Documentele societare, achizițiile publice și actele de insolvență reconstruiesc o relație industrială care trece prin UPET, EVDANCO, AMCO Equipment și fabrica Mașini Unelte Bacău, cu mult înainte ca numele lui Alexandru Munteanu și Evgenii (Evgeny) Polyakov să ajungă împreună în dosarul DIICOT privind Belarusul.
La sfârșitul lui septembrie 2026, un utilaj industrial de mare tonaj, VL40, aduce în aceeași anchetă două nume pe care presa abia începea să le descopere împreună: Alexandru Munteanu și Evgenii Polyakov. Procurorii urmăresc traseul comercial al mașinii, intermediarii din afara României și destinația finală pe care o suspectează în Belarus. Dar firul documentar nu începe nici cu VL40, nici cu World Machinery Works și nici cu politica.
Pentru a înțelege cine sunt oamenii și companiile din jurul acestui dosar trebuie întoarsă cronologia cu 17 ani, până în 2009, la Târgoviște. Acolo apare prima piesă verificabilă dintr-o istorie care va traversa utilajul petrolier, mașinile-unelte, milioane de lei cerute statului, industria de apărare și, în cele din urmă, platforma fostei Mașini Unelte Bacău.
VL40, strungul care desface o istorie de 17 ani
Povestea nu începe cu USR, nici cu o fotografie electorală și nici cu primarul Bacăului plimbându-se printre strunguri. Începe cu o mașină industrială cât o casă. VL40, un strung vertical de mari dimensiuni, evaluat în dosarul DIICOT la aproximativ 1,75 milioane de euro. La 29 septembrie 2026, procurorii au descins, au făcut rețineri și au dispus continuarea urmăririi penale față de opt suspecți într-o anchetă privind încălcarea regimului sancțiunilor internaționale și transferul unor produse cu dublă utilizare. Potrivit DIICOT, între decembrie 2025 și septembrie 2026 ar fi fost construit un circuit comercial prin societăți din state terțe pentru transferarea VL40, în condițiile în care beneficiarul final ar fi fost KUZLITMASH OAO din Belarus, companie din holdingul BelAZ supus măsurilor restrictive ale Uniunii Europene. Anchetatorii susțin și că solicitări anterioare de autorizare a exportului fuseseră respinse de ANCEX.
În această operațiune apar împreună Alexandru Munteanu, administrator și director general al World Machinery Works SRL, și Evgenii (Evgeny) Poliakov. Surse judiciare citate de AGERPRES afirmă că cei doi ar fi inițiat transferul utilajului, demersurile continuând prin intermediari din Germania și Kazahstan; la 1 octombrie, Munteanu a fost reținut pentru 24 de ore. Sunt acuzații aflate în faza urmăririi penale, nu fapte stabilite definitiv de o instanță, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție. Numai că, odată scoase numele din comunicatul penal și puse lângă documentele comerciale, povestea capătă altă adâncime. Munteanu și Poliakov nu se întâlnesc în 2026 și nici măcar la Bacău. Urmele lor profesionale duc mult mai înapoi, în industria grea din Târgoviște, la UPET, utilaj petrolier și o succesiune de societăți care, peste ani, vor ajunge din nou să se întâlnească în jurul numelui World Machinery Works.
VL40 nu este nici o denumire inventată de anchetatori. În piața internațională există în 2026 un anunț pentru un „WMW Romania VL40”, prezentat ca strung vertical CNC nou, cu masă de 3,5 metri, capacitate de prelucrare a pieselor de până la 60 de tone și diametru maxim declarat de 4,3 metri; oferta, localizată la Berlin, fusese actualizată la 16 aprilie 2026.
Nu există însă, în acest moment, dovada că utilajul fotografiat și oferit pe platforma comercială este chiar exemplarul aflat în dosarul DIICOT. Imaginea dovedește altceva, mult mai modest și mult mai util jurnalistic. Modelul VL40 exista public în oferta comercială WMW Romania. Ca să înțelegem cum au ajuns Munteanu, Poliakov și acest nume industrial în aceeași anchetă, trebuie să coborâm șaptesprezece ani în arhive, până în 2009, pe Strada Arsenalului nr. 14 din Târgoviște.
2009. Prima urmă documentară a lui Polyakov în ecosistemul UPET
Urma lui Evgeny Polyakov în industria românească nu începe într-un dosar penal și nici într-o firmă cu numele World Machinery Works. Începe mult mai devreme, la Târgoviște, în jurul unuia dintre numele grele ale industriei de utilaj petrolier, UPET. Documentele Registrului Comerțului fixează punctul de plecare în primăvara lui 2009.
La 29 aprilie 2009 este depusă cererea de înmatriculare, iar o zi mai târziu, pe 30 aprilie, judecătorul delegat autorizează constituirea societății UPET DRILLING SRL, CUI 25507301, cu sediul în Târgoviște, Strada Arsenalului nr. 14. Adresa nu era întâmplătoare. Acolo funcționa și UPET SA. Contractul de comodat pentru sediu fusese încheiat la 14 aprilie 2009, societatea avea durată nelimitată, un capital social modest, de 200 de lei, și obiect principal de activitate declarat extracția petrolului brut, CAEN 0610.
Structura de proprietate spune însă mai mult decât capitalul social. Fondatorul dominant era UPET SA, cu 19 dintre cele 20 de părți sociale, adică 95%. Restul de 5% revenea ITS PROD SRL. În aceeași încheiere sunt înscriși administratorii persoane fizice Polyakov Evgeny și Danilov Anatolie.
La numai o lună după înființare, pe 1 iunie 2009, asociații schimbă denumirea societății din UPET Drilling SRL în Generation UPET Drilling SRL. Hotărârea este înregistrată la Registrul Comerțului și publicată ulterior în Monitorul Oficial. Firma rămâne la aceeași adresă de pe Arsenalului nr. 14. 2009.3572 (1) 2009.3572
Acesta este primul reper care scoate povestea din ceața anului 2026. Polyakov nu apare pentru prima dată în vecinătatea lui Alexandru Munteanu odată cu ancheta DIICOT. Cu șaptesprezece ani înainte, numele său era deja înscris în acte comerciale românești, ca administrator al unei societăți controlate aproape integral de UPET, în inima industriei de utilaj petrolier din Târgoviște.
Un raport Termene generat la 1 octombrie 2026 îl indexează pe POLYAKOV EVGENY ca administrator al Generation UPET Drilling, cu data de început a mandatului 29 aprilie 2009, indicând „Rusia” la țară și cetățenie rusă. Informația este utilă pentru identificarea persoanei, dar trebuie despărțită de orice interpretare comodă. Cetățenia nu spune nimic, prin ea însăși, despre legalitatea unei activități comerciale. Ceea ce contează aici este altceva — continuitatea documentabilă a lui Polyakov în același mediu industrial în care, ani mai târziu, vor apărea EVDANCO, AMCO Equipment și World Machinery Works.
Iar Generation UPET Drilling nu va rămâne mult timp pe hartă. Până în 2012, societatea ajunge la dizolvare. Dar oamenii, relațiile profesionale și infrastructura industrială din jurul UPET nu dispar odată cu firma. Tocmai de aici începe următoarea verigă.
Generation UPET Drilling, firma controlată de UPET
Pentru a înțelege ce însemna, în 2009, apariția lui Evgeny Polyakov în actele unei societăți din Târgoviște, trebuie lămurit întâi decorul industrial. UPET nu era o firmă apărută peste noapte. Compania își plasează originile în Arsenalul Târgoviște, fondat în 1872, iar din 1949 platforma devine Fabrica de Utilaj Petrolier. În deceniile următoare, uzina se specializează în instalații de foraj și intervenție, pompe, trolii, mese rotative și alte echipamente pentru exploatarea petrolului și gazelor. Sediul a rămas pe Strada Arsenalului nr. 14, aceeași adresă la care fusese înregistrată și Generation UPET Drilling.
Așadar, societatea administrată de Polyakov și Anatolie Danilov nu funcționa în afara grupului industrial, ci chiar în interiorul lui. La constituire, UPET SA deținea 95% din capital, iar ITS PROD SRL restul de 5%. Trei ani mai târziu, structura era neschimbată. Hotărârea Adunării Generale din 27 noiembrie 2012 consemnează UPET SA cu 19 dintre cele 20 de părți sociale, reprezentată de directorul general Sergey Ovchinnikov, și ITS PROD SRL cu o parte socială, reprezentată de administratorul Vitaly Shishmentsev.
Documentul este interesant nu doar prin numele care apar în el, ci și prin felul abrupt în care se închide această etapă. Cei doi asociați aprobă dizolvarea și lichidarea simultană a Generation UPET Drilling, declarând expres că societatea „nu are active și nici pasive”, nu are datorii și nici creanțe. 2013.0008 Nu avem, din aceste acte, o poveste despre un faliment spectaculos sau despre un patrimoniu disputat. Avem o firmă controlată de UPET care, după aproximativ trei ani și jumătate, este pur și simplu scoasă din circuit.
Procedura se încheie câteva luni mai târziu. La 15 februarie 2013 este depusă cererea de radiere, iar la 19 februarie 2013 Oficiul Registrului Comerțului Dâmbovița o admite și dispune radierea Generation UPET Drilling SRL.
Firma dispare. Polyakov, nu. Episodul Generation UPET Drilling fixează însă mediul în care traseul său românesc poate fi documentat pentru prima dată fără aproximații: platforma UPET, utilaj petrolier, conducere comercială și relații de afaceri construite în jurul industriei grele din Târgoviște. Următoarea verigă va apărea tot aici, dar sub un alt nume. EVDANCO.
Polyakov trece la EVDANCO
După dispariția Generation UPET Drilling, traseul lui Evgeny Polyakov nu iese din industria petrolieră și nici din Târgoviște. Următoarea firmă importantă este EVDANCO OGC SRL, CUI 29385886, înființată în noiembrie 2011. Compania se prezintă public ca operator din sectorul oil & gas, specializat în proiectarea, modernizarea, repararea și exploatarea instalațiilor de foraj și workover. Nu este, așadar, o societate de intermediere fără profil tehnic, ci o firmă care lucrează cu echipamente grele, mentenanță și servicii pentru extracția petrolului și gazelor.
Polyakov apare în această structură nu marginal, ci în rol comercial. Profilul său profesional public îl indică drept Commercial Manager la EVDANCO OGC din 2012, iar pagina companiei îl listează în prezent între angajați, cu aceeași funcție, sub umbrela EVDANCO Group. Datele deschise agregate din Registrul Comerțului îl consemnează, în 2026, și ca administrator al EVDANCO OGC SRL, alături de Gheorghe-Dan-Călin Popescu.
Firma are activitate comercială și contracte publice suficiente cât să nu poată fi tratată ca simplu decor societar. Romgaz a atribuit EVDANCO OGC, între altele, contracte pentru reparații capitalizabile la instalații de intervenție și echipamente de cimentare: 938.852,78 lei în decembrie 2024, 3.000.190 lei în aprilie 2025 și 1,64 milioane lei în iunie 2025. Sunt contracte care fixează profilul real al companiei, cu utilaj petrolier, reparații, instalații de intervenție, echipamente de sondă.
Dimensiunea internațională trebuie însă citită cu mai multă grijă decât permit sloganele comerciale. Un site al grupului EVDANCO, administrat în prezent prin entitatea din Oman, enumeră printre parteneri și clienți Belorusneft, din Belarus, dar și companii și piețe din Rusia, între care Gazprom și Ural Company Technical Service. O prezentare separată a grupului afirmă că EVDANCO a furnizat echipamente, piese și servicii în peste 15 state, inclusiv Belarus și Rusia.
Aceste mențiuni nu pot fi transformate, prin simpla lor existență, într-o probă privind încălcarea sancțiunilor și nici nu demonstrează că fiecare relație comercială a fost derulată de persoana juridică românească EVDANCO OGC SRL. Ele arată doar că brandul și rețeaua comercială EVDANCO aveau, istoric, acces și contacte pe piețe estice relevante pentru industria petrolieră. Pentru investigația de față, atât este suficient.
Mai important este altceva. EVDANCO va reapărea, ani mai târziu, lângă AMCO Equipment într-o procedură organizată de CARFIL, companie din industria românească de apărare. Atunci, ceea ce pare acum doar o continuare firească a carierei lui Polyakov în oil & gas va deveni una dintre verigile cele mai utile pentru a înțelege cum se suprapun, în aceeași rețea profesională, utilajul petrolier, mașinile-unelte și firmele care vor ajunge în jurul World Machinery Works.
Alexandru Munteanu intră în același ecosistem
Alexandru Munteanu ajunge în această poveste pe un traseu care seamănă izbitor, profesional, cu cel al lui Evgeny Polyakov: industrie grea, companii cu legături rusești, utilaj petrolier, apoi mașini-unelte. Potrivit documentării G4Media, după absolvirea Facultății de Finanțe-Bănci la Universitatea Valahia, Munteanu s-a angajat în 2008 la Mechel SA Târgoviște, fostul Combinat de Oțeluri Speciale, pe atunci controlat de grupul rus al lui Igor Ziuzin. Între 2010 și 2012 ar fi condus serviciul de desfacere, iar în 2012 s-a mutat la UPET Târgoviște, unde a lucrat până în 2019, ajungând director comercial în ultimul an.
Asta înseamnă că, atunci când Munteanu intră la UPET, Polyakov avea deja ani de istorie documentată în același ecosistem. În 2009, Polyakov figura administrator la Generation UPET Drilling, societate controlată 95% de UPET. Nu avem un document care să demonstreze că cei doi au lucrat direct împreună într-o anumită organigramă și într-o anumită zi, iar o asemenea precizie ar fi artificială. Avem însă ceva mai important – două trasee profesionale care se suprapun în aceeași industrie și în jurul aceleiași platforme industriale, cu mult înainte ca numele lor să ajungă împreună în dosarul din 2026.
În paralel cu activitatea de la UPET începe și traseul antreprenorial al lui Munteanu. AMCO Equipment SRL, CUI 36434264, este înregistrată în 2016 la Târgoviște. G4Media relatează că societatea a fost inițial legată de Munteanu și de Mihail Shutkin, fost director comercial la UPET, iar ulterior prin firmă a trecut și Evgeny Polyakov. Aici însă documentele comerciale cer mai multă atenție decât o biografie rezumată din presă, căci actele pe care le-am putut verifica nu susțin o linie simplă și neîntreruptă de proprietate din 2016 până astăzi.
La 3 decembrie 2021, de pildă, o decizie publicată în Monitorul Oficial îl consemnează pe Niță Genu-Liviu drept asociat unic al AMCO Equipment SRL. Firma avea sediul în Târgoviște, pe strada Ion Ghica nr. 1, era înregistrată sub J15/857/2016 și tocmai își extindea activitățile cu închirierea și leasing-ul de utilaje, echipamente agricole, echipamente pentru construcții și alte bunuri industriale. Cu alte cuvinte, între înființarea din 2016 și etapa Munteanu–Polyakov au existat modificări de acționariat care trebuie citite act cu act, nu netezite retrospectiv.
Schimbarea decisivă se produce în 2022. Raportul societății indică 13 aprilie 2022 drept data începerii mandatului lui Alexandru Munteanu ca administrator, mandat stabilit pentru 50 de ani. Este momentul de la care prezența lui în conducerea AMCO poate fi fixată documentar fără echivoc. Și este un an care va deveni esențial pentru tot ce urmează. AMCO va solicita ajutor de stat pentru o investiție de aproape 48 de milioane de lei, va participa la o procedură CARFIL, iar activitatea firmei va intra pe o curbă de creștere abruptă.
Până în primăvara lui 2023, relația cu Polyakov nu mai este doar profesională. Hotărârea AGA din 28 aprilie 2023 îi enumeră expres pe Alexandru Munteanu și Evgenii Poliakov drept asociați ai AMCO Equipment SRL. Polyakov deținea 20 de părți sociale, în valoare totală de 200 de lei, pe care le cedează atunci lui Mihail Brumă. După cesiune, capitalul este împărțit egal: Munteanu 50%, Brumă 50%.
Documentul face limpede ceea ce biografiile publice lasă în ceață. Munteanu și Polyakov nu sunt două nume adunate de anchetatori, după ani, într-un același dosar. Au fost efectiv asociați în aceeași companie. Nu putem fixa, cu actele pe care le avem acum, data exactă la care Polyakov a intrat în capitalul AMCO; putem fixa însă sigur data la care era deja asociat și data la care a ieșit, pe 28 aprilie 2023.
Iar exact în perioada în care cei doi ajung să se regăsească în aceeași structură societară, AMCO începe să iasă din postura unei firme discrete din Târgoviște. În 2022, compania încearcă să atragă aproape 19,6 milioane de lei ajutor de stat pentru o investiție de 47,77 milioane și apare, alături de EVDANCO OGC, într-o procedură de achiziție organizată de CARFIL. Din acest punct, traseul nu mai este doar despre cariere paralele și vechi relații din industria petrolieră. Devine o poveste despre capital, utilaje grele și intrarea într-o piață industrială cu miză mult mai mare.
2022. AMCO cere statului 19,6 milioane de lei
La numai două luni după ce Alexandru Munteanu apare documentar la conducerea AMCO Equipment SRL, compania încearcă o mutare de cu totul alt calibru. În sesiunea deschisă de Ministerul Finanțelor între 15 iunie și 26 iulie 2022, în cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin HG 807/2014, AMCO depune un proiect de investiții în valoare de 47.769.795,94 lei și solicită statului 19.606.097 lei. În clasamentul publicat de minister la 9 august, firma figurează pe poziția 70, cu un punctaj de 161,16.
AMCO Equipment apare în sesiunea HG 807/2014 cu o investiție propusă de 47,77 milioane lei și un ajutor solicitat de 19,6 milioane lei. Documentul nu dovedește acordarea banilor.
Cifra merită ținută minte. Nu mai vorbim despre capitalul social de câteva sute de lei al unei societăți comerciale și nici despre o operațiune curentă de vânzare sau service. Pe hârtie, AMCO pregătea o investiție de aproape 48 de milioane de lei, într-un moment în care Munteanu tocmai preluase administrarea firmei și înainte ca aceasta să adopte numele World Machinery Works.
Documentul Ministerului Finanțelor spune însă și ceea ce nu trebuie cosmetizat. Bugetul inițial al sesiunii era de 700 de milioane de lei, iar cererile erau ordonate descrescător după punctaj. La data publicării listei, AMCO se afla în secțiunea intitulată fără echivoc „Cereri ce nu se încadrează în limita bugetului sesiunii la data prezentei”. În acel moment, așadar, cei 19,6 milioane de lei erau bani ceruți, nu bani acordați.
Ulterior, Ministerul Finanțelor a anunțat bilanțul întregii sesiuni, cu 193 de cereri, proiecte de investiții însumând 16,94 miliarde de lei și solicitări de ajutor de stat de 6,42 miliarde. După analiză au fost emise acorduri pentru numai 21 de proiecte, în valoare totală de 6,44 miliarde de lei, cu ajutoare aprobate de peste 2,34 miliarde. Ministerul preciza că solicitările care nu mai ajunseseră să fie analizate după epuizarea bugetului urmau să fie restituite companiilor. 2023.2438
În documentele obținute până acum de Ecopolitica nu apare un acord de finanțare emis pentru AMCO Equipment și nici o plată făcută societății în baza acestei cereri. Din acest motiv, orice formulare potrivit căreia firma „a primit” aproape 20 de milioane de lei de la stat ar fi, în acest stadiu, falsă. Cert este doar că i-a solicitat și că proiectul figurează oficial în sesiunea din 2022.
Rămâne însă o informație pe care lista Ministerului nu o oferă și care, în contextul celor ce vor urma, devine mult mai interesantă decât simpla sumă. Ce urma să finanțeze concret investiția de 47,77 milioane de lei? Documentul public enumeră valoarea proiectului, ajutorul solicitat și punctajul, dar nu indică locul implementării, utilajele, liniile tehnologice sau celelalte active pe care AMCO intenționa să le achiziționeze.
Întrebarea are greutate tocmai pentru că, în aceeași perioadă, compania începe să se lege tot mai vizibil de platforma fostei Mașini Unelte Bacău, iar câteva luni mai târziu o vom găsi concurând pentru furnizarea unui utilaj de milioane de lei către CARFIL, societate din industria românească de apărare. Fără cererea integrală de finanțare nu există însă bază factuală pentru a lipi cele două episoade între ele.
Ecopolitica a solicitat Ministerului Finanțelor, pentru CUI 36434264, numărul și data cererii, titlul proiectului, locul investiției, categoriile de active propuse, stadiul final al dosarului și existența eventuală a unui acord sau a unei plăți. Până când aceste date vor fi disponibile, limita investigației este clară. Știm cât voia AMCO să investească și cât cerea statului; nu știm încă unde urmau să ajungă cele aproape 48 de milioane de lei și ce urma să fie cumpărat cu ele.
În 2022, însă, ambiția industrială a companiei este deja măsurabilă în zeci de milioane. Și nu este singurul document din acel an care o arată.
Tot în 2022: AMCO încearcă să intre în lanțul industriei de apărare
În același an în care cere statului aproape 19,6 milioane de lei pentru propriul proiect de investiții, AMCO Equipment încearcă și o intrare pe o piață mult mai sensibilă. La începutul lui octombrie 2022, CARFIL SA Brașov lansează procedura CN1047828 pentru achiziția unei „mașini de găurit adânc pentru diametre de maximum 200 mm și lungimea de găurire 2.000 mm”, cu o valoare estimată de 5,51 milioane de lei. Contractul nu însemna simpla livrare a utilajului. Furnizorul trebuia să asigure transportul, amplasarea, montajul, punerea în funcțiune și instruirea personalului care urma să-l exploateze. Procedura a fost publicată la 3 octombrie, iar termenul pentru depunerea ofertelor a fost 8 noiembrie 2022. (OpenProcurements)
Beneficiarul contează. CARFIL nu este o fabrică oarecare de prelucrări mecanice, ci filială a Companiei Naționale ROMARM, integrată în industria națională de apărare; chiar documentele societății și procedurile sale de selecție trimit explicit la legislația privind industria de apărare și la capacitățile de producție destinate acestui domeniu.Pentru AMCO, participarea însemna așadar tentativa de a furniza un echipament industrial complex unei companii din infrastructura românească de apărare.
În datele procedurii apare însă un detaliu care leagă două fire urmărite până aici separat. AMCO Equipment SRL figurează ca ofertant, iar EVDANCO OGC SRL apare alături de ea în calitate de terț susținător. Nu era o asociere accidentală între două nume fără istorie comună: EVDANCO era compania în care Evgeny Polyakov își construise de ani buni rolul comercial, iar AMCO este societatea în care documentele îl vor arăta ulterior asociat cu Alexandru Munteanu.
Rolul de „terț susținător” are un sens precis în achizițiile publice. Un ofertant poate apela la capacitatea economică, financiară, tehnică ori profesională a unei alte entități pentru a demonstra că îndeplinește cerințele procedurii. În cazul de față, arhiva publică pe care am putut-o consulta nu conține angajamentul concret al EVDANCO și nici documentele depuse de AMCO, astfel încât nu putem stabili din materialele disponibile ce capacitate anume acoperea EVDANCO, mai exact ce experiență similară, resurse tehnice, personal, situație financiară sau o combinație a acestora. Tocmai această piesă lipsește din dosarul public.
Caietul de sarcini arată însă nivelul la care trebuia să joace un candidat. Furnizorul trebuia să livreze o mașină nouă, pentru găurire adâncă, să asigure instalarea și service-ul și să documenteze relația cu producătorul și experiența relevantă. Nu era o achiziție de catalog, ci un utilaj industrial specializat, destinat unei fabrici din sistemul ROMARM. În această procedură, AMCO și EVDANCO apar oficial împreună cu patru ani înainte ca numele lui Munteanu și Polyakov să ajungă împreună în ancheta DIICOT din 2026.
Licitația nu a fost câștigată de AMCO. Contractul a mers la Top Metrology, companie specializată în distribuția de echipamente industriale și mașini-unelte, care figurează drept furnizorul desemnat în procedura CARFIL. (OpenProcurements) Nu avem, din documentele publice, nici punctajul final al AMCO, nici valoarea exactă a ofertei sale și nici motivul pentru care s-a clasat în urma câștigătorului.
Și aici este important să nu forțăm legătura pe care documentele nu o fac. Procedura CARFIL din 2022 nu este, pe baza informațiilor disponibile, legată de VL40 și nu există nicio dovadă că utilajul din această licitație ar avea vreo conexiune cu operațiunea investigată ulterior de DIICOT. Relevanța sa este alta și suficient de puternică. În 2022, AMCO lui Alexandru Munteanu și EVDANCO, compania legată de Evgeny Polyakov, funcționau deja împreună într-o ofertă pentru un operator al industriei românești de apărare. Când aceleași două nume vor reapărea patru ani mai târziu într-un dosar despre exportul unui utilaj industrial către Belarus, relația lor comercială nu mai poate fi descrisă drept o întâlnire de conjunctură.
MEPRO, reperul care arată că licitația din 2022 nu apare din senin
Procedura CARFIL din 2022 nu este prima achiziție de acest tip. Cu doi ani înainte, aceeași companie lansase o licitație pentru o mașină de găurit adânc, cu o valoare estimată de aproximativ 5,6 milioane de lei. Contractul, încheiat în septembrie 2020, a fost atribuit pentru 5,5 milioane de lei către MEPRO SOURCING B.V., societate olandeză specializată în comerțul cu mașini-unelte. În procedură a existat un singur ofertant.
Declarația de participare îl indică drept reprezentant al MEPRO pe Anthonie Johannes Albertus van der Wal, iar documentele olandeze și bazele comerciale îl plasează în conducerea grupului MEPRO. Pentru investigația de față, însă, rolul lui se oprește aici. Nu există în acest moment nicio probă care să-l lege de Munteanu, Polyakov, EVDANCO sau de dosarul DIICOT. Același lucru este valabil și pentru MEPRO.
Relevanța episodului este strict industrială. CARFIL cumpărase deja în 2020, la aproape aceeași valoare, un utilaj din aceeași familie tehnologică. Când AMCO intră în competiție în 2022, nu deschide o piață nouă, ci încearcă să intre pe un teren pe care CARFIL cumpărase recent echipamente comparabile de la un furnizor consacrat. Diferența este că, în 2022, lângă AMCO apare EVDANCO ca terț susținător.
Aici se termină conexiunea demonstrată. MEPRO și Van der Wal sunt comparatorul care ne arată contextul pieței, nu o verigă a rețelei Munteanu–Polyakov. Tocmai această delimitare este importantă. Într-o investigație de tip rețea, valoarea nu vine din a lega toate punctele între ele, ci din a ști exact unde legătura există și unde nu.
Bacău. Ce se întâmplase între timp cu vechea World Machinery Works?
Până aici, firul a mers dinspre Târgoviște spre companiile lui Munteanu și Polyakov. La Bacău însă exista deja un nume greu, cu o istorie industrială proprie: World Machinery Works SA, fabrica de mașini-unelte de pe Calea Republicii. Tocmai aici trebuie făcută despărțirea juridică fără de care tot ce urmează devine confuz.
WORLD MACHINERY WORKS SA
CUI 950523 — societatea istorică din Bacău, înființată în 1991, intrată în insolvență și ulterior radiată.
WORLD MACHINERY WORKS SRL
CUI 36434264 — fosta AMCO Equipment SRL, societate din Târgoviște care va adopta denumirea World Machinery Works abia în 2023.
Cele două nu sunt aceeași persoană juridică.
Vechea World Machinery Works SA avea sediul în Bacău, Strada Republicii nr. 205, era înregistrată sub J04/67/1991 și avea ca obiect principal fabricarea utilajelor și mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului. Raportul final al lichidatorului consemnează un capital social de peste 5,3 milioane de lei și îl indică pe Gabriel Cîrciumaru drept acționar dominant, cu peste 92% din capital. Procedura insolvenței fusese deschisă încă din 17 decembrie 2012, în dosarul 7478/110/2012 al Tribunalului Bacău.
Anii de insolvență se încheie, practic, în vara lui 2019. La 7 august 2019, lichidatorul judiciar Ionescu și Asociații SPRL organizează licitația pentru „vânzarea în bloc a tuturor bunurilor mobile și imobile din patrimoniul debitoarei”. La procedură este admisă Barleta SRL, companie din Bacău, cu sediul pe Strada Republicii nr. 207, aflată deja în poziția de creditor garantat al World Machinery Works SA. Documentul arată că Barleta dobândise drepturi de preferință asupra unei părți din patrimoniu prin cesiuni de creanță și participa atât pentru bunurile grevate de garanții, cât și pentru activele libere de sarcini.
Mecanismul financiar este mai important decât o formulare generică de tipul „Barleta a cumpărat fabrica”. Pentru bunurile mobile și imobile garantate în favoarea AJFP Bacău, cele anterior garantate CEC Bank — ulterior Kruk și apoi Barleta — precum și pentru bunurile libere de sarcini, documentele stabilesc prețuri diferențiate în funcție de garanții și dreptul de preferință. Bunurile asupra cărora Barleta avea acest drept au fost adjudecate la 75% din valoarea de evaluare, respectiv 14.211.432,75 lei, la care se adăuga TVA pentru bunurile mobile. Pentru celelalte active, prețul a fost de 1.500.403 lei, plus TVA. Procesul-verbal fixează un preț final de vânzare de 15.711.835,75 lei, la care se adăuga TVA aferent bunurilor mobile, în valoare totală de 405.664,58 lei.
Barleta nu cumpăra o societate funcțională și nici nu devenea succesorul juridic al World Machinery Works SA. Cumpăra patrimoniul fabricii falite, mai exact terenuri, clădiri, utilaje și celelalte bunuri incluse în anexele procedurii. Procesul-verbal stipula inclusiv că adjudecatarul prelua, odată cu spațiul, întregul fond arhivistic al societății falite, precum și servituțile și obligațiile aferente imobilelor. Diferența este esențială. Brandul, halele și echipamentele puteau continua să existe fizic după faliment; persoana juridică veche urma să dispară.
Proces-verbal de licitație, 7 august 2019: Barleta adjudecă bunurile mobile și imobile ale World Machinery Works SA în procedura de faliment.
Și asta s-a întâmplat. Raportul final din septembrie 2020 constată că World Machinery Works SA nu mai deținea bunuri în patrimoniu și că, din masa credală de peste 21,45 milioane de lei, rămăseseră neachitate aproape 20,97 milioane de lei după distribuțiile efectuate. Lichidatorul cere închiderea falimentului și radierea societății. Pe 2 decembrie 2020, Tribunalul Bacău aprobă raportul final, închide procedura și dispune radierea World Machinery Works SA din Registrul Comerțului.
Prin urmare, când numele World Machinery Works va reapărea trei ani mai târziu pe o societate controlată de Alexandru Munteanu, nu asistăm la continuitatea juridică a vechii fabrici. Continuitatea este de alt ordin: patrimoniu industrial, utilaje, hale, oameni, tradiție și, ulterior, nume comercial. Societatea care purtase istoric numele dispăruse. Activele ei trecuseră deja prin faliment în mâinile Barleta. Iar din acel moment, pentru a înțelege ce se întâmplă cu platforma Mașini Unelte Bacău, trebuie urmărită nu vechea SA, ci rețeaua de proprietari și companii construită în jurul patrimoniului rămas.
Barleta și apariția Bacău Industrial Park
La doi ani după ce Barleta adjudecase patrimoniul fostei World Machinery Works SA, pe aceeași platformă industrială apare o societate nouă. La 16 noiembrie 2021, Registrul Comerțului autorizează constituirea Bacău Industrial Park SRL, CUI 45231668, cu sediul în Bacău, Calea Republicii nr. 205 — exact adresa vechii fabrici World Machinery Works. Obiectul principal declarat este „operațiuni de mecanică generală”, iar capitalul social, integral vărsat, este de 50.000 de lei.
Fondatorii sunt șapte persoane: Boboc Constantin, Damșa Horațiu-Adrian, Dimofte Florin Adrian, Farcaș Gigel, Podoiu Leontin, Rafiroiu Dorian-Valer și Enache Gheorghe Corneliu. Administrator este Enache Gheorghe Corneliu. Numele nu sunt noi în mediul de afaceri băcăuan și, mai important pentru această poveste, nu apar izolat față de compania care cumpărase activele fostei fabrici.
Bilanțul primului an de existență produce însă imaginea care merită privită cu atenție. Societatea constituită la jumătatea lunii noiembrie, cu 50.000 de lei capital social, raportează pentru 2021 active imobilizate de 32.104.357 lei, datorii totale de 32.196.199 lei, capitaluri totale de 131.748 lei și active circulante de numai 223.590 lei. Veniturile pe acel prim exercițiu sunt de 106.272 lei, iar profitul net de 81.748 lei.
Cifrele nu demonstrează, singure, proveniența patrimoniului. Ele spun însă ceva foarte concret. La numai câteva săptămâni de la înființare, Bacău Industrial Park figura contabil cu peste 32 de milioane de lei în active imobilizate, o valoare de peste 640 de ori mai mare decât capitalul social cu care fusese constituită. În oglindă, datoriile aveau aproape aceeași dimensiune. Documentele pe care le avem nu permit stabilirea mecanismului prin care activele au intrat în societate — vânzare, aport ulterior, creditare, leasing, transfer între entități sau o combinație a acestora — iar diferența aceasta trebuie lăsată exact acolo unde este, respectiv neclarificată, nu umplută cu presupuneri.
Legătura cu Barleta devine însă imposibil de ratat când sunt puse alături structurile de proprietate actuale ale celor două companii. Bacău Industrial Park îi are ca asociați pe Dimofte Florin Adrian, Podoiu Leontin, Damșa Horațiu-Adrian și Farcaș Gigel — câte 22,68% fiecare; Enache Gheorghe Corneliu — 5,81%; Boboc Constantin — 2,14%; Rafiroiu Dorian-Valer — 1,33%.
La Barleta SRL, aceleași șapte nume apar cu exact aceleași procente: 22,68% pentru Dimofte, Podoiu, Damșa și Farcaș, 5,81% pentru Enache, 2,14% pentru Boboc și 1,33% pentru Rafiroiu. Nu este o asemănare aproximativă și nici o suprapunere parțială. Este aceeași geometrie a proprietății, până la sutime.
Așadar, după falimentul vechii World Machinery Works SA, patrimoniul industrial nu dispare odată cu persoana juridică radiată. În 2019, activele sunt adjudecate de Barleta. În noiembrie 2021, la adresa fabricii este înființată Bacău Industrial Park, deținută astăzi de aceiași șapte asociați, în aceleași proporții ca Barleta, iar bilanțul primului său an indică deja active imobilizate de peste 32 de milioane de lei. Ce documente au stat între adjudecarea din 2019 și această configurație contabilă din 2021 rămâne una dintre piesele lipsă. Cert este că, atunci când AMCO Equipment va apărea ulterior pe platformă și Primăria Bacău va vorbi despre „preluarea” fostei fabrici, terenul, halele și utilajele aveau deja în spate o istorie juridică și patrimonială mult mai complicată decât formula comodă a unei simple renașteri industriale.
Cine deținea fabrica și cine o „preluase”
În primăvara lui 2023, povestea Mașini Unelte Bacău capătă o versiune publică mult mai simplă decât cea care rezultă din acte. Patrimoniul vechii World Machinery Works SA trecuse deja printr-un faliment de aproape opt ani. În august 2019, Barleta SRL adjudecase în bloc bunurile mobile și imobile ale societății pentru un preț final de 15,71 milioane de lei, plus TVA pentru bunurile mobile. Procesul-verbal prevedea inclusiv preluarea fondului arhivistic al fabricii și, după plata integrală, întocmirea actului de adjudecare care constituia titlu de proprietate.
Doi ani mai târziu, chiar la Calea Republicii nr. 205, adresa fostei World Machinery Works, apare Bacău Industrial Park SRL. Societatea este controlată astăzi de aceiași șapte asociați care dețin Barleta, în exact aceleași proporții. Din punct de vedere patrimonial, traseul documentat merge deci dinspre falimentul WMW spre Barleta și, ulterior, spre ecosistemul Barleta–Bacău Industrial Park.
În aprilie 2023, comunicarea publică a Primăriei Bacău introduce însă o altă formulă. Sub titlul „Mașini Unelte repornește în Bacău”, pagina oficială anunță că „platforma fostei fabrici a fost preluată de compania AMCO Equipment” și că producția fusese reluată de câteva luni. Textul vorbește despre echipamentele vechi păstrate în stare de funcționare, retehnologizare, investiții noi și producție destinată unor piețe precum India, SUA, Brazilia, Egipt sau Mexic. Alexandru Munteanu este prezentat drept manager general. (Primaria Bacău)
Cuvântul-cheie este „preluată”. În limbajul unei postări despre relansarea unei fabrici, poate însemna aproape orice, de la intrarea unui nou operator până la preluarea efectivă a proprietății. În limbaj juridic, diferențele nu sunt deloc decorative. Documentele pe care le avem până acum nu arată că AMCO Equipment ar fi cumpărat de la Barleta terenurile, halele sau ansamblul de utilaje adjudecat în faliment. Nu avem nici actul care să ne permită să spunem în ce bază AMCO opera efectiv pe platformă.
Aici rămâne una dintre piesele centrale lipsă ale dosarului comercial. Ce raport juridic exista între AMCO Equipment și proprietarii activelor fostei Mașini Unelte? Putea fi chirie, leasing, închiriere de utilaje, contract de exploatare, asociere, management ori o combinație a acestora. Fără contract, oricare dintre variante ar fi o speculație. Cert este doar că proprietatea rezultată din faliment și activitatea industrială relansată în 2023 nu trebuie confundate.
Primăria nu afirma într-un act de carte funciară că AMCO devenise proprietar și nu avem bază pentru a trata formula sa drept falsă. Dar formularea oficială a comprimat într-un singur verb o arhitectură juridică mult mai complicată. Barleta cumpărase patrimoniul. Bacău Industrial Park apăruse ulterior pe aceeași platformă, cu aceeași structură de proprietate ca Barleta. AMCO venise să producă. Cum erau legate contractual aceste trei niveluri — proprietar, platformă și operator industrial — este încă neclar.
Tocmai această distincție devine esențială câteva zile mai târziu. Firma prezentată public drept cea care „preluase” platforma își va schimba numele și va adopta chiar marca istorică a fabricii: World Machinery Works. Dar nici atunci proprietatea asupra vechii uzine și identitatea juridică a operatorului nu vor deveni același lucru.
Pe 12 aprilie 2023, USR intră în scenă. Primarul Viziteu și „renașterea” Mașini Unelte
La 12 aprilie 2023, povestea Mașini Unelte Bacău iese din registre, bilanțuri și dosare de insolvență și intră în fotografia politică. Primarul municipiului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, ales din partea USR și aflat atunci în mandat, vizitează platforma industrială împreună cu echipa locală. Imaginile îl arată printre utilaje, discutând cu angajați și cu Alexandru Munteanu, prezentat drept manager general. Viziteu era deja una dintre figurile importante ale USR Bacău, iar partidul îl prezenta ca primar al municipiului și lider al organizației județene. (USR Bacau)
Mesajul public este optimist și fără echivoc. Pe pagina oficială a municipalității apare titlul „Mașini Unelte repornește în Bacău”. Textul afirmă că platforma fostei fabrici „a fost preluată de compania AMCO Equipment” și că producția fusese reluată de câteva luni. Primăria vorbește despre utilaje fabricate în urmă cu patru decenii care încă funcționează, despre retehnologizare, despre investiții în echipamente noi și despre relansarea producției proprii. Piețele invocate sunt ambițioase: România, India, SUA, Brazilia, Egipt și Mexic. (Primaria Bacău). Același mesaj, dar ambalat extrem de propagandistic, apare și pe paginile de Facebook ale USR.
Fotografiile au exact decorul de care o asemenea poveste avea nevoie, prezentând hale mari, utilaje grele, muncitori cu vechime, o fabrică despre care se putea spune că nu murise, ci doar așteptase să fie repornită. În textul municipal, Viziteu vorbește despre „marea șansă” de a continua tradiția unuia dintre principalele branduri băcăuane și despre obligația autorităților locale de a sprijini industria. Munteanu îi explică problema deficitului de personal calificat și programul de ucenicie gândit pentru noii angajați.
Nici Munteanu nu era, la acea dată, străin de politică. Candidase deja în 2020 pe lista USR PLUS Dâmbovița pentru Senat, iar în 2024 avea să reapară, din nou, pe lista USR Dâmbovița pentru Senat, de această dată pe poziția a doua. Vizita din 2023 nu îl transformă pe primar într-un actor al afacerilor companiei și nici nu dovedește vreo implicare a administrației în structura juridică a platformei. Ea arată însă că proiectul industrial al AMCO primea, în acel moment, o expunere instituțională și politică explicit favorabilă, prezentată public drept o revenire a producției băcăuane.
Numai că fotografiile spuneau o poveste mai simplă decât actele. În fundalul aceleiași hale, patrimoniul fostei World Machinery Works SA fusese deja adjudecat de Barleta în faliment; pe platformă funcționa între timp Bacău Industrial Park, cu aceeași structură de proprietate ca Barleta; iar AMCO era operatorul care relansase producția, fără ca documentele disponibile să clarifice încă în ce bază juridică controla sau utiliza activele. Primăria vorbea despre renașterea unei fabrici istorice. Actele arătau deja o arhitectură de proprietate și operare mult mai sofisticată.
Detaliul care schimbă retrospectiv greutatea acelei vizite vine repede. La numai 16 zile după fotografia cu primarul, AMCO Equipment avea să treacă printr-o mutare decisivă. Evgeny Polyakov iese formal din acționariat, iar societatea își schimbă numele în World Machinery Works SRL. Pentru public, fabrica tocmai „repornise”. În acte, începea o altă transformare.
Șaisprezece zile mai târziu…Polyakov iese, AMCO devine World Machinery Works
La 28 aprilie 2023, la numai șaisprezece zile după vizita primarului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu în hala de la Bacău, AMCO Equipment face o mutare societară care schimbă atât acționariatul, cât și identitatea comercială a companiei. Hotărârea AGA îi consemnează pe Alexandru Munteanu și Evgenii Poliakov în calitate de asociați ai AMCO Equipment SRL, cu Mihail Brumă prezent ca invitat. Primul articol al documentului stabilește retragerea lui Polyakov din societate. El deținea 20 de părți sociale, în valoare nominală totală de 200 de lei, pe care le cesionează integral lui Brumă.
După cesiune, structura devine perfect simetrică: Alexandru Munteanu – 50%, Mihail Brumă – 50%, câte 20 de părți sociale fiecare, la un capital total de numai 400 de lei. Polyakov părăsea astfel formal acționariatul AMCO. Nu dispărea însă, după cum vom vedea, din peisajul comercial construit în jurul companiei.
În același document vine mutarea care dă întregii povești o altă greutate simbolică și comercială. AMCO EQUIPMENT SRL își schimbă denumirea în WORLD MACHINERY WORKS SRL. Nu într-un act separat și nu la luni distanță, ci în aceeași hotărâre prin care Polyakov își cesionează participația. Imediat după schimbarea numelui, societatea își reconfigurează și obiectele de activitate, punând în prim-plan fabricarea utilajelor și mașinilor-unelte pentru prelucrarea metalului, fabricarea altor mașini-unelte, repararea mașinilor și echipamentelor electrice și instalarea echipamentelor industriale.
Din perspectivă comercială, alegerea numelui este limpede. Noua societate se așeza direct sub marca uneia dintre cele mai cunoscute fabrici de mașini-unelte din Bacău. Din perspectivă juridică, însă, linia trebuie trasată cu marker gros. World Machinery Works SRL, CUI 36434264, era fosta AMCO Equipment. World Machinery Works SA, CUI 950523, fusese societatea istorică intrată în faliment și radiată. Nu există continuitate de persoană juridică între cele două.
Ce exista era altceva – o continuitate de nume, platformă industrială, utilaje, personal calificat și tradiție comercială, peste un patrimoniu care trecuse între timp prin faliment și adjudecare. De aceea schimbarea din aprilie 2023 nu poate fi citită ca simpla redenumire administrativă a unei firme. AMCO nu devenea vechea World Machinery Works, ci își însușea numele sub care urma să comercializeze relansarea producției într-o fabrică ale cărei active aveau deja alt traseu juridic.
Iar sincronizarea este greu de ignorat, fără să-i atribuim mai mult decât spun actele. Pe 12 aprilie, administrația locală prezenta public renașterea Mașini Unelte sub operarea AMCO. Pe 28 aprilie, Polyakov ieșea din capital, Munteanu și Brumă rămâneau câte 50%, iar AMCO lua numele World Machinery Works. În mai puțin de trei săptămâni, proiectul industrial prezentat public la Bacău primea și identitatea comercială a fabricii pe care pretindea să o readucă la viață.
Această ieșire formală a lui Polyakov din acționariat ar putea sugera, privită izolat, o despărțire. Documentele comerciale ulterioare arată însă altceva. Relația profesională cu World Machinery Works continuă. Iar aici începe următoarea nuanță importantă a dosarului.
Polyakov iese din capital, dar nu dispare din WMW
Actul din 28 aprilie 2023 este limpede în privința proprietății. Evgenii Polyakov își cedează toate cele 20 de părți sociale și părăsește acționariatul AMCO Equipment, exact în ziua în care societatea devine World Machinery Works SRL. Din acel moment, capitalul aparține în cote egale lui Alexandru Munteanu și Mihail Brumă. Privită numai prin Registrul Comerțului, relația societară Munteanu–Polyakov s-ar putea considera încheiată.
Numai că proprietatea unei firme și munca făcută pentru ea sunt două lucruri diferite. Prezentarea comercială actuală a BFW Europe, producător și furnizor internațional de mașini-unelte, indică drept distribuitor pentru România „WMW Romania” și publică două contacte: Alexandru Munteanu – General Manager și Evgenii Poliakov – Commercial Manager. Fiecare apare cu adresă de e-mail pe domeniul wmw.ro; pentru Polyakov este publicat și numărul +40 755 049 707. (BFW Europe)
Detaliul nu este o chestiune semantică. Documentul din Monitorul Oficial dovedește că Polyakov nu mai era asociat după 28 aprilie 2023; prezentarea BFW arată că el continuă să fie folosit public în structura comercială WMW Romania. Cu alte cuvinte, ieșirea din capital nu a însemnat, cel puțin la nivelul reprezentării comerciale, dispariția lui din proiectul industrial construit în jurul noii World Machinery Works.
Trebuie păstrată însă și aici limita probei. Pagina BFW este o prezentare comercială a rețelei sale de distribuție, nu un extras din Registrul Comerțului și nici un contract de muncă. Ea nu ne spune în ce bază juridică lucra Polyakov pentru WMW — angajat, consultant, mandatar sau colaborator — și nici de când exact exercita această funcție. Spune însă fără echivoc cum era prezentat către piață, mai exact Munteanu conducea WMW Romania, Polyakov îi gestiona comercial relația cu clienții.
Este o distincție importantă pentru tot ce urmează. În acte, Polyakov ieșise din companie. În exterior, numele lui continua să stea lângă cel al lui Munteanu, pe aceeași carte de vizită industrială. Iar când cei doi vor reapărea împreună în 2026 în ancheta privind VL40, procurorii nu vor reuni doi foști asociați care se pierduseră între timp unul de altul, ci două persoane între care relația comercială rămăsese vizibilă public mult după cesiunea părților sociale.
VL40. Utilajul există ca produs WMW Romania
În dosarul penal, VL40 apare ca obiectul în jurul căruia se construiește întreaga operațiune comercială investigată de DIICOT. În piața de utilaje industriale, însă, numele nu este o abstracție și nici un cod tehnic rătăcit într-un referat de anchetă. În 2026, pe platforma internațională Used-Machines apare la vânzare un utilaj identificat explicit drept „WMW Romania VL40”, descris ca Vertical Turning and Milling Lathe VL 40, adică un strung vertical cu funcție de frezare. Anunțul, cu ID-ul A217-29728, îl prezintă ca utilaj nou, „fully functional”, cu an de fabricație 2026 și localizare declarată în Berlin, Germania. Oferta fusese actualizată la 16 aprilie 2026. (Used Machines)
Dimensiunile explică de ce un asemenea echipament nu circulă discret într-o dubă cu prelată. Fișa tehnică indică o masă de lucru cu diametrul de 3.500 mm, capacitate pentru piese de până la 60.000 kg, diametru maxim declarat al piesei de 4.300 mm, înălțime totală de aproximativ 7 metri, lungime de 6 metri și lățime de 5 metri. Centrul de prelucrare are funcții de strunjire și frezare CNC, magazii automate de scule și sisteme de răcire și filtrare dimensionate pentru operațiuni industriale grele.
Aici trebuie trasată din nou linia dintre ceea ce știm și ceea ce ar fi comod să presupunem. Nu avem dovada că utilajul din fotografiile anunțului este chiar exemplarul vizat de dosarul DIICOT. Coincidența de model, producător declarat și perioadă nu este suficientă pentru identificarea unei mașini industriale individuale. Pentru asta ar trebui număr de serie, documentație de fabricație, contract, factură ori alt element unic de trasabilitate.
Relevanța anunțului este alta. El arată că, în 2026, VL40 era oferit public pe piața internațională ca produs „WMW Romania”, cu specificații tehnice complete și o identitate comercială clară. Modelul exista, așadar, dincolo de limbajul anchetei penale și putea fi găsit de orice cumpărător industrial care căuta un strung vertical de mare tonaj.
Pentru povestea noastră, aceasta este piesa care închide cercul tehnic. În 2009 îl găseam pe Polyakov în industria utilajului petrolier din Târgoviște. În 2023, AMCO lua numele World Machinery Works și se instala comercial în tradiția fabricii din Bacău. Trei ani mai târziu, piața internațională afișa deja un WMW Romania VL40. Iar exact un VL40 ajunge în centrul anchetei DIICOT privind tentativa de transfer către Belarus.
Asemănarea este suficient de importantă pentru a fi documentată și insuficientă pentru a fi transformată, fără probe suplimentare, în identitate de exemplar. Într-o investigație serioasă, diferența dintre cele două contează enorm.
În 2026, Dosarul Belarus îi aduce din nou împreună
La sfârșitul lui septembrie 2026, traseele lui Alexandru Munteanu și Evgenii Poliakov se intersectează din nou, de data aceasta nu într-un registru al comerțului, într-o licitație sau într-o prezentare comercială, ci într-un dosar al DIICOT. Procurorii investighează încălcarea și eludarea regimului sancțiunilor internaționale, precum și comercializarea, transferul și exportul unor produse cu dublă utilizare. În centrul cauzei se află VL40, strungul vertical evaluat la aproximativ 1,75 milioane de euro. La 29 septembrie, anchetatorii au dispus continuarea urmăririi penale față de opt suspecți.
Potrivit DIICOT, investigația privește activități desfășurate între decembrie 2025 și septembrie 2026, iar utilajul ar fi urmat să ajungă, prin destinatari intermediari din state terțe, la o entitate din Belarus aflată sub sancțiunile Uniunii Europene. Procurorii vorbesc despre circuite comerciale construite prin companii din afara UE pentru disimularea beneficiarului final și despre un produs industrial susceptibil să fie utilizat atât civil, cât și pentru fabricarea unor echipamente cu destinație militară.
Sursele judiciare citate de AGERPRES merg mai departe și nominalizează compania, beneficiarul final ar fi fost KUZLITMASH OAO, din Belarus, membră a holdingului BelAZ. În această schemă, Alexandru Munteanu, în calitate de administrator și director general al World Machinery Works SRL, ar fi coordonat și participat la operațiunile de comercializare și transfer ale VL40 către intermediari, între care societăți din Germania și Kazahstan. Aceleași surse susțin că Munteanu și Poliakov ar fi inițiat împreună operațiunea de transfer.
Mai există un detaliu care scoate cazul din zona unei simple tranzacții comerciale eșuate. Potrivit surselor judiciare, demersurile pentru livrarea utilajului ar fi continuat după ce ANCEX, structura Ministerului Afacerilor Externe competentă în controlul exporturilor, respinsese solicitări de autorizare, inclusiv din cauza riscului ca produsul să ajungă la un alt utilizator final decât cel declarat. DIICOT afirmă separat că actele de urmărire penală indică atât solicitări de autorizare respinse, cât și continuarea operațiunilor ulterior acestora.
Anchetatorii mai susțin că asupra unor utilaje ar fi fost operate modificări hardware, software și de parametri tehnici care le-ar fi conferit caracteristici compatibile cu utilizări militare. Tocmai această combinație — produs cu dublă utilizare (civilă și militară), beneficiar final sancționat și circuite comerciale prin state terțe — este ceea ce DIICOT încearcă acum să reconstruiască.
La 1 octombrie 2026, surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că atât Alexandru Munteanu, cât și Evgeni Poliakov au fost reținuți pentru 24 de ore. Reținerea este o măsură procesuală, nu o hotărâre asupra vinovăției. Dosarul se află în faza urmăririi penale, acuzațiile trebuie probate, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
După toate documentele parcurse până aici, greutatea acestei reapariții comune este însă limpede. În 2009, Polyakov era deja în ecosistemul UPET. Mai târziu îl găsim la EVDANCO. Munteanu intră în același mediu industrial, cei doi ajung asociați în AMCO, firmele lor apar împreună în procedura CARFIL, iar Polyakov continuă să fie prezentat comercial în WMW și după ieșirea formală din capital. În 2026, aceleași două nume ajung din nou alături, de data aceasta într-o anchetă privind traseul unui VL40 spre Belarus. Dosarul penal este nou. Relația dintre oamenii și companiile din jurul lui este mult mai veche.
Epilog de episod: nu o întâmplare din 2026, ci o istorie industrială
Privit doar prin comunicatele de presă și prin reținerile de la începutul lui octombrie 2026, cazul VL40 pare o poveste care începe brusc, cu un utilaj de mare tonaj, un traseu comercial prin state terțe, Belarus, sancțiuni europene și două nume ajunse în atenția DIICOT. Documentele adunate însă în jurul companiilor schimbă perspectiva. Nu pentru că ar demonstra că tot ceea ce s-a întâmplat din 2009 încoace conducea inevitabil spre acest dosar — o asemenea concluzie ar fi comodă și falsă — ci pentru că arată că oamenii, firmele și competențele industriale implicate în prezent au o istorie comună, lungă și perfect documentabilă.
Evgeny Polyakov apare în 2009 în structura unei societăți controlate de UPET, pe platforma industriei petroliere din Târgoviște. Mai târziu îl regăsim la EVDANCO, tot în utilaj greu și oil & gas. Alexandru Munteanu intră în același mediu profesional, iar drumurile celor doi ajung să se suprapună societar în AMCO Equipment. În 2022, AMCO cere statului aproape 19,6 milioane de lei pentru un proiect de investiții de aproape 48 de milioane, iar în același an apare, împreună cu EVDANCO ca terț susținător, într-o procedură CARFIL pentru furnizarea unui utilaj industrial. Nu există dovadă că această licitație ar avea vreo legătură cu VL40. Există însă dovada unei relații comerciale și profesionale anterioare dosarului cu mult timp.
La Bacău, peste această istorie se suprapune alta. Vechea World Machinery Works SA intrase în faliment, patrimoniul său fusese adjudecat, iar pe platforma fabricii apăruse între timp Bacău Industrial Park. În 2023, AMCO începe să fie prezentată public drept compania care repornește Mașini Unelte. Câteva zile mai târziu, Polyakov iese formal din acționariat, iar AMCO adoptă chiar numele World Machinery Works. Noua societate nu era succesoarea juridică a vechii fabrici, dar prelua numele, producția și capitalul simbolic al unui brand industrial cunoscut. În exterior, relația Munteanu–Polyakov continua. Unul era prezentat ca General Manager, celălalt ca Commercial Manager al WMW Romania.
Abia după această cronologie, episodul din 2026 își capătă proporțiile reale. Anchetatorii susțin că Munteanu și Polyakov ar fi fost implicați împreună în transferul unui VL40 către un beneficiar final din Belarus. Acuzațiile sunt în curs de verificare judiciară, iar răspunderea penală nu se deduce din istoricul unei companii, din cetățenia unui asociat sau din faptul că două persoane au lucrat împreună ani la rând. Dar nici istoria nu poate fi ștearsă pentru comoditatea unei știri de o zi. Ce apare acum într-un dosar penal are în spate aproape două decenii de relații industriale, companii, cesiuni, investiții, utilaje și schimbări de identitate comercială.
Aici este, de fapt, limita corectă a acestei investigații și totodată punctul ei forte. Nu afirmăm că trecutul explică vinovăția din prezent. Arată însă că prezentul nu poate fi citit fără trecut. Dosarul DIICOT începe în 2026. Povestea celor două nume din centrul lui începe însă cu mult înainte.
