La Lugoj s-a deschis noul Centru de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități

Share

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş își dezvoltă şi diversifică serviciile sociale specializate, în funcţie de nevoile identificate, cu scopul prioritar de a menţine funcţionalitatea socială a persoanei. Un astfel de serviciu este reprezentat de Complexul de Servicii “A” pentru Copiii cu Dizabilități Lugoj, care cuprinde Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități, Casa de Tip Familial Sfântul Pavel și Casa de Tip Familial Sfântul Petru.

Foarte important este că noul centru deservește atât municipiul Lugoj cât și localitățile învecinate, oferind servicii pentru un număr mare de copii cu dizabilități. Tip Familial Sfântul Pavel și Casa de Tip Familial Sfântul Petru.

Proiectul ”Construirea a 2 case de tip familial și reamenajare și extindere Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități Lugoj”, finanțat prin P.O.R.2017/8/8.1/8.3/C/1 Grup vulnerabil: copii, este derulat în parteneriat cu UAT Judeţul Timiş, valoarea totală a proiectului fiind de 12.693.966.56 lei.

Casele de Tip Familial Sfântul Petru şi Sfântul Pavel oferă, fiecare în parte, servicii sociale pentru câte 10 copii cu dizabilităţi, acestea fiind axate în principal pe furnizarea de servicii de recuperare și reabilitare în cadrul serviciului de zi de recuperare, precum şi pe pregătirea copiilor pentru integrarea/reintegrarea lor familială şi socio-profesională. Toți copiii, respectiv tinerii beneficiari ai celor două case de tip familial sunt încadraţi în grad de handicap, pe lângă deficienţa mintală, majoritatea având şi o deficienţă asociată: neuropsihică, somatică, auditivă, vizuală. Metodele de intervenție folosite includ consilierea psihologică, stimularea psihosenzorială, terapia ocupațională, stimularea cognitivă, kinetoterapie, terapia tulburărilor de limba/stimularea dezvoltării comunicării, stimularea în vederea dezvoltării deprinderilor de viață autonomă.

Acestor tineri le sunt oferite servicii de recuperare și reabilitare în cadrul serviciului de zi de recuperare, dar, pe lângă aceşti beneficiari, Centrul de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități oferă servicii de recuperare gratuite şi pentru copiii cu dizabilităţi din comunitate. Capacitatea centrului este de 170 de beneficiari, respectiv de 48 de beneficiari/zi.

“Peste 170 de copii şi tineri cu dizabilităţi din Lugoj şi din localităţile învecinate beneficiază, de acum înainte, de servicii de recuperare și reabilitare complexe, la standarde europene, în cadrul Centrului de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități din cadrul Complexului de Servicii “A” pentru Copiii cu Dizabilități Lugoj. Aici sunt oferite servicii de recuperare gratuite atȃt pentru copiii din comunitate, cȃt şi pentru cei din sistemul de protecţie a copilului, investiţia în tot acest complex, susţinută din fondurile Consiliului Judeţean Timiş şi din fonduri europene, fiind de aproape 13 milioane de lei. Vă asigur că avem investiţii record în educaţie, sănătate şi asistenţă socială. În cazul de faţă, valoarea acestei investiţii, care vizează servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din sistemul de protecţie a copilului şi din comunitate, este de aproape 13 milioane de lei. Urmărim să investim fondurile pe care le avem în cȃt mai multe servicii de acest fel, iar Timişul a avut grijă să nu îi lase la o parte pe cei mai nefericiţi decȃt noi. Poate că astfel de servicii nu au vizibilitate crescută pentru toţi cetăţenii, pentru că beneficiază de ele doar cei care au nevoie şi nu pot decȃt să mă bucur că există oameni ca dumneavoastră care aleg să se ocupe de aceşti oameni cu probleme. Încă mai sunt centre care au nevoie de sprijinul nostru şi ne vom ocupa ca ele să îl primească. Cu fiecare an veţi vedea cum creşte calitatea serviciilor sociale din judeţul nostru”, a declarat domnul Alfred-Robert Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, prezent la inaugurarea acestor servicii.

Reabilitarea acestui complex a început în urmă cu mai mulţi ani, un sprijin important fiind cel oferit de comunitatea locală, prin Primăria Municipiului Lugoj, reprezentată, astăzi, de domnul primar Călin-Ionel Dobra: “În 2012, cȃnd am vizitat acest centru, îmi amintesc că am văzut prima clădire de aici. Era într-un stadiu avansat de degradare, iar acum vizităm cu mȃndrie acest complex şi nu pot decȃt să felicit întreaga echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş pentru tot ceea ce face. Vă asigur, din punctul de vedere al autorităţii locale, de tot sprijinul, deschiderea şi colaborarea, împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Lugoj. Vă doresc mult succes şi cȃt mai multe proiecte în continuare!”

Monica Truşcă, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş a accentuat importanţa acestor servicii pentru copiii din comunitate şi din cadrul sistemului de protecţie a copilului. Serviciile oferite în cadrul Centrului de Zi de Recuperare pentru Copiii cu Dizabilități cuprind kinetoterapie, hidroterapie, terapie cognitivă, ludoterapie, art-terapie, terapie senzorială, ergoterapie, discriminare vizuală, consiliere vocaţională, logopedie, meloterapie, precum şi obţinerea de deprinderi de viaţă independentă, atȃt de necesare în procesul de reintegrare familială şi socio-profesională a acestor beneficiari. “În judeţul Timiş sunt 2400 de copii încadraţi în grad de handicap, dintre care 800 sunt în zona Lugojului şi a localităţilor învecinate. Toţi aceşti copii au nevoie de terapii de recuperare şi de servicii, iar în mediul privat o singură şedinţă de recuperare costă peste 150 de lei. Serviciile pe care le oferim aici copiilor sunt gratuite, acest complex fiind unicul centru public, din zona de vest a ţării, care oferă servicii atȃt de diversificate copiilor cu dizabilităţi. E menirea noastră, a tuturor, să dezvoltăm aceste servicii şi să oferim o şansă copiilor care au nevoie de noi. Tot ceea ce am construit, respectiv am reabilitat aici, este realizat cu fonduri europene şi cu sprijinul permanent al Consiliului Judeţean Timiş. Mulţumesc Consiliului Judeţean Timiş pentru susţinerea pe care ne-o oferă şi pentru că ne ajută să dezvoltăm servicii sociale noi în comunităţile unde acestea sunt necesare, dar şi Primăriei Municipiului Lugoj, pentru că ne este alături, găzduieşte acest centru şi ne susţine în buna desfăşurare a activităţilor sociale în zona Lugojului”, a precizat Monica Truşcă.

Articole asemănătoare

Mai mult