LA CRIZA UMANITARĂ DIN TRANSNISTRIA ȘEFA STATULUI MOLDOVEAN ARE UN RĂSPUNS ȘMECHER, DAR CORECT

Share

Nu sunt purtătorul de cuvânt al doamnei președinte Sandu – are cine să o laude. Zic doar că la criza energetică prin care trece „malul stâng”, asta a fost exprimarea șefei statului moldovean atunci când a făcut referire la regiunea transnistreană, Maia Sandu a avut un răspuns șmecher, dar corect.

Malul stâng, malul drept, ăștia au fost termenii folosiți de președinta Republicii Moldova la briefingul urmat ședinței Consiliului de Securitate dedicată crizei energetice prin care trece statul moldovean, mai ales regiunea separatistă – Transnistria. Termeni care nu atentează politic la regiunea separatistă și nici nu supără urechile unora.

Acestă corectitudine ține inclusiv de faptul că autoritățile moldovene au permis liderului regiunii separatiste, Krasnoselski, să zboare din aeroportul Chișinău către Moscova.

Maia Sandu a spus că, citez aproximativ, autoritățile de la Chișinău au cunoscut despre vizita acestuia la Moscova și nu pun nici un impediment pentru identificarea unei soluții. Dacă această vizită va rezolva criza umanitară prin care trece regiunea separatistă, această vizită trebuie să aibe loc. (Repet – am citat din memorie.)

La fel, șefa statului moldovean a spus (din acest moment citatele sunt exacte) că oficialii de la Chișinău nu vor împiedica tranzitul gazului rusesc care ar veni pe o rută alternativă către regiunea transnistreană.

Maia Sandu a precizat că autoritățile de la Moscova pun presiune pe regimul de la Tiraspol pentru ca această criza umanitară să contribuie la destabilizarea situației politice de pe malul drept și a precizat că refuzul autorităților separatiste de a primi ajutor umanitar din partea Chișinăului este impus de către factori de decizie din Rusia.

Înclin să dau dreptate doamnei președinte Sandu. Fac această afirmație bazându-mă pe istoricul comportamentului liderului de la Tiraspol, Krasnoselski, care, de la începutul războiului din Ucraina, până în prezent, a avut un comportament neutru, atât față de Ucraina, cât și față de Federația Rusă. Cel mai probabil, la Moscova, acest comportament a enervat.

La fel, țin bine minte presiunea publică din spațiul public ucrainean prin care, la Kiev, se cerea doamnei Sandu acceptul unei intervenții de „pacificare” a regiunii separatiste – șefa statului moldovean s-a opus acestor sugestii.

Pentru mine este clar, că între decidenții politici de la Chișinău și Tiraspol, există comunicare – nu știu dacă este una directă ori prin intermediul Biroul politici de reintegrare ori OSCE Mission to Moldova – dar este bine că ea există.

Comunicarea face posibilă păstrarea status quo-ului existent. Status quo-ul este mai bun decât extinderea stării de beligeranță pe care și-o doresc vulturii războiului, oriunde s-ar afla ei.

Răspunzând întrebărilor presei, președinta Republicii Moldova a spus că în cazul în care Gazprom va rezerva,pe conducta Turkstream, cantitatea de gaz metan către regiunea transnistreană, va discuta cu autoritățile române să permită acest tranzit de gaze. Întrebată dacă Republica Moldova va cumpăra, sau nu, energie electrică de la CET Cuciurgani, Maia Sandu a spus că este devreme de discutat despre asta, dar a precizat că, prin stoparea tranzitului către regiunea transnistreană, autoritățile ruse au generat o creștere a prețului la energia electrică care provoacă nemulțumirea, inclusiv electorală, a cetățenilor moldoveni.

Din punctul meu de vedere, cred că vizita liderului regiunii separatiste la Moscova este una care poate rezolva criza umanitară din regiunea transnistreană și va fi urmată de reluarea tranzitului de gaze rusești către Republica Moldova prin conducta Turkstream iar de aici, prin România și Ucraina către centrala de la Cuciurgani. Consider că, în linii mari, elemente ale aceastei vizite sunt cunoscute și de către autoritățile constituționale de la Chișinău.

Consider că autoritățile de la Kiev sunt și ele interesate de funcționarea CET Cuciurgani, centrala asigură energie electrică inclusiv pentru regiunea Odesa, nu doar pentru Republica Moldova.

Anunțul făcut de doamna președinte, că autoritățile guvernamentale se gândesc să atace în instanțele internaționale Gazprom pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, este unul la fel de corect.

La întâlnirea cu șeful Gazprom, ministrul Parlicov a transmis concernului rus că Republica Moldova nu va împiedica livrarea gazului rus, prin revers, către regiunea transnistreană. La fel, oficialul moldovean a transmis la Gazprom că, auditul internațional efectuat a constatat că Republica Moldova nu are datorii către Gazprom.

Cel mai probabil, Gazprom va aloca gaz metan către regiunea transnistreană. La fel de probabil, meritul pentru rezolvarea crizei umanitare va fi atribuit lui Krasnoselski, care va face reverențe către autoritățile ruse.

Lasă să le facă, atât timp cât status quo-ul va fi menținut iar statul moldovean își va păstra neutralitatea militară față de războiul din Ucraina. Nu văd de ce pe malul drept și cel stâng al Nistrului nu ar fi pace.

Nu sunt eu cel care ar lăuda-o pe Maia Sandu dintr-o obligație – are cine face aceste obligații de serviciu.

Și nici nu am de gând să fac parte din echipa care va face anunțata campanie de PR în valoare de o sută de mii de euro pentru a demonstra că economia moldoveană merge ca pe roate. Campanie de PR care, vorba lui Igor Munteanu e chestie desprinsă din romanul lui Orwell.

Așa că nu, nu o laud pe Maia Sandu pentru că aș avea vreo obligație. Cred însă că, de această dată, acțiunile doamnei Sandu sunt corecte deci merită a fi lăudate. Așa că, jos pălăria pentru diplomație!

Later edit

Nu am explicat suficient de clar motivul pentru care calific acțiunile doamnei Sandu ca fiind șmechere. Discreta diplomație de care a dat dovadă nu obligă la nimic. Dacă rezultatul vizitei lui Krasnoselski la Moscova nu va da rezultat, doamna Sandu poate critica în continuare decidentul de la Moscova.

La fel, doamna Sandu nu a făcut vreo reverență oficialilor ruși, plecăciunile sunt făcute de liderul regiunii separatiste dar, în urma unui rezultat bun al vizitei această benefică aură va fi valorificată și de domnia sa.

Cam asta.

Victor Nichituș
Victor Nichituș
Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii cât şi opozanţii momentului îi citesc comentariile mai ales pentru comparaţiile surprinzătoare, pentru nuanţele care scapă altora şi pentru mesajele, ingenios inserate în notele sale de blog. Are și de ce - născut în Bacău, România, locuiește de 25 de ani la Chișinău fiind martorul istoriei contemporane a spațiului dintre Prut și Nistru.

Articole asemănătoare

Mai mult