Primarul Timișoarei spune că nu a fost condamnat penal, că nu abandonează lupta și că își duce mandatul până la capăt. Corect: nu e dosar penal. Doar că ÎCCJ nici nu a judecat penalul, ci conflictul de interese administrativ, creditorul de campanie și obligația de abținere.
Dominic Fritz a publicat, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, o postare foarte bună pentru Facebook și fragilă pentru drept administrativ.
Pe scurt, liderul USR spune că ÎCCJ i-a respins cererea de anulare a raportului ANI, dar că nu este vorba despre o condamnare penală. Anunță că merge la CEDO, că nu abandonează lupta, că își va duce mandatul de primar până la capăt și că, în realitate, el și USR nu ar fi atacați pentru greșeli, ci pentru ceea ce reprezintă.
Frumos. Aproape emoționant. Genul de text în care justiția este bună când îi lovește pe ceilalți și devine hărțuire când bate la ușă cu raportul ANI în mână.
Primul lucru trebuie spus limpede. Dominic Fritz are dreptate când afirmă că nu este o condamnare penală. Nu este. Nu avem dosar penal, nu avem condamnare pentru corupție, nu avem cătușe, nu avem sentință penală.
Doar că ÎCCJ nici nu a spus așa ceva. Instanța supremă a vorbit despre conflict de interese administrativ. Despre creditor de campanie. Despre act administrativ. Despre autoritatea funcției. Despre obligația de abținere. Adică exact acel tip de dosar care nu are nevoie de penal ca să doară politic.
Fritz încearcă să reducă totul la „o semnătură pe dublura referatului”, pusă în a doua zi de mandat, pe un PUZ făcut înainte ca el să ajungă primar. O semnătură „complet inutilă și fără vreo valoare juridică”, spune el.
ÎCCJ spune altceva. Ceva concret despre participare la emiterea unui act administrativ, prin folosirea autorității funcției, în beneficiul propriului creditor de campanie.
Aici este diferența dintre comunicare politică și hotărâre judecătorească. Fritz vorbește despre o semnătură inutilă, un PUZ vechi și un coleg USR care împrumutase campania cu 25.000 de lei, bani restituiți de Autoritatea Electorală Permanentă. ÎCCJ vorbește despre conflict de interese, obligație de abținere și o relație financiară directă cu propriul creditor de campanie.
Și da, 25.000 de lei nu sună spectaculos. Nu e valiză, nu e portbagaj, nu e criptă cu lingouri. Dar conflictul de interese nu se calculează la kilogram. Nu trebuie să fie un munte de bani ca să existe obligația de abținere.
Aici se află punctul pe care postarea lui Fritz îl ocolește elegant. În materia conflictului de interese, problema nu este doar dacă semnătura a schimbat soarta universului urbanistic din Timișoara. Problema este dacă alesul local trebuia să se abțină atunci când actul administrativ atingea interesele unei persoane față de care exista o relație financiară directă.
Fritz spune că semnătura era inutilă. Instanța supremă a validat raportul ANI care a reținut conflictul de interese.
Nu este același lucru.
Primarul mai scrie că ANI nu vede „apartamentele, ceasurile, mașinile și averile celor care au prădat statul”, dar îi caută pe cei „neascultători”.
Poate. ANI are destule păcate, rateuri și tăceri convenabile. Dar apartamentele altora nu șterg creditorul tău de campanie. Ceasurile altora nu anulează obligația de abținere. Mașinile altora nu transformă un raport ANI validat definitiv într-o poezie nedreaptă.
Apoi vine partea cu CEDO. Prietenul Alexandru Mușătoiu, ca orice avocat bun, a lămurit-o dintr-o frază: „Apropo, să-i transmită cineva la Fritz că decizia ICCJ nu se poate ataca la CEDO”.
Dominic Fritz spune că va contesta decizia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sună bine, european, solemn, cu aer de ultimă redută democratică. Doar că CEDO nu este curte de apel peste ÎCCJ. Nu trimiți hotărârea la Strasbourg ca pe un retur la eMAG.
La CEDO poți sesiza statul român, dacă susții că ți-au fost încălcate drepturi garantate de Convenția Europeană. Dar Curtea de la Strasbourg nu rejudecă raportul ANI ca fond al cauzei și nu funcționează ca o a treia instanță națională. Formula „contest la CEDO” este foarte bună pentru postare. Juridic, lucrurile sunt mai puțin spectaculoase.
Cea mai interesantă frază vine însă spre finalul mesajului: „Nu suntem atacați pentru greșelile noastre, ci pentru ceea ce reprezentăm”.
Aici intrăm în zona de cult politic, nu de integritate publică. Pentru că atunci când un raport ANI confirmat definitiv de ÎCCJ devine nu o problemă despre fapte, ci un atac la „ceea ce reprezentăm”, orice răspundere se dizolvă frumos în aburul identității de partid.
În loc să discutăm conflictul de interese, discutăm lupta. În loc să discutăm obligația de abținere, discutăm hărțuirea. În loc să rămânem la fapte, urcăm solemn pe scenă și ne așezăm lângă simboluri.
Este comod, eficient și este emoțional – tipic Fritz. Dar nu ține loc de drept.
Dominic Fritz poate cere vot de încredere în USR. Poate merge la CEDO. Poate spune că nu pleacă nicăieri. Poate promite că își duce mandatul până la capăt.
Dar o hotărâre definitivă nu dispare pentru că partidul aplaudă.
Întrebarea care urmează nu se mai decide în postări cu „fruntea sus”, ci în acte. Ce efecte produce raportul ANI validat definitiv asupra mandatului, asupra candidaturilor viitoare și asupra Prefecturii Timiș?
Pentru că, dincolo de fum, lozinci și victimizare, rămâne un fapt simplu. ÎCCJ nu a validat o conspirație împotriva USR, ci a validat un raport ANI privind conflictul de interese.
Cât despre ultima frază, cea cu „drumul nostru nu se oprește la o sentință nedreaptă”…se decide la vot, alături de oameni, e și mai simplu. Fritz nu va avea voie să candideze până în anul 2030, așa că adio locale, parlamentare și…mult visatele prezidențiale.
În rest, Slava! Și hai să vedem cu casa de pe Eneas dar și cât de legal a fost să participe la negocierile din Germania, când a făcut parte din celebra delegație care l-a însoțit pe președintele Dan, pe motiv că Fritz cunoaște politicieni germani (sic!) și știe limba germană. De parcă ne-au murit toți translatorii profesiniști.
