Primăria Timișoara plătește 255.000 de euro pentru construcțiile degradate ale Electrometal aflate pe terenul orașului, fără să publice procesul-verbal al negocierii și evaluarea prețului. Un membru al comisiei a vorbit în plen despre „presiune” și „constrângeri”, iar Dominic Fritz a anunțat că o parte a amplasamentului ar putea fi exploatată ulterior de un operator privat.

În plenul Consiliului Local, Răzvan Negrișanu, membru al Comisiei de negociere cu terții, trebuia să explice cum a ajuns Primăria Timișoara să cumpere cu 255.000 de euro construcțiile Electrometal de pe propriul teren. În locul formulelor administrative din documente, consilierului USR i-au scăpat două cuvinte: proprietarii ar fi acceptat oferta „mai cu presiune, mai cu constrângeri”. Câteva secunde mai târziu, confruntat cu propria afirmație, a retras sensul inițial și a vorbit despre o simplă „negociere dificilă”. Dincolo de ezitarea sa rămân însă trei necunoscute, mai exact ce pârghii a folosit municipalitatea, cum a fost stabilit prețul și de ce procesul-verbal care arată desfășurarea negocierii nu a fost făcut public.

PE SCURT

Municipiul plătește pentru construcții aflate pe propriul teren și pregătește exploatarea comercială printr-un operator privat. Procesul-verbal și evaluarea prețului nu sunt publice. În plenul Consiliului Local, Răzvan Negrișanu, membru al Comisiei de negociere cu terții, a spus că proprietarii Electrometal au acceptat propunerea municipalității „mai cu presiune, mai cu constrângeri”. Întrebat dacă societatea a vândut în urma presiunilor Primăriei, consilierul USR a negat interpretarea și a reformulat: fusese doar o „negociere dificilă”. Declarația nu dovedește constrângeri nelegale, dar arată că unul dintre negociatori a descris procesul mult mai dur decât actele oficiale.

Electrometal a depus oferta la 8 iunie 2026. Consiliul Local a mandatat comisia, iar la 1 iulie părțile au convenit prețul de 255.000 de euro. Documentele consemnează oferta, ședința și acordul, dar nu arată suma cerută inițial, contraoferta Primăriei sau argumentele care au produs valoarea finală.

Procesul-verbal nr. TMI2026-029821/01.07.2026 este invocat în proiect, dar nu a fost publicat. Nu apare nici evaluarea care să explice de ce construcțiile valorează exact 255.000 de euro.

Primăria nu cumpără terenul de pe malul Begăi. Acesta îi aparține deja. Cumpără construcțiile și obține stingerea dreptului special de folosință al Electrometal asupra parcelelor municipale.

Suma poate include atât valoarea clădirilor, cât și prețul economic al deblocării juridice a amplasamentului. Fără o evaluare defalcată, publicul nu poate afla cât s-a plătit pentru beton și cât pentru ieșirea Electrometal din această ecuație.

Din mediul foștilor chiriași ai unor spații deținute de Electrometal, Ecopolitica a obținut informații potrivit cărora societatea ar fi purtat anterior discuții private privind vânzarea unor active, întrerupte ulterior. Suma plătită de Primărie este considerată foarte ridicată în raport cu natura și starea construcțiilor. Mărturia nu dovedește o înțelegere prealabilă, dar ridică întrebarea când au început discuțiile și cum a fost calculat prețul.

Primăria vorbește despre „redarea spațiului public” și integrarea zonei în Coridorul de Agrement Urban Bega. În plen, Dominic Fritz a anunțat însă restaurant, „biergarten” și operator privat. Modelul poate fi legal, dar nu este explicat cum va fi ales operatorul, dacă va exista licitație, care va fi redevența și cine va suporta investițiile.

Negrișanu nu este personajul principal. El este omul care, pentru câteva secunde, a descris fără filtrul limbajului administrativ o negociere prezentată drept simplu „acord”. Până la publicarea procesului-verbal, a ofertei inițiale și a evaluării, Primăria cere timișorenilor să creadă în interesul public al tranzacției fără să le ofere datele necesare pentru a-l verifica.

INVESTIGAȚIA ECOPOLITICA

O formulare scăpată din limbajul oficial

În plenul Consiliului Local Timișoara, într-o intervenție care ar fi trebuit să explice avantajele cumpărării fostei baze Electrometal, consilierul USR Răzvan Negrișanu, membru al Comisiei de negociere cu terții, a folosit o formulare care nu apare în niciunul dintre documentele oficiale ale tranzacției.

Proprietarii Electrometal, a spus Negrișanu, „au acceptat propunerea comisiei, mai cu presiune, mai cu constrângeri”. Întrebat imediat dacă afirmă că societatea a fost determinată să vândă în urma unor presiuni exercitate de Primărie, consilierul a negat interpretarea și și-a schimbat formularea, spunând că ar fi fost vorba doar despre o „negociere dificilă”. Când i s-a reamintit că expresia tocmai fusese rostită și înregistrată, Negrișanu a repetat explicația despre dificultatea discuțiilor.

Declarația nu demonstrează că în negociere ar fi fost utilizate mijloace nelegale. Arată însă că unul dintre reprezentanții municipalității implicați direct în discuții a descris procesul într-un limbaj mult mai dur decât cel administrativ și neutru folosit în actele prezentate consilierilor locali și publicului.

În documente apar oferta Electrometal, mandatul comisiei, negocierea, acordul părților și prețul final de 255.000 de euro. Nu apar „presiunea” și „constrângerile”. Iar documentul care ar putea explica ce s-a discutat efectiv în spatele ușilor închise — Procesul-verbal nr. TMI2026-029821 din 1 iulie 2026 — nu a fost publicat odată cu proiectul de hotărâre.

De aici pornesc cele trei întrebări centrale ale acestei investigații. Ce au însemnat concret „presiunea” și „constrângerile” invocate de negociator? Cum s-a ajuns la suma de 255.000 de euro pentru construcții aflate pe terenul Municipiului Timișoara? De ce procesul-verbal care fundamentează întreaga tranzacție rămâne, până astăzi, în afara documentelor accesibile publicului?

De la demolări la cumpărare

Relația dintre Primăria Timișoara și Electrometal nu a început în iunie 2026, odată cu oferta de vânzare, și nici în ședința în care s-a convenit prețul de 255.000 de euro. Conflictul administrativ asupra terenurilor și construcțiilor deținute separat de cele două părți este mult mai vechi.

În 2023, administrația Fritz a anunțat recuperarea, cu buldozerul, a unor terenuri municipale de pe malul Begăi. Au urmat notificări, intervenții de demolare și clarificări privind situația juridică a construcțiilor ridicate pe proprietatea orașului. Primăria deținea terenurile, dar nu putea dispune liber de întreaga suprafață atât timp cât clădirile și anumite drepturi de folosință aparțineau societății private.

Trei ani mai târziu, conflictul administrativ, pe unul dintre loturi, s-a transformat într-o tranzacție. La 8 iunie 2026, Electrometal a transmis municipalității oferta de vânzare a construcțiilor. Consiliul Local a mandatat Comisia de negociere cu terții, iar la 1 iulie reprezentanții Primăriei și ai societății au convenit prețul de 255.000 de euro. În documentele publicate, parcursul este prezentat simplu și liniar: ofertă, mandat de negociere, ședință a comisiei și acord asupra sumei finale.

Situația nu era însă nouă pentru municipalitate. În septembrie 2017, administrația condusă de Nicolae Robu încercase să cumpere alte construcții aparținând aceleiași societăți, aflate pe un alt teren al orașului, în zona stadionului Dan Păltinișanu.

Atunci, Consiliul Local a împuternicit Comisia de negociere să discute achiziționarea unei foste tribune descoperite din beton și a unor amenajări sportive aflate „în paragină”. Construcțiile urmau să fie demolate, iar terenul municipal de 17.050 de metri pătrați trebuia eliberat pentru proiectul unei săli polivalente cu 16.000 de locuri.

Documentele din 2017 descriu aproape didactic mecanismul juridic. Terenul aparținea domeniului public al Municipiului Timișoara, însă Electrometal avea înscrise asupra acestuia drepturi de administrare și folosință și deținea construcțiile amplasate pe parcelă. Pentru ca terenul să poată fi pus la dispoziția Companiei Naționale de Investiții „liber de sarcini”, Primăria considera urgentă negocierea cu societatea și cumpărarea activelor sale, chiar dacă acestea erau degradate și urmau să fie demolate.

Precedentul arată existența unui model juridic care se repetă. Municipiul deține terenul, Electrometal deține construcțiile și beneficiază de drepturi asupra amplasamentului, iar administrația trebuie să negocieze și să plătească pentru a putea utiliza fără obstacole propria proprietate.

Diferența este că, în 2017, Primăria voia să cumpere pentru a demola. În 2026, cumpără pentru a păstra cel puțin o parte a construcțiilor și pentru a le introduce într-un viitor circuit de agrement și exploatare comercială.

De aici apare întrebarea pe care documentele publicate nu o lămuresc. Primăria a plătit 255.000 de euro doar pentru valoarea materială a unor construcții sau suma include și prețul stingerii poziției juridice pe care Electrometal o exercita asupra terenului municipal?

„Mai cu presiune, mai cu constrângeri”

Momentul-cheie al ședinței apare atunci când Răzvan Negrișanu, consilier USR și membru al Comisiei de negociere cu terții, ia cuvântul pentru a explica discuțiile purtate cu proprietarii construcțiilor Electrometal.

Negrișanu afirmă că întâlnirea nu a fost una simplă, deoarece reprezentanții societății considerau că au anumite „drepturi istorice” asupra terenurilor. Apoi descrie felul în care aceștia au acceptat suma propusă de comisie: „Nu a fost o negociere simplă, mai ales că proprietarii considerau că au anumite drepturi istorice asupra acelor terenuri, dar, până la urmă, au acceptat propunerea comisiei, mai cu presiune, mai cu constrângeri”.

Consilierul susține în continuare că suprafața trebuie să ajungă integral în patrimoniul public și că prețul nu este mare. Adaugă că Primăria ar putea recupera ulterior unele sume legate de intervențiile și demolările efectuate în zonă.

Formularea despre „presiune” și „constrângeri” provoacă imediat reacția Roxanei Iliescu: „Deci înțeleg că proprietarii clădirilor au fost de acord să vândă clădirile în urma constrângerilor și presiunilor venite din partea Primăriei?”.

Negrișanu respinge interpretarea: „Nu am zis asta. Am zis că a fost o negociere dificilă”.

Iliescu îi amintește însă că tocmai folosise expresiile „presiune” și „constrângeri” și că intervenția este înregistrată. Consilierul nu explică sensul concret al cuvintelor rostite și nu descrie pârghiile utilizate de Primărie. Se limitează să repete: „Da, am zis că a fost o negociere dificilă”.

În numai câteva secunde, descrierea negocierii trece astfel de la „presiune” și „constrângeri” la formula mult mai neutră a unei discuții dificile.

Declarația nu dovedește direct și explicit existența unor constrângeri nelegale și nici faptul că proprietarii Electrometal au fost obligați să vândă. Dovedește însă că unul dintre reprezentanții Primăriei implicați direct în negociere a descris acceptarea prețului într-un limbaj mult mai dur decât cel folosit în documentele oficiale ale tranzacției.

Documentele vorbesc despre „acord”. Negociatorul vorbește despre „presiune”

Dacă sunt citite doar documentele publicate de Primăria Timișoara, tranzacția cu Electrometal pare rezultatul unei proceduri administrative fără asperități.

La 8 iunie 2026, societatea depune oferta de vânzare pentru construcțiile aflate în proprietatea sa și ridicate pe terenurile municipiului. La 16 iunie, Consiliul Local împuternicește Comisia de negociere cu terții să stabilească valoarea de achiziție. La 1 iulie, comisia se întâlnește cu reprezentanții Electrometal, iar „părțile au convenit” asupra prețului total de 255.000 de euro.

Atât referatul de aprobare, cât și raportul de specialitate folosesc aceeași formulă neutră. Nu descriu pozițiile de la care au pornit cele două părți, diferențele dintre oferte, argumentele folosite în negociere sau concesiile făcute până la stabilirea prețului final.

În documente există o ofertă, o negociere și un acord. În plen apar însă două cuvinte care lipsesc complet din această cronologie oficială: „presiune” și „constrângeri”.

Diferența nu este una minoră de vocabular. „Acordul” descrie rezultatul. „Presiunea” și „constrângerile” descriu, fie și imprecis, metoda prin care s-ar fi ajuns la acel rezultat. Tocmai această etapă nu poate fi verificată din actele puse la dispoziția publicului.

Documentul care ar putea lămuri discuțiile este Procesul-verbal nr. TMI2026-029821 din 1 iulie 2026. El este invocat explicit în referatul de aprobare și în raportul de specialitate ca actul în care a fost consemnată ședința Comisiei de negociere și acordul asupra prețului. Cu toate acestea, procesul-verbal nu figurează printre documentele publicate odată cu proiectul de hotărâre.

Primăria publică, așadar, rezultatul negocierii, dar nu și desfășurarea ei.

Procesul-verbal este cutia neagră a tranzacției. Acolo ar trebui să apară suma cerută inițial de Electrometal, oferta sau contraoferta municipalității, argumentele prezentate de fiecare parte, eventualele divergențe și sensul concret al pârghiilor descrise ulterior de Negrișanu drept „presiune” și „constrângeri”.

La fel de puțin transparentă rămâne justificarea valorii. Documentația publică spune ce cumpără municipiul și cât va plăti, dar nu conține un raport de evaluare care să explice de ce respectivele construcții valorează exact 255.000 de euro. Este consemnată suma finală, nu calculul care a produs-o.

Prețul nu poate fi comparat onest cu valoarea metrului pătrat de teren de pe malul Begăi. Primăria nu cumpără terenul, deoarece acesta îi aparține deja. Evaluarea relevantă trebuie să privească suprafața și valoarea actuală a construcțiilor, vechimea lor, starea tehnică, gradul de uzură, costurile necesare pentru reabilitare ori demolare și valoarea economică a dreptului de folosință specială care se stinge odată cu achiziția. Documentele Primăriei confirmă că, prin reunirea terenului și a construcțiilor în același patrimoniu, dreptul Electrometal asupra terenului încetează „prin confuziune”.

Fără procesul-verbal, oferta inițială și documentul de evaluare, publicul poate afla că s-a ajuns la un acord de 255.000 de euro, dar nu poate verifica nici traseul negocierii, nici temeinicia prețului. Iar tocmai în acest spațiu rămas neacoperit de documente au apărut, pentru câteva secunde, cuvintele „presiune” și „constrângeri” pe care negociatorul a încercat apoi să le înlocuiască.

255.000 de euro a fost prețul betonului sau prețul eliberării terenului?

Suma de 255.000 de euro poate crea o impresie greșită dacă este raportată la valoarea imobiliară a malului Begăi. Primăria Timișoara nu cumpără terenul. Cele două parcele, de 1.683 și 294 de metri pătrați, se află deja în proprietatea municipiului. Electrometal deține construcțiile amplasate pe acestea: terenul sportiv, clădirea clubului, popicăria, grupul sanitar, vestiarele, bazinul de înot și o construcție înscrisă cu destinația de locuință individuală. Toate însă sunt niște betoane aflate în stare de degradare și care vor necesita fie demolare, fie o renovare din temelii, deși a doua soluție ar putea fi mai scumpă decât prima.

Tranzacția are însă un efect juridic care depășește simpla cumpărare a unor clădiri. Electrometal beneficiază de un drept de folosință specială asupra terenurilor municipale, constituit ca operațiune de dezmembrare a dreptului de proprietate. Odată ce construcțiile intră în patrimoniul municipiului, proprietatea asupra terenului și cea asupra clădirilor ajung la aceeași persoană juridică, iar dreptul special al Electrometal se stinge „prin confuziune”.

Cu alte cuvinte, Primăria nu cumpără doar beton, zidărie și instalații. Prin aceeași operațiune își recuperează controlul juridic deplin asupra unui amplasament pe care, deși îl deținea, nu îl putea administra unitar cât timp construcțiile și dreptul de folosință aparțineau unei societăți private.

De aici rezultă două componente economice distincte. Prima este valoarea materială a construcțiilor, stabilită în funcție de suprafață, vechime, starea tehnică, gradul de uzură și posibilitatea reală de reutilizare. A doua este valoarea deblocării juridice a amplasamentului, ieșirea Electrometal din această ecuație și stingerea dreptului său asupra terenului.

Documentele publicate nu arată dacă cele două componente au fost evaluate separat și nici ce pondere a avut fiecare în stabilirea sumei finale. Prețul este prezentat „rotunjit”, global – 255.000 de euro pentru construcții. Nu există însă în documentația accesibilă publicului o defalcare pe clădiri, o descriere a stării tehnice, valoarea rămasă a activelor, costurile estimate ale reabilitării sau explicația economică a efectului produs prin stingerea dreptului de folosință.

Din acest motiv, suma nu poate fi declarată, în acest moment, nici mare, nici mică pe baza documentelor publicate. Poate fi doar neverificată.

Comparația cu prețul metrului pătrat de teren de pe malul Begăi ar fi înșelătoare, deoarece municipalitatea nu cumpără niciun metru pătrat de teren. Comparația relevantă trebuie făcută cu valoarea actuală a construcțiilor, cu investițiile necesare pentru repunerea lor în funcțiune și cu valoarea economică a poziției juridice la care Electrometal renunță prin vânzare.

Din mediul foștilor chiriași ai unor spații deținute de Electrometal SA în Timișoara, Ecopolitica a obținut informații potrivit cărora societatea ar fi purtat anterior discuții private privind vânzarea unor active, discuții întrerupte brusc ulterior. Potrivit relatării primite, suma de 255.000 de euro este considerată foarte ridicată în raport cu natura și starea construcțiilor. „Noi i-am ofertat pe cei de la Electrometal și negocierile au fost OK până într-un punct, după care avocații italienilor de la Electrometal nici nu au mai răspuns la telefon. Probabil că își găsiseră clientul care să le ofere mai mult decât noi și asta se leagă direct și explică clar cum au ajuns clădirile din administrare privată la primărie, care a declarat că va căuta alți privați care să se ocupe de afacerile de acolo. Deic tot niște privați dar agreați de Primăria Timișoara condusp de domnul Fritz. Din informațiile noastre încă din 2024, este vorba despre oameni de afaceri din sfera grupurilor de antreprenori austrieci și germani. Ceea ce închide cercul”, ne-au declarat antreprenori care aveau diverse afaceri în HORECA pe malul Begăi.

Mărturiile nu demonstrează existența unei înțelegeri prealabile între Electrometal și Primăria Timișoara și nici faptul că discuțiile private au fost întrerupte din cauza apariției municipalității drept cumpărător. Ridică însă două întrebări care pot fi verificate. Când au început, în realitate, discuțiile dintre Primărie și Electrometal și prin ce criterii tehnice, juridice și economice a fost stabilit prețul?

Până la publicarea evaluării și a procesului-verbal al negocierii, rămâne neclar ce a cumpărat economic municipalitatea cu cei 255.000 de euro: valoarea reală a unui complex care poate fi reutilizat sau și prețul cerut de Electrometal pentru a elibera juridic terenul orașului?

Cine este vânzătorul? O fostă fabrică devenită societate imobiliară

Electrometal nu mai este de mult compania industrială sugerată de nume. În 2025, societatea raporta numai cinci angajați, o cifră de afaceri de 2,52 milioane de lei și capitaluri proprii de 25,86 milioane de lei. Figura ca societate activă, plătitoare de TVA și fără datorii la ANAF. Profilul este al unei firme cu activitate curentă redusă, dar cu un patrimoniu consistent, nu al unui proprietar împins să vândă pentru a evita insolvența.

Transformarea s-a produs prin valorificarea treptată a fostului patrimoniu industrial. În 2016, Electrometal a obținut venituri importante din vânzarea terenurilor fostei platforme din Calea Circumvalațiunii, pe care a fost dezvoltat ansamblul City of Mara. Relația societății cu proiectul nu s-a încheiat odată cu transferul terenurilor. Ani mai târziu, Electrometal încă deținea apartamente, parcări și cote din ansamblul rezidențial, pe care le putea vinde separat.

În septembrie 2023, acționarii i-au acordat administratorului unic Roberto Torresi mandatul de a negocia și semna vânzarea unui portofoliu amplu: apartamente, locuri de parcare, o hală de peste 4.500 de metri pătrați și două terenuri din Calea Șagului care însumau peste 35.000 de metri pătrați. Raportul curent transmis pieței de capital arată că nu era vorba despre o intenție vagă, ci despre o strategie aprobată de monetizare a activelor societății.

Direcția a devenit oficială în 2026. Electrometal și-a stabilit drept activitate principală închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare, păstrând ca activități secundare exploatarea bazelor sportive și alte activități sportive. În aceeași perioadă, societatea a inițiat retragerea acțiunilor de pe piața AeRO și transformarea într-o societate de tip închis.

Primăria Timișoara nu a negociat, așadar, cu un proprietar fără experiență, sufocat de datorii și obligat să accepte prima ofertă. A negociat cu o societate patrimonială solidă, controlată compact și obișnuită să transforme terenuri, clădiri și drepturi imobiliare în tranzacții profitabile. În acest context, cuvintele „presiune” și „constrângeri” devin cu atât mai relevante, căci ele descriu modul în care municipalitatea susține că a determinat un vânzător experimentat să accepte suma de 255.000 de euro. Sumă mult peste prețul pieței dar mai mică decât a încercat vânzătorul să obțină.

„Redăm spațiul public”. Dar cui va fi dat mai departe?

În comunicarea oficială, cumpărarea construcțiilor Electrometal este prezentată ca o recuperare a spațiului pentru comunitate. Primăria vorbește despre acces public la malul Begăi, infrastructură de agrement și integrarea amplasamentului în Coridorul de Agrement Urban. Mesajul transmis timișorenilor este simplu. Municipalitatea cumpără pentru a reda orașului o zonă ocupată până acum de un proprietar privat.

În plenul Consiliului Local, Dominic Fritz a prezentat însă un model mai complex. Primarul a vorbit despre posibilitatea amenajării unui restaurant sau a unui „biergarten”, exploatat de un operator privat în baza unei concesiuni sau a unei alte forme de administrare, în timp ce spațiile exterioare și accesul către mal ar urma să rămână publice.

Nu există, prin definiție, o incompatibilitate între proprietatea publică și exploatarea privată a unei activități comerciale. Municipalitatea poate concesiona legal un restaurant, o terasă sau un serviciu de agrement, cu condiția unei proceduri transparente și competitive. Problema nu este existența operatorului privat, ci faptul că această componentă economică nu este explicată în documentele prin care achiziția este justificată aproape exclusiv prin interesul public.

Schema anunțată este, în esență, următoarea: Municipiul Timișoara cumpără cu bani publici construcțiile de la un proprietar privat, stinge drepturile acestuia asupra terenului municipal, apoi poate încredința exploatarea comercială a unei părți din ansamblu unui alt operator privat.

Deocamdată, nu este clar cum va fi ales acel operator, dacă va exista o licitație deschisă, pe ce durată va fi acordat dreptul de exploatare și ce redevență va încasa orașul. Nu se știe nici cine va suporta investițiile necesare pentru transformarea clădirilor într-un restaurant sau „biergarten”, ce suprafață va rămâne efectiv accesibilă fără condiții publicului și dacă municipalitatea dispune deja de un studiu economic care să justifice modelul propus.

La fel de important este dacă ideea concesionării a apărut doar după decizia de cumpărare sau dacă administrația purtase deja discuții cu potențiali operatori înainte ca tranzacția cu Electrometal să fie aprobată. În lipsa unei strategii publice, timișorenilor li se cere să accepte mai întâi plata celor 255.000 de euro și să afle ulterior cum va fi exploatat activul cumpărat.

Modelul poate fi legitim și chiar funcțional. În acest moment însă, el este doar anunțat, nu explicat. Primăria spune limpede de ce dorește să cumpere, dar nu spune încă suficient de clar cine va utiliza comercial construcțiile, în ce condiții și ce va câștiga concret orașul din această viitoare relație cu un operator privat.

Lecția Termal. Ce se întâmplă când Primăria preia, dar nu administrează

Timișoara are deja un precedent care obligă administrația la mai mult decât promisiuni. După forțarea operatorului privat să evacueze locația și să abandoneze investițiile făcute, Ștrandul Termal a revenit sub controlul municipalității, însă redeschiderea anunțată nu s-a produs. Au urmat ani de stagnare, degradarea construcțiilor, vegetație necontrolată, vandalizare și o tentativă fără rezultat de implicare a societății Horticultura.

Precedentul nu dovedește că fosta bază Electrometal va avea aceeași soartă. Arată însă ce se poate întâmpla atunci când Primăria preia un obiectiv de agrement înainte de a avea un calendar realist, finanțarea necesară și un model clar de administrare.

În cazul Electrometal, municipalitatea anunță deja că o parte a ansamblului ar putea fi exploatată de un operator privat, dar nu prezintă încă procedura, investițiile necesare sau termenul în care amplasamentul va deveni funcțional.

Întrebarea este, așadar, inevitabilă. De ce ar trebui să creadă timișorenii că fosta bază Electrometal va avea un traseu diferit de cel al Ștrandului Termal, în lipsa unui calendar, a unui model economic și a unei proceduri clare pentru alegerea viitorului operator?

Întrebările fără răspuns

La ce s-a referit concret Răzvan Negrișanu când a vorbit despre „presiune” și „constrângeri”? Care a fost oferta inițială formulată de Electrometal și care a fost prima contraofertă a Primăriei? Cum s-a ajuns, pas cu pas, la suma de 255.000 de euro?

Există un raport de evaluare a construcțiilor și va fi acesta publicat? Procesul-verbal nr. TMI2026-029821 din 1 iulie 2026 va fi făcut accesibil, cu anonimizările necesare? Ce sume mai are municipalitatea de recuperat pentru demolări, intervenții sau alte cheltuieli suportate în zonă?

Când au început, în realitate, primele discuții dintre Primărie și Electrometal? Cum va fi ales viitorul operator privat? Va exista o licitație, care va fi redevența și pentru ce perioadă va fi acordată exploatarea?

Și, în cele din urmă, care este modelul economic al întregului proiect: cât va investi orașul, cât va recupera și ce parte din amplasament va rămâne efectiv accesibilă publicului?

Dincolo de formularea scăpată

Până acum, Primăria Timișoara a prezentat întreaga operațiune ca pe o achiziție necesară pentru recuperarea unui amplasament de interes public. Declarația unuia dintre membrii Comisiei de negociere arată însă că discuțiile cu Electrometal au fost mai complicate decât lasă să se înțeleagă documentele publicate. Iar dacă, după cumpărare, o parte dintre construcții va ajunge din nou în exploatarea unui operator privat, rămâne întrebarea dacă municipalitatea construiește cu adevărat un spațiu public sau doar schimbă proprietarul activelor înaintea unei noi concesiuni.

Răzvan Negrișanu nu este personajul principal al acestei povești. El este doar omul care, pentru câteva secunde, a descris într-un limbaj mai puțin controlat ceea ce actele Primăriei prezintă administrativ și neutru. Adevăratul subiect este modelul prin care municipalitatea își folosește pârghiile juridice asupra unui amplasament, cumpără cu bani publici activele aflate în proprietate privată, promite recuperarea spațiului pentru comunitate și pregătește apoi posibilitatea exploatării comerciale printr-un alt operator.

Nimic din această succesiune nu demonstrează, prin ea însăși, existența unei ilegalități. Dar tocmai absența unei asemenea concluzii face transparența indispensabilă. Procesul-verbal al negocierii, oferta inițială a Electrometal și evaluarea care a fundamentat suma de 255.000 de euro nu pot rămâne documentele nevăzute ale unei tranzacții plătite din bugetul orașului.

Până la publicarea lor, Primăria cere timișorenilor să creadă în interesul public al operațiunii fără să le ofere toate datele necesare pentru a-l verifica.