Va avea sau nu căldură și apă cladă Timișoara în iarna ce vine? Dosarul de termoficare Timișoara rămâne, după aproape șase ani de administrație Fritz, unul dintre cele mai costisitoare și mai greu de închis ale municipalității. Pe Dominic Fritz nu îl mai interesează. Oficial. Neoficial nu l-a interesat decât în măsura în care oamenii și presa au făcut presiuni asupra sa și a echipei sale.
Acum, în vila de 350.000 de euro sau oriunde în lume, are confortul unui cămin cu căldură și apă caldă dar mai ales liniștea unui om fără griji. Va avea timp să călătorească în comunitățile din diaspora dar și să facă întâlniri cu circuit închis în Timișoara și alte 2-3 fiefuri USR, unde și-a început deja campania pentru posibilele anticipate, în tandem cu aripa Bolojan din PNL.
Dincolo de raportul pe 2026, care este o imensă glumă proastă de propagandă, de parastasul politico-administrativ de la Timișoara, adunătura ce amintea de sectanții din sudul Statelor Unite și de câteva proiecte terminate parțial sau cu nereguli, e posibil ca procurori și Curtea de Conturi să înceapă să îi ceară retroactiv, socoteală. Ceea ce ar fi nu numai just, ci absolut firesc.
Dacă e să contabilizez eșecurile din 6 ani ale administrației Fritz, eșecuri ce continuă și azi, lista r fi foarte lungă, mai ales la proiectele mari, cele sistemice și cu impact social și urbanistic. Cel mai otrăvit măr, a cărui antidot Fritz nu l-a găsit în 6 ani, este termia din Timișoara și problema Colterm. Evident că în 2020, Fritz promitea soluții magice și rapide, pe care doar pelicanii și aplaudacii naivi le-au și crezut.
Totul a fost bine până la primul duș rece pentru cei (pe atunci) 55 000 de abonați la termia centralizată, adică frigul crunt din case, spitale și școli din iarna lui 2021/2022. Evident, Fritz a făcut ce face orice politician care a eșuat – dă vina pe datoriile fostului regim, ep greaua moștenire și pe conducerea centrală din capitala țării. Clasic. Dar subțire și insuficient. Iar scuzele și aruncarea vinovăției nu ține de clad oamenilor.
Iarna nu citește planurile de campanie
Ceea ce mă duce cu gândul la o pararelă istorică. Despre frigul Rusiei, care, alături de alți factori, l-a învins atât pe Napoleon, dar a învins și Wermacht-ul lui Hitler în Al Doilea Război Mondial.
Există războaie pe care nu le câștigi cucerind teren, ci pur și simplu supraviețuind iernii. Napoleon a aflat asta în Rusia, în 1812. Un secol și ceva mai târziu, Wehrmacht-ul trimis de Hitler spre Moscova, cu Grupul de Armate Centru comandat de feldmareșalul Fedor von Bock, avea să descopere aceeași regulă, într-o versiune industrializată. Poți încerca un război ultra-rapid, celebrul Blitz-krieg, poți avea armată, tehnică, planuri și comunicate triumfale, dar frigul nu citește strategii și nici nu așteaptă conferința de presă.
Firește, istoria este ceva mai serioasă decât legenda „Generalului Iarnă”. Napoleon nu a fost învins doar de ger. Grande Armée fusese măcinată de foamete, boli, dezertări și atacurile rusești înainte ca frigul să transforme retragerea într-un dezastru; cercetări recente asupra ADN-ului unor soldați morți în campania din 1812 au identificat inclusiv agenți patogeni responsabili de febră recurentă și febră paratifoidă. Până și povestea spectaculoasă a nasturilor de cositor care s-ar fi pulverizat la frig este tratată astăzi mai degrabă ca o ipoteză seducătoare decât ca explicație serioasă a catastrofei.
Nici armata germană n-a pierdut în fața Moscovei pentru că termometrul s-a supărat pe Hitler. Trupele ajunseseră epuizate, liniile logistice se întinseseră pe distanțe uriașe, comandamentul mizase pe un război scurt și nu pregătise suficient armata pentru iarnă. Când frigul a venit, sistemul era deja împins dincolo de limite; contraofensiva sovietică din decembrie 1941 a făcut restul. (Holocaust Encyclopedia)
Tocmai de aceea comparația merită făcută cu Timișoara. Iarna nu creează toate problemele. Iarna doar le scoate din PowerPoint.
Timișoara, după aproape șase ani de termie
Dominic Fritz a ajuns la Primăria Timișoara în toamna lui 2020, iar mandatul său a fost reconfirmat în 2024. După aproape șase ani, termoficarea centralizată nu poate fi prezentată drept un dosar închis. Colterm este în insolvență din octombrie 2021, sistemul continuă să consume sume importante din bugetul local, iar în septembrie 2026 Consiliul Local a aprobat încă 18 milioane de lei fără TVA, apoi alte 11 milioane de lei cu TVA, pentru pierderi tehnologice induse. (Primariatm)
Pentru timișorean, însă, termoficarea n-a fost niciodată o problemă contabilă. În octombrie 2021, după sistarea gazului către Colterm, orașul a rămas fără căldură și apă caldă; în ecuație nu erau numai apartamentele racordate la sistem, ci și școli și spitale, iar primarul vorbea atunci despre aproximativ 50.000 de gospodării expuse crizei.
De atunci au existat investiții în rețele, contracte de gaze, stocuri de combustibil și bani transferați de municipalitate. Fritz însuși a invocat în 2024 peste 30 de kilometri de rețea înlocuită și achitarea unor datorii istorice. Sunt fapte care trebuie puse în bilanț.
Numai că și bilanțul tehnic al Primăriei continuă să descrie un sistem cu eficiență scăzută, pierderi mari, conducte îmbătrânite și probleme de exploatare și întreținere. În 2025, municipalitatea a aprobat oficial un nou bilanț energetic pentru anul 2024, iar în 2026 continuă să acopere din buget diferența dintre pierderile reale și cele recunoscute în tarif. (assets.primariatm.ro)
Așa că povestea pe care o începem aici nu este despre vreme și nici despre nostalgia centralelor de cartier. Este despre ceea ce se întâmplă când o infrastructură veche întâlnește o companie supraîndatorată, prețuri volatile la energie, certificate de carbon, decizii administrative întârziate și ani în care fiecare iarnă trebuie pregătită aproape ca o operațiune de urgență.
Frigul rusesc nu l-a învins singur pe Napoleon și nici nu a câștigat singur bătălia Moscovei. A făcut însă vizibile, fără menajamente, erorile acumulate înainte de primul viscol.
La Timișoara, gerul are aceeași lipsă de tact. Nu votează, nu citește comunicatele Primăriei și nu știe cine a moștenit datoriile de la cine. Când gazul nu ajunge, cărbunele lipsește, certificatul nu este cumpărat sau conducta pierde, caloriferul rămâne rece cu o obiectivitate aproape ofensatoare.
Seria care urmează este istoria acestei facturi, de la Oradea lui Ilie Bolojan la Timișoara lui Dominic Fritz, de la certificatele CO₂ uitate la termen până la insolvențe, amenzi de zeci de milioane de euro și bani publici puși, an după an, între oraș și următoarea iarnă.
