Decizie istorică: Ultima parte a arhivei Securității aflate la MApN va fi predată CNSAS

Share

Vineri, 20 octombrie 2023, Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern privind declasificarea informaţiilor cuprinse în documente emise în perioada 1956-1989. Aceste documente aparțin unor structuri ale Departamentului Securităţii Statului, aflate în gestiunea Ministerului Apărării Naţionale.

Fondul Departamentului Securităţii Statului va fi predat Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că aceste documente vor fi transferate de la Ministerului Apărării Naţionale.

Executivul a adoptat preluarea arhivelor Securității de către CNSAS

Ultima parte a arhivei Departamentului Securităţii Statului din perioada 1958-1989 va fi declasificată. Decizia istorică a fost luată astăzi de Guvernul României, după 34 de ani de la Revoluție și mai multe încercări eșuate ale justiției de a găsi vinovații.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin:

„Astăzi, prin hotărâre de Guvern, se încheie procesul de de clasificare a ultimelor documente emise în perioada 1956 – 1989. Documentele au fost emise de structuri ale Departamentului Securității Statului. Mai precis, este vorba despre documente care s-au aflat în arhiva din gestiunea Ministerului Apărării Naționale și aceste documente, ultimele dintr-un volum uriaș, urmează să fie declasificate și predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru a sta la baza unor cercetări în ceea ce privește perioada anilor comunismului din România”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului României.

Anul trecut, SRI a desecretizat arhiva Comisiei „Decembrie 1989”

Ministerul Apărării Naționale (MApN) urmează să trimită arhiva către cercetătorii din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS):

„Prin prezentul act normativ se declasifică fondul arhivistic aparținând Departamentului Securității Statului aflat în gestiunea Ministerului Apărării Naționale prin scoaterea informaţiei clasificate de sub incidenţa reglementărilor protective prevăzute de lege”, se arată în nota de fundamentare.

Spre finalul anului trecut, Serviciul Român de Informații a luat decizia de a desecretiza arhiva din subordine. Respectiva arhivă conținea investigațiile Comisiei „Decembrie 1989”, instituită în anul 1991 în Senat cu scopul de a cerceta evenimentele din Bucureşti şi din ţară din perioada 1- 31 decembrie 1989.

Securitatea a fost desființată, prin decret, în 31 decembrie 1989. O parte din cele mai importante zile legate de Revoluție nu sunt cuprinse în niciun text de lege din România.

sursa: Evenimentul Zilei

newsdesk
newsdeskhttp://www.ecopolitica.ro
Un portal axat pe economie, politica, ecologie, educatie, arta, cultura si inovatie.

Articole asemănătoare

Mai mult