ASEMT pune lacăt pe documentele despre șefii din spitalele Timișoarei. În centrul operațiunii de tăinuire este Florentina Radu, directorul general depistat de ANI în conflict de interese și reales președinte al CA la Municipal.
Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, instituția locală, din subordinea Primăriei Timișoara, care gestionează zona de sănătate și management al spitalelor municipale, refuză să comunice documente esențiale privind numirile, delegările, contractele de administrare și monitorizarea conducerii din spitalele aflate în subordinea municipalității. Într-un răspuns transmis la o solicitare formulată în baza Legii 544/2001, ASEMT repetă, aproape mecanic, că documentele cerute „nu intră în categoria informațiilor de interes public”.
Formula este cel puțin surprinzătoare. Nu vorbim despre curiozități private, ci despre spitale publice, funcții de conducere, contracte de management, contracte de administrare, mandate interimare, rapoarte de monitorizare și corespondență între instituții publice. Cu alte cuvinte, exact acea zonă în care transparența ar trebui să fie regula, nu excepția.
Răspunsul este semnat de directorul general al ASEMT, Florentina Radu. Aceeași Florentina Georgeta Radu despre care, în primăvara acestui an, presa locală a relatat că a fost depistată de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese administrativ, după ce, în calitate de director executiv al DSP Timiș, ar fi semnat dispoziția prin care și-a aprobat propriul transfer la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara.
Cazul nu este o notă de subsol. Este contextul esențial în care trebuie citit refuzul de transparență transmis acum de ASEMT. Instituția care blochează accesul la documente despre managementul spitalelor este condusă de o persoană aflată deja sub semnul unei constatări ANI privind conflictul de interese. Iar lucrurile se complică și mai mult. Renașterea bănățeană a relatat că, după această constatare, Florentina Georgeta Radu a fost realeasă președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Timișoara.
Cu alte cuvinte, avem aceeași persoană în trei poziții relevante pentru acest caz: director general al ASEMT, semnatar al răspunsului prin care se refuză documente despre managementul spitalelor; persoană vizată de o constatare ANI privind propriul transfer în administrația locală; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal, unitatea aflată chiar în centrul solicitărilor de informații publice.
Cazul are ca fundal situația de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, unde, în decembrie 2025, s-au produs schimbări importante la nivelul conducerii unei secții clinice. În centrul întrebărilor se află Deciziile nr. 2699 și nr. 2700 din 19 decembrie 2025, precum și Contractul de administrare nr. 2701/19.12.2025. ASEMT recunoaște că aceste documente există, dar precizează că sunt întocmite și gestionate de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Mai mult, administrația spune că a solicitat spitalului documentele aflate în competența și evidența unității sanitare.
Această precizare este importantă. ASEMT nu neagă existența documentelor-cheie. Nu spune că ele nu există. Nu spune nici că nu sunt relevante. Spune doar că sunt la SCMUT și că le-a cerut, la rândul său, spitalului. Problema este că, până la acest moment, SCMUT nu a răspuns solicitării directe de informații publice transmise de Ecopolitica.ro.
În paralel, răspunsul ASEMT oferă o confirmare esențială. Managerul interimar al Spitalului Municipal, conf. univ. dr. Stela Iurciuc, a fost numit prin Dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. DP2025-001931 din 11 decembrie 2025, începând cu data de 19 decembrie 2025, pentru o perioadă de 6 luni. ASEMT mai precizează că atribuțiile și obligațiile managerului interimar sunt stabilite prin Anexa I la dispoziție.
Aici apare întrebarea administrativă de fond. Dacă managerul interimar avea mandat de 6 luni, ce documente justifică semnarea unor acte care pot produce efecte pe durate mult mai mari, inclusiv contracte de administrare pe 4 ani? Tocmai dispoziția de numire și anexa cu atribuțiile managerului interimar ar fi trebuit comunicate public. ASEMT le invocă, le rezumă, dar nu le comunică.
Refuzul se repetă și în cazul rapoartelor de monitorizare, evaluare sau control managerial întocmite de ASEMT cu privire la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara pentru trimestrele III și IV din 2025 și trimestrele I și II din 2026. Cu alte cuvinte, instituția care are în structura sa Serviciul Sănătate și Management Spitale refuză să comunice documentele prin care ar trebui să poată fi verificat tocmai managementul spitalelor.
ASEMT refuză și corespondența cu DSP Timiș, Ministerul Sănătății, UMF „Victor Babeș” și Primăria Municipiului Timișoara privind numirile și contractele de conducere de la Spitalul Municipal. Refuză și documentele privind sesizările, memoriile, reclamațiile și răspunsurile referitoare la conducerea Secției Clinice Medicină Fizică și de Reabilitare și la conflictul administrativ Gogulescu–Avram. Refuză și documentele întocmite sau primite după declanșarea litigiilor privind actele din 19 decembrie 2025.
Există însă și o recunoaștere utilă. ASEMT precizează că, în perioada 1–31 decembrie 2025, funcțiile de manager ale celor trei spitale municipale, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, au fost exercitate în baza unor dispoziții de numire cu caracter interimar, fără contracte de management în perioada solicitată. De asemenea, funcțiile de director medical, director financiar-contabil și director de îngrijiri au fost exercitate interimar, în baza unor acte administrative de numire, fără contracte de administrare pentru aceste funcții.
Altfel spus, la nivelul managerilor și directorilor interimari, ASEMT admite că nu au fost încheiate contracte de management sau administrare. În schimb, pentru funcțiile de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical, administrația municipală afirmă că procedurile și documentele aferente sunt gestionate la nivelul unităților sanitare, în condițiile Legii nr. 95/2006.
Aici se află miza. Exact zona șefilor de secție, acolo unde apar întrebările despre contracte de administrare, numiri, avize universitare și durata mandatelor, este trimisă către spitale. Iar în cazul SCMUT, spitalul încă nu a comunicat documentele solicitate.
Răspunsul ASEMT devine cu atât mai relevant cu cât Florentina Radu nu este doar director general al instituției care refuză accesul la documente. Potrivit relatărilor publice, ea este și președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Timișoara, adică al unității sanitare în jurul căreia se poartă întreaga discuție. Această suprapunere de roluri nu este, în sine, o concluzie juridică. Dar este, fără îndoială, un fapt de interes public major, mai ales când documentele cerute privesc exact conducerea și managementul spitalului.
Este greu de înțeles cum documente despre conducerea spitalelor publice, contracte de administrare, monitorizarea managementului, corespondența între instituții și atribuțiile unui manager interimar pot fi scoase, în bloc, din sfera informațiilor publice. Mai ales când ele privesc funcționarea unor servicii medicale publice finanțate din bani publici și aflate în responsabilitatea administrației locale.
Ecopolitica.ro va formula reclamație administrativă împotriva răspunsului ASEMT și va solicita reanalizarea refuzului, comunicarea documentelor cu anonimizarea eventualelor date personale și precizarea punctuală a temeiului legal pentru orice refuz. Evident, ca apel final, Ecopolitica va apela la instanță, dacă abuzul de a refuza transmiterea, cu anonimizări, a unor documente de interes public, va continua. În paralel, solicitarea directă către SCMUT rămâne esențială: spitalul trebuie să comunice deciziile, contractele, anexele, avizele juridice și documentele care au stat la baza schimbărilor operate în decembrie 2025.
Până atunci, rămâne o concluzie provizorie, dar gravă. Instituția municipală care ar trebui să explice și să monitorizeze managementul spitalelor refuză să arate tocmai documentele prin care acest management poate fi verificat. Iar răspunsul vine de la o conducere care, în loc să fie exemplu de transparență administrativă, se află ea însăși într-un context public de integritate nerezolvat editorial și instituțional.
În mod sec, rămâne și administrativă a cazului. Florentina Radu a fost numită în administrația timișoreană în mandatul primarului Dominic Fritz, președintele USR, partidul care a construit ani de zile discursul public #FărăPenaliÎnFuncțiiPublice și a cerut demisii rapide în cazuri de integritate. În Timișoara, însă, regula pare să se aplice selectiv. Nici Florentina Radu, vizată de o constatare ANI privind conflictul de interese administrativ, nici Dominic Fritz, care a pierdut definitiv procesul cu ANI, și nici viceprimarul USR Paula Romocean, aflată într-un litigiu de integritate, nu și-au prezentat, până la momentul publicării acestui articol, demisiile din funcțiile pe care le dețin în administrația locală.

