Crin Antonescu, primul candidat la președinție, în următorul scrutin, prezent la Timișoara

Share

Prezent la Timișoara pentru lansarea campaniei preelectorale, Crin Antonescu, candidatul trimis în lupta pentru funcția de președinte al României pe PSD – PNL – UDMR, spune că e sigur de victoria sa în alegeri. De asemenea, spune că exclude eventuala renunțare la candidatura sa în favoarea lui Ilie Bolojan.

Antonescu a discutat la Timișoara cu primarii din județ, cu mediul local de afaceri și cu cel academic, dar a avut și o întâlnire și cu IPS Selejan, Mitropolitul Banatului. Gazde au fost Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, Marilen Pirtea, noul președinte al PNL Timiș, acolo unde Antonescu este membru, respectiv pe Andrei Molnar, președintele UDMR Timiș.

„Nu este întâmplător că prima vizită este în Timiș, pentru că această coaliție a demonstrat că se pot câștiga alegeri împreună. Am câștigat alegerile locale, atât pentru Consiliul Județean, în formula PSD-PNL susținută și de UDMR și de minoritățile naționale, dar am câștigat și 60-70 de comune sub sigla coaliției PSD-PNL, așadar suntem un exemplu de bună practică”, a spus președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte în exercițiu al Consiliului Județean Timiș. Simonis se bazează pe reușitele alianței PSD-PNL atât la alegerile locale cât și la cele parlamentare din 2024, când el a avut rolul cel mai activ în mobilizarea electoratului și înfrângerea coaliției de dreapta.

Crin Antonescu a vorbit despre perioada complicată pe care o traversăm, atât pe plan intern cât și internațional și despre nevoia ca lucrurile să reintre pe făgașul normal.

”Sunt bucuros și onorat ca de fiecare dată să fiu la Timișoara. E foarte adevărat. Nu e întâmplător. De la Timișoara încep multe. Sper să fie de bună augur și această întâlnire în cadrul precampaniei electorale, pentru că noi deja am demarat aceste acțiuni. Săptămâna aceasta, cred sau cel târziu la începutul săptămânii viitoare, va fi înscrisă la Biroul Electoral Central și Alianța Electorală România. Înainte strângem semnăturile și până în data stabilită calendarul oficial, vom voi depune candidatura cu susținerea acestor trei partide și a grupului parlamentar al minorităților”, a spus Antonescu.

El admite că țara trece prin crize generate atât de situația internă cât și de cea internațională, dar că un președinte responsabil și o coaliție de guvernare puternică, cum speră că va fi alianța PSD-PNL-UDMR, vor reuși să aducă România pe un curs politic și economic normal.

”Suntem într-o perioadă complicată, puțin spus, dar să nu spunem mai mult în ceea ce privește politica internă, cu un ciclu electoral neîncheiat, amânat, cu traumă socială legată de anularea unor alegeri în premieră, în așteptarea alegerilor prezidențiale care vor închei acest ciclu. Suntem într-o situație internațională dintre cele mai spectaculoase, cu accente îngrijorătoare și, ca atare, sunt foarte multe lucruri la care și noi, și alegătorii, și dumneavoastră, jurnaliștii, observatorii, să ne gândim să-l analizăm, să le cântărim. Trebuie să facem față acestor împrejurări. Crizele nu sunt dorite, dar atunci când apar nu pot fi împiedicate și, ca atare, obligația politicienilor sau celor care își asumă un astfel de rol este să găsească soluții, să găsească răspunsuri și, dacă se poate, pentru că se poate întotdeauna să găsească oportunități”, a mai subliniat Crin Antonescu.

Deși s-a discutat intens în ultimele zile despre trecerea în prim plan și preluarea candidaturii de către președintele interimar al României, Ilie Bolojan, Antonescu exclude total apariția unei solicitări de a renunța la candidatura sa în favoarea lui Bolojan.

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, a salutat faptul că acest turneu de precampanie al lui Crin Antonescu a început chiar la Timișoara și că au avut loc mai multe discuții și dezbateri, atât cu reprezentanți ai administrației publice cât și cu mediul de afaceri timișean.

„Crin Antonescu își începe la Timișoara turneul național din precampanie, în calitatea de candidat pentru președinția României în cadrul alegerilor din mai 2025, susținut de coaliția formată din Partidul Naţional Liberal, PSD și UDMR. După o primă dezbatere, desfășurată alături de reprezentanți ai administrației publice, Crin Antonescu s-a adresat, în a doua sesiune de dialog, mai multor invitați din comunitatea timișoreană și a regiunii noastre, lideri de opinie, manageri, oameni de afaceri și antreprenori locali”, a notat Marilen Pirtea, președintele filialei Timiș a Partidului Național Liberal.

O altă mișcare-surpriză recentă a liberalilor timișeni a fost numirea, de tip rocadă, a unui nou președinte al organizației PNL Timișoara.

În ședința Biroului Politic Județean (BPJ) al PNL Timiș, care a avut loc luni, s-a decis, prin votul unanim al membrilor, numirea lui Mădălin Bunoiu în funcția de președinte interimar al organizației PNL Timișoara. Bunoiu este prorector al Universității de Vest din Timișoara și prieten apropiat al rectorului Marilen Pirtea, președintele interimar al PNL Timiș. În calitate de prorector al UVT, Mădălin Bunoiu s-a remarcat prin performanțele manageriale dar mai ales prin cele de cooperare științifică cu universități și personalități academice din toată lumea.

„În noua formulă de conducere ne propunem să țintim standarde realiste pentru politicile publice din Timișoara, orientându-ne către obiective ambițioase și dezvoltând inițiative care să răspundă cu adevarat nevoilor comunității locale”, au transmis, luni, reprezentanții PNL Timiș.

Articole asemănătoare

Mai mult