Fără festivisme – ministrul Grindeanu nu vrea tăiere de panglică la inaugurarea Centurii de Sud

Share

Centura de Sud a Timișoarei, care se întinde pe 25,6 kilometri, nu va avea parte de inaugurare oficială marți, 10 septembrie, când va fi deschisă circulației autovehiculelor.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a venit, vineri, să inspecteze lucrarea aflată pe ultima sută de metri. Grindreanu a venit la Timișoara după ce a inspectat secțiunea 5 a lotului Pitești-Sibiu.

La sosirea pe șantierul centurii de sud a Timișoarei, Sorin Grindeanu a fost întâmpinat de motocicliști. Comunitatea Moto Timiș a fost invitată la „o tură pe centură”, înainte de inaugurarea șoselei.

„Salut prezența motocicliștilor care au dat curs unei invitații și sunt în număr destul de mare pentru pre-inaugurarea unui obiectiv pe care Timișoara îl așteaptă de vreo 15 ani. În 2008 s-a făcut un studiu de fezabilitate, în 2010 s-a dat drumul la proiectarea acestei centuri, în 2011 s-a terminat proiectarea. Până în 2017, în aprilie, când într-o ședință de guvern am întrebat ce se întâmplă cu centura Timișoarei, timp de 6 ani nu s-a întâmplat absolut nimic.

În 2017 s-a dat drumul la licitație, în 2018 a fost un câștigător, care, din păcate, nu și-a făcut treaba. Am reziliat contractul la finalul anului 2022, aici s-a dat ordin de începere la mijlocul anului trecut și într-un an a fost finalizată jumătate din varianta de ocolire Timișoara Sud. Ceilalți 50% fiind făcuți în vreo 4 ani”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Ministrul a mai spus ca era viceprimar al Timișoarei în anul 2008 când a început să se vorbească despre realizarea acestui drum.

„Nu vreau cu festivități, cu tăiat de panglici, pur și simplu se dă drumul la circulație. În data de 10, în principiu, (n.r. septembrie) va fi dat drumul la circulație”, a spus ministrul.

Acesta nu vrea tăieri de panglici la inaugurare.

Centura Timișoara Sud are două benzi de circulație, de la ieșirea din Timișoara pe Calea Lugojului spre Utvin, Sânmihaiu Român, prin Chișoda, Giroc, Moșnița și Ghiroda. Șoseaua are cinci intersecţii, patru noduri rutiere, 12 poduri si pasaje, două parcări a câte 30 de locuri de parcare și toalete.

Articole asemănătoare

Mai mult