PROSPERITATEA ROMÂNIEI VINE DIN UE, SECURITATEA DE PESTE OCEAN

Share

Am afirmat că CG-ul nu va fi înregistrat de autoritățile electorale române să participe, pentru a doua oară, la alegerile prezidențiale. Mai mulți vectori de opinie publică din România au afirmat că, în semn de protest pentru această neînregistrare, susținătorii suveraniști ar trebui să boicoteze alegerile.

Nu știu motivația pentru care unii formatorii români susțin această idee politică. Dar un boicot al prezidențialelor din 4 mai, nu ar face decât să susțină candidatul puterii de la București – Călin Antonescu.

Dincolo de propaganda electorală plătită, pro sau contra CG, care se desfășoară cotidian în spațiul public românesc, observ că există atât simpatie, cât și teamă veritabilă față de el.

Am spus teamă – doar așa pot explica numărul uriaș de forțe de menținere a ordinii publice dislocat în aceste zile în capitala de pe malul Dâmboviței. Teama decidentului politic din România vine din evaluări veridice ale șanselor suveraniste de câștig.

Am afirmat, că echipa AUR ar da dovadă de iresponsabilitate politică dacă nu ar exploata în folosul propriu acest val de simpatie față de suveranism. Din spațiul public românesc aflu că deja se lucrează la acest scenariu.

Apariția zvonului potrivit căruia Dan Dungaciu ar fi candidatul agreat de AUR care să-l înlocuiască pe CG face parte din acest scenariu. Prezent la emisiunea lui Marius Tucă, Dungaciu a spus că nimeni din AUR nu a discutat cu el la această temă. La rândul său, Tucă a declarat că nimeni nu-l poate înlocui pe CG.

Aș fi fost de acord cu această informație dacă viața nu a demonstrat că nu există persoane de neînlocuit. Această opinie este împărtășită de mai mulți lideri de opinie de la București, apropiați, sau nu, de conducerea AUR.

Chiar dacă meseria de jurnalist m-a intersectat cu liderii acestei mișcări politice, nu sunt un apropiat al AUR. Nu am avut nici un motiv pentru a vota pentru un candidat susținut de această mișcare politică.

Dar observ că și românul obișnuit zice că valul suveranist creat de CG ar trebui încalecat de un succesor.

Înțeleg că zvonul despre candidatura lui Dungaciu la prezidențiale a fost un balon de încercare a opiniei publice cu ideia că CG-ul ar putea avea un înlocuitor.

Oricare succesor al CG-ului va fi obligat să învețe două mantre de succes: prosperitatea României vine din UE, securitatea de peste Ocean. România alături de Polonia, în Intermarium, pentru a întări securitatea și a crește economia.

Victor Nichituș
Victor Nichituș
Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii cât şi opozanţii momentului îi citesc comentariile mai ales pentru comparaţiile surprinzătoare, pentru nuanţele care scapă altora şi pentru mesajele, ingenios inserate în notele sale de blog. Are și de ce - născut în Bacău, România, locuiește de 25 de ani la Chișinău fiind martorul istoriei contemporane a spațiului dintre Prut și Nistru.

Articole asemănătoare

Mai mult