pe unități medicale cu paturi arată o altă problemă. Aceea că statul comunică dimensiunea generală a riscului, însă nu oferă public, la zi, o hartă clară a clădirilor în care sunt internați bolnavi și care nu au autorizație, au autorizare parțială sau nu fac obiectul autorizării.
La nivel local, evidența autorizațiilor emise de ISU Banat în perioada 2018–31.05.2026 arată că, în județul Timiș, autorizarea clădirilor cu destinație de sănătate nu este o ficțiune. În categoria clădirilor monofuncționale sau a spațiilor amenajate în clădiri cu funcțiuni mixte, având destinația de îngrijire a sănătății, dispensare sau policlinici, apar 24 de poziții: extinderea de la Casa Austria a Spitalului Județean, policlinici și clinici private, centrul OncoHelp, clădirea de sănătate Materna Invest, Secția Pneumologie și cabinetele ambulatorii ale Spitalului Orășenesc Făget, clinici de radioterapie, unități sanitare cu paturi, Maternitatea Bega, Corpul C10 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” și noul spital MedLife Medici’s.
Această evidență locală este importantă tocmai prin contrast. Ea arată că, atunci când apar construcții noi, extinderi, recompartimentări, schimbări de destinație sau investiții medicale recente, procedura de autorizare ISU funcționează și produce documente. Dar aceeași evidență nu ne spune câte clădiri medicale vechi cu pacienți internați din Timișoara și Timiș nu apar în această listă pentru că nu au avut lucrări care să declanșeze obligația autorizării sau pentru că sunt considerate că nu fac obiectul H.G. nr. 571/2016.
Exact aici se leagă cazul Balneo de problema națională. Clădirea veche de pe C.D. Loga, cu 60 de paturi și pacienți greu evacuabili, nu este tratată ca o clădire fără autorizație, ci ca una care nu intră în procedura formală de autorizare. Aceasta este diferența care trebuie explicată public. Nu vorbim doar despre spitalele care au obligația să se autorizeze și nu au făcut-o. Vorbim și despre sute de clădiri vechi care, prin arhitectura normativă actuală, pot să rămână în afara acestei obligații, deși în interiorul lor se află oameni internați.
Aceasta este dimensiunea națională cu adevărat neliniștitoare. În spitale, sanatorii, clinici, pavilioane vechi sau secții cu internare pot sta bebeluși, bolnavi cronici, pacienți oncologici, oameni vârstnici, persoane imobilizate sau pacienți care nu pot fi transportați rapid. Pentru ei, diferența dintre „fără autorizație” și „nu face obiectul autorizării” nu are nicio valoare practică în caz de incendiu. Ei depind de alarmare, hidranți, instalații electrice sigure, trasee de evacuare, personal instruit și exerciții reale, nu de o încadrare administrativă convenabilă.
În cazul Balneo, lucrurile devin și mai apăsătoare pentru că răspunsul ISU Banat nu se limitează la formula juridică privind lipsa obligației de autorizare. În același document apar o sancțiune pe linia exploatării instalației electrice, remedierea sistemului de alarmare în caz de incendiu după exercițiul de evacuare și problema presiunii scăzute la hidranții exteriori. Cu alte cuvinte, clădirea nu intră în filtrul formal al autorizării, dar exact elementele care contează în primele minute ale unui incendiu apar ca puncte sensibile.
De aceea, cazul Balneo trebuie dus dincolo de Timișoara. Întrebarea nu este doar dacă ISU Banat a aplicat corect H.G. nr. 571/2016 pentru o clădire veche. Întrebarea este câte clădiri similare există în România. Câte secții cu paturi funcționează în imobile vechi care nu fac obiectul autorizării? Câte au pacienți greu evacuabili? Câte au instalații vechi, hidranți problematici, sisteme de alarmare remediate punctual și planuri de evacuare care arată bine pe hârtie, dar nu au fost testate în condiții reale de criză?
Fără o statistică publică actualizată, nominală și defalcată pe unități medicale cu paturi, România continuă să administreze riscul prin aproximări. Știm câte clădiri sanitare cu paturi funcționau fără autorizație, știm câte erau autorizate parțial, știm câte nu făceau obiectul autorizării, știm că mii de clădiri publice din țară nu aveau autorizație la finalul lui 2025. Dar nu știm, public, la zi, câte paturi de spital se află astăzi în clădiri vechi care scapă de autorizarea ISU, deși adăpostesc oameni care nu se pot salva singuri.
Aceasta este bomba cu ceas. Nu doar lipsa autorizației, ci normalizarea excepției. Nu doar clădirile neconforme, ci clădirile vechi acceptate de sistem ca fiind în afara procedurii. Nu doar Balneo, ci toate clinicile, secțiile și pavilioanele medicale în care pacienții vulnerabili sunt protejați mai mult de speranță, rutină și improvizație decât de o garanție publică verificabilă.
Cine răspunde? Spitalul, Primăria, ISU, DSP sau Ministerul?
Cazul Balneo arată perfect cum se fragmentează responsabilitatea într-un spital public vechi, pavilionar, cu pacienți internați și risc real de evacuare dificilă. Fiecare instituție are o bucată de competență, fiecare poate invoca un act, o limită legală, o procedură sau o zonă care aparține altcuiva. Dar pacientul internat într-un salon nu este protejat de această împărțire administrativă. În caz de incendiu, competențele nu evacuează oameni.
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara are clădirea în administrare operațională și pacienții în grijă. Acolo se face internarea, acolo se organizează programul medical, acolo se stabilesc circuitele, acolo se aplică planurile de evacuare și acolo trebuie să existe personal instruit pentru situații de urgență. Managerul spitalului nu poate trata securitatea la incendiu ca pe o chestiune abstractă, pasată către ISU sau către vechimea clădirii. Dacă în clădire sunt pacienți cu mobilitate redusă, obligația reală a managementului este să știe, în fiecare zi, cum sunt evacuați acei oameni în caz de foc, fum sau panică.
Primăria Timișoara și Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara nu pot privi cazul de la distanță. Spitalul Municipal este un spital public aflat în zona de responsabilitate administrativă a municipalității, iar conducerile interimare, investițiile, reparațiile, aprobările, prioritățile bugetare și monitorizarea managerială nu sunt simple detalii tehnice. Dacă o secție cu 60 de paturi funcționează într-o clădire veche, iar chiar răspunsul ISU vorbește despre instalație electrică sancționată, sistem de alarmare remediat și hidranți exteriori cu presiune scăzută, administrația locală nu poate reduce problema la formula liniștitoare că imobilul nu face obiectul autorizării.
Direcția de Sănătate Publică Timiș autorizează sanitar funcționarea secției. Din punct de vedere sanitar, Balneo există oficial ca secție clinică, cu paturi, cu structură aprobată și cu activitate medicală. Dar autorizația sanitară nu ține loc de garanție la incendiu. Ea confirmă că secția îndeplinește condițiile sanitare pentru funcționare, nu că pacienții pot fi evacuați în siguranță în primele minute ale unui incendiu. Tocmai de aceea, autorizațiile, avizele și controalele nu trebuie privite izolat. Într-un spital, siguranța pacientului nu se împarte mecanic între sertare instituționale.
ISU Banat are competența de prevenire, control, sancționare și asistență tehnică în domeniul securității la incendiu. Răspunsul său este important tocmai pentru că nu spune doar că vechea clădire nu face obiectul H.G. nr. 571/2016. În același document apar semnale concrete: o sancțiune contravențională pe linia exploatării instalației electrice, remedierea sistemului de alarmare după exercițiul de evacuare și informarea către operatorul de apă privind presiunea scăzută a hidranților exteriori. Asta înseamnă că ISU nu a găsit un teren neutru, lipsit de probleme, ci un obiectiv în care elemente esențiale pentru intervenție și evacuare au necesitat atenție, remediere sau sancțiune.
Ministerul Sănătății aprobă structura organizatorică a spitalului. Pe hârtie, structura este clară, având secții, compartimente, paturi, locații, funcțiuni medicale. Dar structura aprobată la nivel central trebuie să corespundă unei realități funcționale sigure. Dacă statul aprobă existența unei secții cu paturi într-o clădire veche, atunci statul trebuie să fie interesat nu doar de numărul paturilor, ci și de condițiile în care pacienții pot fi protejați atunci când clădirea devine periculoasă.
Aici apare tensiunea centrală a cazului. Fiecare instituție poate avea dreptate pe bucata ei. DSP poate spune că autorizează sanitar. ISU poate spune că imobilul vechi nu intră în procedura formală de autorizare la incendiu. Primăria poate invoca managementul spitalului. ASEMT poate cere sau transmite documente. Ministerul poate arăta structura aprobată. Spitalul poate indica existența unor verificări, exerciții sau planuri. Dar această împărțire nu lămurește cine garantează, efectiv, că pacienții internați în clădirea veche Balneo pot fi evacuați la timp.
Responsabilitatea reală nu poate fi dizolvată și diluată între instituții. Într-o clădire cu pacienți internați, securitatea la incendiu nu este o formalitate, ci o obligație comună. Spitalul trebuie să asigure funcționarea zilnică a sistemelor și pregătirea personalului. Primăria și ASEMT trebuie să asigure finanțarea, monitorizarea și presiunea administrativă pentru conformare. DSP trebuie să privească funcționarea sanitară împreună cu riscurile reale ale pacienților vulnerabili. ISU trebuie să controleze, să sancționeze și să explice transparent de ce o clădire cu paturi nu intră în autorizare. Ministerul Sănătății trebuie să știe ce infrastructură aprobă atunci când validează structura spitalelor.
În caz de incendiu, pacientul nu se evacuează pe competențe instituționale. Nu-l scoate din clădire nici DSP, nici ASEMT, nici o interpretare din H.G. 571/2016. Îl scoate un sistem real, funcțional, testat și finanțat.
Bomba cu ceas nu este lipsa unei hârtii. Este normalizarea excepției.
Cazul Balneo arată o fisură majoră în sistemul românesc de securitate la incendiu. O clădire veche, în care funcționează o secție cu 60 de paturi și pacienți cu mobilitate redusă, poate fi tratată ca neintrând în procedura formală de avizare și autorizare ISU. Nu pentru că riscul ar dispărea. Nu pentru că bolnavii internați s-ar evacua mai ușor. Nu pentru că incendiul ar respecta anul de construire al imobilului. Ci pentru că arhitectura juridică a clădirilor vechi permite ca unele dintre ele să rămână în afara filtrului modern de autorizare.
Aceasta este problema reală. Nu lipsa unei hârtii în sine, ci normalizarea excepției. Nu faptul că o clădire are sau nu are autorizație ca simplu document administrativ, ci faptul că statul poate accepta funcționarea unor spații medicale cu pacienți internați într-o zonă gri, în care riscul există, oamenii sunt vulnerabili, dar obligația formală de autorizare poate fi considerată inaplicabilă.
În cazul Balneo, această excepție devine cu atât mai greu de acceptat cu cât chiar răspunsul ISU Banat indică semnale de alarmă concrete. Vorbim despre o sancțiune pe linia exploatării instalației electrice, despre un sistem de alarmare în caz de incendiu remediat după exercițiul de evacuare și despre o problemă privind presiunea scăzută a instalației de hidranți exteriori. Acestea nu sunt detalii minore într-o clădire de spital. Sunt elementele care contează în primele minute ale unui incendiu.
De aceea, discuția nu poate fi închisă cu formula că imobilul nu face obiectul H.G. nr. 571/2016. Din punct de vedere juridic, această explicație poate avea o logică administrativă. Din punct de vedere public, medical și uman, ea lasă fără răspuns întrebarea decisivă. Cine garantează că pacienții internați într-o clădire veche pot fi evacuați la timp?
România are încă sute de clădiri medicale cu paturi aflate în situații diferite de conformare, unele fără autorizație, altele autorizate parțial, altele declarate ca neintrând în procedura de autorizare. Cazul Balneo intră exact în această zonă periculoasă, unde diferența dintre neconformitate și excepție administrativă poate deveni,conformitate și excepție administrativă poate deveni, pentru pacient, complet irelevantă. În caz de incendiu, bolnavul nu se salvează cu interpretări juridice, ci cu alarmare funcțională, instalații sigure, hidranți operaționali, trasee clare de evacuare și personal instruit.
Balneo nu este doar o clinică veche din Timișoara. Este imaginea unei bombe cu ceas pe care statul o cunoaște, o inspectează, o sancționează parțial și apoi o lasă să funcționeze în continuare. Iar dacă această logică se repetă în alte spitale, clinici, secții și pavilioane medicale vechi din România, atunci problema nu mai este locală. Este națională.
Bomba cu ceas nu este lipsa unei hârtii. Bomba cu ceas este faptul că excepția a devenit mecanism de funcționare.
Documente consultate
Răspuns ISU Banat nr. 4.369.123/16.06.2026 – PDF integral
Răspuns DSP Timiș nr. 14666/24.06.2026 – PDF integral
Aviz Ministerul Sănătății nr. AR22402/06.12.2023 – PDF / anexă
Autorizația sanitară DSP Timiș nr. 475/R/07.10.2025 – anexă Balneo
Evidența autorizațiilor ISU Banat 2018–31.05.2026 – PDF integral
H.G. nr. 571/2016 – link legislativ oficial
Ordin MAI/MS nr. 146/1427/2013 – link legislativ oficial
Strategia Națională de Reducere a Riscurilor de Dezastre 2024–2035 – link oficial IGSU/SGG
Digi24 – raport Curtea de Conturi despre spitale neautorizate ISU
