Din biografia personală, din relațiile instituțional-profesionale am reținut că mulți istorici din România și din alte state din Europa Răsăriteană refuză să studieze sensul conceptelor, iar cele identitare le rămîn total necunoscute. De pildă, cînd vine vorba de evrei, amintiții colegi continuă să definească evreul în același mod în care o făcuseră naziștii și fasciștii, asociind evreității și iudaismului persoanele asimilate sau creștinii care au unul sau doi bunici evrei.
Toți ar trebui să știe – la fel și publicul educat – că întrebările și răstălmăcirile identitare de acest fel provin din legea de la Nürnberg din 1935 pentru protecția sîngelui și onoarei germane, precum și din legislația lui Antonescu din 1941. Potrivit legislației rasiale, străinii din interior, evreii și evreii-neevrei – rudeniile lor – , au împărtășit aceeași soartă.
Absurda prevedere a legislației naziste a fost înțeleasă în epocă de lingvistul Victor Klemperer, supraviețuitor al Holocaustului:
“Cu 25% sînge non-arian este străin speciei (artfremd). În cazul în care există o îndoială, expertul în ştiinţa rasială este cel ce tranşează. Este la <limpieza de la sangre> ce funcţiona în Spania secolului al XVI-lea” (LTI.La langue du III-e Reich. Carnets d’un philologue, traducere din germană şi adnotată de Elisabeth Guillot, Prefaţă şi postfaţă de Sonia Combe şi Alain Brossat, Albin Michel, Paris, 1996, pp. 57-58).
Atenţia acordată de Victor Klemperer limbajelor celui de-al Treilea Reich este una fundamentală în sensul cunoaşterii cuvintelor, mesajelor şi doctrinei naziste, al înţelegerii modului în care funcţiona maşina de propagandă a lui Hitler, respectiv pentru a descoperi impactul social teribil. El exemplifică şi explică în ce consta antisemitismul, cum s-a articulat ideologia extremistă pe baza vocabularului social-politic, ce înţelesese Hitler prin antisemitism şi ce relaţie a stabilit el între antisemitism şi rasism. Scris în condiţii cu totul excepţionale – în cazul în care ar fi fost descoperit, autorul ar fi ajuns în camera de gazare de la Auschwitz – jurnalul-document a lui Victor Klemperer este considerat o “referinţă a tuturor reflecţiilor asupra limbajului totalitar”.
Iată un fragment relevant din suita de mărturii despre conţinutul limbajelor contaminate de orientarea nazistă:
„ … antisemitismul a fost pentru Hitler un sentiment fundamental, reaşezat pe natura primitivă a omului. Führer-ul are de la începuturi şi, probabil, în cel mai înalt grad, acest truc calculat ce nu pare să fie asociabil cu starea de iresponsabilitate, dar care, totuşi, îi este atît de des asociat. El ştie că nu se poate aştepta la fidelitatea acelora ce sînt la fel de primitivi ca şi el şi că cea mai uşoară şi mai sigură modalitate de a o conserva este întreţinerea, legitimarea, sublinierea urii instinctive împotriva evreului. El cade aici pe cea mai de jos treaptă a culturii populare… Asociind ideea de rasă antisemitismului, el (Hitler, n.n.) pretinde că oferă nu numai o bază ştiinţifică, dar, de asemenea, şi o bază populară imposibil de eradicat. Pentru că ura ar putea schimba haina, tradiţia, cultura şi credinţa, dar nu şi sîngele. Ce cîştigă întreţinînd o asemenea ură faţă de evreu, asociată pornirilor instinctuale? Cîştigul e enorm. Este atît de mare încît antisemitismul naţional-socialiştilor să nu fie luat în considerare drept o aplicaţie particulară a rasismului general, ci mai degrabă un împrumut şi o dezvoltare a doctrinei generale a rasei ca fundament pentru antisemitismul durabil…. (Astfel) evreul este omul cel mai important în statul lui Hitler, el este ţapul ispăşitor…, adversarul cel mai notoriu…”.(Victor Klemperer, op.cit., pp.230-231).
Isteria exprimată în cuvinte a provocat atrocităţile, fantezia și mentalitatea genocidară avînd consecințe teribile pentru victime. Întîlnirea dintre naționalismul statal și etnonaționalismul tribal a avut un impact puternic în ideologiile și mișcările politice începînd cu secolul al XIX-lea.
Statele Europei Centrale și ale Europei Răsăritene s-au definit prin însușirea și punerea în aplicare a principiului de naționalitate, ceea ce a avut loc pe baza omogenizării comunităților lor prin limbă, cultură, religie, respectiv prin etnocultură. Constituțiile noilor state au limitat drepturile cetățenești la comunitatea etno-culturală și confesională majoritară. Hannah Arendt asociază această situație a Europei Răsăritene “naționalismului tribal ce insistă totdeauna asupra faptului că propriul popor este înconjurat de <o lume de dușmani>, că este “unul împotriva tuturor”, că există o deosebire fundamentală între acest popor și toate celelalte”. Atunci cînd identitatea statal-politică se structurează în acest fel, atunci ea „distruge umanitatea omului” (Cf. Originile totalitarismului, Traducere de Ion Dur și Mircea Ivănescu, București, 1994, p.302).
__
https://www.diggitmagazine.com/…/racism-and-how-read…
__
