Eu, și ca mine, mulți, mulți alții din generația mea (cei născuți în 65/66), am crescut teoretic, alături de fetele din fotografie.
În școala generală (actualmente Spiru Harte fostă generală nr.18 din Bacău) am avut în clasă un coleg care se lăuda că le cunoaște – majoritatea dintre noi îl credeau, pentru că Robert făcea tenis de performanță și pleca în tot felul de cantonamente, unde ar fi avut posibilitate să se întâlnească cu eroinele generației cu cheia la gât.
M-am despărțit de colegii de școală generală în 1980. În 1984, la 18 ani deja împliniți, Robert ajungea la echipa de handbal Știința Bacău, (dacă ați ajuns până aici, ați înțeles că sunt născut în orașul lui Bacovia) iar după 1990 s-a stabilit și a jucat handbal de performanță pentru o echipă din Germania.
Robert, nu-i dau numele de familie, că în textul acesta nu e vorba de el, este exemplul care întărește regula despre generația cu cheia la gât: este una cu caracter!
Noi, cei născuți în 65/66 am avut parte de un sistem de învățământ care a oferit carte și a format caractere. Am prins profesori dedicați ( D-zeu să-i odihnească ) care au știut să ne transmită cunoștiințe și ne-au insulfat dragoste pentru ele. Dincolo de școală am fost, la modul propriu, cu cheia la gât, adică independenți și responsabili.
Explic, pentru cei mai tineri, ce înseamnă expresia „cheia la gât” : majoritatea copiilor din curtea blocului în care am crescut aveau ambii părinți care lucrau, deci când veneam de la școală, aceștia nu erau acasă pentru a ne deschide ușa ori să ne pună la masă.
Așa că, pentru a nu pierde cheia de la apartament, ea se purta, pusă pe un șiret, în loc de cruciuliță, la gât.
Când vii de la școală flămând iar părinții nu îți sunt acasă, obții de mic aptitudini elementare de preparare a hranei. Inclusiv cele de concentrare a atenției, pentru a aprinde aragazul și de a-l stinge, că altfel sare un bloc întreg în aer.
Asta presupune nu doar că am știut să ne preparăm hrana, dar și că am știut să ne programăm, atât vremea petrecută la joacă, cât și cea petrecută în fața manualelor, pentru a ne face temele.
Cei care nu au știut, au rămas repetenți. La viață. În clasa noastră, l-am avut pe Remus.
Sunt unii care afirmă că noi, cei născuți în 65/66, am face parte din generația ceaușeilor.
Mmmm, nu e chiar așa. Cronologic, Decretul 770, prin care s-au interzis avorturile, a apărut la data de 1 octombrie 1966.
Noi, cei născuți în 65/66, nu am știut ce înseamnă presiunea pe sistemul de învățământ, motiv pentru care am făcut carte chiar dacă unii dintre noi nu au vrut. Am învățat carte din dragostea profesorilor noștrii pentru noi și pentru profesia lor. Carte, nu șagă! Și aici îmi aduc aminte de profesorul de germană, domnul Turcu – să-l pomenească bunul D-zeu în împărăția sa, căci, majoritatea din clasa noastră își mai aduc aminte probabil de „Entgegnung”.
Presiunea pe sistemul de învățământ din România, a apărut după anul 1979/80 atunci când au început să apară în clasele primare copii care au trebuit să se nască în mod obligatoriu.
Probabil, din lipsa cadrelor didactice, care erau prea puțini pentru a face față uriașului flux demografic care trebuia școlarizat, atunci au fost puse bazele apariției primilor analfabeți funcționali.
În 2025, noi, cei născuți în 65/66, împlinim 60 ori 59 de ani. Nu suntem copii decretului 770. Suntem printre primii care au purtat cheia la gât.
Motiv pentru care suntem citiți, responsabili și independenți. Și știm să reflectăm asupra toate prin care am trecut atât noi, cât și Țara.
La fel ca Nadia și Teodora. Ori ca Robert, Violeta sau Doina Emanuela.
Să trăiți bine, dragi colegi!
