În ultimii 250 de ani teritoriul dintre Prut și Nistru a funcționat 33 de ani ca stat independent, 51 de ani ca parte a URSS, 22 de ani ca parte a României și 106 ani ca parte a Imperiului Rus.
În cei 33 de ani de independență, cea mai mare problemă a clasei politice de la Chișinău a fost lipsa unei viziuni de construcție a acestui stat – inițial decidenții moldoveni și-au dorit Unirea cu România, dar reticența decidenților politici români, care după decembrie 1989 au semnat un tratat de bază cu URSS-ul, i-au pus în situația de a construi propria statalitate.
Foștii șefi de colhoz, ajunși între timp parlamentari, nu au avut memoria instituțională a statelor baltice – au construit statalitatea moldovenească așa cum s-au priceput, au crezut că merge și așa.
Sunt martor al istoriei contemporane a statului moldovean din 1992, atunci când mi-am stabilit domiciliul în Chișinău.
Am observat, de-a lungul timpului, că Republica Moldova nu merge deloc așa cum și-au imaginat deputații foști șefi de sovhoz. S-a văzut că ajuns la greutăți și nevoi, statul moldovean funcționează doar în baza asistenței financiare și energetice din exterior. Sunt destule exemple când fără ajutorul românesc statul moldovean o dădea în bară.
România și mai recent Uniunea Europeană sunt principalii subiecți care susțin existența statalității moldovenești.
Datele, mai mult sau mai puțin oficiale, ale statului român spun că circa 900 de mii de moldoveni născuți între Prut și Nistru și-au redobândit cetățenia română. Motivația Bucureștiului e clară.
Decidenții politici de la Chișinău au știut să folosească conjunctura geopolitică regională și au obținut, alături de Ucraina, statutul de țară candidat la UE. Acum, oficialii de la Bruxelles privesc Chișinăul la pachet cu Kievul.
Nu cred că Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova mai mult decât ce va oferi Ucrainei.
Desigur, nici o alianță politică parlamentară de viitor nu mai poate schimba teritoriul dintre Prut și Nistru de pe ecartamentul care duce spre Uniunea Europeană.
În același timp, cred că cele două state, Ucraina și Republica Moldova nu vor putea face rabat de la IQ-ul comunitar adică de la criteriile de aderare stabilite la Copehaga.
Alături de Ucraina nu se va mai prinde încă odată peștișorul de aur.
Pentru o rapidă aderare Chișinăului îi trebuie să rupă pachetul cu Ucraina ori să ceară Unirea cu Țara.
