Primarul Timișoarei și-a făcut un obicei foarte jenant, cel puțin mie mi-ar fi rușine să fac asta, din a se băga în poză cu toate echipele sportive care câștigă ceva, cu olimpicii de la școli și licee, cu copii supradotați, cu intelectuali care vin la târguri de carte dar și cu actori și cântărețe/cântăreți. În 99% din cazuri, nici Dominic Fritz și nici Primăria Timișoara nu au vreun merit în aceste victorii, iar acolo unde unii îmi vor spune că primăria lui Fritz finanțează, vă rog să mă scutiți…bugete și subfinanțări de batjocură, bani de semințe. Sau pe alții îi lasă sub cerul liber fără baze de antrenament – vezi canotorii sau jucătorii de badminton.
Sport Club Municipal Timișoara este copilul orfan al bugetului Timișoarei de ani de zile, motiv pentru care cele 3 ramuri sportive, baschet, handbal și rugby, supraviețuiesc cum pot și, culmea, reușesc și performanță. Asta datorită unor sponsori inimoși și la grupele mai mici inclusiv prin contribuțiile părinților.
„Pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, Echipa noastră a câștigat prima ediție a Supercupei României la rugby, în data de 29 martie 2025. Campionii de la SCM USV Timișoara s-au impus la București, în fața lui Dinamo”, au anunțat, modest dar demn, cei de la Universitatea de Ştiinţele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara, duminică, 30 martie 2025. Asta pentru că USV este partener și susținătorul de facto al echipei de rugby. De la YSV cât se poate, de la Dumnezeu mai mult.
Primarul Dominic Fritz nu a ratat nici această ocazie de a fi primul care se laudă cu munca altora. El a postat încă de sâmbătă, 29 martie: „Supercupa României la rugby vine la Timișoara. Felicitări băieți, felicitări SCM Timisoara! Este prima ediție a Supercupei la rugby și sunt mândru că Timișoara reușește să aducă trofeul acasă.”
SCM este USV
Doar că primarul a uitat trei litere din acronimul echipei: nu e SCM Timișoara ci SCM USV Timișoara. Asta pentru că, revin, Universitatea de Ştiinţele Vieții “Regele Mihai I” este cea care ține pe linia de plutire echipa.
Aici se impun câteva observații. Primarul și primăria Timișoara nu au niciun merit, absolut niciunul pentru excelenta performanță a echipei de rugby. Și nici în victoria echipei de handbal, din 28 martie, împotriva CSM Vaslui.
Ca să fie și mai clar care e starea clubului timișorean, sâmbătă, 29 martie, un bec a explodat în Sala polivalentă „Constantin Jude” în timpul unui meci de baschet. Meciul a fost oprit pentru 30 de minute. Incidentul s-a produs în primul sfert al partidei SCM Timișoara-CSM Petrolul Ploiești. Antrenorul oaspeților, Zeljko Lukajic a cerut time-out chiar înainte ca becul să explodeze. Asta ca să ne facem de kakao și în fața ploieștenilor.
Toată presa a vuit despre salariile nesimțite pe care administrația Fritz le-a dat noii echipe de conducere a SCM Timișoara, adică lui Alexandru Dedu, etichetat de presa sportivă drept „groparul handbalului românesc” și ciracului său, Horia Păun. Cei doi au rămas șomeri, după ce noul primar liberal al Brașovului i-a dat afară de la clubul Corona Brașov, în urma unui audit, pe cei doi protejați ai fostului primar din Brașov, Alen Coliban, userist ca și Fritz. Și pentru că USR este un mic partid de mici mafiași, Fritz i-a preluat, pe linie de partid, pe protejații lui Coliban, le-a dat casă, masă, serviciu și salarii exagerat de mari pentru performanțele (ne)dovedite de cei doi. Mai multe detalii, aici: Mutare sportivă girată de USR pe ruta Brașov-Timișoara, cu salarii imense din bani publici.
Revenind la rubgy…
Din postările cu vestea câștigării Supercupei României la rugby de către SCM USV Timișoara, prima chestie care sare în ochi e locația în care sunt făcute pozele. Rugby-știi nu au nici măcar un stadion ca lumea pentru antrenamente, ce să mai vorbim de unul pentru competiții. Așa că onoarea a fost salvată cu poze făcute pe…stadionul Arcul de Triumf din București. Dar și asta a uitat-o domnul Fritz, cum a uitat și că numele clubului include și acronimul USV, adică motorul echipei, Universitatea de Ştiinţele Vieții “Regele Mihai I” Timișoara.
Istoric vorbind, pe fapte și rezultate, așa cum echipa de fotbal Poli Timișoara a făcut marea performanță în perioada cât finanțator a fost Marian Iancu, la rugby gloria a fost între 2010 și 2018, cât finanțator și suflet al echipei a fost antreprenorul timișorean Dan Dinu.
Joi, 31 mai 2018, ora 12,30: jucătorii de la Timișoara Saracens RCM UVT au fost chemați pe gazon. S-au adunat la terenul din Ronaț, cel fără apă caldă la baie și fără toalete (căci acestea sunt condițiile în care lucrau vedete de talie mondială ca Sosene Anesi, legitimat All Blacks, sau Chester Williams, care au decis să accepte contracte la Timișoara). A urmat despărțirea.
Cotidianul Evenimentul zilei a relatat istoria de 8 ani de succese a clubului dar și tristul moment final.
„Am ținut să avem întâlnirea în iarbă, pentru că pe iarbă a început totul, acum opt ani”, le spune Dan Dinu. Omul de afaceri care a fost finanțatorul principal al celei mai titrate echipe de rugby din România ultimilor ani, cel care, până la urmă, a construit echipa om cu om, a decis să se retragă.
Ei sunt familia lui. A doua familie, spune. Sunt peste 20 de rugbiști în fața lui, plâng cu toții. E incredibil să vezi bărbații ca niște tauri tatuați cum rostogolesc lacrimi pe obraji. Unii bănuiau din seara câștigării titlului că urmează asta. Dinu le-a dat să-i semeneze „cămașa de campion”, o cămașă în dungi alb-albastre pe care a îmbrăcat-o la fiecare meci câștigător al echipei.
„E ceva să vezi 20 de bărbați plângând”, rememorează, acum, Dan Dinu. Recunoaște că el însuși a plâns, și nu doar atunci, acolo: „Am plâns cu lacrimi. Toți. E ca și când te desparți de prima iubire, în adolescență. Nu m-am gândit niciodată că voi renunța”.
Dan Dinu are 43 de ani. În copilărie a jucat rugby și a rămas nu numai cu alura de rugbist, ci și cu dragostea față de acest sport care naște prietenii adevărate. E un investitor privat important și un manager de succes.
Venirea lui ca finanțator principal al echipei Timișoara Saracens RCM UVT, în urmă cu opt ani, a însemnat materializarea proverbului „Omul sfințește locul când pune suflet”. Au fost opt ani uluitori, în care clubul acesta a devenit cel mai bun din țară.
Arădean de origine, prosperul om de afaceri a venit la Timişoara cu o întreagă pleiadă de jucători importanţi în încercarea de a face din oraşul nostru, unul etalon în ţară. În acel moment, rugby-ul bănățean trăia doar din amintirea titlului luat în 1972, când Timişoara spărgea hegemonia Bucureştiului. Prezentul era palid, cu clasări mai mult în a doua jumătate a primei ligi.
Odată cu venirea lui Dinu totul s-a schimbat. Au fost aduși jucători de Top, antrenori „cu pedigree”, printre care și legenda sportului mondial Chester Williams. După un prim trofeu, Cupa României în decembrie 2011, Timişoara arăta că a venit momentul ca ora exactă în rugby-ul românesc să se dea din Vest. Şi au urmat ani senzaţionali, cu performanţe pe măsură, şi chiar împotriva arbitrajelor subiective sau a problemelor de infrastructură.
Pe lângă faptul că echipa a scos capul şi în Europa, dar mai ales a întărit naţionalele de seniori şi juniori, Timișoara a câștigat 5 titluri de campioană, și-a adjudecat de patru ori Cupa României și și-a trecut în palmares și o Cupă a Regelui, dar și două locuri 3 în Superligă.
Dar cum orice poveste are şi un sfârşit, principalul investitor al echipei a ales să se retragă imediat după câștigarea Superligii. Așa cum nu a calculat niciodată suma exactă pe care a investit-o în echipă (și e vorba de multe milioane de euro), preferă să nu pună degetul pe rană și să nominalizeze anume motive: „Suma tututror întâmplărilor m-a făcut să mă decid în urmă cu cinci luni, în iarnă. Am decis că duc anul competițional până la capăt. Am plâns și mi-am repetat zilnic, că trebuie să mă retrag”.
Motivele, lesne de înțeles, neimplicarea autorităților în crearea unei infrastructuri propice performanței, dar și arbitrajele de care a avut parte Timișoara de-a lungul timpului.„
Sportul, prioritate a administrației USR doar în declarații
Pe cei din administrația Fritz nu îi interesează absolut deloc promovarea sportului în general și a celui de performanță, în special. Dovadă sunt lipsa sălilor, a condițiilor și a banilor, pentru handbal, rugby sau baschet. Cu toate acestea, echipele fac performanță, câștigă trofee, cupe și chiar campionate.
De aproape doi ani, tot Fritz i-a lăsat și pe canotori fără baza de antrenament, după ce a demolat-o iar ambarcațiunile zac sub cerul liber, într-un țarc de lângă Parcul Rozelor. În loc de sală de antrenament și vestiare, au niște containere infecte, rămase de la centrul COVID nefolosit pe stadionul CFR, din timpul pandemiei. Consilierul local Roxana Iliescu a găsit și spațiu, chiar pe malul Begăi și era gata să pornească și o campanie de strângere de fonduri pentru o clădire. Inițiativa ei a fost blocată de administrația Fritz, care însă nu a venit cu vreo alternativă ci doar cu promisiuni. Neonorate nici până astăzi.
Dacă e să amintim și de clubul de badminton, ai cărui jucători nu se mai pot antrena la sala de sport a unui liceu, adică tot din subordinea primăriei, pentru că nu se dorește, pe motiv că încurcă bunul mers al orelor de sport, putem spune că sportul timișorean, mai ales cel ce ține de cluburile municipalității timișorene, este în moarte clinică și sportivii se antrenează umiliți și batjocoriți.
Dar sigur că primarul nu ratează nicio ocazie să bage capul în poză și să se laude cu performanțele unor oameni pe care nici el și nici instituția primăriei nu îi ajută cu nimic.
