Radu Radoslav lansează cartea “BLOGUL UNUI URBANIST TIMIȘOREAN cu RĂZBOIUL LA UȘĂ, 2021-2023”

Lansarea volumului ”BLOGUL UNUI URBANIST TIMIȘOREAN cu RĂZBOIUL LA UȘĂ, 2021-2023” va avea loc ca de obicei la librăria independentă ”La Două Bufnițe”, Timișoara, Piața Unirii (intrarea pe str. Matei Corvin) în data de 24 octombrie ora 18,00.

“Spre surprinderea unora a apărut în lume criza sanitară, edilitară, economică, climatică, ecologică, socială, administrativă, educațională, universitară, demografică/migrației, îmbătrânirii populației, etc., etc. Dar cel mai neprevăzut efect asupra noastră îl are AI (inteligența artificială). În multe dintre postările publicate am luat atitudine împotriva celor care cred că pot opera pe un țesut, (chiar dacă la prima vedere pare că este doar unul urban), copiind doar experiența trecută a altora sau doar a ceea ce se petrece azi în țările dezvoltate, fără a ține cont de oamenii locului și comunitățile aferente lor, de spiritul lor. In fața acestei provocări singura atitudine corectă gândită de mine era de a apăra SIMBOLURILE SACRE ale urbei noastre de posibile atacuri venite din interior sau din exterior. Sunt câteva idei principale alese pentru a înțelege spiritul locului: ”ALB VIOLETUL”, ”CULOARUL  ECOLOGIC VERDE ALBASTRU” din jurul canalului Bega (din amonte, din intravilan și din aval de Timișoara), sau ”SPAȚIUL PUBLIC din PIAȚA VICTORIEI cu al său BALCON al OPEREI” în fața căruia au stat cu speranță peste 100.000 de cetățeni între 19-22 decembrie 1989, dar și la citirea ”Proclamației de la Timișoara” din 12 martie 1990.

Titlul ”Jurnalul unui urbanist timișorean cu războiul la ușă” al acestui, probabil, ultim volum (al cincilea) din postările de pe blogului meu (radulblog.wordpress.com), a fost stabilit în ianuarie al acestui an, 2023. Așa am crezut atunci, când am apelat la Sebastian Cosor (fostul meu student) și Cosmin Sârbulescu să definitiveze ideea/desenul meu pentru copertă, ca un gest tandru de autoapărare a unui SPAȚIU PUBLIC SACRU TIMIȘOREAN cu SIMBOLUL său BALCONUL OPEREI. Azi, în final de 2023, aș fi schimbat titlul în Jurnalul unui urbanist timișorean cu războiul care a deschis ușa mea. Evenimentele prea seamănă cu poveștile bunicilor mei. Din păcate, războiul nu vine doar din exterior ci a pornit cu mult mai multă forță și din interiorul nostru”, scrie arhitectul Radu Radoslav pe blogul său, Blogul lui Radul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *