Victor Nichituș: FELICITĂRI DOAMNA SANDU – GREUL ABIA ÎNCEPE

Share

Predicțiile mele referitoare la alegerile prezidențiale dintre Prut și Nistru s-au împlinit. Am fost unul dintre primii comentatori politici care au notat, pentru Canal 33 România, că la prezidențialele moldovenești vor exista două tururi de scrutin. Recent în cadrul emisiunii România în Mișcare, difuzată de aceiași televiziune, am afirmat că Maia Sandu va câștiga în turul doi.

Datele statistice arată că domnul Stoianoglo, la secțiile de votare dintre Prut și Nistru, a luat cele mai multe voturi – 51,19 la sută. Doamna Sandu a acumulat în interiorul Republicii Moldova 48,81 la sută din voturi. Diferența dintre cei doi este de circa 32 de mii de voturi în favoarea lui Stoianoglo.

Doamna Sandu a fost salvată de voturile din diaspora moldoveană. Acolo unde, din câte am înțeles dintr-o postare a doamnei deputat PSRM, Olga Cebotari, socialiștii moldoveni au avut acoperite cu observatori 90 la sută din secțiile de votare.

Afirmația făcută de doamna deputat exclude orice eroare de numărare a voturilor din diaspora.

La numărarea a 99,77 la sută din procesele verbale s-a constatat că au participat la vot 1 677 064 de cetățeni moldoveni. 929 558 și-au acordat votul către doamna Sandu, domnului Stoianoglo i-au revenit 748 506 de voturi. Diferența de circa 180 de mii de voturi în favoarea doamnei Sandu a venit din diaspora.

Doamna Maia Sandu este primul președinte reales prin vot direct din istoria contemporană a Republicii Moldova- felicitări!

Alexandr Stoianoglo a învins între Prut și Nistru, dar a pierdut alegerile.

Din punctul meu de vedere, oficialii de la Bruxelles, care au tras o spaimă grozavă cu Stoianoglo, după ce au pierdut Georgia, fac planuri pentru alegerile parlamentare moldovenești care vor avea loc în vara anului viitor. Probabil ar trebui să își pregătească și punga.

E clar că socialiștii moldoveni au demonstrat că au capacitate serioasă de mobilizare a propriului electorat. Pentru a face față, echipa doamnei Sandu a apelat la resursele administrative din dotare.

E clar că socialiștii sunt într-un trend crescător iar partidul de guvernământ, care a apelat la trucuri geopolitice pentru a își mobiliza electoratul, s-a erodat.

Greul abia începe. Deconturile vor bate la ușă.

Statistica arată că în municipiul Chișinăul au participat la vot 375 555 de cetățeni moldoveni. Aproape jumătate din ei au votat în favoarea doamnei Sandu – 215 493. Stoianoglo are 160 062.

Cele peste 55 de mii de voturi care au făcut diferența ar putea fi datorate inclusiv întâlnirii doamnei Sandu cu primarul Ceban.

Dacă judecăm logic și la rece, era clar că doamna Sandu câștigă cu ajutorul votului din diaspora. Nu era deloc clar că domnul Stoianoglo câștigă la mustață în interiorul statului moldovean. Alegerile prezidențiale au demonstrat ceea ce s-a spus de mai multă vreme – societatea moldoveană își dorește implicarea președintelui și în rezolvarea problemelor interne, nu doar externe.

Victor Nichituș
Victor Nichituș
Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii cât şi opozanţii momentului îi citesc comentariile mai ales pentru comparaţiile surprinzătoare, pentru nuanţele care scapă altora şi pentru mesajele, ingenios inserate în notele sale de blog. Are și de ce - născut în Bacău, România, locuiește de 25 de ani la Chișinău fiind martorul istoriei contemporane a spațiului dintre Prut și Nistru.

Articole asemănătoare

Mai mult