În România postcomunistă, câteva cuvinte au ajuns să funcționeze ca verdicte. „Colaborator”, „informator”, „sursă”, „turnător”, „dosar CNSAS” sunt aruncate adesea în spațiul public ca și cum ar desemna aceeași realitate, aceeași vinovăție și aceeași probă. Nu o fac. Între sensul juridic, sensul istoric, sensul moral și sensul mediatic există diferențe esențiale, iar ignorarea lor poate transforma cercetarea trecutului într-o practică de stigmatizare.
Publicăm integral un nou text semnat de istoricul Victor Neumann, dedicat manipulării documentelor și falsificării realității prin folosirea improprie a conceptelor de colaborator și informator. Autorul explică de ce simpla existență a unei note, a unui angajament, a unui nume conspirativ sau a unui dosar nu poate ține loc de analiză istorică, de probă juridică și nici de judecată morală definitivă.
Articolul propune o clarificare necesară într-un spațiu public în care arhiva CNSAS este invocată uneori cu solemnitatea unei instanțe supreme, dar folosită cu viteza și comoditatea unui instrument de compromitere. Victor Neumann insistă asupra unei distincții fundamentale: documentul de Securitate este o sursă, nu adevărul însuși. El poate conține informații utile, dar și omisiuni, deformări, note redactate de ofițeri, formule birocratice, constrângeri, confuzii, falsuri și interpretări fabricate în logica represivă a fostului aparat comunist.
A citi critic un dosar nu înseamnă a relativiza represiunea și nici a absolvi colaborarea voluntară cu poliția politică. Înseamnă a refuza confuzia dintre arhivă și sentință, dintre etichetă și biografie, dintre vinovăție juridică, responsabilitate morală și manipulare politică. Altfel, riscăm ca documentele create de Securitate pentru controlul oamenilor să fie reutilizate, decenii mai târziu, pentru același lucru: clasificare, stigmatizare și excludere publică.
(Mircea Dan Opriș)
VICTOR NEUMANN
MANIPULAREA DOCUMENTELOR ȘI FALSIFICAREA REALITĂȚII
Despre conceptele de colaborator și informator
“Într-o epocă a înșelăciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar” (George Orwell).
În uzul istoric-politic post-1989, cuvântul „colaborator” capătă o valoare axiologică negativă atunci când se referă la colaborarea cu Securitatea (organul de represiune al fostului regim comunist totalitar). Colaborator are multe alte sensuri. Înseamnă și persoană implicată într-un raport de muncă fără subordonare instituțională; persoană care contribuie la activități precum consultant, expert, partener contractual. Sensul negativ e unul din perioada post-comunistă, colaborator însemnând persoană care a colaborat cu Securitatea, sensul fiind cel cu efecte juridice de incompatibilitate, interdicție, pierdere de funcție și care e probat de CNSAS şi printr-o hotărâre juridică definitivă. Pe de altă parte, sensul istoric-politic poate fi unul ce nu are consecințe juridice, fiind vorba de o evaluare morală și care deseori e prezent în presă fiind folosit fără constatare juridică. Regimul actual al accesului / deconspirării provine din O.U.G. nr. 24/2008 (cu modificările ulterioare) privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică. Textul acestui OUG precizează că nu orice furnizare de informații înseamnă colaborare și că trebuie îndeplinit criteriul poliției politice pe bază de înscrisuri, identificarea adevărului rămânând în seama instanțelor judecătorești. Chiar și așa, amintita precizare e insuficientă, lăsând loc interpretărilor subiective, confuziilor sau deciziilor luate în absența cercetării istorico-lingvistice.
Sunt câtevacondițiinecesarepentru a uza de conceptul de colaborator în sens de poliție politică: a. persoana a furnizat informații Securității; b. informațiile au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale c. informațiile au generat represalii pe criterii politice. Simpla furnizare de informații nu e suficientă pentru calificarea juridică. Sunt multe exemple în limbajele social-politice românești în care conceptul de colaborator e substituit prin noțiunile de “informator”, „sursă”, „agent”, cu toate că aceste noțiuni nu pot fi automat asociate acțiunii punitiv-politice. O persoană putea fi „sursă”, putea fi “informator”, fără a fi fost „colaborator”, fără să fi făcut poliție politică în sensul OUG 24/2008, adică nu a contribuit la îngrădirea de drepturi sau la represalii. Cât despre “turnător”, noțiunea e una peiorativă și e prezentă în limbajul cotidian românesc, în ziare, cărți, discuții televizate și are un puternic sens de defăimare, de excludere socială, instituțională, profesională.
Conceptul de politic, respectiv de poliție politică indică implicarea partidului comunist și a Securității statului în urmărirea și controlarea orientărilor culturală și profesională. Definiția legiuitorului nu uzează de conceptele de „informator” sau „turnător” (ambele peiorative), ci de cel de colaborator, concept cu o conotație moderată chiar și în cazul în care juridic are sensul de poliție politică. „Neutralitatea lexicală” ascunde o strategie de depolitizare, prin care se încearcă transformarea unei chestiuni de memorie colectivă și responsabilitate morală într-o problemă administrativă. Pe de altă parte, în discursul istoric și memorial, colaborator are o valoare axiologică negativă, indicând nu doar acțiunea, ci și complicitatea la sistemul totalitar.
Pentru clarificarea conceptului românesc de colaborator al Securității, esențialăe cunoașterea sensurilor multiple atribuite acestuia pentru a fi evitată manipularea documentelor și falsificarea realității. E cazul informațiilor neoficiale obținute prin constrângere sau șantaj de către ofițerii Securității, “colaborarea“ fiind nulă din punct de vedere moral și nejustificând oprobriul public. Tocmai de aceea se cere atenție în cercetarea și validarea documentelor de arhivă.Realitățile trecutului trebuie înțelese în funcție de context, în nici un caz nu pot fi definite prin contrastul între alb și negru. De pildă, noțiuni și concepte precum „comunism”, informator, „supraveghere”, „persecuție”, „rezistență” sunt ambigue. Prin urmare toate limbajele construite cu ajutorul lor sunt înșelătoare. Istoricii au nevoie de informații arhivistice, dar și de metode de examinare obiectivă a vieții oamenilor în timpul regimurilor totalitare. Fiind vorba de o disciplină cu rol civic, e de dorit ca istoricul să pună întrebări, să compare, să examineze informațiile în chip rațional și critic, înainte ca interpretările sale să devină publice.
Dosar de colaborator al Securității
Dosar de colaborator al Securității comuniste (epoca Ceaușescu) reprezintă documentele din arhivele ofițerilor de Securitate care cuprind “materiale informative furnizate de informatori“ transmise de aceștia sub nume conspirative. Ele sunt înregistrate sub formă de rapoarte, fișe, transcrieri de înregistrări și sunt numerotate. Dosarul de colaborator al Securității comuniste are un antet al Ministerului de Interne și al Unității din subordine, dedesubtul cărora există mențiunea “Strict Secret”. De asemenea, Dosarul are un număr, iar CNSAS-ul l-a renumerotat. În Dosar sunt incluse notele informative scrise de colaborator/informator sub un nume conspirativ, precum și cele aparținând ofițerului de Securitate în atenția căruia se afla colaboratorul/informatorul. Faptul că nu exista un control al informațiilor din partea unei instanțe superioare, ofițerul de Securitate era liber să introducă în dosarele pe care el însuși le arhiva atât informațiile adunate de la colaboratori, cât și propriile sale note semnate și înregistrate sub numele conspirativ al unuia sau altuia dintre colaboratori. În funcție de scopul urmărit, comentariile și observațiile ofițerului pot fi mincinoase ori amesteca minciuna cu adevărul. Uneori, numele conspirative indică scopul pentru care a fost construit un dosar, pregătirea unui Dosar de urmărit.
Alături de note infornative, Dosarul de colaborator cuprinde rapoarte ale ofițerilor, aprobări, recompense, fișe de rețea, planuri de măsuri, transcrieri de înregistrări etc. Securitatea a inclus în evidențele sale operative atât numele celor care au colaborat (în diferite forme), cât și numele persoanelor care au semnat un angajament, dar nu au devenit niciodată colaboratori ai instituției de represiune. Conceptul dosar de colaborator e folosit în limbajul public, identificând sau suspectând activitatea de informator. Având o conotație puternic negativă, e folosit – argumentat sau nu – în disputele politice și în numeroase alte activități din viața publică din România. Dosarul de colaborator al Securității e un document util cercetării istorice a statului comunist și a mecanismelor sale represive, a ideologiei totalitare, dar, ca în cazul altor mărturii documentare de acest fel trebuie să se bazeze pe o interpretare contextualizată și o decodare a limbajelor social-politice ce particularizează cultura română.
Dosarul CNSAS e un concept ce trimite la perioada post-1999 și coincide cu înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). El e un dosar administrativ din perioada post-comunistă, reprezentând ansamblul de copii, extrase și acte pe care CNSAS le-a preluat din arhivele fostei Securități și pe care le conservă. Dosarul CNSAS nu este identic fizic cu dosarul original, ci e o prelucrare arhivistică / birocratică și poate însemna dosarul de verificare al unei persoane pentru a stabili dacă a fost sau nu colaborator/lucrător al Securității. Acest dosar, re-arhivat și re-numerotat, e referința principală pentru notele de constatare și pentru deciziile CNSAS, el fiind susceptibil de contestare în instanță. În sistemul juridic actual din România, dosarul CNSAS este ansamblul de documente prin care se fundamentează constatarea oficială a calității de colaborator sau de lucrător al Securității. Sensul amintitului dosar e diferit de cel inițial ce provine de la organul represiv comunist, de unde și nenumăratele contestații privind autenticitatea documentelor, polemici și procese juridice la nivel național și internațional. În fine, prin Dosar CNSAS se poate înțelege „ce are CNSAS despre X sau Y”, fără a distinge dacă este vorba de dosar de urmărire, de rețea, de verificare administrativă sau de note de constatare.
Principiul fundamental al istoriei recente
Valoarea metodologică e foarte importantă pentru cercetarea, înțelegerea și asumarea istoriei recente. Conceptele colaborator, informator, dosar nu sunt doar referințe pentru limbajele provenind dintr-o arhivă, ci categorii interpretative reflectând tensiunea dintre memorie și justiție, dintre morală și drept. Limbajul juridic și cel administrativ post-1989 (prin OUG nr. 24/2008 și prin practica CNSAS) a redefinit concepte care, în perioada comunistă, aveau alte conotații sau funcții. Distincția dintre conceptele prezentate este esențială pentru evitarea confuziilor terminologice și a manipulării memoriei colective, căci e vorba atât de o valoare lingvistică, cât mai ales de mecanismele ideologice și administrative prin care statul comunist controla societatea. Limbajul și mesajele construite cu ajutorul conceptelor colaborator, informator, dosar implică o responsabilitate morală și o judecată istorică asupra relației individului cu sistemul totalitar și sunt esențiale în analiza memoriei morale a comunismului în România. Dosarul de colaborator și dosarul CNSAS pretind verificări critice și contextualizate a fiecărui document, întrucât piesele de arhivă conțin și informații falsificate, incomplete sau generate prin constrângere.
Această perspectivă consolidează un principiu fundamental al istoriei recente: documentul de Securitate nu e un adevăr absolut, ci o sursă interpretabilă. Prin analiza modului în care noțiunile și conceptele sunt folosite politic, mediatic și juridic, înțelegem mai exact cum și de ce limbajul despre Securitate a devenit un instrument al confruntărilor publice și ideologice post-1989. Rezultă că studiul conceptelor care stau la baza limbajelor totalitare și post-totalitare e o cheie pentru înțelegerea identității politice și morale a României contemporane. Prin el poate fi explicitată relația dintre limbaj, putere și memorie, pot fi incluse criteriile conceptuale riguroase pentru analiza colaborării cu Securitatea și poate fi formată o cultură istorică reflexivă necesară distincției dintre vinovăția juridică, responsabilitatea morală și manipularea politică a istoriei,
Reinhart Koselleck a observat că „trecutul și prezentul sunt apropiate prin intermediul istoriei doar în măsura în care subiectul dobândește o conștiință critică a respectivei apropieri. Și, atunci, la ce servește rememorarea factuală și comentariul care o însoțește? Tocmai înțelegerii rezultate din lectura critică și contextualizată a dosarelor Securității, cititorul onest putând astfel identifica adevărul sau minciuna conținute în astfel de dosare.
(Pentru mai multe informații și interpretări vezi articolul meu, “Concepte și limbaje comuniste și postcomuniste“ în revista “Tribuna“, nr. 560, 1-15 ianuarie 2026, pp. 17-18), precum și cartea Victor Neumann, “Străinul din interior. Dosarul versus biografia personală“, ediția a II-a, Datagroup, Timișoara, 2026, pp. 197-212; 213-220).
Victor Neumann
Photo credit: Simona L. Neumann
