Discursul urii: când cuvintele trădează o lume lăuntrică întunecată

Există un moment straniu în care cineva ridică vocea, învinețește fraza și trântește în fața lumii un cuvânt murdar, plin de venin. În acel moment nu asistăm doar la o descărcare nervoasă. Asistăm la o radiografie. Discursul urii e întotdeauna imaginea în negativ a felului în care funcționează mintea celui care îl rostește.

Isus i-a răspuns:

– „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“. Toată Legea şi Profeţii depin de aceste două porunci.

Sfânta Evanghelie după Matei  22:37-40

De unde pornește ura? O explicație psihologică simplă și dureroasă. O explicație exhaustivă, bazată pe scrierile, observațiile și studiile unor reputați filosofi, psihologi, sociologi, istorici și politologi, relevă următoarele aspecte.

Psihologia ne spune de ani buni că agresivitatea verbală are câteva rădăcini clare:

1. Frica. Oamenii reacționează violent când simt că pierd controlul. Ura vine adesea ca o strategie disperată de a recăpăta terenul. Psihologul și filosoful André Glucksmann, în cartea „Discursul urii”, spune că ura devine o formă de auto-legitimare: cine urăște simte că prinde contur, că existează prin opoziție.
2. Neputința. Furia care mocnește în interior și nu găsește soluții se transformă în etichete, învinovățiri și atacuri. E, paradoxal, limbajul celor care nu știu ce să facă cu propriile limite.
3. Identitatea fragilă. Când cineva nu e sigur pe cine este, cine vrea să fie sau cât valorează, cuvintele jignitoare devin un fel de exoschelet. O armură verbală pentru un ego speriat.
4. Învățarea socială. Suntem imitație. Ce vedem acasă, la școală, în mediile online, devenim. Albert Bandura a demonstrat cu decenii în urmă că agresivitatea se învață prin modelare — vezi, copiezi, repeți. Nimic nou sub soare.

Când ura vine din limba altuia

Există un fenomen interesant: străinii care folosesc discursul urii în limba română, uneori chiar mai dur decât românii. De ce?

Câteva explicații psihologice și sociologice posibile:

1. Limbă fără încărcătură emoțională

Când folosești o limbă care nu e a inimii tale, cuvintele apasă mai puțin. Nu simți vibrația lor reală. E mai ușor să spui „prostuțule” într-o limbă străină decât să o spui în limba în care ai fost certat, iubit, alinat.
E ca și cum ai lovi printr-o mănușă: lovești, dar nu simți.

2. Copiere fără filtrare

Mulți preiau cuvinte auzite online, în glume, în contexte unde par „cool” sau „amuzante”, fără să înțeleagă gravitatea culturală sau istorică a expresiilor.

3. Ura ca performanță socială

Pentru unii, discursul agresiv devine o formă de a demonstra că aparțin unui grup sau unei conversații. E o tentativă de integrare: „dacă vorbesc ca voi, sunt ca voi”.

Când ura urcă la vârf: liderii și responsabilitatea cuvintelor

Aici lucrurile se complică și devin cu adevărat periculoase.

Filosoful Martha Nussbaum spune că emoțiile publice au efect politic direct: ele modelează legi, decizii, reacții, norme. Iar liderii sunt cei care orchestrează aceste emoții.

Când un politician folosește un discurs agresiv, el nu doar își exprimă frustrările. El normalizează ura. O distribuie ca pe o monedă oficială.

Discursul plin de ură al unui lider nu este doar un semn de gândire toxică — este un instrument care amplifică toxicitatea în societate. Creează tabere, creează frică, creează auto-justificări pentru comportamente ostile.
Mai grav: îi transformă pe oameni în reflexe, nu în rațiuni.

De aceea, un lider care vorbește cu ură nu este doar un om nervos. Este un pericol public.

De ce trebuie să ne pese?

Pentru că lumea nu se prăbușește când cineva urlă. Dar începe să se crape când lumea tace în fața urii.
Cuvintele nu sunt doar „zgomot” — sunt arhitecții gândirii. Ce rostim, ajungem să credem. Și ce credem, ajungem să facem.

O societate în care vorbim murdar devine o societate în care gândim murdar.
Iar o societate în care liderii vorbesc murdar devine, inevitabil, una în care se guvernează cu murdărie.

Un apel simplu, dar necesar

Cere de la liderii tăi decență. Cere argumente, nu înjurături. Cere respect, nu dispreț.
Și dacă îți vine să răspunzi cu ură — respiră. Nu pentru că celălalt merită, ci pentru că tu meriți să nu-ți otrăvești propria minte.

Ura nu e putere. E doar oboseală care urlă.

Caz de manual: cum se transformă critica într-o scenetă cu “progresiști vs jegoși”

În spațiul public românesc am văzut recent un exemplu perfect de cum se poate amesteca discursul identitar, indignarea morală și insulta directă într-o singură postare-manifest. Este vorba despre mesajul publicat de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în contextul unei controverse în care criticii au acuzat un posibil conflict de interese legat de numirea unei rude politice.

Citatul relevant — pe care îl analizez strict ca retorică, exact în forma furnizată de tine — sună așa:

„Pentru funcția de la minister am propus-o eu, nu altcineva, și sunt mândru că a acceptat. La fel cum sunt mândru că dintre cei 8 secretari de stat care până acum au fost numiți din partea USR, 4 sunt femei. Mă bucur că România are astfel de femei competente pentru funcții publice. Avem nevoie de cât mai multe dintre ele.
Și nu voi tăcea în timp ce jegoșii încearcă să le reducă la tăcere.
Sper că nici tu. Dă share dacă susții femei profesioniste în politică precum Alina!”

Hai să desfacem mecanismele din spatele acestui tip de discurs.

1. Schimbarea cadrului: de la întrebare legitimă la bătălie morală

Observăm un truc retoric cunoscut: autorul nu răspunde direct la critici, ci le schimbă natura.
O întrebare despre posibila sinecură devine brusc o luptă între:
• femei competente (tabăra binelui),
și
• jegoși (tabăra răului).

Este o formă de reframing agresiv: critica administrativă devine atac sexist; dezbaterea se transformă în război moral.

2. Apel la identitate și victimizare strategică

Postarea folosește ceea ce psihologii numesc „moral grandstanding” — afișarea virtuoasă pentru a dezarma criticii.
Mesajul e construit astfel încât:
• autorul să pară protectorul femeilor,
• critica să pară o agresiune împotriva lor.

De fapt, nu mai discutăm despre o decizie administrativă, ci despre “cauza femeilor”.
Asta pune orice critic într-o poziție imposibilă: dacă obiectezi, pari misogin.

3. Divizarea publicului prin etichetare emoțională

Cuvântul „jegoșii” este violent și dezumanizant.
Nu atacă argumente, ci persoane.

E o tactică veche:
• lipsești opozanții de demnitate,
• îi definești printr-o insultă,
• apoi justifici orice reacție împotriva lor.

Discursul urii exact asta face: transformă adversarul în „ceva”, nu „cineva”.

4. Butonul „share” ca instrument de polarizare

Finalul postării — „Dă share dacă…” — e psihologic interesant.
Nu e un îndemn la reflecție, ci la aliniere tribală.
Orice ezitare de a da share poate fi interpretată ca lipsă de susținere pentru „femeile profesioniste”.

Apelul e construit ca un test moral: ești cu noi sau ești cu jegoșii?
Nu există spațiu pentru discuție, nuanță, analiză.

5. Efectul asupra publicului: emoții mari, gândire mică

Când un lider recurge la insulte, el activează sistemul emoțional al publicului, nu pe cel rațional.
Îi învață pe oameni că:
• e normal să răspunzi criticilor cu jigniri;
• dezbaterea e un război, nu un dialog;
• problemele administrative se rezolvă cu lozinci identitare;
• nu ideile, ci loialitățile contează.

Asta este exact combinația care otrăvește spațiul civic.

De ce e periculos?

Pentru că liderii nu sunt doar administratori. Ei sunt modele de comportament.
Când un lider public își permite să numească oameni „jegoși”, el transmite că disprețul e acceptabil — chiar lăudabil — în politică.
Și mai transmite ceva subtil și sinistru:

„Dacă ești cu mine, ești bun. Dacă nu ești cu mine, nu ești om.”

Acesta este mecanismul psihologic care stă la baza oricărui discurs public plin de ură.
Iar când vine de la cineva în poziție de autoritate, costul este multiplicat.

Un lider cu cuvinte murdare creează o lume murdară

Liderii ar trebui să fie cei care calmează spiritele, nu cei care aprind fitilul.
Ar trebui să răspundă criticilor, nu să le înlocuiască cu atacuri personale.
Ar trebui să educe, nu să polarizeze.

Un lider care ridică ura la rang de strategie politică își trădează nu doar caracterul, ci și rolul.
Pentru că ura de sus devine ura de jos.
Și ura de jos devine, inevitabil, realitate socială.

Evreul norocos

Se spune că limba Idiș, a evreilor așkenazi de origine europeană, este răzbunarea acestora asupra limbii și a civilizației dar și a barbariilor germane. Sigur, este una dintre acele glume tipic evreiești greu de digerat.

Idiș (ייִדיש, Yiddish) , în trecut cunoscută și ca iudeo-germana (Jüdischdeutsch sau Judendeutsch – יידיש-דייטש sau taitsh טייטש) este o limbă vest-germanică, vorbită de aproximativ 1 milion de evrei așkenazi în toată lumea, cu o concentrație mai mare în America de Nord, Israel, Europa de Est, Europa centrală și de vest, Argentina etc. Limba s-a format în regiunea populată de germani între secolul IX și secolul XIV, desprinzându-se din graiurile meridionale ale limbii germane din faza Mittelhochdeutsch și a fost vreme de circa o mie de ani limba principală a evreilor așkenazi. În afara componentei dominante germane – Mittelhochdeutsch, posedă și o componentă importantă ebraică-aramaică, de asemenea o componentă romanică și una slavă.

Limba idiș a cunoscut două variante: idișul vestic și idișul estic. Acesta din urmă cuprinde mai multe graiuri:idișul estic de nord sau idișul lituanian, idișul estic de centru sau idișul polonez, și idișul estic de sud sau idișul ucrainean.

André Glucksmann (19 iunie 1937 – 10 noiembrie 2015) a fost un filosof, activist și scriitor francez. A fost o figură importantă a noilor filozofi. Glucksmann și-a început cariera ca marxist, respingând ulterior marxismul-leninismul și socialismul real în cartea populară La Cuisinière et le Mangeur d’Hommes (1975), devenind ulterior un anticomunist și un critic deschis al politicii externe a Uniunii Sovietice și a Rusiei post-sovietice. A fost un susținător puternic al drepturilor omului. În anii următori, s-a opus afirmației că terorismul islamic este produsul ciocnirii civilizațiilor dintre islam și lumea occidentală.

André Glucksmann s-a născut în 1937 în Boulogne-Billancourt, fiul unor părinți evrei așkenazi din Austro-Ungaria. Tatăl său era din Cernăuți, în nordul Bucovinei, care mai târziu a redevenit parte a României și se află acum în Ucraina, iar mama sa din Praga, care mai târziu a devenit capitala Cehoslovaciei.

Tatăl lui Glucksmann a fost ucis în al Doilea Război Mondial, iar mama și sora sa au fost active în Rezistența Franceză. Familia „a scăpat la limită de deportarea în lagăre” în timpul Holocaustului, ceea ce a influențat dezvoltarea ideilor lui Glucksmann despre „statul ca sursă supremă a barbariei”. A studiat la Lycée la Martinière din Lyon, iar mai târziu s-a înscris la École normale supérieure de Saint-Cloud. Prima sa carte, Le Discours de la Guerre, a fost publicată în 1968.

Ironie a sorții sau nu, numele său, Glucksmann se traduce în Yiddish prin „omul norocos”, adică exact destinul filosofului evreu, născut în Franța și cu un nume germanizat.

André Glucksmann a scris, printre multe alte cărți și eseuri, „Le Discours de la Haine” („Discursul urii”), o carte în care analizează ura prin prisma terorismului și nu numai al terorismului. Autorul susține că nu mai există echilibrul terorii cândva reglat de marile puteri. Dezechilibrul terorismului împrăștie o putere universal dăunătoare, aflată la îndemana unui număr tot mai mare de oameni. O ură atât de împărtășită este structurată ca un discurs care răspunde de tot, satisfăcându-i pe toți: când ceva merge prost, nu mai căutați degeaba! Explicația există dinainte: este din cauza sexului, a banilor și a imperialiștilor. Plecând la război împotriva femeii (care deranjează eul), împotriva evreilor (care strică omenirea) și împotriva Statelor Unite ale Americii (care instigă la un haos general), ura se fălește cu cele mai bune intenții. Ura ne înveselește intimitatea, întrebându-ne pe fiecare dintre noi despre rațiunea noastră de a trăi și de a iubi. Cu o luciditate și o capacitate de anticipație care deranjează, Andre Glucksmann evidențiază principala problemă filozofică a secolului al XXI-lea: a supraviețui înseamnă a supraviețui urii.

Discursul urii

Citate relevante din Discursul urii de André Glucksmann
1. „J’ai la haine. Inutile de préciser de quoi et de qui, je hais donc j’existe.”
(„Am ura. Inutil să spun împotriva cui sau ce urăsc; urăsc, deci exist.”)
• Interpretare: Glucksmann stabilește ura ca o stare primară, aproape existențială. Nu este necesar un motiv concret – ura devine în sine o formă de identitate și prezență.
2. „La haine explose, radicale, elle fait table rase, quitte à finir dans une suicidaire haine de soi.”
(„Ura explodează, radicală, face tabula rasa, chiar dacă sfârșește într-o ură sinucigașă de sine.”)
• Interpretare: Ura nu este moderată – este de o violență fundamentală, capabilă să distrugă totul, inclusiv pe sine. Glucksmann sugerează că ura, lăsată să se desfășoare, poate deveni distructivă nu doar la nivel extern, ci și intern, în sufletul celui care urăște.
3. „Elle fleurit sans limites … nous passons de l’âge de la bombe H à celui des bombes humaines.”
(„Ea (ura) înflorește fără limite … trecem de la epoca bombei cu hidrogen la cea a bombelor umane.”)
• Interpretare: Glucksmann subliniază că în epoca modernă ura capătă o capacitate globală, totală, propagându-se la scară planetară. „Bomba umană” este o metaforă puternică a terorismului: indivizi transformați de ură într-unelte ale violenței.
4. „Une haine si partagée est structurée comme un discours qui répond de tout, à tous : quand ça va mal, ne cherchez plus! L’explication est formatée d’avance : c’est la faute au sexe, au fric et aux méchants impérialistes.”
(„O ură atât de împărtășită este structurată ca un discurs care răspunde de tot, pentru toți: când ceva nu merge bine, nu căuta altă explicație! Explicația este deja pregătită: „e din cauza sexului, a banilor și a imperialiștilor răi.”)
• Interpretare: Glucksmann observă că ura colectivă se cristalizează într-o „narațiune-mască” explicativă simplistă și seducătoare. Nu trebuie să te gândești prea mult – justificarea este gata făcută, ceea ce o face productivă și periculoasă.
5. „Partant en guerre contre la femme …, les Juifs … et l’Amérique …, la haine se pare des meilleures intentions.”
(„Pornind la război împotriva femeii …, a evreilor … și a Americii … ura se îmbracă în cele mai bune intenții.”)
• Interpretare: Ura nu apare doar ca manifestare de ostilitate, ci adesea ca un soi de misiune morală sau revoluționară. Ea se justifica în termeni nobili: luptă împotriva injustiției, decadentului sau imperialismului – dar tocmai prin această „bunătate” pretinsă devine atractivă.
6. „La haine investit notre intimité, elle interroge chacun sur sa raison de vivre et d’aimer.”
(„Ura ne investește intimitatea, ne întreabă pe fiecare care este rațiunea noastră de a trăi și de a iubi.”)
• Interpretare: Pentru Glucksmann, ura nu este doar o politică publică sau un simplu discurs social — este o forță existențială care pătrunde în sufletul fiecăruia, provocând întrebări fundamentale despre identitate, sens și relație cu ceilalți.
7. „Survivre c’est survivre à la haine.”
(„A supraviețui înseamnă a supraviețui urii.”)
• Interpretare: Aceasta este poate ideea centrală a autorului: nu este suficient să supraviețuim pericolelor externe (război, terorism etc.), ci trebuie să supraviețuim și urii care le alimentează și le justifică. Ura este un dușman interior, persistent și periculos.

Discursul urii în Germania nazistă

Să o luăm pe firul istoriei, pe limba clară și umană, fără să pierdem rigoarea. Discursul urii din Germania nazistă nu a apărut peste noapte. A fost construit, rafinat, pompat, orchestrat. A fost operă de inginerie psihologică și politică. Și consecințele… le știm cu toții: poate cea mai întunecată catastrofă morală și umană a secolului XX.

Cum a apărut, cine l-a alimentat și ce a lăsat în urmă

1. Originea: un teren pregătit de frustrare și crize

Germania de după Primul Război Mondial era o țară rănită, furioasă, umilită. Tratatul de la Versailles i-a pus în cârcă vinovății și datorii uriașe. Economia a intrat în spirala hiperinflației, oamenii și-au pierdut economiile, joburile și siguranța.

În haosul ăsta, discursul urii era ca o substanță inflamabilă deja împrăștiată în aer. Avea nevoie doar de o scânteie.

Apariția nazismului nu a „inventat” ura — a canalizat-o.

Mecanismele care au făcut discursul urii posibil:
• frustrare colectivă profundă,
• nevoie disperată de vinovați,
• criză economică și morală,
• o democrație tânără, slabă, ușor manipulabilă.

Asta este combinația prin care ura devine politică.

⸻

2. Cine a promovat discursul urii

a) Adolf Hitler — arhitectul narațiunii urii

Hitler a fost maestrul absolut în transformarea resentimentului în ideologie.
În Mein Kampf, el cristalizează ideea că Germania a fost „trădată” de evrei, de socialiști, de slabi, de „degenerați”.

Nucleul ideologic:
• evreii sunt „dușmanul biologic”,
• bolnavii și persoanele cu dizabilități sunt „balast”,
• romii, slavii, homosexualii sunt „paraziți”,
• opoziția politică este „cancerul națiunii”.

Discursul urii a fost pentru Hitler ceea ce combustibilul e pentru motor.

b) Joseph Goebbels — inginerul industrial al urii

Propagandistul-șef al Reichului a transformat insultele în politică de stat.

Instrumentele lui:
• radio-uri ieftine (Volksempfänger) răspândite masiv,
• afișe, film, presă, școli, parade, spectacole,
• demonizarea sistematică a evreilor și a „dușmanilor poporului”.

Goebbels a înțeles un lucru simplu și îngrozitor:
dacă repeți o minciună suficient de tare și suficient de des, devine realitate emoțională.

c) Partidul Nazist și SA/SS — colectivizarea urii

Ura nu era doar ideologie, ci ritual social.
Marșurile, uniformele, salutul nazist, cântecele — toate produceau un sentiment tribal, intoxicant.

Când ura devine ritual colectiv, individul dispare.
Rămâne doar masa.

d) Sistemul educațional și religios cooptat

Copiii erau învățați:
• „cine este inferior”,
• „cine trebuie eliminat”,
• „cine merită Germania viitorului”.

Manualele explicau rasismul ca biologie.
Profesorii erau obligați să se alinieze.
O parte a bisericii a tăcut — iar tăcerea e și ea un act moral.

⸻

3. Cum a fost construit discursul urii

Ura nazistă a avut câteva tehnici precise, repetitive:

1. Deumanizare

Evreii erau numiți:
„paraziți”, „bacterii”, „infestare”, „dușmani biologici”.
Cu cât distrugi mai mult umanitatea adversarului, cu atât devine „logic” să nu-l mai tratezi ca pe un om.

2. Victimizare inversă

Nazismul s-a legitimat printr-o narativă falsă:
„Noi suntem victimele. Evreii ne atacă. Noi doar ne apărăm.”
Această formă de auto-victimizare agresivă este esențială în orice discurs al urii.

3. Simplificarea realității

„Germania e săracă din cauza evreilor.”
„Am pierdut războiul din cauza trădătorilor.”
„Suntem speciali. Ei sunt problema.”

Ura iubește explicațiile simple.
Nu trebuie să fie adevărate — trebuie doar să fie eficiente.

4. Emoții în locul logicii

Discursul nazist era construit pentru:
• frică,
• mândrie,
• furie,
• senzația de „destin colectiv”.

Când emoțiile sunt aprinse la maximum, rațiunea se stinge.

⸻

4. Consecințele: de la cuvinte la gropi comune

Cea mai importantă lecție istorică este asta:
Discursul urii nu rămâne discurs. Se transformă în acțiune.

1. Excluziunea legală

Legile de la Nürnberg (1935) au transformat ura în legislație:
• evreii nu mai aveau cetățenie,
• nu mai puteau munci în anumite profesii,
• nu se puteau căsători cu germani.

2. Violență socială

Kristallnacht (1938) — sinagogi incendiate, magazine devastate, oameni bătuți sau uciși.
A fost prima explozie oficială a urii, tolerată și încurajată.

3. Lagărele de concentrare

Ura a cerut izolare.
A cerut segregare.
A cerut spații speciale pentru cei „indezirabili”.

4. Holocaustul

6 milioane de evrei uciși.
Sute de mii de romi, persoane cu dizabilități, homosexuali, opozanți politici.

Ura a devenit sistem industrial.

5. “Ucigașii banali”

Poate cel mai îngrozitor fenomen:
oameni obișnuiți — funcționari, soldați, vecini — au devenit complici.
Discursul urii nu doar că ucide, dar transformă oameni obișnuiți în instrumentele crimei.

⸻

De ce contează azi?

Pentru că nimic din ce au făcut naziștii nu a început cu lagărele.
A început cu:
• glume,
• insulte,
• etichete,
• minciuni,
• „noi vs. ei”.

Discursul urii e mereu preludiul violenței.
Nu e o opinie. E o armă.

Când un lider — oricine ar fi el — își permite să dezumanizeze, să insulte, să împartă lumea în „noi” și „jegoșii”, istoria nu spune „exagerezi”. Istoria spune: „Așa începe.”

Derapajele germanului Dominic Fritz

Conform narațiunii oficiale, Dominic Fritz a venit prima dată în România în 2003,  la inițiativa preotului Berno Rupp, ca voluntar la Timişoara, după terminarea unui liceu romano-catolic. A lucrat ca educator pentru copii între 9 şi 12 ani și spune că a fost o experienţă care i-a schimbat viaţa.

Apoi a urmat implicarea în politica românească, debutând cu un discurs la o manifestație antiguvernamentală în Piața Operei din Timișoara, în iarna lui 2017. Apoi a intrat în partidul USR.

Însă între 2003 și 2017, tânărul german a venit des și a stat mult în Timișoara, unde și-a creat un bazin de susținători, pozând în voluntar, misionar, bun samaritean. Și ce armă de a manipula mai bine o mulțime de ortodocși români, ar fi putut folosi un german catolic decât un limbaj comun.

Acela a fost gospel-ul, inițial muzica africanilor aduși ca sclavi de pe continentul negru pe cel nord- american. Sigur, el a devenit un vehicul de propagandă religioasă, dar nu numai religioasă ci și un instrument de inginerie socială și manipulare politică subtilă. Timișorenii umpleau sala Filarmonicii la concertele unde simpaticul și tânărul dirijor neamț, cu un aer distrat și exuberant, prietenos, organiza concerte cu mult peste capacitatea sălii.

Mecanismul era simplu și eficient:

• el era și dirijor și instrumentist și interpret vocal
• avea carismă și a strâns în jurul său un colectiv de ajutoare voluntare, în special fete și femei
• muzica gospel era accesibilă oricui și se cunosc efectele de inducere a unei minime psihoze colective plăcute, prin interpretarea la unison a unor cântece religioase neutre de canoane, uneori cu elemente de rock creștin, fiind patentată ca și metodă de manipulare în bisericile neopretestante din SUA, în special în rândul populației afro-americane și nu numai
• „efectul vedetă” – participarea liberă la cor, ca și simplu cântăreț, era permisă aproape oricui, ceea ce îi făcea pe indivizii de rând să se simtă importanți și utili, băgați în seamă. Genera și un sentiment de mândrie și apartenență la grup a părinților, fraților și altor rude care asistau din sală și participau la cântări colective alături de copiii lor, care se aflau pe scenă
• folosirea elementului incluziv, cu intenția de a genera emoție și empatie: dacă analizați clipurile video și fotografiile de la evenimentele Timișoara Gosper Project, veți remarca că de la concerte, de pe scenă, în rândul din față, cu maximă vizibilitate, nu lipseau persoanele cu invalidități, în scaun cu rotile, cu retard, nevăzători etc.

Acesta a fost prima masă critică și primul bazin electoral pe care Dominic Fritz și cei ce îi coordonau acțiunile, l-au creat pentru cel ce se pregătea în umbră să candideze pentru funcția de primar al Timișoarei. Asta pentru început.

Doctorul Frankenstein și Monstrul creat de el

În cei cinci ani de mandat ca și primar, dar chiar și anterior, în campania pentru alegerile din 2020, s-au observat posibile semne de personalitate dublă și tulburare bipolară. Poate că cea mai corectă analiză, făcută de un reputat medic neuro-psihiatru, originar din Timișoara, care l-a studiat pe subiect timp de mai mulți ani este dedublarea personalității, o tulburare a unității conștiinței de sine care se caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect.

Tânărul vesel și empatic, mereu pus pe glume și fapte bune în public, este de fapt un personaj cu multe complexe și tulburări, care preferă să stea izolat și face apariții publice doar pentru că asta a fost misiunea cât timp a condus Timișoara Gospel Project și a rămas ca misiune după ce a fost ales ca primar de oraș mare și mai apoi ca președinte de partid la nivel național. Rămâne însă un caracter introvertit, răzbunător, care confundă intenționat exigența și corectitudinea cu atitudinea autoritară și tendința de a elimina potențialii indivizi ostili sau care îl domină personal, emoțional sau prin prisma funcțiilor sale.

În realitate însă, cu mult înainte de a obține cetățenia română (în noiembrie 2025) acesta a intrat în conflict cu prieteni și colaboratori din proiectul de gospel, care s-au simțit trădați când Fritz a intrat în politică și s-a folosit de ei, mai apoi prin conflicte și jocuri de culise cu colegii de partid, până la jocul duplicitar în susținerea în paralel a lui Nicușor Dan și a Elenei Lasconi pentru alegerile prezidențiale, culminând cu trădarea Elenei Lasconi, președinte statutar și candidat calificat în turul doi al alegerilor prezidențiale anulate ilegal și abuziv în 2024.

Încă de la instalarea ca primar, în primul mandat (2020 -2024), acesta a dus o politică de răzbunare, vendete și șicanări ai apropiaților fostului primar, chiar dacă profesional erau cel puțin eficienți și pregătiți, dar și a funcționarilor și a vocilor incomode din Primăria Timișoara, din societățile din subordine, la partid și chiar în rândul presei locale și a unor antreprenori care i-au refuzat jocurile și cărora le-a încurcat afacerile și le-a intimidat personalul prin interpuși sau prin poliția locală și inspectorii primăriei. La fel și cu managerii spitalelor și directorii școlilor și liceelor ce țin de primărie.

Interesant este că încă dinainte de susținerea testelor pentru cetățenia română (noiembrie 2025), în vocabularul domnului Fritz, în comunicări orale, declarații de presă, intervenții în plenul consiliului local sau în postări pe social media și apariții în mass media, acesta folosea deja cuvinte din „dicționarul suburban” al limbii române: mișto, fain, mafioți, mafie imobiliară, clanuri, wow, cool, “îl freacă grija că ar putea rămâne însărcinat” (se referea la Rareș Bogdan), „suntem prea profund în rahat” și multe altele.

Mai grav este că staff-ul său din USR Timiș și presa locală abonată la contracte cu entități din subordinea primăriei, au dus acest discurs al urii, jigniri și invective la un nivel cu adevărat alarmant, al „limbajului de autobază”.

O retorică chiar mai agresivă are prietenul și colegul său de partid, Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei. Ambii au atacat verbal și au jignit, cu mult misoginism, femei cu statut și bagaj cultural, precum judecătoarea Adriana Stoicescu sau avocata Roxana Iliescu, care este și consilier local în CL Timișoara.

De departe cele mai grave atacuri mediatice și de public shaming fără dovezi, le fac postacii USR și pseudo-jurnaliștii de la site-urile mufate la finanțele puse la dispoziție de către Dominic Fritz prin terți, societăți ale primăriei sau firme private, multe fiind și sponsori ai USR sau ai lui Fritz în campaniile electorale.

Cel mai recent derapaj al lui Dominic Fritz a fost într-o postare publică, pe Facebook, din seara de 20 noiembrie 2025, după ce presa națională și internauții au sancționat faptul că USR și Dominic Fritz acaparează tot mai multe funcții publice la nivel național și local pentru a numi mai mulți apropiați de-ai lui Fritz și ai altor lideri USR, în funcții publice.

Cel mai tare l-a enervat pe Fritz dezvăluirea de presă, amplificată în social media, de ziariști, oameni politici, simpli cetățeni, privind-o pe Alina Gîrbea, declarată ca fiind cumnata lui Cătălin Drulă, numită la inițiativa lui Fritz în funcția de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus, absolut „întâmplător” de ministrul Dragoș Pîslaru, până nu demult europarlamentar Reper (fost Plus), partid satelit al USR, condus de Dacian Cioloș.

Despre Cătălin Drulă se știe că are sau a avut (Drulă nu a clarificat public acest lucru) o parteneră de viață, Raluca Păun, cu care are doi copii, dar cu care nu este căsătorit legal. Argumentul adus de USR vizavi de relația dintre Drulă și Raluca Păun ca fiind concubinaj este că „bunurile ei nu apar în declarația sa (a lui Drulă – n.r.) de avere, deoarece nu îi este soție”.

Alina Gîrbea este sora partenerei de viață a lui Cătălin Drulă, Raluca Păun. Numele Alinei Gîrbea a apărut în septembrie 2024, când USR Timiș și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare de la finalul acelui an. Gîrbea a fost pusă pe locul doi pe lista pentru Senat, însă nu a obținut un mandat.

Interesant este comentariul lui Mircea Marian, jurnalist fondator al publicației online DeFapt.ro, cunoscut pentru criticile la adresa sistemului, cu predilecție împotriva PSD și PNL, care a scris pe Facebook un comentariu la postarea jignitoare a lui Dominic Fritz: „Nu faceți decât să duceți în derizoriu o problemă gravă, a misoginismului din societate și din politică, mai ales. Da, doamna e atacată politic de presa pro-PSD, care toacă USR, dar un atac misogin nu este. Anyway, acest atac era perfect previzibil, în campanie, și sunt 99% convins că ar fi fost dus în aceeași termeni și în SUA sau UK. Presa e partizană peste tot și nimeni nu rata un asemenea subiect. Nu înțeleg: se prăbușea MIPE dacă amânați numirea asta trei săptămâni? Credeați că Realitatea sau Gândul vor scrie “USR a numit o profesionistă impecabilă la MIPE, rușine să le fie celor care o asociază cu Drulă”?”.

Despre relația în cauză a vorbit însă Dominic Fritz care a declarat, încercând să minimalizeze eventuala numire pe bază de cumetrie și să mute atenția pe competențele profesionale ale Alinei Gîrbea: „După ce colega mea, Alina Gîrbea, a fost numită secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, nu au întârziat atacuri interesate că ar fi ajuns acolo printr-o presupusă relație de rudenie cu Cătălin Drulă. Soț, cumnat, iubit, amant, nu contează, important e să reducem femeia la o relație cu un bărbat.”.

Comentariul meu la postarea ofensatoare și jignitoare a domnului Fritz, despre „jegoșii” care atacă femeile cu funcții la stat din USR, postată pe Facebook, îl redau și aici:

„Domnul Fritz spune că el a propus-o pe cumnata lui Drulă. Pentru merite deosebite și maximă competență, evident.

Domnule Fritz, mă simt deosebit de onorat să vă plătesc salariul de primar și celelalte beneficii ca să mă faceți pe mine și pe toți cei care v-am deranjat semnalând public sinecurile și aranjamentele, niște “jegoși”.

Sunt un jegos, un ordinar, primitiv și ziarist corupt al mafiei și interlopilor, recunosc.

Noroc cu dumneavoastră că sunteți imaculat și un monument de cinste și moralitate.

Sus patria, jos mafia!” #haisictir