Tag:

Turcia

În premieră, Sky Rooftop Timișoara crează un meniu special de miel, cu un chef din Grecia

Sky Rooftop Restaurant a inițiat un proiect, cu un chef (maestru bucătar) din Grecia, care aduce în Timișoara o selecție de rețete inspirate din cele mai inventive bucătării. Ele au tradiție în prepararea cărnii de miel: Grecia, Turcia, Maroc și coasta Mediteraneană.

Adrian Severin: O NOUĂ “VICTORIE” A POLITICII OCCIDENTULUI EURO-ATLANTIC

Turcia, țara cu cea de a doua armată din NATO, și Iranul, statul Islamic adversar de serviciu al Noului Ierusalim american, acuzat că ar fi orchestrat atacul Hamas asupra Israelului și că ar fi plănuit intrarea sa directă în războiul cu acesta, cer oficial, inclusiv din rațiuni umanitare, convocarea unei conferințe internaționale de pace și afirmă că doresc evitarea transformării conflictului din Gaza într-un război regional.

Adrian Severin – „REGÂNDIND COOPERAREA DINTRE UE ȘI ORIENTUL MIJLOCIU / NORDUL AFRICII – O ABORDARE ROBUSTĂ ȘI RĂBDĂTOARE”

Organizată de Institutul pentru politica și economia Orientului Mijlociu (MEPEI), România, și EuroDefense România, în parteneriat cu Institutul pentru studii politice și internaționale (IPIS), Iran, Institutul internațional pentru studii medio-orientale și balcanice (IFIMES), Laboratorul pentru studiul Inițiativei „Drumul și centura”, România, și Ambasada Republicii Islamice Iran la București, conferința s-a desfășurat la nivel de experți în geopolitică, geoeconomie, relații internaționale (civile și militare) și diplomație, care și-au exprimat puncte de vedere personale pe temele ultrasensibile care frământă în prezent comunitatea internațională și în special statele și popoarele din Orientul Mijlociu. Participanții au fost prezenți fizic sau au intervenit online venind cu contribuțiile lor din diferite colțuri ale lumii (

Ungaria ține Suedia în șah, în privința aderării la NATO

Faptul că preşedintele turc a înaintat parlamentului un proiect de lege în vederea aderării Suediei la NATO nu a schimbat cu nimic poziţia Ungariei privind ratificarea aderării ţării scandinave la NATO, a declarat, marţi, la New York, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, relatează MTI.

Renault vrea să lanseze 8 noi vehicule în următorii ani. Unul dintre modelele destinate pieței mondiale va fi derivat din Dacia Sandero

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat miercuri, 25 octombrie, că va investi trei miliarde de euro până în 2027 pentru a lansa opt noi vehicule şi a creşte vânzările de automobile electrice în afara Europei, informează Reuters.

Adrian Severin: ISRAELUL ÎN FLĂCĂRI. CINE CE A VRUT ȘI CE A OBȚINUT? (III)

Odată trecută în revistă lista posibililor beneficiari și a posibililor perdanți ai atacului Hamas, ar trebui să analizăm și consecințele a ceea ce se întâmplă acum pe redeschisul front israelian. Atrag atenția că este vorba despre analiză, iar nu despre profeție. Pe baza culegerii și verificării informațiilor, precum și plecând de la interpretarea lor, ambele efectuate anterior, analiza extrage din ceea ce este posibil să se întâmple în viitor, ceea ce apare a fi probabil. Asta pentru a permite planificarea politică, iar nu pentru a satisface curiozitatea cuiv

Adrian Severin: ISRAELUL ÎN FLĂCĂRI. CINE CE A VRUT ȘI CE A OBȚINUT? (II)

Cea mai recomandabilă politică israeliană acum este aceea de a evita ca măsurile justificate de nevoia securității naționale să capete cumva imaginea răzbunării, precum și de a face ca respectivele măsuri să ducă la încetarea ostilităților înainte ca opinia publică arabo-musulmană să ajungă a se inflama. Oricât de greu i-ar fi, Israelul trebuie să înțeleagă ceea ce SUA nu are înțelepciunea de a înțelege, și anume că uneori câștigi mai mult apărând ca victimă decât ca un Dumnezeu atotputernic răzbunător. (Aceasta este o specialitate ar