Fără Șoșo și Simion, dar cu mutu Klaus Ghinion

Share

Bonus – muci bilutze a la Fritz

Miercuri, 16 octombrie 2014. Candidatul Alianței Creștin Liberale la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, a făcut o gafă în timpul unui interviu acordat ziarului Gândul. Întrebat de moderator cum și-a cumpărat cele 6 case trecute în declarația de avere, Iohannis a răspuns „din banii mei, făcuți din muncă cinstită”. „Ați fost profesor”, a venit răspunsul moderatorului, care a amintit de salariile mici din sistemul de învățământ românesc. „Oamenii ăia care sunt profesori, învățători, educatori, cred că se întreabă, uităndu-se la dumneavoastră: domnule, eu de ce n-am reușit, de ce n-am reușit că prin muncă cinstită, ca domnul Iohannis, să am sase case?”, a insistat moderatorul. Klaus Iohannis a răspuns sec: „Ghinion”.

2024. Lumea avea să se convingă că istoricul „Ghinion” nu a fost o gafă ci un cinism incurabil, care mai târziu avea să se suprapună cu un hybris acut.

Octombrie 2024. Antena 3 avea să ofere o premieră în materie de publicitate politică. Conform legislației în vigoare, Autoritatea Electorală Permanentă definește două tipuri de activităţi de promovare la care pot recurge entităţile politice: acţiuni de publicitate politică şi acţiuni de publicitate electorală, delimitate sub aspect temporal în funcţie de data alegerilor. Astfel, în perioada preelectorală, partidele şi candidaţii au avut voie să îşi facă publicitate politică, dar nu şi publicitate electorală.

Clar o lovitură de imagine, într-un format „american”, nou pentru publicul român. Audiențe mari, candidați care s-au întrecut în piruete de șantaje emoționale, și-au expus familiile, s-au jurat pe Biblie, pe Constituție și, în mare, au promis cam aceleași lucruri. Aceleași lucruri care sunt promise în fiecare campanie electorală, cu mici upgrade-uri, cum ar fi digitalizarea, Piața Unică Europeană, războiul din vecinătate sau măgăria de grup – operațiunea „Fermele de troli/boți ale lui Geoană”. Cu simulacre de întrebări incomode de la jurnaliști și de la contracandidați pe sistemul „hai să dăm mâna să nu creadă lumea că suntem certați”, dar în oglindă.

Faptul că Antena 3 a lansat acest format e ceva nou și în principiu OK. Cât a avut de câștigat financiar grupul media din asta, rămâne de aflat. Neapărat. Ca audiență și imagine, Antena 3 este câștigătoarea acestei campanii electorale, nu candidații.

Cât despre televiziunile concurente, de la cele private la cea publică, TVR, activitatea lor a trecut aproape neobservată. Chiar felicit creierele care au stat în spatele conceptului promovat de Antena 3, de la simpli tehnicieni cărători de lumini și cabluri până la producători și…să nu uităm de spin doctors, consultanții de campanie ai candidaților, care au avut și ei un cuvânt de spus în această cooperativă media care a măturat orice concurență.

Personal, cred că totuși s-a greșit, pentru că din câmpul tactic au lipsit două persoane care, într-o țară normală (ar fi idiot să o numesc democrație), ar fi fost candidați la președinție, vii și prezenți pe scenă. Diana Iovanovici Șoșoacă și George Simion.

Trei potențiali candidați trebuiau eliminați și linșați înainte de primul tur.

Mircea Geoană, un om cu un trecut îndepărtat încărcat dar care și-a recunoscut greșelile și a promis că nu le va mai repeta și care vine după 5 ani de secretar general adjunct al NATO. Kompromat-ul cu fermele de boți, cu probe ridicole, dar cu fumigena aruncată și întreținută prin declarații de candidații USR, PNL și PSD, cât și discursul plagiat sau nu al fiicei sale, au reușit să îl scoată pe Geoană de pe podium. Geoană este considerat periculos pentru că are un electorat greu cuantificabil ca număr și ca afiliație politică, plus se bucură de simpatii externe, nu toate ușor identificabile nominal, în special pe axa Washington – Tel Aviv, simpatii pe care contracandidații le-au transformat în arme împotriva lui Geoană. Faza cu simpatia pentru Rusia și Putin ar fi prins mai greu și ar fi aruncat România într-un conflict nedeclarat cu șefii NATO, care ar fi părut niște păcălici, dacă cineva din România ar fi susținut că în ultimii 5 ani Geoană ar fi fost „omul rușilor” în Cabinetul 2 al Alianței Nord-Atlantice și girat chiar de ORNISS.

Apoi este George Simion, un șmecheraș cu priză la public care a reușit (nu singur, ci cu oameni chiar capabili precum Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea și Sorin Lavric) să înființeze și să crească un partid naționalist, digitalizat dar și convențional (pe rit electoral vechi), care a umplut golul lăsat de Vadim Tudor și România Mare și care a intrat în Parlamentul României și în Parlamentul European. Simion are un nucleu dur de susținători și votanți bine conturat, dar este și el greu de cuantificat, pentru că o parte din acea masă de 30% dintre românii cu drept de vot care s-au declarat nehotărâți pe cine pun ștampila, plus o parte din diaspora, cea care este „auristă”, ar putea pune în pericol matematica fragilă a voturilor primilor doi favoriți.

Al treilea călcâi al lui Ahile este Diana Șoșoacă. Impulsivă și uneori isterică și de necontrolat, alături de aparent micul ei partid SOS România, Șoșoacă ar fi fost un alt punct de instabilitate pentru cei ce se vor favoriții cursei. Și în cazul Șoșo, ca și la Simion, sociologii au dificultăți în a măsura popularitatea și intenția de vot reale, analiștii politici și ambasadele străine se poticnesc în a o caracteriza în vreun fel. Asta și din cauza susținerii pe față a unor raționamente nu neapărat pro-Rusia sau pro-Putin, dar mai degrabă de nealiniere la trendul pro-occidental. Declarațiile antisemite o vor costa, însă mult timp de acum încolo. Interesant este că Diana Șoșoască este un personaj foarte popular în rândul tinerilor și adolescenților. Nu toți au drept de vot, dar vor avea peste cinci ani.

Vizitele și contactele cu Rusia: nimeni nu a reușit să dovedească vreo acțiune ostilă României prin vizitele lui Geoană la Moscova, în 2009. Episodul în care George Simion s-a întânit într-o cafenea din Ucraina cu un ofițer superior din serviciile rusești de informații este atât de pueril și incredibil, încât s-a produs același efect paradoxal ca și la Geoană. Orice bârfă spusă de prea multe ori, devine un adevăr incontestabil. Cât despre Diana Șoșoacă, aceasta a afirmat public că a fost de mai multe ori la ambasada Rusiei din București, la diverse evenimente.

Cât de copil, ca să nu zic tâmpit, să fii ca să crezi că serviciile rusești au nevoie de Geoană, Simion sau Șoșoacă în persoană pentru operațiunile lor care ar putea avea loc în România? Cât de spălat pe creier și credul să fii ca să îți închipui că serviciile rusești de intelligence l-ar chema la Moscova cu avionul de linie pe un politician român sau s-ar întâlni cu un altul fix într-o cafenea din Ucraina să îi fileze spionajul ucrainean, ori să crezi că cineva ar chema-o pe Diana Șoșoacă fix la Ambasada Rusiei pentru a-i da indicații sau a face schimb de informații. Și ce informații, în condițiile în care Google Earth și smatphone-urile au ciuruit România ca pe un șvaițer elvețian? Iar cei care au acces la informații clasificate sunt amatori sau corupți, cât despre securitatea cibernetică din România, în instituțiile de stat și nu numai, ea e sublimă dar lipsește (aproape) cu desăvârșire.

Hai să fim serioși și să revenim la formula de politețe, ca să îl citez pe Conu’ Alecu Paleologu.

Pe Diana Șoșoacă au eliminat-o din start, contracandidații revoltându-se cu lacrimi de crocodil că se încalcă drepturile și libertățile cetățenești. Păi cine le veghează? Nu chiar cei care au ieșit să îi ia apărarea și să își arate falsa compasiune și îngrijorarea față de derapajul antidemocratic al CCR?

Bun, de Diana au scăpat. Geoană e ca și scos din cursă după seara de la Antena 3, unde și el s-a pregătit atent, dar nu se aștepta la un linșaj în grup din partea contracandidaților și a altora din umbră, care nu îl au la suflet. Vizionați cu atenție, din nou, emisiunea cu Geoană de la Antena 3. Dacă sunteți un pic dezghețați vă prindeți. Regia a fost bună dar relativ slăbuță pentru un ochi format și o minte antrenată. Simion e mai greu de agățat pentru că, deși pare că se aruncă în mulțime cu telefonul în live pe Facebook, omul e calculat. Și ca orice băiat de cartier, miroase pericolul și intuiește șmenul, atunci când i se întinde o capcană.

Cu Șoșoacă mazilită din start, au rămas Geoană și Simion. Pe Geoană l-au făcut mediatic, pe bază de kompromat. Pe Simion încearcă să îl strunească mai finuț, sub rezerva logică în care omul se situează în unele sondaje pe locul 3 sau chiar 2 în preferințele electoratului. Deci mai au o lună să îl lucreze definitiv. Nu avansez scenarii, pentru că mă feresc de speculații care să se dovedească apoi adevărate.

Unde au greșit creierele și marii regizori ai punerii în scenă de la Antena 3?

  1. Nu l-au invitat și pe George Simion, care, repet, este încă cotat undeva între locurile 2 și 4 ca intenție de vot, adică deloc de neglijat.
  2. Dezbaterea de joi, 31 octombrie, cu liderii second-hand din liga mică de partid, susținători ai propriilor candidați la președinție, a fost cea mai aspră, pentru că s-au dat exemple concrete și s-au aruncat acuzații grele. Sunt convins că 90% sunt reale. Mai puțin elucubrațiile celor din partidul de laborator, USRi, cu Dominic Fritz și menajeria dându-și în petec pe „Antena Coruptului Varan, care a furat banii Ceaușeștilor și a manipulat politica românească”. Hahaha! Ce ironie! Să îl înjuri pe bătrânul motan Felix (Voiculescu) dar să vii milog extaziat să apari la televiziunea lui. Nu la TVR, nu la UM Digi 24 sau la televiziuni de mic litraj.

Unde nu a greșit Antena 3, ba dimpotrivă e de lăudat?

Că i-a făcut pe Ciolacu și pe Ciucă să se întreacă în promisiuni despre desecretizarea banilor cheltuiți de Iohannis ca președinte. Plus vila de pe Aviatorilor. Mult mai savuros, joi seara, i-a lăsat pe lupii tineri să se sfâșie între ei și împreună să îl sfârtece pe Iohannis, după ce candidații s-au lepădat de Klaus în zilele dinainte.

Cel mai absolut de savuros și incredibil de irezistibil a fost să îi vezi pe liberalii care se gudurau pe lângă Iohannis acum 5 ani ca niște bișoni, că l-au crucificat și l-au bucificat la sânge și s-au dezis de el, de parcă eram după Cina cea de Taină când Petru și Iuda Iscarioteanul s-au lepădat de Hristos. Atenție, însă. Poate știți și diferența dintre cei doi trădători: Petru a ajuns primul Suveran Pontif (Pontif Suprem al Bisericii Universale) în timp ce Iuda s-a sinucis.

CONCLUZIE

Neinvitarea lui Simion și linșarea Dianei Șoșoacă au provocat nemulțumire și frustrare, nu doar în rândul membrilor de partid și ai votanților AUR și SOS România, ci în rândul populației largi, implicit crescând gradul de simpatie, emptie și solidaritate, pe mecanismele sindromului Stockholm.

Pe câțiva intelectuali și oameni din zona intelligence-ului i-a iritat acel deja vu cu kompromat-ul împotriva lui Geoană. Ca și în 2009. Sau ca să îl citez pe Geaonă: „Miroase a Petrov”.

Dar, cred eu, acei 30% de români nehotărâți cu greu vor renunța la votul lor pe care l-ar fi dat lui Șoșoacă, Simion sau Geoană. Și pe care îl vor da la parlamentare către AUR și SOS România, acolo unde eu zic că se va juca soarta partidelor naționaliste. Și nu doar a lor. Multe dintre partidele de buzunar, începând cu USR și PMP ar putea dispărea. Nicio pagubă!

Domnul Geoană are intelectul și resursele de a face ceva mai onorabil decât de a fi chiriaș 5 ani la Cotroceni.

Cât despre cei ce se pregătesc deja la boxe pentru finala Cotroceni 2029, unul dintre ei este băiatul din fotografie, care face biluțe din muci, în așteptarea avionului. Și a examenului pentru cetățenia română. Primarul neamț al Timișoarei, Dominic Fritz, primul posibil candidat pentru președinție peste 5 ani. Și dacă USRi dispare, se va găsi pentru el o formulă, așa cum s-a găsit și pentru Klaus Iohannis, în 2014. Tot sărac, tot pui de neamț. Tot pe filiația aroganței neamțului prost crescut, provincial, de la țară. Merkel l-a evitat continuu pe Iohannis. Aceeași soartă l-ar paște și pe Fritz din sătucul din Pădurea Neagră dacă ar trebui să se prezinte în fața Marelui Stat Major german.

Niște țărani, vorba lui Dinu Săraru. Niște țărani, români și germani. Biluțe de muci și batistuțe pentru moaște. Și niște sărmăluțe și o doină, dacă tot s-au făcut de rahat pe marile ecrane Mircică Dinescu și Djio’ Leșe, mari susținători ai ostașului din bostănărie. De care acum 3 ani nu doreau să audă.

Ghinion.

Articole asemănătoare

Mai mult