Cunoașteți – șeful statului român a fost la Festivalul Lupilor și la Festivalul Zemii. În Republica Moldova, la Orheiul Vechi și Șipoteni. A dat mâna cu oamenii și a făcut niște declarații. Interesante, în opinia mea.
Unii, atât din România, cât și dintre Prut și Nistru, s-au entuziasmat de prezența lui la concertul de muzică rock: vai ce om simplu, ați văzut cum a stat, dragul de el, jos alături de Maia Sandu, ați văzut ce vibe era acolo?
Așa erau comentariile la fotografia celor doi președinți la concertul rock, aia în care toți erau în picioare, doar cei doi, jos pe iarbă ca simpli cetățeni.
De la Festivalul Lupilor, așa s-a numit concertul care a avut loc la Orheiul Vechi, exaltarea publică s-a mutat la Festivalul Zemii din Șipoteni, Călărași, acolo unde șeful statului român, alături de președinta Republicii Moldova, a dat mâna cu oamenii și, cel mai probabil, a gustat și-un blid cu zeamă de găină.
E bine că domnul președinte a gustat bucate moldovenești. Domnia sa e născut în Făgăraș, probabil a vrut să facă cunoștiință cu produse autentic basarabene și, de ce nu, să promoveze astfel festivalul gastronomic din comuna Șipoteni.
Sunt nițel ironic. Nu sunt trist, la urma urmei, în urma unor alegeri democratice, românii au parte de tot ce e mai bun!
Colegul Nicolae Federiuc, de la ZIUA.md, e mai trist și pune sub semnul întrebării faptul că lumea ar fi evoluat: Expresia „pâine și circ” a apărut vreo 2.000 de ani în urmă. Azi, e suficient doar „circul”, pentru a ferici gloata. Și voi vreți să-mi spuneți că evoluăm?
Colegul meu jurnalist are dreptate: pe vremea lui, împăratul Traian nu scăpa fără să le dea mâncare gratis cetățenilor romani, nu doar lupte de gladiatori.
Care a fost motivul principal pentru care șeful statului român a preferat să participe la acest spectacol mediatic alături de președinta statului moldovean într-o vizită privată în Republica Moldova?
E o întrebare importantă la care ar trebui să primim răspuns.
O analiză apărută recent în Financial Times spune că șeful statului român are de rezolvat probleme profunde, „de la corupție, la deficit și până la un sentiment de înstrăinare față de UE”.
Da, știu că Republica Moldova se află pe lista de interese de politică externă a șefului statului român, dar subliniez că există alte probleme, mult mai profunde care au fost identificate recent de Financial Times la care șeful statului român ar trebui să reflecteze.
Domnul președinte Nicușor Dan a preferat să participe la spectacolul mediatic oferit de doamna președinte Maia Sandu.
Cel mai probabil, răspunsul la întrebarea de ce a preferat asta se află în știrea jurnaliștilor moldoveni, pe care o redau și domniilor voastre.
Aflat la Șipoteni, președintele Nicușor Dan a declarat că respectă dreptul cetățenilor moldoveni de a-și defini viitorul. „Sper că ceea ce vor vota cetățenii de aici să fie în direcția europeană. Mai departe, respect votul și ceea ce se va întâmpla, România va continua să ajute”, a declarat el.
Potrivit știrii, șeful statului român a spus că „atât România, cât și alte state occidentale, au deja echipe de lucru care ajută Chișinăul pe zona de securitate cibernetică, pentru a face față ingerințelor Rusiei”.
Sper că cititorii acestui text au suficientă logică pentru a descifra răspunsul șefului statului referitor la securitatea cibernetică. Și cunosc proverbul românesc despre cine-mparte, parte-și face.
După declarația făcută, declar cu mâna pe inimă că și eu respect alegerea cetățenilor moldoveni la alegerile din 28 septembrie.
Și da, apropierile dintre București și Chișinău sunt pline de autentic când sunt însoțite de concerte rock, vibe și zeamă de găină – n-au nimic electoral în ele.
Nu știți, declarațiile făcute de un șef de stat aflat în vizită privată pot fi socotite declarații oficiale, ori nu?

