Europarlamentarul Maria Grapini a participat, la invitația Asociației Crescătorilor de Albine din România, prin Institutul de Cercetare Dezvoltare a Apiculturii, la sărbătorirea Zilei Albinei, organizată joi, la Timișoara.
Cu această ocazie, eurodeputatul Grapini a fost prezent la o întâlnire a conducerii Asociației Crescătorilor de Albine din România cu apicultorii, o ședință de consultanță și o conferință apicolă susținută de specialiștii Institutului de Cercetare Dezvoltare a Apiculturii.
Tot cu această ocazie, s-a lansat a doua ediție a evenimentului apicol „Zilele degustării mierii și a produselor apicole”.
Nu în ultimul rând, Maria Grapini a participat la inaugurarea „Casei mierii Bănățene”, noul punct de lucru din Timișoara, cea mai mare investiție post-revoluționară.
Momentul aniversar a fost evidențiat de psihologul și artistul encaustic art, Daniela Haidău care a prezentat expoziția de pictură pe ceară denumită “Apis Melifera”.
„Totdeauna am sprijinit producătorul român pentru că eu, 35 de ani, am lucrat în industrie și am intrat în politică decisă să fac, din revoltă, politici publice. În politică, zic eu, trebuie să intre oameni care au o experiență. Legat de tema discuției de astăzi, am fost la Ghiroda, la târg, am fost, de asemenea, la Făget, merg la toate târgurile, nu numai ale apicultorilor, pentru că eu cred că producătorii români trebuie susținuți în două moduri. În primul rând, consumând produse românești, consumând mierea, pentru că nu este suficient să spunem, doar la nivel declarativ, că îi susținem pe producători. În al doilea rând, trebuie să facem lobby pentru aceștia!”, a precizat, în intervenția sa, Maria Grapini.
De asemenea, europarlamentarul a punctat că procedura de verificare a calității mierii de albine, contrafacerea și calitatea produselor în piață sunt de competență națională.
În sprijinul afirmațiilor sale, Maria Grapini, care deține și funcția de vicepreședintă a comisiei pentru Piață Internă și Protecția consumatorilor din PE, a precizat că noul Regulament de control a tuturor mărfurilor, și în ceea ce privește mierea de albine, din țări terțe, trebuie pus în aplicare de toate statele membre.
“Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că, și în interiorul României, sunt comercianți români care contrafac mierea și fac, astfel, concurență neloială. Dacă nu recunoaștem această problemă, nu vom ști să luăm măsurile necesare pentru a corecta situația”, a mai spus Maria Grapini.