La Balneo, conducerea Spitalului Municipal Timișoara a găsit bani și proceduri pentru camere video, cartele, pontaj electronic și controlul angajaților. Pe 9 iunie 2026, un exercițiu banal de evacuare la incendiu a arătat ce nu reușise managementul să controleze și să gestioneze. Alarma nu a funcționat, hidranții exteriori nu au deloc apă, iar aproape 90 de pacienți și angajați au fost avertizați prin strigăt. ISU Banat nu a venit în inspecție. A venit la o simulare cerută din interiorul spitalului și a găsit o problemă reală. Și potențial letală.

PE SCURT

Marți, 9 iunie 2026, pompierii au venit la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a Spitalului Municipal Timișoara pentru un exercițiu de alarmare și evacuare. Scenariul presupunea izbucnirea unui incendiu la parterul clădirii de pe bulevardul C.D. Loga nr. 42–44.

În clinică se aflau 52 de pacienți internați și aproximativ 35 de angajați. Circa 87 de persoane. Clinica are 60 de paturi, dintre care 42 la etaj, într-o secție în care sunt tratați inclusiv pacienți cu afecțiuni locomotorii, neurologice și reumatologice, unii dintre ei având nevoie de sprijin pentru deplasare.

Alarmarea nu s-a făcut printr-un sistem tehnic care să avertizeze simultan saloanele, cabinetele și spațiile auxiliare. Oamenii au fost anunțați direct, prin voce, și adunați în curtea clinicii.

Ceea ce angajații au relatat după exercițiu a fost confirmat oficial chiar de ISU Banat. În răspunsul nr. 4.306.081/09.06.2026 către Ecopolitica, instituția precizează că alarmarea s-a făcut „în mod direct, vocal” și că pompierii au constatat deficiențe privind funcționarea sistemului de alarmare și a hidranților exteriori.

Conducerea instituției a fost informată pentru remedierea și „aducerea acestora în stare de funcționare”.

Formula nu lasă prea mult spațiu pentru cosmetizare. În momentul exercițiului, alarma și hidranții exteriori nu funcționau corespunzător. ISU nu a fost în control, ci venise la o simulare. Nu a verificat integral autorizațiile, reviziile, contractele de mentenanță, instalațiile electrice și toate obligațiile de securitate la incendiu. Chiar și fără o inspecție completă, două dintre sistemele esențiale au picat testul.

Într-un incendiu real, alarmarea vocală depinde de viteza personalului, de ușile care pot fi deschise, de zgomot, panică și fum. Cineva trebuie să alerge pe coridoare, să intre în încăperi și să transmită mesajul. La etaj sunt 42 de paturi. Pentru un pacient sănătos, coborârea scărilor poate dura câteva zeci de secunde. Pentru un bolnav aflat în recuperare poate însemna sprijinul unui angajat, un cadru de mers, un fotoliu rulant sau o targă. Coridoarele și scările sunt înguste. Scările sunt foarte vechi și sunt din lemn, ca și structura.

ISU nu a comunicat cât a durat evacuarea, câți pacienți au avut nevoie de ajutor, dacă au fost simulate evacuări cu targa ori fotoliul rulant și dacă au fost testate ambele clădiri ale clinicii.

Răspunsul vorbește la singular despre evacuarea „întregii clădiri”, deși Clinica de Recuperare funcționează în două imobile, la nr. 42 și nr. 44. Nu aflăm în ce corp a fost simulat incendiul, care sistem de alarmare era defect, dacă instalațiile sunt comune sau separate și câți hidranți au fost verificați.

Personalul susține că hidrantul folosit de pompieri nu era alimentat cu apă. ISU confirmă oficial deficiențele de funcționare, dar nu precizează încă dacă problema privea lipsa apei, presiunea, debitul sau imposibilitatea utilizării instalației.

Mai apare o întrebare dificilă. Cele două clădiri au aviz și autorizație de securitate la incendiu?

Clinica Balneo nu figurează nici în situația avizelor și autorizațiilor publicată de propriul Spital Municipal, nici în evidențele publice consultate ale ISU Banat. Nu apare denumirea clinicii, nu apare adresa C.D. Loga nr. 42–44 și nu apare vreun document care să poată fi asociat clar celor două corpuri.

Absența din liste nu este, singură, verdictul definitiv că imobilele funcționează fără autorizație. Poate exista un document vechi, o altă denumire, o omisiune sau un regim juridic special. ISU a fost solicitat să comunice pentru fiecare clădire dacă există autorizație, aviz, negație ori exceptare legală.

Tabelul SCMUT este, oricum, departe de a fi o evidență clară. Spitalul funcționează în aproximativ 14 locații, dar documentul publicat conține numai zece poziții. Unele se referă la aceeași adresă, altele la lucrări punctuale și instalații. „Clinicile Noi” de pe Gheorghe Dima nr. 5 apar numai cu un aviz din 2022, fără autorizație înscrisă, iar Clinica de Obstetrică și Neonatologie apare cu o autorizație din 2010, dar fără adresă și fără indicarea corpului acoperit.

Într-un spital împrăștiat prin oraș, o listă fără adrese și fără corpuri individualizate nu este transparență. Este contabilitate aproximativă a siguranței.

ISU mai spune că exercițiul a fost solicitat de „Clinica de Recuperare”. Formula este administrativ incompletă. Clinica nu are personalitate juridică și este o structură a SCMUT. Nu poate redacta, semna și transmite singură o adresă oficială către pompieri.

În spatele cuvântului „clinică” trebuie să existe un om, o semnătură, un număr de înregistrare și un circuit prin Spitalul Municipal. Cine a cerut exercițiul? Claudiu Avram, șeful secției? Responsabilul PSI? Serviciul Tehnic? Managementul condus de Stela Iurciuc?

Documentul original trebuie făcut public. El poate arăta și dacă problemele instalațiilor erau cunoscute înainte de 9 iunie. Dacă managementul nu știa, sistemul intern de verificare a eșuat. Dacă știa, trebuie explicat de când, cui i se raportase și de ce deficiențele nu fuseseră remediate.

La Balneo, conducerea a demonstrat în ultimele luni că știe să introducă tehnologie atunci când vrea să controleze angajații. Au apărut camerele video, cartelele de acces, pontajul electronic, verificarea deplasărilor între sediile de pe C.D. Loga și Intrarea Doinei, evaluările contestate și reguli administrative tot mai rigide.

Cardul angajatului trebuia să funcționeze la secundă. Alarma și hidrantul au așteptat exercițiul ISU.

Camerele pot urmări un angajat pe coridor. Nu sting focul. Cartela poate înregistra ora intrării. Nu avertizează pacientul de la etaj. Pontajul poate calcula minutele dintre două sedii. Nu pune apă în hidrant.

Responsabilitatea tehnică trebuie stabilită prin documente. Șeful secției nu repară hidranții, dar trebuie să semnaleze riscurile. Serviciul Tehnic urmărește instalațiile, reviziile și contractele. Responsabilul PSI verifică obligațiile. Managerul organizează instituția și trebuie să știe cine răspunde, când s-au făcut ultimele verificări și cine a certificat funcționarea sistemelor.

Tocmai Serviciul Tehnic a fost, în mandatul Stelei Iurciuc, scena unor concursuri anulate, suspendate și reluate pentru postul de conducere. În paralel, raportul Curții de Conturi a descris pentru anii anteriori un circuit deficitar al intervențiilor tehnice: firme chemate înaintea formalizării achiziției, lucrări recepționate precar, manoperă plătită de două ori și documente semnate în condiții greu de explicat.

Faptele auditate din 2023–2024 nu pot fi atribuite retroactiv Stelei Iurciuc. Remedierea lor, reorganizarea Serviciului Tehnic și funcționarea actuală a instalațiilor îi aparțin însă managementului de astăzi.

Stela Iurciuc trebuie să spună cine întreține sistemul de alarmare și hidranții, când au fost verificați ultima dată, ce firmă a fost plătită, cine a recepționat serviciile și ce măsuri au fost luate după exercițiu.

Claudiu Avram trebuie să explice dacă a solicitat ori a susținut simularea, dacă știa despre probleme și ce a făcut după constatarea pompierilor.

Exercițiul din 9 iunie trebuia să arate că personalul știe cum să reacționeze la incendiu.

A arătat și altceva. Focul a fost imaginar. Deficiențele au fost reale.

Acum conducerea SCMUT trebuie să spună cine știa, cine trebuia să verifice și de ce instalațiile de care depinde siguranța pacienților au ajuns la remediere abia după testul ISU.

INVESTIGAȚIA ECOPOLITICA

Pompierii au simulat un incendiu la parter. Clinica le-a răspuns cu o alarmă care nu și-a făcut treaba, hidranți exteriori cu deficiențe și 52 de pacienți scoși în curte împreună cu aproximativ 35 de angajați. La etaj sunt 42 dintre cele 60 de paturi ale secției, iar printre bolnavii unei clinici de recuperare se află oameni pentru care coborârea scărilor nu este o formalitate.

În timp ce managerul SCMUT, Stela Iurciuc, și șeful de secție Claudiu Avram au aruncat banii publici la Balneo către o firmă de casă, pe camere video, cartele, evaluări și disciplină electronică, ISU a descoperit că infrastructura care trebuia să protejeze pacienții aștepta să fie „readusă în stare de funcționare”. Focul a fost imaginar. Eșecul managerial, nu.

Pompierii vin la un exercițiu și găsesc o problemă reală

Marți, 9 iunie 2026, pompierii de la ISU Banat au ajuns la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara pentru un exercițiu planificat de alarmare și evacuare. Scenariul era unul obișnuit pentru asemenea activități: izbucnirea unui incendiu la parterul clădirii de pe bulevardul C.D. Loga nr. 42–44. Personalul trebuia să anunțe situația de urgență, să folosească mijloacele de primă intervenție și să evacueze pacienții și angajații.

Pe hârtie, era o simulare. În clădire, exercițiul a scos la iveală o problemă cât se poate de reală.

Potrivit informațiilor furnizate Ecopolitica de angajați ai clinicii, în momentul exercițiului se aflau în unitate 52 de pacienți internați și aproximativ 35 de angajați — medici, asistente și personal auxiliar. În total, circa 87 de persoane. Clinica are o capacitate de 60 de paturi. Dintre acestea, 18 sunt amplasate la parter, iar 42 la etaj. Distribuția contează enorm într-un scenariu de incendiu, mai ales într-o unitate în care sunt tratați pacienți cu afecțiuni locomotorii, neurologice ori reumatologice și în care o parte dintre cei internați pot avea nevoie de sprijin pentru a se deplasa.

În cazul simulat pe 9 iunie, oamenii nu au fost avertizați prin activarea unui sistem tehnic de alarmare sonoră sau vizuală. Personalul a transmis alerta direct, prin voce, iar pacienții și angajații au fost scoși și adunați în curtea clinicii. ISU Banat confirmă oficial că „alarmarea personalului a avut loc în mod direct, vocal”. Instituția explică faptul că a fost testată capacitatea personalului de anunțare și gestionare a situației de urgență.

Într-o clădire cu un parter și un etaj ocupat de 42 de paturi, diferența dintre o alarmă tehnică și un anunț transmis din om în om nu este una de confort. Într-un incendiu real, fumul, panica și zgomotul pot face ca mesajul să nu ajungă simultan în toate saloanele, cabinetele și spațiile auxiliare. O alarmă funcțională trebuie să avertizeze clădirea imediat, nu pe măsură ce personalul parcurge coridoarele și strigă.

Relatările angajaților au indicat încă din primele minute ale exercițiului că sistemul de alarmare nu funcționa corespunzător. Tot ei au susținut că pompierii au verificat un hidrant exterior din fața clădirii și au constatat probleme privind alimentarea cu apă. Mai exact, hidrantul din fața clădirii nu are apă deloc!

Aceste informații nu au rămas simple afirmații pe surse. În răspunsul oficial transmis în aceeași zi către Ecopolitica și Renașterea bănățeană, ISU Banat a confirmat că, în timpul exercițiului, au fost constatate deficiențe la sistemul de alarmare și la hidranții exteriori. Cu alte cuvinte, pompierii au venit să verifice reacția oamenilor și au descoperit că instalațiile care trebuiau să îi ajute într-o situație reală nu funcționau corespunzător.

Scenariul prevedea ca începutul de incendiu să fie stins de personalul clinicii cu mijloacele proprii de primă intervenție — stingătoarele din dotare. La final, ISU a organizat un instructaj privind folosirea stingătoarelor și comportamentul în cazul evacuării la incendiu sau cutremur.

Numai că exercițiul a ridicat o problemă mai mare decât capacitatea unui angajat de a scoate cuiul de siguranță al unui stingător.

Ce se întâmplă într-un incendiu real dacă alarma nu avertizează întreaga clădire? Cum sunt evacuați cei 42 de pacienți de la etaj, mai ales cei care nu se pot deplasa singuri? Cât timp este necesar pentru coborârea lor? Ce se întâmplă dacă fumul ajunge pe casa scării? De unde se alimentează autospecialele dacă hidranții exteriori nu funcționează corespunzător?

În acea dimineață, clinica nu era ocupată la capacitatea maximă. Erau internați 52 de pacienți. Cu toate acestea, împreună cu angajații, aproape 90 de oameni trebuiau avertizați și evacuați. La ocuparea tuturor celor 60 de paturi, numărul persoanelor aflate simultan în cele două clădiri se poate apropia de 100, fără a include eventualii pacienți din ambulatoriu, aparținătorii sau alți vizitatori.

Nu avem încă date oficiale privind timpul evacuării, numărul pacienților care au avut nevoie de ajutor, traseele folosite și modul în care au fost simulate transportul pe targă ori evacuarea cu fotolii rulante. ISU nu a precizat nici dacă au fost evacuate ambele clădiri de la nr. 42–44 sau numai corpul în care fusese plasat incendiul simulat.

Știm însă ceva mai important: activitatea nu a fost un control de prevenire. ISU o spune explicit. Pompierii nu veniseră să verifice în detaliu autorizațiile, instalațiile, reviziile sau toate obligațiile de securitate ale spitalului. Veniseră la un exercițiu de alarmare și evacuare.

Chiar și așa, au găsit sistemul de alarmare și hidranții exteriori cu deficiențe de funcționare.

Pompierii veniseră să simuleze un incendiu. Clădirea le-a oferit o problemă reală.

ISU confirmă oficial: alarma și hidranții „aveau deficiențe”

Ceea ce angajații Clinicii de Recuperare au relatat imediat după exercițiul din 9 iunie 2026 a fost confirmat, în aceeași zi, chiar de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. În adresa oficială nr. 4.306.081/09.06.2026, transmisă către Ecopolitica și Renașterea bănățeană, ISU precizează că scenariul a presupus izbucnirea unui incendiu la parterul clădirii și că alarmarea personalului s-a făcut „în mod direct, vocal”. Nu prin activarea unei sirene. Nu printr-un sistem audio-vizual care să avertizeze simultan saloanele, cabinetele și spațiile auxiliare. Alarma a circulat din om în om, prin voce.

ISU mai arată că începutul de incendiu a fost stins, în cadrul simulării, de personalul aflat la locul de muncă, folosind stingătoarele din dotare. La final, pompierii au făcut un instructaj privind utilizarea acestora și comportamentul în caz de evacuare la incendiu sau cutremur.

Pasajul esențial al răspunsului oficial apare însă după descrierea exercițiului: „Cu ocazia exercițiului au fost constatate deficiențe privind funcționarea hidranților exteriori și a sistemului de alarmare”.

ISU nu vorbește despre simple observații, recomandări generale sau posibilități de îmbunătățire. Vorbește despre deficiențe de funcționare la două dintre elementele esențiale ale securității la incendiu, respectiv sistemul care trebuie să avertizeze oamenii și sursele de apă necesare intervenției.

Instituția precizează că situația a fost adusă la cunoștința conducerii pentru dispunerea măsurilor de remediere și pentru „aducerea acestora în stare de funcționare”.

Formula este grea.

Dacă instalațiile trebuiau aduse în stare de funcționare, înseamnă că, în momentul exercițiului, ele nu funcționau corespunzător. Rămâne de stabilit dacă sistemul de alarmare era complet nefuncțional ori doar parțial, ce componente erau afectate și dacă deficiențele hidranților priveau lipsa apei, debitul, presiunea sau imposibilitatea utilizării lor.

ISU nu oferă aceste detalii în primul răspuns. Confirmă însă fără echivoc existența problemelor.

Mai există un detaliu care agravează situația. Pompierii precizează că activitatea din 9 iunie nu a fost una de control. A fost doar un exercițiu de alarmare și testare a evacuării utilizatorilor din clădire. Cu alte cuvinte, ISU nu venise să verifice în mod sistematic documentele, autorizațiile, reviziile, contractele de mentenanță, instalațiile electrice, căile de evacuare sau toate obligațiile de securitate la incendiu. Nu venise să facă o inspecție completă. Și totuși, chiar în timpul unei simulări, au ieșit la suprafață deficiențe la alarmă și la hidranții exteriori.

Această distincție este importantă și pentru răspunderea conducerii SCMUT. Dacă problemele erau cunoscute anterior, trebuie explicat de ce nu fuseseră remediate înainte de exercițiu. Dacă nu erau cunoscute, trebuie explicat cum este posibil ca instituția să nu știe în ce stare se află instalațiile care trebuie să protejeze pacienții și angajații.

Răspunsul incomplet și sumar al ISU Banat mai lasă deschisă o chestiune esențială. Cui anume i-au fost comunicate deficiențele? Documentul folosește formula generică „conducerea instituției”, fără să precizeze dacă este vorba despre conducerea Clinicii de Recuperare, despre managerul SCMUT, despre structura tehnică, responsabilul PSI sau altă persoană desemnată.

Această vaguitate administrativă trebuie spartă prin documente. Cine a primit informarea? În ce zi? Prin ce adresă? Ce măsuri a dispus? Cine răspunde de remediere? Care este termenul? Cine va confirma că alarma și hidranții funcționează din nou?

Într-o clinică cu 60 de paturi, aceste întrebări nu sunt formalități. Sunt parte din obligația elementară de a ști dacă oamenii pot fi avertizați și dacă pompierii au apă atunci când exercițiul se transformă în incendiu real.

Nu era inspecție. Și totuși, alarma și hidranții au picat testul.

Aproape 90 de oameni, evacuați prin strigăt

În dimineața exercițiului din 9 iunie 2026, în Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie se aflau, potrivit informațiilor furnizate de personal, 52 de pacienți internați și aproximativ 35 de angajați. Aproape 90 de oameni au trebuit avertizați și scoși din clădire. Exercițiul a fost programat cu mai multe zile înainte, dar, din motive care ne scapă, s-a amânat pentru 9 iunie. A început la ora 10 dimineața, iar în prealabil, începând cu ora 9:30, reprezentanții ISU Banat au inspectat clădirea, de la subsol la etaj și au constatat mai multe deficiențe chiar înainte de a începe exercițiul. Mai exact un simulacru trecut cu maximă indulgență, deși este vorba despre viața oamenilor și, mai mult, acolo sunt internați oameni în vârstă, mulți cu mobilitate redusă.

Alarmarea nu s-a făcut printr-un sistem tehnic care să transmită simultan mesajul în saloane, cabinete, coridoare și spații auxiliare. ISU Banat confirmă că oamenii au fost anunțați „în mod direct, vocal”. Adică prin strigăt, din om în om.

Într-o clădire administrativă, o asemenea soluție improvizată ar fi deja discutabilă. Într-o clinică de recuperare, devine o problemă de siguranță medicală.

Specificul secției presupune internarea unor pacienți cu afecțiuni locomotorii, neurologice și reumatologice. Nu putem afirma că toți cei 52 de pacienți prezenți în 9 iunie erau vârstnici, imobilizați sau incapabili să se deplaseze fără ajutor. Putem spune însă că, prin natura activității clinicii, o parte dintre ei puteau avea dificultăți de mers, echilibru redus, dureri, proteze, cadre de mers, bastoane sau nevoie de sprijin din partea personalului.

Distribuția paturilor agravează problema. Din cele 60 de paturi ale clinicii, 18 sunt la parter și 42 la etaj.

Într-un incendiu real, cele 42 de paturi de la etaj nu reprezintă doar o cifră din structura secției. Reprezintă zeci de pacienți care trebuie avertizați, ridicați, organizați și coborâți într-un interval în care fumul poate transforma casa scării din cale de evacuare în obstacol mortal.

Evacuarea nu înseamnă simpla deschidere a unei uși și deplasarea ordonată spre curte. Pentru pacienții cu mobilitate redusă, ea presupune suficienți angajați, trasee libere, iluminat de siguranță, mijloace de transport – cadru pentru mers, cărucioare, tărgi plus lățimea scărilor și coridoarelor și implicit unghiurile de manevrare, proceduri clare și un sistem de alarmare care să funcționeze imediat.

Un anunț vocal depinde de prezența și viteza oamenilor. Cineva trebuie să audă, să înțeleagă, să transmită mai departe și să ajungă în fiecare încăpere. Într-un incendiu real, cu fum, panică, uși închise și zgomot, acest lanț se poate rupe în câteva secunde.

Faptul că pacienții și angajații au fost adunați în curtea clinicii arată că exercițiul s-a încheiat fără incidente. Nu dovedește însă, prin el însuși, că evacuarea ar putea fi repetată în siguranță într-un incendiu real.

Pentru o evaluare serioasă, ISU și SCMUT trebuie să comunice datele pe care primul răspuns oficial le omite.

Câți dintre cei 52 de pacienți aveau nevoie de sprijin la deplasare? Câți au coborât singuri? Câți au fost ajutați de personal? Câți utilizau baston, cadru de mers sau fotoliu rulant? Au existat pacienți care nu au fost efectiv evacuați, ci doar considerați evacuați în scenariu?

La fel de important este timpul. Cât a durat alarmarea întregii clădiri? Cât timp a trecut până la evacuarea ultimului pacient de la etaj? Au fost cronometrați separat timpii pentru parter și etaj? A fost identificat vreun blocaj pe coridoare, pe casa scării sau la ieșire?

Nu știm nici dacă exercițiul a inclus simularea evacuării unor persoane pe targă sau în fotolii rulante. Nu știm dacă personalul a fost suficient pentru a coborî simultan mai mulți pacienți dependenți de ajutor. Nu știm dacă au fost testate scenarii în care principala cale de evacuare devenea inaccesibilă din cauza fumului.

Aceste întrebări nu sunt exerciții de imaginație jurnalistică. Ele reprezintă chiar diferența dintre o evacuare bifată pe hârtie și una care poate salva vieți.

ISU precizează că activitatea a urmărit testarea evacuării utilizatorilor din întreaga clădire. Cu toate acestea, răspunsul nu conține niciun indicator operațional, adică nici timp, nici număr de pacienți ajutați, nici obstacole identificate, nici concluzii privind capacitatea reală de evacuare.

În lipsa acestor date, rămâne doar imaginea zilei de 9 iunie, cu aproape 90 de oameni avertizați vocal și scoși în curte dintr-o clinică în care sistemul de alarmare și hidranții exteriori aveau deficiențe. La capacitate completă, cu 60 de pacienți internați, numărul celor aflați în cele două clădiri se poate apropia de 100, fără a include pacienții din ambulatoriu, aparținătorii sau vizitatorii.

Pentru un om sănătos, coborârea unui etaj poate dura câteva zeci de secunde. Pentru un pacient aflat în recuperare, poate necesita sprijinul a doi angajați și un traseu complet liber. Într-o clinică de recuperare, timpul de evacuare se măsoară și în numărul pacienților care nu pot coborî singuri.

Balneo nu apare în evidențele publice ale autorizării

Deficiențele constatate în timpul exercițiului din 9 iunie ridică o întrebare și mai grea. Care este, de fapt, situația autorizării la incendiu pentru cele două clădiri în care funcționează Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie?

Prima sursă este chiar Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Pe site-ul instituției este publicat documentul intitulat „Situație avize/autorizații ISU – S.C.M.U. Timișoara”, actualizat în 14 mai 2026. Tabelul conține zece poziții referitoare la avize și autorizații emise pentru diferite clădiri, amenajări sau lucrări ale spitalului.

Clinica de Recuperare de pe bulevardul C.D. Loga nr. 42–44 nu apare. Nu apare sub denumirea oficială de Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie. Nu apare sub denumirea uzuală de Balneo. Nu apare nici adresa C.D. Loga nr. 42–44.

A doua sursă este evidența publică a autorizațiilor de securitate la incendiu publicată de ISU Banat. Nici în lista consultată, actualizată până la 31 mai 2026, nu am identificat clinica, cele două adrese sau Spitalul Municipal în legătură cu imobilele de la C.D. Loga nr. 42–44. Absența din aceste evidențe este un semnal serios. Nu este însă, singură, dovada definitivă că imobilele funcționează fără autorizație.

Pot exista mai multe explicații. Un document mai vechi care nu a fost inclus în evidențele publicate, o omisiune în tabel, o autorizație emisă pentru o altă denumire sau un regim juridic particular al clădirilor. Tocmai de aceea, ISU Banat a fost solicitat să comunice oficial, separat pentru fiecare corp de la nr. 42 și nr. 44, dacă există aviz, autorizație, negație ori un punct de vedere potrivit căruia imobilul nu se supune autorizării.

Până la primirea acelui răspuns, formularea corectă este una precisă, anume că obiectivul, adică Clinica Balneo, nu figurează în evidențele publice consultate cu un aviz sau o autorizație de securitate la incendiu.

Este suficient de grav și fără a transforma absența dintr-un tabel într-un verdict juridic.

Mai ales că lista publicată de SCMUT nu poate fi tratată drept o evidență completă, clădire cu clădire, a situației reale din întregul spital. Documentul are numai zece poziții, dar SCMUT își desfășoară activitatea în aproximativ 14 locații răspândite în oraș. Cele zece rânduri nu reprezintă neapărat zece clădiri distincte. Unele se referă la aceeași adresă, altele la lucrări punctuale, amenajări sau instalații.

La Gheorghe Dima nr. 5, de exemplu, apar separat Centrul de Radioterapie, amenajarea spațiului pentru RMN, modernizarea UPU și „Clinicile Noi”. Asta înseamnă că tabelul enumeră documente, nu oferă o radiografie clară a fiecărui imobil și corp de clădire.

În plus, lista amestecă avizele cu autorizațiile. Diferența este esențială. Avizul este legat de proiectarea și realizarea unei lucrări. Autorizația certifică îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu pentru obiectivul pus în funcțiune. Faptul că o lucrare apare cu aviz nu înseamnă automat că obiectivul deține și autorizația finală. „Clinicile Noi” de pe strada Gheorghe Dima nr. 5 sunt înscrise în tabel numai cu avizul nr. 31/22/SU-TM din 18 februarie 2022. În coloana autorizației nu apare nimic. Pentru Clinica de Obstetrică și Neonatologie situația este inversă: documentul indică autorizația nr. 835374 din 6 august 2010, dar nu menționează adresa.

Nu aflăm dacă documentul privește întreaga clinică, un anumit corp, o amenajare punctuală sau imobilul în care structura funcționează în prezent. O autorizație fără adresă într-un tabel denumit „situația avizelor și autorizațiilor” nu permite cititorului să identifice clădirea protejată de acel act.

Lista nu individualizează nici corpurile, suprafețele, regimul de înălțime ori întinderea documentelor. Nu spune dacă o autorizație acoperă întregul ansamblu sau numai o parte a acestuia. Nu arată ce clădiri nu necesită autorizare, ce documentații sunt în lucru și ce locații funcționează numai în baza unor avize.

Prin urmare, tabelul publicat de SCMUT nu răspunde la întrebarea simplă pe care pretinde că o lămurește: câte dintre clădirile spitalului sunt efectiv autorizate la incendiu?

Iar cazul Balneo face această lipsă de transparență mult mai greu de ignorat. Avem o clinică absentă din evidențele publice consultate, un exercițiu în care alarmarea s-a făcut vocal și avem confirmarea oficială că sistemul de alarmare și hidranții exteriori prezentau deficiențe și trebuiau readuși în stare de funcționare.

Mai lipsește răspunsul care stabilește regimul juridic al clădirilor.

Dacă ISU confirmă că Balneo nu deține autorizația obligatorie, atunci vom avea o clinică cu spitalizare continuă, cu 60 de paturi, alarmă și hidranți deficitari, care funcționa fără documentul necesar. Dacă autorizația există, întrebarea managerială nu dispare. Devine chiar mai incomodă: cum a ajuns o clădire autorizată să aibă, în ziua exercițiului, sistemul de alarmare și hidranții exteriori cu deficiențe de funcționare?

În ambele variante, conducerea SCMUT are de explicat. Autorizația poate lipsi din evidențe. Alarma și hidranții au lipsit însă chiar de la propriul lor test.

„Clinica a solicitat”. Dar clinica nu poate semna singură

În răspunsul oficial din 9 iunie 2026, ISU Banat precizează că exercițiul de alarmare și evacuare „a fost solicitat de către Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie”. Formula pare să lămurească originea exercițiului. În realitate, o ascunde în spatele denumirii unei structuri medicale.

Clinica de Recuperare nu este o instituție autonomă. Nu are personalitate juridică proprie, buget separat, reprezentare legală distinctă și capacitatea de a angaja, în nume propriu, relații oficiale cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este o structură organizatorică a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Clinica nu redactează singură adrese. Clădirea nu completează formulare. Secția nu semnează electronic. În spatele expresiei „clinica a solicitat” trebuie să existe o persoană concretă, un document, un număr de înregistrare și un circuit administrativ prin SCMUT.

Cine a formulat cererea?

A fost șeful secției, Claudiu Avram? A fost cadrul tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor? A fost responsabilul pentru situații de urgență? A fost conducerea administrativă sau tehnică a spitalului? A fost managerul Stela Iurciuc? Sau solicitarea a pornit de la clinică, dar a fost înregistrată, aprobată și transmisă mai departe de managementul SCMUT?

Răspunsul ISU nu spune. Nu comunică numărul solicitării, data acesteia, antetul sub care a fost transmisă, persoana care a semnat-o și nici funcția celui care și-a asumat organizarea exercițiului. Nu precizează dacă documentul a trecut prin registratura Spitalului Municipal sau dacă a fost transmis informal, printr-o comunicare directă între un reprezentant al clinicii și pompieri.

Această lipsă nu este o simplă curiozitate birocratică. Ea stabilește cine a inițiat exercițiul și cine trebuia să cunoască starea reală a instalațiilor înainte ca ISU să ajungă la C.D. Loga nr. 42–44.

Dacă solicitarea a venit de la conducerea SCMUT, atunci managementul trebuie să explice motivul pentru care a cerut exercițiul. Era o activitate inclusă într-un calendar obișnuit de pregătire? Existau semnale anterioare că sistemul de alarmare și hidranții exteriori nu funcționau? Fusese solicitată simularea tocmai pentru verificarea unor deficiențe cunoscute? Sau conducerea era convinsă că instalațiile sunt în regulă și a aflat despre probleme abia când pompierii au încercat să le testeze?

Dacă exercițiul a fost inițiat de șeful secției, Claudiu Avram, trebuie lămurit în ce calitate a făcut solicitarea, dacă avea mandatul conducerii spitalului și ce informații deținea despre starea sistemelor de securitate la incendiu.

Avram conduce o secție în care, la momentul exercițiului, erau internați 52 de pacienți. Nu este responsabil automat de mentenanța tehnică a hidranților și a instalației de alarmare, atribuțiile putând reveni serviciilor tehnice, cadrului PSI sau unor operatori contractați. Dar, ca șef al structurii medicale, are obligația cel puțin de a cunoaște riscurile majore care pot afecta pacienții și de a le semnala conducerii.

Știa că alarma nu funcționa corespunzător? Știa că hidranții exteriori aveau deficiențe? Fusese informat de angajați? Existau sesizări anterioare? Ceruse remedieri? Sau a aflat odată cu ISU?

Aceleași întrebări ajung la managerul Stela Iurciuc. Dacă solicitarea a trecut prin managementul SCMUT, cine a verificat înainte de exercițiu că instalațiile sunt funcționale? Cine a solicitat ultima revizie? Cine a recepționat serviciile de mentenanță? Cine a semnat documentele care certificau starea sistemelor? Și de ce o instituție care organizează un exercițiu de incendiu nu știe, înainte de sosirea pompierilor, dacă alarma poate suna și dacă hidranții pot fi folosiți?

Există două scenarii. Niciunul nu este confortabil.

În primul, problemele nu erau cunoscute. Atunci, managementul unui spital cu pacienți internați a aflat întâmplător, în timpul unei simulări, că instalațiile de securitate nu funcționează corespunzător.

În al doilea, deficiențele erau cunoscute, dar nu fuseseră remediate înainte de exercițiu. Atunci trebuie explicat de când se știa, cine fusese informat, ce măsuri se dispuseseră și de ce pacienții au continuat să fie internați într-o clădire în care alarma și hidranții așteptau încă „aducerea în stare de funcționare”.

Tocmai de aceea, documentul prin care a fost solicitat exercițiul devine o piesă centrală a investigației. El poate arăta cine a avut inițiativa, ce motiv a fost invocat, dacă exercițiul era planificat de mult sau organizat ca reacție la o problemă și ce persoane din conducere știau despre activitate înainte de 9 iunie.

ISU Banat a fost solicitat să comunice copia cererii, numărul și data acesteia, semnatarul, funcția persoanei și traseul instituțional. Până la primirea documentului, nu putem afirma că Stela Iurciuc ori Claudiu Avram au cerut personal exercițiul.

Putem spune însă ceva mai important. Cererea nu putea proveni, în sens juridic și administrativ, de la o clinică desprinsă de spital. Ea trebuia formulată sau asumată de o persoană care acționa în numele SCMUT. În spatele expresiei neutre „clinica a solicitat” se află, inevitabil, o decizie umană. Iar persoana care a cerut exercițiul trebuie să explice dacă a știut că, atunci când pompierii vor ajunge, alarma nu va suna corespunzător și hidranții exteriori nu vor trece testul.

Clinicile nu semnează singure adrese. În spatele cuvântului „clinică” există un om, o semnătură și un lanț de aprobare.

Cine știa că instalațiile nu funcționează?

După confirmarea oficială a deficiențelor, povestea se desparte în două scenarii. Ambele sunt problematice pentru conducerea Spitalului Municipal.

Primul scenariu este că, înainte de 9 iunie 2026, managementul nu știa că sistemul de alarmare și hidranții exteriori nu funcționau corespunzător. În această variantă, un exercițiu obișnuit a fost momentul în care conducerea a aflat că două instalații esențiale pentru securitatea pacienților prezentau deficiențe. Pompierii au venit pentru simulare, au testat mecanismele elementare și au comunicat instituției că acestea trebuie remediate și readuse în stare de funcționare.

Întrebarea devine inevitabilă. Cum poate conducerea unui spital cu pacienți internați să nu cunoască starea sistemelor de securitate înainte de organizarea unui exercițiu?

Instalațiile de alarmare și hidranții nu ar trebui verificate numai când pompierii ajung în curte. Ele trebuie întreținute, testate periodic, revizuite și consemnate în documente. Cineva trebuie să răspundă pentru ele. Cineva trebuie să semneze verificările. Cineva trebuie să confirme că sunt funcționale. Dacă problemele nu erau cunoscute, atunci mecanismul intern de control a eșuat înaintea instalațiilor.

Al doilea scenariu este că deficiențele erau cunoscute, dar nu fuseseră remediate până la exercițiu. Această variantă ridică întrebări și mai grele. De când se știa că sistemul de alarmare are probleme? Cine fusese informat? Existau sesizări ale angajaților? Fusese notificată conducerea tehnică? Știa responsabilul PSI? Ajunseseră informațiile la șeful secției și la managerul spitalului?

Dacă existau rapoarte, note interne sau procese-verbale anterioare, trebuie explicat de ce instalațiile nu au fost reparate înainte de 9 iunie. Dacă fusese solicitată intervenția unei firme, trebuie spus când, cu ce termen și ce s-a întâmplat cu lucrarea. Dacă exista un contract de mentenanță, trebuie verificat dacă serviciile au fost executate și recepționate.

În această variantă, problema nu mai este lipsa de informare, ci lipsa reacției. Pacienții au continuat să fie internați într-o clinică în care două sisteme esențiale prezentau deficiențe, iar remedierea a devenit oficială abia după ce ISU le-a constatat în timpul exercițiului.

Pentru stabilirea adevărului, sunt necesare documentele tehnice, nu explicații generale despre proceduri și grijă față de pacienți. Trebuie comunicate data ultimei verificări a sistemului de alarmare, data ultimei probe a hidranților exteriori, procesele-verbale de revizie, registrele de control, rapoartele de mentenanță și eventualele sesizări interne privind defecțiunile.

La fel de important este contractul de mentenanță. Cine întreține sistemul? Ce firmă a fost plătită? Ce obligații avea? Cu ce periodicitate trebuiau făcute verificările? Cine a recepționat serviciile? Există facturi și procese-verbale care certifică funcționarea instalațiilor înainte de exercițiu?

Dacă documentele arată că sistemele fuseseră declarate funcționale cu puțin timp înainte, atunci trebuie explicat cum au ajuns să prezinte deficiențe pe 9 iunie. Dacă reviziile nu au fost făcute la termen, trebuie stabilit cine avea obligația să le solicite și să urmărească executarea lor.

Responsabilitățile nu trebuie amestecate. Șeful secției nu repară personal hidranții și nu efectuează mentenanța centralei de alarmare. Structurile tehnice, responsabilul PSI și operatorii contractați au atribuții specifice. Dar conducerea medicală trebuie să semnaleze riscurile cunoscute, iar managerul spitalului trebuie să organizeze instituția astfel încât instalațiile critice să fie verificate și funcționale.

Claudiu Avram trebuie să spună dacă primise sesizări de la angajați și dacă raportase problemele mai departe. Stela Iurciuc trebuie să spună cine răspunde tehnic, ce contracte existau, când au fost făcute ultimele verificări și cine certificase că sistemele puteau fi folosite.

În lipsa documentelor, cele două variante rămân deschise. Ori conducerea nu știa că alarma și hidranții aveau probleme. Ori știa și nu le remediase.

Prima variantă arată un control intern incapabil să identifice riscurile. A doua arată un management care le-a cunoscut și le-a lăsat nerezolvate. În ambele cazuri, exercițiul din 9 iunie nu a descoperit doar o defecțiune tehnică, ci a descoperit o problemă de răspundere.

Iurciuc și Avram – Big Brother pentru angajați, pericol letal și indiferență față de pacienți

La Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, tehnologia de control nu este o preocupare nouă. În ultimele luni, personalul a fost confruntat cu camere video, sisteme de acces cu cartelă, pontaj electronic și reguli tot mai rigide privind circulația între clădirile în care își desfășoară activitatea.Managementul Spitalului Municipal a găsit bani, furnizori, echipamente și proceduri atunci când obiectivul a fost urmărirea angajaților.

Pe 31 decembrie 2025, în ultima zi a anului, personalul unei firme monta camere video la clădirile Clinicii de Recuperare de pe bulevardul C.D. Loga nr. 42–44. Nu avem, nici astăzi, documentul public al achiziției dedicate acestei locații, valoarea exactă a lucrărilor sau contractul care să arate ce echipamente au fost instalate și în baza cărei comenzi. Știm însă că același tip de sisteme de supraveghere și control al accesului a fost extins și în alte structuri ale SCMUT. Mai multe detalii despre aceste achiziții de supraveghere și control găsiți aici: Big Brother pe bani mulți la Spitalul Municipal Timișoara, în timp ce, la unele secții, pacienții au parte de condiții mizere, sub orice standard sanitar – ECOPOLITICA.

La Balneo, angajații au ajuns să se întrebe cine îi urmărește, în ce scop sunt utilizate imaginile și cine are acces la înregistrări. Camerele nu au apărut într-un spațiu administrativ oarecare, ci într-o clinică în care personalul medical, pacienții și aparținătorii circulă zilnic între saloane, cabinete și zone de tratament.

Peste supravegherea video s-a suprapus controlul prin cartelă. Documentele și relatările analizate în articolul citat mai sus arătau intenția conducerii de a folosi cardurile nu numai pentru deschiderea ușilor, ci și pentru evidența programului de muncă. Accesul, pontajul și disciplina administrativă urmau să fie legate într-un singur circuit electronic. Pentru conducere, fiecare intrare și fiecare ieșire trebuiau să lase o urmă.

În paralel, personalul continua să lucreze într-o realitate pe care sistemul electronic o simplifica până la absurd. Activitatea clinicii nu se desfășoară într-o singură clădire. Angajații trebuie să se deplaseze între sediul de pe bulevardul C.D. Loga și spațiile de pe Intrarea Doinei. Între cele două puncte sunt aproximativ 1,3 kilometri pe jos, adică în jur de 20 de minute de mers, și aproape 2 kilometri cu mașina. În traficul din Timișoara, deplasarea poate dura între 15 și 40 de minute. Acest timp nu dispare doar pentru că un program informatic nu știe să îl interpreteze.

Angajatul poate pleca dintr-o clădire în timpul programului pentru a-și continua activitatea în cealaltă. Cartela poate înregistra ieșirea din primul sediu și intrarea ulterioară în al doilea. Între cele două înregistrări apare însă un interval pe care sistemul îl poate trata drept absență, deși omul se deplasează în interes de serviciu.

De aici au apărut întrebările personalului. Care evidență prevalează, condica semnată de mână sau pontajul electronic? Cum este înregistrat timpul de deplasare? Cine validează diferențele? Poate un angajat fi acuzat că a părăsit locul de muncă atunci când, în realitate, mergea la cealaltă clădire a aceleiași clinici?

În locul unor răspunsuri clare, angajații au primit sentimentul că sunt permanent verificați. Camerele văd traseul. Cartela notează ora. Programul calculează prezența. Condica consemnează altceva. Iar conducerea își păstrează posibilitatea de a interpreta diferențele disciplinar.

Personalul a reclamat o normare artificială a programului, incompatibilă cu activitatea medicală desfășurată în mai multe sedii. Au fost discutate inclusiv demersuri către managerul Stela Iurciuc și către Inspectoratul Teritorial de Muncă, tocmai pentru clarificarea raportului dintre pontajul electronic, condica scrisă, timpul de deplasare și programul real prestat.

În acest climat, controlul tehnologic a devenit simbolul noii administrații de la Balneo. Claudiu Avram, reinstalat de Stela Iurciuc la conducerea secției, încercase deja să intre în zona evaluării personalului pentru anul 2025, deși lucrase în clinică numai aproximativ trei luni din acel an, iar în cea mai mare parte a perioadei șef de secție fusese medicul Armand Gogulescu.

În jurul secției s-au acumulat astfel, succesiv, camere, cartele, pontaj, evaluări contestate și reguli administrative. Conducerea părea hotărâtă să măsoare, să înregistreze și să disciplineze aproape fiecare gest al angajatului.

Apoi au venit pompierii. Pe 9 iunie 2026, același sistem managerial care voia să știe la ce secundă intră asistenta în clădire nu a reușit să alarmeze tehnic pacienții și personalul în timpul unui exercițiu de incendiu. Oamenii au fost anunțați vocal. ISU Banat a confirmat oficial că sistemul de alarmare prezenta deficiențe. Tot ISU a constatat probleme de funcționare la hidranții exteriori și a cerut conducerii readucerea instalațiilor în stare de funcționare.

Contrastul este brutal.

Cardul angajatului trebuie să funcționeze la secundă. Alarma și hidrantul au așteptat exercițiul ISU. Pentru supravegherea personalului există camere. Pentru verificarea orei există cartele. Pentru compararea prezenței există pontaj electronic și condică. Pentru disciplina angajaților există reguli, interpretări și amenințarea unor consecințe administrative.

Pentru incendiu, în 9 iunie, a existat vocea omului de pe coridor. Aceasta este diferența dintre controlul exercitat asupra angajaților și controlul exercitat asupra propriei instituții.

Primul a fost vizibil, insistent și digitalizat. Al doilea a cedat la primul test public.

Nu rezultă din răspunsul ISU că Stela Iurciuc sau Claudiu Avram ar fi responsabili tehnic pentru defecțiunea sistemului de alarmare ori pentru problemele hidranților. Instalațiile sunt verificate și întreținute de structuri tehnice, responsabili PSI și operatori contractați.

Dar cei doi nu pot fi scoși din ecuație. Claudiu Avram conduce clinica în care au fost constatate problemele. Trebuie să spună dacă a solicitat ori a susținut exercițiul, dacă a fost prezent, dacă știa că alarma și hidranții aveau deficiențe și dacă primise anterior sesizări din partea personalului. Trebuie să explice ce a făcut după exercițiu. A cerut verificarea tuturor saloanelor? A solicitat suspendarea internărilor până la remediere? A informat în scris managementul? A cerut o nouă simulare după repararea instalațiilor?

Stela Iurciuc conduce întregul SCMUT. Responsabilitatea ei este managerială, adică să știe cine răspunde de sisteme, când au fost verificate, ce firmă asigură mentenanța și cine a certificat că sunt funcționale. Managerul trebuie să spună când a fost informată despre constatările ISU și ce măsuri a dispus. A fost convocată structura tehnică? A fost chemat operatorul de mentenanță? Au fost testați din nou hidranții? A fost verificat sistemul de alarmare în ambele clădiri de la nr. 42–44? A fost informată Primăria Timișoara? A fost informată ASEMT, instituția condusă de Florentina Radu? A primit Consiliul de Administrație un raport? Există termen de remediere și document care confirmă punerea instalațiilor în funcțiune?

Aceste întrebări nu pot fi acoperite cu încă o procedură internă. La Balneo, managementul a investit energie în controlarea oamenilor și în transformarea fiecărei deplasări într-o înregistrare electronică. Angajații au fost puși să explice diferențele dintre cartelă și condică, să justifice traseul între Loga și Doinei și să accepte camerele ca parte a noii discipline instituționale.

Exercițiul ISU a arătat însă ce nu putea vedea niciuna dintre aceste camere. Poți urmări un angajat pe hol, dar camera nu stinge focul. Poți înregistra ora intrării, dar cartela nu avertizează pacientul de la etaj și poți calcula minutele dintre două sedii, dar pontajul electronic nu pune apă în hidrant. La fel, poți forța și impune disciplină administrativă până la ultima secundă și, în același timp, să descoperi că infrastructura elementară de securitate a clinicii nu funcționează corespunzător.

Pentru Stela Iurciuc și Claudiu Avram, acesta este primul test în care nu mai contează cine a câștigat procesul, cine a fost reinstalat șef și cine semnează evaluările. Contează cine știa, cine trebuia să verifice și cine răspunde când alarma nu sună.

La Balneo, cardul angajatului a devenit simbolul disciplinei impuse de conducere. Pe 9 iunie, alarma pacienților a devenit măsura reală a managementului.

Două clădiri, un răspuns vag și sisteme încă neindividualizate

Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie nu funcționează într-un singur corp compact, ușor de descris și verificat. Activitatea este desfășurată în două clădiri situate pe bulevardul C.D. Loga nr. 42–44.

Tocmai această configurație face răspunsul ISU insuficient. Instituția precizează că scenariul exercițiului a presupus izbucnirea unui incendiu la parterul „clădirii” și că activitatea a urmărit evacuarea utilizatorilor din „întreaga clădire”. Nu spune însă la care dintre cele două imobile se referă. Nu aflăm dacă incendiul a fost simulat în corpul de la nr. 42 sau în cel de la nr. 44. Nu știm dacă au fost evacuați utilizatorii unei singure clădiri ori ai ambelor. Nu știm dacă cele 52 de persoane internate se aflau într-un singur corp sau erau distribuite între cele două imobile.

Această lipsă de individualizare nu este o chestiune de adresă poștală. Fiecare clădire poate avea propriile instalații, propriile căi de evacuare, propriul regim de înălțime și propriul nivel de risc. Un corp poate avea sistem de detectare și alarmare, iar celălalt nu. Instalațiile pot fi conectate la aceeași centrală sau pot funcționa independent. Unul dintre imobile poate avea detectoare de fum în saloane și pe coridoare, iar celălalt doar mijloace manuale de alarmare. Fără datele tehnice, expresia generală „sistemul de alarmare” nu spune ce anume a fost testat și unde a fost constatată deficiența.

ISU nu precizează dacă în cele două clădiri există o centrală comună de semnalizare a incendiilor. Nu spune dacă ambele corpuri dispun de detectoare automate de fum, butoane manuale de alarmare, sirene și semnalizare vizuală. Nu arată dacă sistemul acoperă toate saloanele, etajul, cabinetele, spațiile de tratament și încăperile tehnice.

Nu aflăm nici natura exactă a defecțiunii. Sistemul nu a pornit deloc? A funcționat numai într-o parte a clădirii? Alarma nu s-a auzit în anumite saloane? Nu a existat semnalizare vizuală? Centrala indica o eroare? Instalația era oprită, defectă sau incompletă?

Răspunsul oficial confirmă numai existența unor „deficiențe privind funcționarea” sistemului de alarmare și necesitatea readucerii lui în stare de funcționare. Este suficient pentru a documenta problema. Nu este suficient pentru a-i stabili întinderea. Aceeași neclaritate acoperă hidranții exteriori.

ISU folosește pluralul și confirmă „deficiențe privind funcționarea hidranților exteriori”. Nu spune însă câți hidranți există în jurul clinicii, câți au fost verificați, unde sunt amplasați și dacă problemele îi afectau pe toți sau numai pe unul dintre ei.

Angajații au relatat că pompierii au încercat să utilizeze gura de hidrant din fața clădirii și că aceasta nu era alimentată cu apă. Informația este gravă, dar trebuie păstrată în forma sa corectă: este relatarea personalului.

ISU confirmă oficial existența deficiențelor de funcționare, dar nu precizează încă dacă hidrantul nu avea apă, dacă presiunea era insuficientă, dacă debitul nu corespundea, dacă vana nu putea fi deschisă sau dacă racordarea autospecialei era imposibilă.

Nu putem transforma pluralul „hidranții exteriori prezentau deficiențe” în afirmația că toți hidranții clinicii erau complet lipsiți de apă. Documentul nu spune asta. Putem afirma însă că sursele exterioare destinate intervenției nu au funcționat corespunzător la exercițiu și că ISU a cerut conducerii să le readucă în stare de funcționare.

Trebuie stabilit și cui aparțin instalațiile. Hidranții pot face parte din rețeaua proprie a spitalului, din infrastructura publică de alimentare cu apă sau dintr-un sistem a cărui întreținere este împărțită între SCMUT, Municipiul Timișoara și operatorul regional. Fără identificarea proprietarului și a responsabilului tehnic, defecțiunea riscă să circule administrativ între instituții, fără ca răspunderea să ajungă nicăieri.

La fel de important este documentul în care pompierii au consemnat constatările. Răspunsul transmis către Ecopolitica arată rezultatul general al exercițiului, dar nu înlocuiește fișa tehnică, procesul-verbal, raportul de activitate sau nota prin care au fost individualizate deficiențele. Acolo ar trebui să apară corpul verificat, instalația testată, hidrantul utilizat, problema constatată, persoana informată și termenul recomandat pentru remediere.

ISU afirmă că exercițiul a vizat evacuarea utilizatorilor din întreaga clădire. Dacă activitatea s-a desfășurat numai într-unul dintre cele două corpuri, rămâne de stabilit ce s-a întâmplat în celălalt. Dacă ambele clădiri au fost incluse, trebuie comunicat cum au fost alarmate, evacuate și evaluate separat.

Nu este suficient să știm că pacienții au ajuns în curte. Trebuie să știm din ce clădire au ieșit, pe ce traseu, în cât timp și cu ce sistem au fost avertizați.Pentru fiecare dintre imobilele de la nr. 42 și nr. 44, SCMUT și ISU trebuie să precizeze dacă există sistem automat de detectare a fumului; dacă există alarmare sonoră și vizuală; dacă instalațiile sunt comune ori separate; când au fost verificate ultima dată; câți hidranți exteriori deservesc clădirea; care dintre ei au fost testați și ce deficiență a fost identificată.

Până la comunicarea acestor date, faptele trebuie păstrate distinct. ISU confirmă oficial deficiențe de funcționare la sistemul de alarmare și la hidranții exteriori. Personalul clinicii susține că hidrantul verificat nu era alimentat cu apă. Natura exactă, întinderea și localizarea problemelor nu au fost încă explicate oficial.

Răspunsul ISU stabilește că instalațiile au picat testul. Nu ne spune însă în care dintre cele două clădiri, câte componente erau afectate și cât de aproape a fost exercițiul de un eșec complet al infrastructurii.

La C.D. Loga nr. 42–44 există două clădiri. Deocamdată, instituțiile ne-au oferit o singură explicație, la singular.

Un spital în 14 locații. Câte sunt autorizate și câte doar apar într-un tabel?

Cazul Balneo nu poate fi tratat ca o excepție izolată până când Spitalul Municipal și ISU Banat nu prezintă situația completă a tuturor clădirilor în care funcționează SCMUT. Spitalul își desfășoară activitatea în aproximativ 14 locații răspândite în mai multe zone ale Timișoarei. Este o structură fragmentată, cu clinici, ambulatorii, laboratoare și compartimente instalate în clădiri diferite, construite în epoci diferite și supuse unor regimuri tehnice distincte.

Într-un asemenea sistem, evidența securității la incendiu trebuie să fie precisă până la nivel de adresă, corp de clădire și lucrare autorizată.

Documentul publicat de SCMUT la 14 mai 2026 nu oferă această precizie. Tabelul intitulat „Situație avize/autorizații ISU – S.C.M.U. Timișoara” conține numai zece poziții. Dar cele zece rânduri nu reprezintă automat zece locații distincte și nici nu permit stabilirea statutului tuturor clădirilor spitalului.

Patru poziții se referă numai la strada Gheorghe Dima nr. 5: Centrul de Radioterapie cu Energii Înalte, amenajarea spațiului pentru RMN, modernizarea și extinderea UPU și „Clinicile Noi”. Așadar, tabelul amestecă imobile, structuri medicale, lucrări punctuale și instalații.

În alte cazuri sunt înscrise numai avize, fără autorizația finală de securitate la incendiu. „Clinicile Noi”, de exemplu, apar cu avizul nr. 31/22/SU-TM din 18 februarie 2022, dar coloana rezervată autorizației este goală. Acest lucru nu dovedește automat că obiectivul funcționează neautorizat. Dovedește însă că tabelul spitalului nu permite publicului să afle dacă, după emiterea avizului, procedura a fost dusă până la capăt și a fost obținută autorizația.

La Clinica de Obstetrică și Neonatologie apare situația opusă. SCMUT înscrie autorizația nr. 835374 din 6 august 2010, dar nu indică adresa. Nu știm din tabel dacă autorizația privește imobilul în care clinica funcționează astăzi, un anumit corp de clădire, o amenajare punctuală sau întreaga structură medicală. Nu este precizat nici obiectul autorizării. O autorizație fără adresă nu permite verificarea clădirii la care se referă.

La fel de problematică este absența Clinicii de Recuperare de pe C.D. Loga nr. 42–44. În cazul Balneo, nu apare nici denumirea clinicii, nici adresa, nici vreun aviz sau autorizație identificabilă în tabelul publicat de propriul spital.

Din această cauză, întrebarea nu mai poate fi limitată la o singură secție.

Câte dintre locațiile SCMUT dețin efectiv autorizație de securitate la incendiu? Câte au numai aviz? Câte funcționează fără autorizație, deși aceasta este obligatorie? Câte sunt exceptate legal? Pentru câte există documentații depuse și proceduri aflate încă în curs?

Spitalul trebuie să prezinte o evidență completă, nu o listă de zece documente selectate și grupate fără o metodologie clară. Pentru fiecare locație trebuie indicată denumirea clinicii, adresa completă, corpul de clădire, avizul, autorizația, obiectul exact al documentului și întinderea lui. Trebuie precizat dacă actul acoperă întreaga clădire sau numai o lucrare, o instalație ori un compartiment.

La fel de importantă este situația controalelor. Pentru fiecare dintre cele aproximativ 14 locații, ISU Banat trebuie să comunice data ultimului control, problemele constatate, măsurile dispuse, termenele de remediere și eventualele sancțiuni. O clădire poate avea autorizație și, ulterior, instalații prost întreținute. Poate avea un aviz pentru o lucrare, dar nu autorizație pentru funcționare. Poate fi exceptată de la autorizare, dar tot trebuie să respecte obligațiile generale de prevenire și protecție la incendiu.

Din acest motiv, simpla enumerare a unor numere de aviz și autorizație nu este suficientă pentru a descrie siguranța reală a unui spital răspândit în oraș. Trebuie verificat și dacă lista publicată de SCMUT a fost întocmită pe baza evidențelor ISU sau reprezintă numai documentele identificate în arhiva internă a spitalului.

ISU trebuie să spună dacă tabelul a fost verificat, dacă este complet și dacă există documente omise. Trebuie să precizeze și dacă denumirile și adresele din listă corespund exact obiectivelor autorizate.

Cazul Balneo arată de ce această clarificare nu poate fi amânată. O clinică absentă din tabel a ajuns să fie testată într-un exercițiu în care sistemul de alarmare și hidranții exteriori prezentau deficiențe. Dacă situația autorizării și a controalelor nu este clară nici pentru celelalte locații, atunci problema depășește cu mult C.D. Loga nr. 42–44.

Nu mai discutăm despre o defecțiune punctuală. Vorbim serios despre capacitatea SCMUT de a ști, clădire cu clădire, ce documente are, ce instalații funcționează și ce riscuri au fost constatate. La un spital împrăștiat prin oraș, o listă fără adrese și fără corpuri individualizate nu este transparență.

Este contabilitate aproximativă a siguranței.

Ce se întâmplă în clădirea principală de pe Gheorghe Dima nr. 5?

Problemele descoperite la Balneo obligă investigația să treacă de la o clinică la întregul Spital Municipal. Iar primul loc care trebuie verificat este ansamblul principal de pe strada Gheorghe Dima nr. 5. Acolo funcționează unele dintre cele mai importante structuri ale SCMUT, cunoscută drept „Clinicile Noi”, cu Unitatea de Primiri Urgențe, compartimente de imagistică și Centrul de Radioterapie cu Energii Înalte. Este locul cu cel mai mare flux de pacienți, personal medical, aparținători și intervenții de urgență.

Cu toate acestea, tabelul publicat de spital nu spune clar dacă întregul ansamblu deține autorizație de securitate la incendiu. În documentul SCMUT apar patru poziții distincte pentru aceeași adresă. Centrul de Radioterapie cu Energii Înalte figurează cu autorizația nr. 832430 din 10 iulie 2009 și, separat, cu avizul nr. 624473 din 31 octombrie 2002. Amenajarea spațiului medical de la subsol pentru compartimentul de imagistică RMN apare cu avizul nr. 370/14/SU-TM din 13 octombrie 2014. Modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe figurează cu avizul nr. 356/14/SU-TM din 1 octombrie 2014.

„Clinicile Noi” apar numai cu avizul nr. 31/22/SU-TM din 18 februarie 2022.

Tabelul nu indică o autorizație de securitate la incendiu pentru „Clinicile Noi”, pentru amenajarea RMN sau pentru lucrările de modernizare și extindere ale UPU. Absența autorizației din această listă nu dovedește automat că documentul nu există. Dovedește însă că evidența publicată de SCMUT nu permite stabilirea situației juridice și tehnice actuale a clădirii principale.

Mai mult, autorizația Centrului de Radioterapie din 2009 nu poate fi extinsă automat asupra întregului ansamblu de pe Gheorghe Dima nr. 5. Trebuie stabilit dacă acoperă numai centrul, un anumit corp, instalațiile specifice sau întreaga construcție în care funcționează acesta.

Aceeași clarificare este necesară pentru fiecare dintre celelalte documente. Un aviz pentru amenajarea unui RMN la subsol nu înseamnă autorizație pentru întregul spital. Un aviz pentru modernizarea UPU nu dovedește că lucrarea a parcurs ulterior toate etapele necesare autorizării. Iar un aviz emis în 2022 pentru „Clinicile Noi” ridică întrebarea evidentă dacă a fost emisă și autorizația finală după executarea lucrărilor.

ISU Banat trebuie să comunice situația separat pentru fiecare corp și structură de la Gheorghe Dima nr. 5. Câte clădiri sunt în ansamblu? Ce activități se desfășoară în fiecare? Ce aviz și ce autorizație acoperă fiecare corp? Există spații care funcționează numai în baza unui aviz? Există clădiri exceptate de la autorizare? Există documentații în curs?

Dincolo de acte, trebuie verificată funcționarea reală a sistemelor. Când a fost efectuat ultimul control ISU la Gheorghe Dima nr. 5? A fost verificat întregul ansamblu sau numai o anumită structură? A fost controlul planificat, tematic, inopinat ori declanșat de o sesizare? Ce probleme au fost constatate? Au existat deficiențe la sistemele de detectare și alarmare, la hidranții interiori și exteriori, la căile de evacuare, la ușile rezistente la foc, la iluminatul de siguranță sau la instalațiile electrice?

Au fost identificate coridoare blocate, materiale depozitate necorespunzător, acces dificil pentru autospeciale sau modificări ale spațiilor care nu mai corespundeau documentației autorizate?

Dacă au existat nereguli, ce măsuri au fost dispuse și în ce termene? Au fost aplicate avertismente sau amenzi? Au fost făcute controale de revenire? Cine a confirmat remedierea?

Aceleași întrebări privesc exercițiile de evacuare.

Câte simulări au fost organizate în ultimii zece ani la clădirea principală? Cine le-a solicitat? Managementul SCMUT, conducerea unei clinici, responsabilul PSI sau ISU? Ce scenarii au fost testate? Câte persoane au fost evacuate? Cât a durat evacuarea? Ce probleme au fost descoperite?

Mai ales dacă au fost testate UPU, subsolul cu RMN, Radioterapia și etajele „Clinicilor Noi” în același exercițiu sau fiecare structură este tratată separat?

La Gheorghe Dima nr. 5, un incendiu nu ar afecta o clădire administrativă obișnuită. Ar putea implica pacienți internați, urgențe aflate în tratament, persoane imobilizate, aparatură medicală, instalații electrice complexe și zone în care evacuarea rapidă nu este simplă. Trebuie clarificate și incidentele reale. Au existat în ultimii zece ani degajări de fum, incendii, scurtcircuite, alarme, evacuări ori intervenții ale pompierilor la Gheorghe Dima nr. 5? Dacă da, care au fost cauzele, ce spații au fost afectate și ce măsuri au urmat?

Exercițiul de la Balneo a arătat că o problemă tehnică poate rămâne invizibilă până în momentul în care cineva încearcă efectiv să folosească instalația. La clădirea principală, unde riscul și numărul utilizatorilor sunt mult mai mari, nu este suficientă enumerarea unor avize și autorizații cu vechimi de până la 24 de ani. Spitalul trebuie să arate situația actuală, corp cu corp, instalație cu instalație și control cu control.

Acesta va fi următorul episod al investigației Ecopolitica – ce documente are clădirea principală, ce au găsit pompierii la controalele anterioare și câte dintre măsurile dispuse au fost, în realitate, remediate.

Balneo a fost locul în care alarma și hidranții au picat un exercițiu. Complexul de clădiri situat pe Gheorghe Dima nr. 5 trebuie să arate dacă Spitalul Municipal a învățat ceva înainte să fie nevoie de următoarea simulare.

Încă o probă reală la care a căzut conducerea Iurciuc – Avram

Până acum, războiul administrativ de la Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie s-a purtat în jurul funcției de șef de secție.

Au existat numiri și revocări, procese, hotărâri contradictorii, evaluări contestate, camere video, cartele de acces, pontaj electronic și reguli privind deplasarea angajaților. Conducerea a consumat timp, documente și energie pentru a stabili cine conduce, cine evaluează și cine controlează personalul.

Exercițiul din 9 iunie mută însă discuția într-o zonă în care funcțiile, comunicatele și interpretările administrative nu mai oferă protecție. ISU Banat confirmă oficial că două componente esențiale ale securității la incendiu prezentau deficiențe de funcționare: sistemul de alarmare și hidranții exteriori. Oamenii au fost avertizați vocal, iar conducerea instituției a fost informată că instalațiile trebuie remediate și readuse în stare de funcționare.

Acesta este primul test concret pentru formula de conducere instalată de Stela Iurciuc la Balneo. Nu mai discutăm despre cine are dreptul să semneze evaluările sau dacă o cartelă a înregistrat corect ora de intrare. Discutăm despre ce se întâmplă când într-o clinică cu 60 de paturi izbucnește un incendiu, alarma nu funcționează corespunzător, iar sursele exterioare de apă prezintă deficiențe.

Răspunderea trebuie însă individualizată, nu aruncată generic asupra „conducerii”. Șeful secției nu repară hidranții și nu face mentenanța centralei de alarmare. Dar conduce activitatea medicală și operațională din clinică. Trebuie să cunoască riscurile care pot afecta pacienții, să primească și să transmită sesizările personalului și să ceară intervenția structurilor competente.

Structura tehnică a SCMUT are obligația de a urmări instalațiile, verificările, reviziile și reparațiile. Trebuie să știe cine asigură mentenanța, când s-a făcut ultima probă și în ce stare se aflau sistemele înainte de exercițiu. Cadrul tehnic sau responsabilul PSI trebuie să urmărească respectarea obligațiilor de prevenire, să organizeze verificările și să raporteze deficiențele. Nu după ce vin pompierii, ci înainte ca o problemă tehnică să devină risc pentru pacienți.

Managerul spitalului organizează instituția și răspunde pentru funcționarea ei. Stela Iurciuc nu trebuie să verifice personal presiunea fiecărui hidrant. Trebuie însă să se asigure că există oameni desemnați, proceduri, contracte, verificări, termene și un sistem intern care nu așteaptă un exercițiu ISU pentru a descoperi că instalațiile esențiale au probleme.

ISU, la rândul său, verifică, dispune măsuri și, atunci când constată încălcări în cadrul unui control, poate sancționa. Numai că activitatea din 9 iunie nu a fost control. Pompierii au venit la un exercițiu și au găsit deficiențele fără să desfășoare o inspecție completă.

Tocmai de aceea, întrebarea nu este doar cine repară ci și cine trebuia să știe. Claudiu Avram trebuie să explice dacă fusese informat anterior despre problemele sistemului de alarmare și ale hidranților. Dacă personalul îi semnalase deficiențe. Dacă solicitase verificări. Dacă a fost prezent la exercițiu și ce măsuri a cerut imediat după constatările pompierilor.

Dacă Avram a inițiat sau a susținut organizarea exercițiului, trebuie să spună și de ce. Era o simulare de rutină sau existau suspiciuni privind instalațiile? Se știa că alarma nu funcționează? Se urmărea tocmai testarea ei? Cine a decis că exercițiul poate avea loc cu pacienții internați și cu sistemele în starea constatată de ISU?

Stela Iurciuc trebuie să ofere traseul managerial complet. Când a fost informată? Cine i-a transmis constatările? Ce dispoziție a emis? Ce firmă a fost chemată? Care este termenul de remediere? Sistemul a fost reparat? Hidranții au fost testați din nou? Există documente care confirmă funcționarea lor? A fost suspendată temporar vreo activitate sau au fost luate măsuri compensatorii până la remediere? A fost informată Primăria Timișoara? A fost informată ASEMT? Consiliul de Administrație al SCMUT a primit un raport? A fost stabilită o reverificare cu ISU?

Nu declarăm, în acest moment, că Stela Iurciuc, Claudiu Avram sau o anumită structură tehnică sunt vinovați pentru defecțiuni. Răspunsul ISU nu face această atribuire, iar documentele de mentenanță și control nu sunt încă publice. Dar lipsa unei concluzii privind vinovăția nu înseamnă lipsa răspunderii de a explica.

Există două posibilități, iar niciuna nu avantajează managementul. Dacă problemele nu erau cunoscute, sistemul intern de verificare a eșuat. O clinică cu pacienți internați a aflat în timpul unei simulări că alarma și hidranții exteriori nu funcționează corespunzător. Dacă problemele erau cunoscute, trebuie explicat de ce nu fuseseră remediate și de ce pacienții continuau să fie internați fără măsuri compensatorii prezentate public.

Între neștiință și inacțiune nu există o variantă confortabilă.

Documentele decisive sunt acum cele care pot reconstrui traseul răspunderii, pornind de la cererea prin care a fost solicitat exercițiul, registrele de verificare, contractele de mentenanță, procesele-verbale, rapoartele PSI, sesizările angajaților până la facturile și actele prin care cineva a certificat că instalațiile erau funcționale. Acolo vom vedea cine trebuia să verifice, cine a semnat, cine a recepționat și cine a lăsat sistemele să ajungă la exercițiul din 9 iunie în starea constatată de pompieri.

Până acum, managementul de la Balneo și-a demonstrat autoritatea asupra oamenilor. A numit, a revocat, a evaluat, a supravegheat și a pontat. Acum trebuie să își demonstreze autoritatea asupra instituției. Pentru că o conducere nu se măsoară numai prin cât de strict controlează angajații. Se măsoară și prin capacitatea de a menține funcționale instalațiile de care depind pacienții atunci când apare pericolul.

Funcția se poate câștiga prin decizii administrative și procese. Răspunderea începe în clipa în care alarma nu sună iar oamenii se pot afla în pericol iminent, dacă e un caz real și nu o simulare anunțată cu mult înainte și tratată cu indulgență.

Serviciul din subsol. Concursuri anulate, achiziții formalizate după lucrări și instalații care pică testul

Când alarma nu funcționează și hidranții exteriori prezintă deficiențe, răspunderea nu se oprește la ușa șefului de secție. Ea coboară spre structurile care trebuie să întrețină clădirile, să verifice instalațiile, să cheme firmele, să recepționeze lucrările și să urmărească dacă sistemele pentru care spitalul plătește sunt efectiv funcționale.

La SCMUT, această zonă poartă un nume simplu: Serviciul Tehnic. Nu este un compartiment decorativ ascuns în subsolul administrației. Este centrul nervos al unui spital dispersat în aproximativ 14 locații, cu clădiri vechi, instalații diferite, centrale, hidranți, sisteme de alarmare, rețele electrice, sanitare și termice.

Tocmai aici, însă, managementul Stelei Iurciuc a reușit să transforme ocuparea postului de șef într-un carusel administrativ. În toamna anului 2025, concursul pentru funcția de șef Serviciu Tehnic a fost anulat prin Decizia managerului nr. 227/28.10.2025. Potrivit documentelor și informațiilor publicate atunci, o comisie internă identificase împrejurări care puneau sub semnul întrebării corectitudinea procedurii.

Postul a fost scos din nou la concurs. La 7 aprilie 2026, SCMUT a relansat procedura. Pe 27 aprilie, concursul a fost suspendat pentru 15 zile. La 8 mai, conducerea a anunțat reluarea lui. Selecția dosarelor urma să aibă loc pe 12 mai, proba scrisă pe 15 mai, interviul pe 20 mai, iar rezultatul final pe 22 mai. Șase persoane s-au înscris. Cinci au trecut de selecția dosarelor. La proba scrisă s-au prezentat trei. Un candidat a obținut 70 de puncte, iar ceilalți doi 30 și 25.

După contestație, concursul a fost anulat din nou. Prin decizia emisă în baza procesului-verbal nr. I-16424/19.05.2026, managerul SCMUT a dispus anularea procedurii și reluarea concursului pentru același post.

Aceeași funcție, același spital, alte anunțuri, alte suspendări și aceeași incapacitate de a duce o procedură până la capăt fără suspiciuni. mai multe detalii puteți citi aici: Angajări cu dedicație la Spitalul Municipal Timișoara? Managerul Stela Iurciuc transformă concursul pentru șeful tehnic într-un carusel de anulări și suspendări – ECOPOLITICA.

Nu putem afirma, fără documentele complete, că postul a fost pregătit pentru o anumită persoană. Putem constata că modul în care conducerea a organizat concursurile a produs singur suspiciunea de dedicație. Un concurs se poate anula o dată pentru a proteja integritatea procedurii. Când aceeași funcție intră repetat în ciclul anunț–suspendare–reluare–contestație–anulare, problema nu mai este accidentul. Este credibilitatea managementului care organizează selecția.

Iar la Serviciul Tehnic miza nu este ocuparea unui birou, ci este funcționarea instalațiilor care țin în viață clădirile spitalului.

Exercițiul de la Balneo arată consecința concretă. Într-o clinică cu 60 de paturi, alarma nu a funcționat corespunzător, iar hidranții exteriori prezentau deficiențe. ISU a cerut conducerii readucerea lor în stare de funcționare. Cine trebuia să le verifice înainte? Cine avea contractul de mentenanță? Cine a urmărit reviziile? Cine a recepționat lucrările? Cine a semnat că instalațiile funcționează? Cine a informat managerul că alarma și hidranții sunt în regulă sau, dimpotrivă, că au nevoie de reparații?

Aceste întrebări ajung direct la Serviciul Tehnic și la conducerea SCMUT. Situația este cu atât mai incomodă cu cât noul raport al Curții de Conturi arată că, în anii 2023–2024, partea tehnică a spitalului funcționa după un circuit pe care auditorii îl descriu drept „neprocedurat și deficitar”.

Pentru intervențiile sanitare și termice, mecanismul era aproape invers față de ordinea normală a unei achiziții publice. Mai întâi era contactată telefonic firma. Firma venea la spital, constata problema, executa intervenția, întocmea devizul și, nu în toate cazurile, procesul-verbal de recepție. Abia după prestarea lucrării, Serviciul Tehnic informa conducerea prin referat, solicita aprobarea comenzii, iar operatorul încărca oferta în catalogul electronic. Achiziția era apoi inițiată și finalizată în SICAP.

Curtea de Conturi formulează concluzia fără menajamente: achiziția avea „un caracter formal”. Cu alte cuvinte, procedura publică nu selecta întotdeauna prestatorul înaintea lucrării. Venea după ce prestatorul fusese deja chemat, executase intervenția și stabilise valoarea din deviz. Nu Curtea de Conturi folosește expresia „achiziție cu dedicație”. Auditorii folosesc termeni mai reci și mai periculoși: mod de lucru neprocedurat, caracter formal, divizarea contractului, utilizarea ulterioară a SICAP și control intern managerial deficitar.

Raportul arată că, pentru același cod de servicii de reparare și întreținere a instalațiilor, în 2023 au fost realizate opt achiziții directe în valoare totală de 274.275 lei fără TVA, peste pragul legal aplicabil. Curtea a concluzionat că a fost divizat contractul și că trebuia aplicată procedura simplificată. Auditorii au mai identificat cinci intervenții la care manopera fusese decontată de două ori, în valoare de 4.323 de lei. La acestea se adaugă 13.497 de lei plătiți nejustificat pentru articolul de deviz „Deplasare–Constatare”, deși deplasarea și constatarea erau deja incluse în abonamentul lunar achitat firmei. Și mai grav, pentru 25 de intervenții din 2023 și una din 2024 nu existau procese-verbale de recepție.

În alte cazuri, documentele de recepție nu îndeplineau integral condițiile unui document justificativ și erau prezentate numai în copie, nu aveau număr de înregistrare, nu indicau membrii comisiei, iar confirmarea lucrărilor apărea prin semnături greu de identificat. Curtea de Conturi a găsit inclusiv zece intervenții recepționate prin semnături atribuite unor reprezentanți ai Serviciului Tehnic care, la data efectuării lucrărilor, figurau în concediu de odihnă sau concediu medical.

Este imaginea unei structuri care trebuia să controleze lucrările, dar în care, potrivit auditorilor, controlul intern nu funcționa corespunzător. Faptele auditate aparțin anilor 2023–2024, anterior numirii Stelei Iurciuc la conducerea SCMUT. Nu îi pot fi atribuite retroactiv managerului instalat în iunie 2025. Responsabilitatea actuală a Stelei Iurciuc începe însă exact de aici.

Raportul Curții de Conturi a fost finalizat în mandatul ei. Recomandările trebuie aplicate în mandatul ei. Prejudiciile trebuie recuperate de conducerea actuală. Procedurile trebuie corectate acum. Concursul pentru conducerea Serviciului Tehnic trebuie organizat credibil tot de actualul manager.

Stela Iurciuc trebuie să explice ce a făcut după ce auditul i-a pus pe masă aceste constatări. A dispus verificarea tuturor intervențiilor sanitare și termice? A identificat persoanele care au semnat recepții în zile în care figurau în concediu? A recuperat sumele de 13.497 și 4.323 de lei? A verificat dacă același circuit — firma chemată telefonic, lucrarea executată, achiziția formalizată ulterior — a continuat și după 2024? A modificat procedurile Serviciului Tehnic? A sancționat pe cineva? A informat Consiliul de Administrație și Primăria? Mai ales, cine conduce efectiv și cu deplină răspundere structura care trebuie să știe dacă alarma de la Balneo funcționează?

Un concurs anulat repetat nu este doar o problemă de resurse umane. Lasă în suspensie autoritatea celui care trebuie să urmărească mentenanța, contractele, recepțiile și siguranța tehnică a unui spital întins în tot orașul. SCMUT pare să aibă două viteze.

Când trebuie contractată o intervenție, firma poate fi sunată, poate veni, poate lucra, iar procedura se așază după aceea în SICAP. Când trebuie numit prin concurs un șef tehnic stabil, procedura se suspendă, se reia, se contestă și se anulează.

Între cele două viteze rămân clădirile. Și pacienții.

La Balneo, sistemul de alarmare și hidranții au ajuns să fie testați de pompieri înainte ca managementul să explice cine îi verificase intern. În Serviciul Tehnic, concursul pentru omul care trebuia să coordoneze asemenea verificări a fost testat de mai multe ori și anulat de tot atâtea ori.

La Spitalul Municipal, achiziția poate veni după lucrare. Concursul poate veni după anulare. Numai incendiul nu așteaptă reluarea procedurii.

Focul a fost imaginar. Deficiențele sunt reale și potențial letale

Exercițiul din 9 iunie 2026 trebuia să demonstreze că personalul Clinicii de Recuperare știe cum să reacționeze atunci când izbucnește un incendiu. A demonstrat, fără să-și fi propus, și altceva.

Oamenii au fost alarmați direct, prin voce. Sistemul tehnic de alarmare prezenta deficiențe. Hidranții exteriori aveau, la rândul lor, probleme de funcționare. ISU a comunicat constatările conducerii și a cerut remedierea și readucerea instalațiilor în stare de funcționare. Dacă managementul nu cunoștea situația înainte de exercițiu, controlul intern nu și-a făcut treaba. Dacă o cunoștea, trebuie să explice de când, cine fusese informat și de ce problemele nu fuseseră înlăturate înainte ca pompierii să ajungă în curte.

În acea zi se aflau în clinică 52 de pacienți și aproximativ 35 de angajați. Circa 87 de oameni. La ocuparea completă a celor 60 de paturi, numărul persoanelor din cele două clădiri se poate apropia de 100, fără pacienții din ambulatoriu, aparținători și vizitatori. Pentru unii dintre bolnavii internați într-o clinică de recuperare, coborârea unui etaj nu este o formalitate. Poate însemna sprijinul unui angajat, un cadru de mers, un fotoliu rulant, o targă și minute pe care fumul nu le acordă cu generozitate.

ISU nu venise în control. Venise la un exercițiu despre care spune că a fost solicitat de „clinică”. Numai că o clinică fără personalitate juridică nu redactează și nu semnează singură adrese oficiale. În spatele formulei există o persoană, un număr de înregistrare și un circuit managerial în Spitalul Municipal.

Documentul trebuie făcut public. La fel și registrele de verificare, contractele de mentenanță, procesele-verbale, ultima revizie a alarmei, probele hidranților și numele celor care certificaseră funcționarea instalațiilor.

Stela Iurciuc trebuie să explice cine răspunde de partea tehnică, ce măsuri a dispus, când au fost remediate deficiențele și dacă sistemele au fost reverificate. Claudiu Avram trebuie să spună dacă a solicitat ori a susținut exercițiul, dacă fusese informat anterior și ce a făcut după constatarea ISU. Serviciul Tehnic trebuie să arate cine a verificat, cine a recepționat și cine a semnat.

În ultimele luni, la Balneo, conducerea a găsit energie pentru camere, cartele, pontaj electronic, evaluări și controlul deplasărilor angajaților. Instituția a vrut să știe la ce oră intră omul în clădire și câte minute îi ia să ajungă în celălalt sediu.

Pe 9 iunie s-a văzut că întrebarea esențială era alta. Cum ies pacienții din clădire atunci când alarma nu funcționează corespunzător, iar hidranții au probleme?

Pompierii au simulat incendiul. Deficiențele sunt reale. Acum conducerea SCMUT trebuie să spună cine știa, cine trebuia să verifice și de ce instalațiile de care depinde siguranța pacienților au ajuns la remediere abia după testul ISU.

La Balneo, focul din 9 iunie a fost imaginar. Alarma stricată, hidranții fără apă și răspunderea managerială sunt însă reale, iar oameni nevinovați vor suporta consecințele în cazul unui incident.