Nu știm dacă afirmația din titlu se poate transforma, sau nu, în adevăr. O lăsam cu semnul întrebării.
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a dezvăluit ieri, 19 februarie 2025, că reprezentații Federației Ruse au solicitat Statelor Unite, în cadrul negocierilor de la Riad, retragerea din Europa de Est, inclusiv din România. Oficialul român a precizat că partea americană „a refuzat, în acest moment, dar nu avem garanții”.
Nu știu cât de veridice sunt afirmațiile făcute de domnul Diaconescu. La fel, nu știu dacă domnia sa a fost, sau nu, însărcinat să facă publice aceste informații care, dacă s-ar dovedi că sunt verdice, ar fi extrem de îngrijorătoare pentru statul român. La fel, nu știu motivația pentru care informațiile nu au fost comunicate de cineva cu un rang mai înalt în ierarhia decizională a statului român, premierul României ori ministrul Apărării.
Există marea probabilitate ca aceste declarații să fie departe de adevăr. Ele sunt însă în logica declarațiilor făcute la Paris de președintele Ilie Bolojan după întâlnirea cu președintele Franței, că Parteneriatul strategic româno-francez a fost reconfirmat iar prezența militară franceză în România, în perioada următoare, va crește.
Declarația făcută de consilierul prezidențial sugerează că Statele Unite ar putea abandona România, ca în Ialta 45. Deja o parte din publicațiile românești, nu toate, titrează pe prima pagină – “De la Ialta la Riad” prin care se dorește amplificarea sentimentelor anti-americane în societatea românească.
Probabil, demonizarea Statelor Unite vrea să inducă ideea renunțării la relația privilegiată a României cu Statele Unite în favoarea unei susțineri mai ferme a Uniunii Europene.
În România, demonizarea Americii are și conotații electorale.
Nu cred într-o abandonare a României de către Statele Unite. Fie și pentru faptul că pe teritoriul statului român se află amplasat scutul anti-rachetă de la Deveselu, proiect sută la sută american.
Cât despre o eventuală dorință a rușilor de a fi la gurile Dunării, așa cum s-ar înțelege din subtextul declarației făcute de consilierul prezidențial Diaconescu, îmi permit să afirm că rușii au fost deja acolo.
În anul 1948, Convenția de la Belgrad a scos brațul Chilia, cel mai nordic dintre brațele de vărsare a Dunării în Marea Neagră de sub regimul internațional. Asta înseamnă că, din 1948, Chilia era o apă internă a URSS, brațele Sulina și Sfântul Gheorghe curg pe teritoriu românesc. Pentru navigația pe brațul Chilia dinspre Marea Neagră spre Deltă ori Galați ori Reni, navele trebuie să ceară permisiunea Ucrainei, anterior Uniunii Sovietice.
Desigur, rușii își doresc să controleze militar și economic gurile Dunării. Cel mai probabil, nu le va reuși să facă asta. Forțele militare ruse nu au putut să treacă de fluviul Nipru, fiind ancorate în partea de est a orașului Herson. Portul Odessa și regiunea Odessa (Bugeacul românesc) sunt parte componentă a Ucrainei.
Rușii ar putea controla regiunea altfel. În spațiul public apare din ce în ce mai des chestiunea transnistreană. Într-un interviu pentru Teleradio Moldova, ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că subiectul transnistrean ar trebui inclus în negocierile de pace privind războiul din Ucraina. Potrivit oficialului moldovean, „includerea acestui subiect în negocierile de pace este esențială pentru a elimina vulnerabilitățile care afectează atât Ucraina, cât și Republica Moldova”.
Nu exclud că autoritățile ruse au remarcat insistenșța cu care Chișinăul oficial împinge chestiunea transnistreană pe agenda publică. În contextul în care The Winner Takes It All, (câștigătorul ia totul) introducerea subiectului transnistrean pe agenda negocierilor de pace în Ucraina poate fi esențială mai degrabă pentru Federația Rusă. Și poate avea o rezolvare deloc în interesul Ucrainei. Experții ruși afirmă că nimeni nu a anulat încă Memorandumul Kozak, propunerea Federației Ruse din anul 2003 dedicată soluționării definitive a conflictului transnistrean.
În anumite cercuri de decizie din Federația Rusă, constituirea unui stat moldovean federal asimetric cu staționarea trupelor militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova este încă luată în considerare.
În acest posibil context, mai puțin favorabil Ucrainei și Republicii Moldova, prin care Federația Rusă ar putea gestiona crearea unei zone bufer în statele care au făcut parte din teritoriul Uniunii Sovietice, pentru Chișinău, Washingtonul devine mai important decât Bruxelles-ul.
Rezultatul recentei vizite a ministrului moldovean de Externe la Washington au arătat însă că administrația Trump ignoră Chișinăul. Semn că pe tabla de șah geopolitică, teritoriul dintre Prut și Nistru ar putea deveni federal și trecut la pierderi colaterale.
Nu ne rămâne decât să sperăm într-o vizită a doamnei Sandu la Washington în care nu se va întâlni cu Alexander Soros ori Victoria Nuland dar cu vicepreședintele JD Vance. Speranța, ca de obicei, moare ultima.
