Europarlamentarul Maria Grapini, candidat pe listele PSD-PNL pentru un nou mandat de eurodeputat, este unul dintre puțini aleși români din Parlamentul European, care la sfârșitul mandatului 2019-2024, și-a prezentat bilanțul de activitate.
De altfel, eurodeputatul Grapini a precizat, cu fiecare ocazie, că în politici publice, la nivel național și european, ar trebui să fie oameni cu experiență pozitivă în profesiile lor, care să înțeleagă impactul unui act legislativ, viteza de decizie, dialogul social dar și cu pregătire profesională solidă și nu în ultimul rând cu iubire de țară.
Potrivit Mariei Grapini, activitatea sa de 34 de ani în economia privată și de ministru pentru IMM-uri și Turism a ajutat-o în activitatea de europarlamentar și în actualul mandat.
În contextul în care atât la numărul de rapoarte legislative (77), dar și la cel de intervenții în plenurile PE de la Bruxelles și Strasbourg (277), europarlamentarul Grapini i-a devansat, categoric, pe colegii săi români, situația nu poate fi diferită nici în privința interpelărilor cu solicitare de răspuns scris sau a scrisorilor deschise adresate atât președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președinților Parlamentului European (David Maria Sassoli și mai nou Roberta Metsola), comisarilor europeni, președintelui Consiliului European, dar și a președinților și reprezentanților Consiliului UE (la șase luni, prin rotație, fiecare stat membru al UE preia președinția Consiliului Uniunii).
Martie 2020
În contextul pandemiei privind coronavirusul, europarlamentarul Maria Grapini a transmis, în stilul său ferm și implicat, o scrisoare deschisă oficialilor europeni și anume președintelui Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, președintelui Consiliului European, domnul Charles Michel, și președintelui Parlamentului European, David Maria Sassoli.
În calitate de europarlamentar din anul 2014, cetățean român și european doresc să vă transmit îngrijorarea mea și a multor cetățeni europeni, privind lipsa de coerență a instituțiilor europene în gestionarea crizei create de COVID-19, ce va fi urmată de o criză economică severă!
Este de neînțeles cum sunt lăsate statele membre să se descurce cum poate fiecare-așa cum a fost cazul Italiei care nu a mai putut importa măști și alte materiale sanitare necesare pentru că Germania a dat tonul la interzicerea exporturilor!
Ungaria și Austria au închis granițele, interzicând românilor să se întoarcă acasă din țările în care lucrau și acum nu mai pot lucra!
Uniunea Europeană s-a înființat pentru a avea o Piață Unică, o Piață Internă Unică în care cetățenii și mărfurile să circule liberi.
Înțeleg condițiile speciale în cazul acestei crize sanitare, dar ca cetățean proeuropean, în calitate de Vicepreședinte a Comisiei Parlamentului European pentru Piața internă și Protecția Consumatorului, vă întreb: cum credeți că va putea să existe un viitor pentru UE daca se șterg toate principiile care au stat la temelia Tratatului, dacă se fragmentează lanțurile de producție și comercializare create de zeci de ani? Ce vor face fermierii din România, de exemplu, care nu pot să mai dea produsele la procesatori pentru că aceștia nu mai pot importa din Germania, de exemplu ambalaje pentru produsele lactate? Ce vor face firmele mici si mijlocii daca nu mai au materii prime? Ce fac până la urmă cetățenii care își pierd locurile de muncă?, a punctat Maria Grapini în acea scrisoare deschisă.
Octombrie 2020
Europarlamentarul Maria Grapini a transmis o nouă scrisoare deschisă președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Europarlamentarul a transmis o serie de întrebări punctuale, înaltului oficial european, în contextul în care, în opinia Mariei Grapini, este “inadmisibil ca în România anului 2020 să existe încă rechizitorii făcute de procurori în care să fie acuzat un cetățean pentru că nu aduce probe în sprijinul nevinovăției sale!”.
1.Sunteți de acord că statul de drept nu poate fi instituit decât dacă instituțiile de drept pe care se fundamentează reprezintă ele însăși un model de corectitudine și un exemplu cu privire la respectarea legii?
2.Ce încredere mai poate avea în justiție un cetățean european de rând atunci când autoritățile judiciare nu respectă legea?
3.Cum mai poate fi considerată Uniunea Europeană un spațiu al libertăților fundamentale și al respectării statului de drept când deciziile Curții Constituționale nu sunt respectate?
4.Cum poate fi Uniunea Europeană un spațiu al drepturilor fundamentale și al drepturilor omului când o înaltă instanță a unui stat membru trimite la onorabila Curte de Justiție a Uniunii Europene întrebări care prezintă un cadru factual total eronat doar pentru a induce în eroare CJUE?
5.Este acceptabil într-o Uniune a statului de drept ca o înaltă instanță a unui stat membru să comunice CJUE informații complet eronate și diferite față de cele reținute în rechizitoriu și sentința penală doar pentru a asigura admisibilitatea cererii?
6.Este normal ca o înaltă instanță națională să mintă o înaltă instanță europeană?
7.Este normal să nu fie aplicate deciziile Curții Constituționale, mai ales în spețe în care în absolut nicio împrejurare nu s-a reținut în sarcina persoanei acuzate nici în rechizitoriu și nici de către prima instanță că acțiunile pretins ilicite ar putea constitui un caz de fraudă care să aducă atingere intereselor financiare ale UE?”, a cerut explicații, revoltat, eurodeputatul român.
În context, Maria Grapini i-a mai spus că președintele CE că are obligația morală de a răspunde la aceste întrebări în contextul în care există, în România, exemple de astfel de oameni aruncați în închisori, unii au murit, alții au fost la un pas de moarte, cu familii distruse, cărora instanța le-a spus, cinic, că deși nu există probe îi aruncă în închisoare pentru că vrea să dea un exemplu.
Potrivit europarlamentarului Grapini astfel de practici abuzive nu numai că aduc atingere gravă valorilor fundamentale ale UE, drepturile omului, dar sunt menite să distrugă Uniunea și să atenteze la toate proiectele europene majore, precum piața internă, suveranitatea europeană și încrederea cetățenilor europeni.
Iunie 2021
Maria Grapini, împreună cu zece colegi din PE, din mai multe grupuri politice, a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe tema controversatei propuneri privind certificatul de vaccinare al UE.
Potrivit eurodeputaților semnatari, propunerea Comisiei privind introducerea unui certificat de vaccinare prevede o abordare comună față de reducerea restricțiilor de deplasare și reorganizarea turismului în UE.
În context, aceștia au adresat, punctual, următoarea întrebare Comisiei Europene:
Cum va asigura Comisia tratamentul egal al persoanelor cu reședința în UE care au fost vaccinate și al celor care nu au fost încă vaccinate, cel puțin până când vaccinul va deveni liber disponibil tuturor?
Iulie 2021
Maria Grapini a transmis o altă scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul gravelor inundații care au afectat mai multe state membre ale UE, inclusiv România.
Potrivit eurodeputatului Grapini, în urma ploilor abundente, România s-a confruntat cu grave inundații care s-au soldat cu uriașe pagube materiale, persoane strămutate, locuințe, poduri și drumuri distruse, culturi agricole afectate, dar și pierderi de vieți omenești.
În context, Maria Grapini a solicitat Comisiei Europene să acorde, cât mai curând posibil, acest ajutor financiar României, prin Fondul de solidaritate al UE.
Martie 2022
Europarlamentarul Maria Grapini a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe o temă extrem de importantă, și anume, strategia europeană în sectorul turismului.
Potrivit eurodeputatului Grapini, ca reacție la impactul dramatic al pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turismului din UE, Comisia Europeană a prezentat o serie de măsuri și propuneri în vederea atenuării impactului acestei crize asupra industriei turismului din UE.
Mai mult, europarlamentarul a precizat faptul că, în ciuda măsurilor Comisiei, CCE (Curtea de Conturi Europeană) a identificat exemple de finanțare din partea UE, pentru sectorul turismului, cu un impact mai puțin pozitiv decât cel așteptat. Poziția CCE, a adăugat eurodeputatul român, are în vedere unul dintre următoarele trei motive: proiectele care au primit finanțare erau izolate de alte infrastructuri de turism, nu s-au depus suficiente eforturi pentru a promova proiectele în mod eficient și, nu în ultimul rând, infrastructura care a beneficiat de sprijin era utilizată, în principal, de comunitatea locală și nu de vizitatori.
În context, europarlamentarul Grapini a adresat, punctual, Comisiei Europene următoarea întrebare:
Cum intenționează Comisia să remedieze toate aceste probleme pe care le-a identificat CCE? Ia în considerare Comisia să prezinte o nouă strategie a UE, în domeniul turismului?
Noiembrie 2022
Europarlamentarul Maria Grapini a cerut explicații, în cadrul unei intervenții tranșante în PE, comisarului pentru sănătate, Stella Kyriakides, pe tema situației vaccinării anti-Covid și a efectelor adverse ale acestora.
Concret, eurodeputatul Grapini i-a adresat mai multe întrebări comisarului pentru Sănătate și, mai mult, i-a solicitat acestuia să detalieze răspunsurile la două întrebări adresate anul trecut pe marginea vaccinurilor anti-Covid.
Potrivit Mariei Grapini, în 2021, Astra Zeneca a întârziat lucrarea vaccinului său și nu a respectat contractul cu Comisia Europeană. În context, a întrebat europarlamentarul umanist, a identificat Comisia Europeană deficiențe în ceea ce privește încheierea contractelor cu companiile farmaceutice, în special cu Astra Zeneca? Au existat consecințe pentru companiile care nu și-au respectat obligațiile contractuale și acest aspect ar trebui să se soldeze și cu o analiză a Curții de Conturi? Cum a asigurat Comisia Europeană protecția intereselor financiare ale UE atunci când a contractat vaccinuri împotriva Covid-19?
Maria Grapini a întrebat, de asemenea, tranșant, dacă în cazul noilor vaccinuri există date științifice suficiente care să îi asigure pe cetățeni că acestea nu creează efecte adverse.
“Mi se pare că formularea “reușită răsunătoare în ceea ce privește vacccinarea” sună laudativ, dar avem și o situație îngrijorătoare a efectelor adverse pentru că eu am discutat cu cetățeni din țara mea, dar și din alte țări, și se constată că există efecte adverse certificate de medici, nu de cetățeni. Cred că ar trebui să fim mult mai prudenți, măcar în privința viitoarelor vaccinuri create, și să avem un răspuns științific aprofundat vizavi de efectele secundare”, a mai spus Maria Grapini.
Decembrie 2022
Europarlamentarul Maria Grapini i-a solicitat prin intermediul unei scrisori deschise, președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, demararea de urgență a procedurilor de modificare a modului de vot din Consiliu, privind unanimitatea. De asemenea, Maria Grapini a cerut și sancționarea Austriei pentru blocarea unui Regulament fără temei juridic, în cazul de față, Regulamentul Schengen.
Potrivit eurodeputatului Grapini, este inadmisibil ca un vot al Austriei să anuleze votul celei mai reprezentative instituții europene – Parlamentul European – dar și pe cel al Comisiei Europene, în favoarea admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen.
Mai mult, Maria Grapini susține că votul de blocaj al Austriei a demonstrat că regula de bază a democrației -“majoritatea decide”- este anulată, iar zeci de milioane de cetățeni europeni din state membre care au semnat același tratat sunt discriminați.
În sprijinul afirmațiilor sale, europarlamentarul i-a reamintit Ursulei von der Leyen că, potrivit articolului 20 din Tratatul UE, cetățenii Uniunii au drepturi și obligații, având printre altele dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre. De asemenea, la articolul 45, alineatele 1 și 2, se stipulează clar că libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii. Totodată, libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă, a punctat Maria Grapini.
În opinia europarlamentarului Grapini, singura soluție pentru funcționarea eficientă a UE este renunțarea la unanimitatea în Consiliu, pentru a evita noi situații de blocaj, cauzate de comportamentul discreționar și abuziv al unui stat membru și, implicit, de prejudicii aduse întregii UE, în special pieței interne.
Decembrie 2022
În contextul în care Ucraina continuă să încalce grav drepturile minorităților, inclusiv cele ale minorității române, europarlamentarul Maria Grapini a adresat, în decusrul aceleiași luni, o nouă scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Astfel, în calitatea sa de membră a comisiei LIBE, dar și a Adunării Parlamentare Euronest, eurodeputatul Grapini soliciă notificarea Ucrainei pe această problemă stringentă. De asemenea, Maria Grapini cere Comisiei Europene să condiționeze acordarea de ajutoare financiare, dar și aderarea Ucrainei la UE, de respectarea drepturilor minorităților, așa cum prevăd acordul de aderare și toate regulamentele UE.
În sprijinul afirmațiilor sale, eurodeputatul Grapini îi reamintește Ursulei von der Leyen că, în avizul formulat la 17 iunie a.c. privind cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, Comisia Europeană a indicat, printre paşii care trebuie îndepliniţi, finalizarea reformei cadrului legislativ privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia, şi adoptarea imediată de mecanisme de implementare eficiente.
Mai mult, europarlamentarul critică comportamentul Ucrainei în acest domeniu, în contextul în care acest stat a fost susținut de toate statele membre ca țară candidată la aderarea la UE precum și în lupta împotriva agresiunii Rusiei.
Potrivit Mariei Grapini, deși a declarat public că respectă toate reglementările UE, inclusiv cele legate de minorități, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, continuă să încalce drepturile minorităților.
Martie 2023
Susținătoare a intereselor fermierilor români, prin numeroase intervenții în plenul și comisiile Parlamentului European, eurodeputatul Maria Grapini, în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei pentru piață internă și protecția consumatorului, a transmis, de această dată, o scrisoare Comisiei Europene prin intermediul căreia trage un serios semnal de alarmă în privința scăderii exporturilor de cereale românești, pe fondul intrării în țara noastră a unei cantități foarte mari de cereale din Ucraina.
Potrivit Mariei Grapini, crearea coridoarelor de tranzit pentru transportul cerealelor ucrainene a afectat grav fermierii si producția internă din România și din multe alte state de tranzit din Uniunea Europeană.
De asemenea, Maria Grapini a punctat faptul că exporturile românești de cereale au scăzut pe măsură ce în țară a intrat o cantitate foarte mare de cereale din Ucraina, care în loc să tranziteze România au rămas aici, la prețuri mult mai mici și cu standarde de calitate inferioare celor din Uniunea Europeană.
Având în vedere adresa primită de la Alianța pentru Agricultură și Cooperare din România, eurodeputatul a dorit, prin scrisoarea sa, să semnaleze președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mai multe probleme generate de propunerea Comisiei Europene de a prelungi eliminarea tarifelor vamale, tranzitul si importul produselor agricole si agroalimentare din Ucraina.
În sprijinul afirmațiilor sale, Maria Grapini a precizat că România s-a confruntat cu un val de produse agroalimentare și o cantitate mare de cereale din Ucraina, care în loc să tranziteze țara noastră și să ajungă, așa cum era prevăzut, în țările africane, au ajuns în UE. Mai mult, a mai spus europarlamentarul român, cantități importante de cereale au rămas pentru procesare și consum în România, în detrimentul fermierilor români, deși produsele acestora au standarde de calitate superioară, stabilite la nivel european și, implicit, costuri de producție mai ridicate.
Mai 2023
În calitatea sa de vicepreședinte a Comisiei IMCO (Piață Internă și protecția consumatorilor), europarlamentarul Maria Grapini a transmis o scrisoare deschisă comisarului pentru Agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski.
Scrisoarea eurodeputatului Grapini, susținătoare ferventă a drepturilor fermierilor români, a fost trimisă în contextul în care Comisia Europeană a aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 din data de 2 mai 2023 care interzice importurilor de grâu, porumb, rapiță, seminte de floarea-soarelui, originare din Ucraina, în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia sau Ungaria, până la data de 5 iunie 2023.
Potrivit Mariei Grapini, în urma discuției avute cu Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, a fost semnalat faptul că fermierii români sunt grav afectați de criza cerealelor din Ucraina, ca urmare a faptului că taxele vamale au fost suspendate temporar pentru agricultorii ucraineni. Prin exportul de cereale în UE, în aceste condiții, se creează o concurență neloială în piața internă, a mai spus europarlamentarul.
În context, Maria Grapinii-a solicitat comisarului pentru Agricultură să extindă obligativitatea aplicării Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei Europene pentru o perioadă mai îndelungată, inclusiv după data de 5 iunie 2023, în vederea asigurării unei competiții corecte în piata internă și pentru a le permite fermierilor europeni să-și poată desfășura activitatea în condiții optime.
Iulie 2023
Vicepreședinta Comisiei pentru Piață Internă și protecția consumatorului, eurodeputatul Maria Grapini a transmis o scrisoare comisarului pentru Piață Internă, Thierry Breton, pe tema eficientizării accesului la finanțarea UE pentru IMM-uri.
Potrivit eurodeputatului Grapini, având în vedere multiplele crize create de războiul din Ucraina, care creează dificultăți pentru IMM-uri, dar și în contextul complexității și diversității ghidurilor naționale pentru fondurile structurale, diferite de la țară la țară, este foarte important ca IMM-urile să poată accesa fondurile necesare direct de la Comisia Europeană.
“Deși există programe la nivel european pentru IMM-uri, acestea prevăd un proces dificil, cu poveri administrative mari pentru IMM-uri. Însă, prin accesarea directă a fondurilor, se va facilita internaționalizarea afacerilor IMM-urilor și vor scădea birocrația și costurile de operare în Piața Internă”, a precizat Maria Grapini.
În context, europarlamentarul umanist i-a adresat comisarului pentru Piață Internă, Thierry Breton, rugamintea să propună măsurile necesare pentru a institui acest mecanism de accesare a fondurilor direct de la Comisia Europeană.
Ianuarie 2024
Europarlamentarul Maria Grapini l-a interpelat, în cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din PE, pe ministrul de interne al președinției belgiene, doamna Annelies Verlinden, pe tema problemelor create în Franța transportatorilor români și a lipsei de intervenție a forțelor de ordine în favoarea acestora, dar și pe cea privind continuarea negocierii aderării României la Spațiul Schengen și la transportul terestru.
Ianuarie 2024
Maria Grapini a cerut ferm, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, un buget consistent pentru rezolvarea problemelor agricultorilor!
Europarlamentarul a precizat că, atunci când se va întoarce în România, trebuie să le spună fermierilor care stau de o săptămână în frig și foame care sunt soluțiile oferite de Comisia Europeană.
“Ne-ați spus că nu puteți să mai faceți o rezervă financiară pentru că rezerva de criză s-a terminat, că nu mai puteți face derogări! N-ați spus doar ce nu puteți să faceți! Eu vreau să mă duc acasă cu un răspuns clar din partea Comisiei și v-am mai cerut o dată, domnule comisar, modificarea Politicii Comune Agricole. Nu putem vorbi de o Politică Agricolă Comună atâta timp cât subvențiile sunt diferite! Vă rog să ne dați răspunsuri concrete, ca să putem spune oamenilor de acasă ce măsuri are de gând să adopte Comisia, în domeniul agriculturii?”, a precizat Maria Grapini.
Ianuarie 2024
Cu ocazia prezentării de către premierul Alexander De Croo, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, a programului președinției belgiene a Consiliului UE, europarlamentarul Maria Grapini i-a transmis, în scris, premierului Belgiei punctul său de vedere.
Precizând că “Belgia preia președinția UE când Europa fierbe de nemulțumiri”, eurodeputatul Grapini i-a reproșat premierului belgian că, în discursul său, nu a spus nimic despre ce va face în următoarele șase luni, pe perioada președinției belgiene, în privința extinderii Spațiului Schengen.
„Cât să mai suporte țara mea insulta, nedreptatea și pagubele financiare create de Austria prin votul nejustificat împotriva României?
În România, fermierii și transportatorii sunt în stradă, au ajuns la capătul puterii!
Ce vă propuneți ca România și Bulgaria să fie acolo unde au dreptul să fie și anume în Spațiul Schengen?”, a punctat, tranșant, Maria Grapini.
Potrivit eurodeputatului , dacă UE nu va înțelege pericolul reprezentat de discriminarea românilor, tratamentul diferit al cetățenilor și distrugerea agriculturii europene, va fi responsabilă de rezultatul și eșecul în alegerile din acest an.
Februarie 2024
Eurodeputatul Maria Grapini a transmis o scrisoare deschisă președintelui Consiliului European, Charles Michel.
Potrivit eurodeputatului Grapini, deși președintele Consiliului European a informat plenul Parlamentului European despre decizia de a ajuta Ucraina cu 50 de miliarde de euro, nu a spus nimic despre faptul că s-au tăiat bani de la cercetare, coeziune și agricultură și nici despre decizia luată în privința politicii agricole comune.
“Ați vorbit mai mult de 13 minute despre ce ați discutat la ședința de Consiliu din 1 februarie, dintre care, circa două minute, despre situația fermierilor care stau în stradă, de luni de zile!
Ați spus că trebuie respectați fermierii, dar cum o faceți? Ignorând cererile pertinente: să nu-i mai obligați să lase pământul pârloagă, să nu se mai importe din țări terțe cereale și produse nesigure și la preț de dumping?”, a mai punctat, în scrisoarea transmisă lui Charles Michel, Maria Grapini.