Timișoara și-a plecat din nou fruntea, joi, 20 august, în memoria eroilor și veteranilor Regimentului 6 Artilerie Grea „Tribunul Ioan Axente Sever”, o unitate a Armatei Române a cărei istorie este strâns legată de oraș și de unele dintre cele mai dramatice momente traversate de România în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La ora 9.30, Catedrala Mitropolitană din Timișoara a devenit, pentru câteva momente, locul în care prezentul s-a întâlnit cu memoria unei generații pentru care războiul nu a fost nici lecție de manual, nici fotografie îngălbenită într-un album de familie. A fost experiență directă, trăită pe front, printre camarazi pierduți, retrageri, bombardamente și întoarceri acasă care nu au însemnat întotdeauna și sfârșitul războiului purtat în suflet.
Ceremonia din 20 august are însă o semnificație care depășește simpla comemorare militară. Este expresia unei continuități rare: o tradiție începută de veteranii Regimentului 6 Artilerie Grea și dusă mai departe, după dispariția lor, de copii, nepoți, istorici și oameni preocupați ca memoria celor care au luptat să nu dispară odată cu ultima generație care i-a cunoscut.
Manifestarea este considerată una dintre cele mai longevive inițiative de acest fel dedicate veteranilor unei unități a Armatei Române.
Un regiment cu o istorie legată de Timișoara
Istoria Regimentului 6 Artilerie Grea începe în anul 1923. De-a lungul existenței sale, unitatea a avut garnizoane la Alba Iulia, Florești, Sibiu și Timișoara, iar legătura sa cu orașul de pe Bega avea să devină una profundă.
Una dintre mărturiile acestei istorii se păstrează și astăzi în Castelul Huniade, actualul sediu al Muzeului Național al Banatului. Placa memorială amplasată aici amintește că, în anii războiului, clădirea a găzduit sediul Regimentului 6 Artilerie Grea Timișoara și păstrează numele unora dintre comandanții săi: coloneii Gheorghe Lipovan, Alexandru Galgoți și Alcipiade Carozzi.
Dincolo de inscripțiile în piatră, povestea regimentului este însă una a oamenilor care au trecut prin marile rupturi ale războiului.
În vara anului 1941, odată cu intrarea României în campania din Est, Regimentul 6 Artilerie Grea a fost trimis în operațiunile de pe front. Artileriștii săi au sprijinit trecerea Prutului, la 3 iulie 1941, apoi forțarea Nistrului, în zilele de 17–19 iulie, participând ulterior la operațiunile militare desfășurate în zona Odessei.
Au urmat ani de război în care istoria mare, decisă la nivelul statelor și armatelor, a fost suportată în realitate de oameni: militari aflați departe de casele lor, familii care așteptau vești și comunități care începeau să înțeleagă dimensiunea unei tragedii ce avea să marcheze întreaga Europă.
20 august 1944, ziua care a rămas în memoria regimentului
Data de 20 august avea să capete o semnificație aparte în istoria Regimentului 6 Artilerie Grea.
Cu o zi înainte, unitatea se afla în zona Podu Iloaiei, în județul Iași. În dimineața zilei de 20 august 1944 a început puternica ofensivă sovietică Iași–Chișinău, una dintre operațiunile militare decisive de pe frontul de Est.
Regimentul s-a aflat sub un bombardament devastator, într-un moment în care dispozitivul militar româno-german începea să se prăbușească. În condiții extrem de dificile, unitatea a reușit să evite capturarea integrală și să se retragă cu o parte importantă a efectivelor și armamentului.
Tocmai supraviețuirea regimentului acelui moment dramatic a făcut ca ziua de 20 august să rămână, peste decenii, reperul în jurul căruia veteranii au ales să se întâlnească și să-și comemoreze camarazii.
Nu ca pe o zi a triumfului, ci ca pe una a supraviețuirii, a memoriei și a datoriei față de cei care nu s-au mai întors.
De pe frontul din Est la luptele pentru eliberarea României
Evenimentele de la 23 august 1944 au schimbat radical cursul războiului pentru România și, odată cu el, destinul militarilor Regimentului 6 Artilerie Grea.
Unitatea a continuat lupta, de această dată împotriva trupelor germane și maghiare, participând la operațiunile militare pentru eliberarea teritoriului național.
În această etapă, istoria regimentului se întâlnește direct cu istoria Timișoarei. Militarii săi au avut un rol în confruntările din septembrie 1944, atunci când ofensiva germano-maghiară îndreptată asupra orașului a fost respinsă.
Timișoara, aflată într-o zonă strategică și amenințată de revenirea frontului, a rămas sub control românesc. Pentru oraș, acele zile fac parte dintr-o istorie mult mai puțin cunoscută astăzi decât ar merita, dar esențială pentru înțelegerea ultimelor luni ale războiului în Banat.
Drumul regimentului a continuat apoi spre Transilvania, în luptele purtate în zone precum Turda, Aiud și Cluj, într-o campanie care avea să ducă Armata Română mai departe spre vestul continentului.
Constantin Călina și datoria de a nu uita
Războaiele se termină în documentele oficiale la o anumită dată. Pentru cei care le-au trăit, sfârșitul este mult mai greu de fixat.
Veteranii Regimentului 6 Artilerie Grea au continuat, timp de decenii, să se întâlnească la Timișoara și să-i pomenească pe cei rămași pe câmpurile de luptă. Un rol important în păstrarea acestei tradiții l-a avut veteranul Constantin Călina, cel care a înțeles că memoria unei unități militare nu poate supraviețui doar prin arhive, ordine de zi și documente oficiale.
Ea trebuie transmisă.
Sub îndrumarea sa, reuniunile foștilor combatanți au continuat, iar ziua de 20 august a devenit un reper anual al veteranilor regimentului.
Timpul a făcut însă ceea ce niciun război nu reușise să facă într-o singură zi: a rărit generația celor care fuseseră acolo.
Pe măsură ce veteranii au dispărut, responsabilitatea memoriei a trecut către urmașii lor. Printre cei implicați în păstrarea și documentarea istoriei Regimentului 6 Artilerie Grea se numără și istoricul Laurențiu Mioc, continuator al unei tradiții care risca, altfel, să se piardă odată cu ultimii martori direcți.
O ceremonie despre trecut, dar mai ales despre continuitate
Tocmai aici se află poate sensul cel mai important al ceremoniei desfășurate în fiecare an la Timișoara.
Nu este vorba despre glorificarea războiului și nici despre transformarea suferinței într-o retorică solemnă. Este vorba despre oameni și despre refuzul de a-i reduce, după opt decenii, la simple cifre într-o statistică militară.
În spatele fiecărei unități, fiecărui regiment și fiecărei operațiuni înscrise în documentele de arhivă au existat destine individuale. Au existat militari foarte tineri, familii, camaraderii, pierderi și reveniri acasă. Iar memoria lor rămâne vie doar atât timp cât există cineva dispus să o transmită mai departe.
La peste opt decenii de la dramatica zi de 20 august 1944, faptul că la Timișoara această tradiție continuă este, în sine, un lucru remarcabil.
Generația veteranilor aproape a dispărut, dar ceea ce au construit acești oameni după război nu s-a pierdut odată cu ei. Copiii și nepoții lor, istoricii și cei preocupați de trecut au preluat o datorie simplă și dificilă în același timp: aceea de a nu lăsa uitarea să închidă definitiv o pagină de istorie.
De aceea, numele Regimentului 6 Artilerie Grea „Tribunul Ioan Axente Sever” nu rămâne doar pe placa memorială din Castelul Huniade. El continuă să facă parte din memoria militară a Timișoarei și din istoria unei comunități care, măcar o dată pe an, își amintește că trecutul nu trebuie doar cunoscut.
Trebuie și păstrat.
fotografii: Constantin DUMA
