Alfred Simonis a reacționat luni la spectacolul politic „Timișoara. Revoluția continuă”, organizat cu o zi înainte în jurul lui Dominic Fritz și al USR. Dincolo de războiul previzibil dintre partide, rămâne însă o problemă mult mai serioasă. Confiscarea și transformarea Revoluției timișorene din decembrie 1989 într-un instrument de comunicare pentru lupta politică din 2026. Cu scenă, miniștri, lideri de partid, eșarfă tricoloră, pian, imn și, pentru cine voia să participe la revoluție, înscriere prealabilă și QR code. Reacția vine după evenimentul Dominic Fritz – „Revoluția continuă”, organizat duminică la Timișoara în jurul liderului USR.
„Revoluție. Un cuvânt pe care niciun politician, mai ales timișorean, nu ar trebui să-l folosească în scop electoral”. Așa și-a început Alfred Simonis, luni, 28 septembrie, mesajul de revoltă vizavi de evenimentul organizat cu o zi înainte de Dominic Fritz și USR. Președintele CJ Timiș a lăsat apoi politețurile administrative pentru alte ocazii și a spus direct că situația politică a liderului USR nu poate fi amestecată cu memoria orașului: „Timișoara nu începe și nu se termină cu niciun om politic, iar Revoluția este a Timișoarei, nu a lui Dominic Fritz”.
Simonis a insistat că Fritz poate contesta legea, Parlamentul, partidele sau Curtea Constituțională, dar nu are, în opinia sa, dreptul să-și suprapună propria situație politică peste Revoluția din 1989. Este poziția unui adversar politic și trebuie citită ca atare. Numai că decorul ales de USR i-a oferit adversarului muniția gata ambalată.
Revoluția cu QR code
Cronologia începe cu șase ani înainte. Pe 27 septembrie 2020, Dominic Fritz câștiga pentru prima dată Primăria Timișoara. Exact aceeași dată a fost aleasă, în 2026, pentru evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, programat cu trei zile înainte de încetarea mandatului său. Site-ul lui Fritz îl prezenta drept „eveniment-manifest” și reamintea explicit victoria electorală din 2020. Formularul cerea nume, telefon și e-mail, genera acces prin QR code și permitea participantului să mai înscrie până la cinci prieteni. Revoluțiile moderne au progresat…în 1989 se intra în Piața Operei fără formular online.
În fundal exista însă un fapt mai puțin poetic. Pe 18 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție respinsese definitiv recursul lui Dominic Fritz și validase raportul ANI prin care fusese constatat conflictul său de interese administrativ. Instanța a reținut existența relației financiare cu persoana care îl împrumutase în campania din 2020 și participarea primarului la emiterea actului administrativ analizat de ANI. Fritz a contestat constant interpretarea și consecințele cazului.
Mai întâi s-au terminat banii. Apoi a continuat Revoluția…pe datorie
Cu numai douăsprezece zile înainte ca Dominic Fritz și USR să urce Revoluția pe scenă, cu slogan, grafică, miniștri și pian, administrația Fritz tocmai contabilizase un eșec mult mai puțin fotogenic pe același subiect. Pe 15 septembrie, Primăria Timișoara a pus pe masa Consiliului Local proiectul prin care 10.029.952,81 lei din bugetul local urmau să fie alocați pentru continuarea și finalizarea „Memorialului (Traseul) Revoluției din Decembrie 1989”. Proiectul fusese finanțat prin PNRR, contractul fiind semnat încă din 17 octombrie 2022, cu o finanțare nerambursabilă de aproape 18,8 milioane de lei, însă termenul de implementare a ajuns la 31 august 2026 fără ca lucrările să fie terminate. Presa locală a consemnat pierderea finanțării pentru lucrările nefinalizate, iar municipalitatea a fost obligată să mute nota de plată spre bugetul Timișoarei.
Ironia este greu de îmbunătățit editorial. Administrația care, la jumătatea lui septembrie, nu reușise să ducă la capăt în termen tocmai Traseul Revoluției, proiect prezentat oficial ca instrument de păstrare a memoriei celor întâmplate în decembrie 1989, avea să descopere două săptămâni mai târziu o eficiență remarcabilă în folosirea aceleiași Revoluții ca decor politic. Pe șantier, plăci de granit turcoaz fisurate, întârzieri și peste 10 milioane de lei împinse spre bugetul local; pe scenă, „Revoluția continuă”, lumini, insignă și mesaj politic perfect ambalat. Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat întârzierile prin dificultățile de aprovizionare cu piatră din Iran și prin războiul din Orientul Mijlociu, dar explicația nu schimbă rezultatul eșecului administrativ. Proiectul nu a fost finalizat în intervalul de finanțare, iar Primăria a trebuit să găsească bani locali pentru a-l duce la capăt.
Dan Perjovschi, de la Timișoara culturală la Timișoara de partid
Între timp, ingredientele simbolice pentru 27 septembrie au fost pregătite atent. Identitatea vizuală a evenimentului a folosit grafica lui Dan Perjovschi, artist prezent în programele culturale majore ale Timișoarei în ultimii ani. În 2023, lucrările sale au făcut parte din programul Capitalei Europene a Culturii, iar în decembrie 2024 Centrul de Proiecte și Casa de Cultură au organizat un eveniment dedicat celor 35 de ani de la Revoluție avându-l invitat. În 2025, o retrospectivă Perjovschi a fost finanțată prin programul „Cultura în prezent”, cu un buget solicitat de 150.000 de lei.
Confiscare simbolului a observat-o, la fel de ironic, în doar câteva cuvinte și profesorul de istorie Adrian Kali, unul dintre supraviețuitorii care au fost împușcați la Timișoara, în decembrie 1989.
Pentru întâlnirea politică din 2026 au apărut desenele „Timișoara. Revoluția continuă”, legătura grafică 1989–2026 și insigna „Dominic Fritz. TOT Primarul nostru”. Cine a comandat și cine a plătit aceste materiale nu rezultă din informațiile publice identificate până acum. La fel, nu este indicat public cine a suportat costurile sălii CRAFT, ale producției tehnice, pentru comunicarea prin SMS și ale întregii operațiuni de mobilizare.
Vineri, 25 septembrie, susținătorii primeau pe e-mail invitația. Sâmbătă, mesajul ajunsese pe telefon: „Duminică te așteptăm la revoluție. Mai sunt ultimele 100 locuri disponibile. Înscrie acum un prieten!”. Așadar, cu o zi înainte, revoluția mai avea exact 100 de locuri libere. Istoria nu precizează dacă exista și listă de așteptare.
Duminică, 27 septembrie, CRAFT s-a umplut. Presa locală a relatat participarea a peste o mie de persoane, iar pe scenă au apărut miniștri, parlamentari, actuali și foști lideri USR, alături de echipa politică și administrativă a lui Fritz. Evenimentul a fost transmis inclusiv pe pagina oficială a partidului și pe cele ale filialelor.
Aici începe problema pe care USR a făcut foarte puțin pentru a o ascunde. Întâlnirea nu a rămas un bilanț sentimental al unei administrații locale. A devenit un eveniment politic în sensul cel mai obișnuit al termenului. Diana Buzoianu a vorbit despre cât de „frică” le-ar fi adversarilor de USR, iar discursurile au legat plecarea lui Fritz din Primărie de viitorul partidului și de confruntarea politică națională.
Dominic Fritz însuși a formulat explicit cheia în care vede momentul: „O majoritate politică toxică pentru România a decis să-mi întrerupă mandatul brutal și neconstituțional”. Apoi a mutat discursul de la propriul mandat către partid și lupta pentru putere, explicând că scoaterea sa din Primărie nu îl scoate din politică și că USR nu abandonează confruntarea.
Confiscarea și politizarea unui simbol al suferinței
În acest punct, „Revoluția continuă” nu mai era o metaforă vagă de pliant cultural. Revoluția din decembrie 1989 fusese așezată explicit peste actualul conflict politic. Tocmai aici a intervenit duminică și Florin Pușcaș, redactor-șef al portalului Știri pe Surse, care a comentat pe Facebook într-un registru deloc diplomatic: „Ceva mai jenant rar am văzut”. El a descris evenimentul drept un „adio” politic și a criticat faptul că, în opinia sa, ce idn USR „au luat Revoluția timișoreană pe partid. Rușinos…”.
Formularea este acidă, dar atinge o vulnerabilitate reală de comunicare. Revoluția din Timișoara nu s-a desfășurat pentru cariera unui primar și nici pentru continuitatea unui partid în sondaje. În decembrie 1989 au existat morți și răniți, represiune, familii distruse și oameni care au ieșit în stradă împotriva unei dictaturi. Punerea acelei memorii lângă soarta administrativă a unui politician contemporan era, inevitabil, o invitație la controversă.
Mai ales că regia evenimentului a mers mult mai departe decât titlul. Dominic Fritz a apărut pe scenă purtând eșarfa tricoloră de primar. Codul administrativ stabilește că eșarfa este însemnul funcției și că se poartă obligatoriu la Ziua Națională, solemnități, recepții, ceremonii publice și căsătorii. Legea nu spune explicit că ar fi interzisă la reuniuni politice, deci simpla purtare nu poate fi prezentată corect drept încălcare legală. Dar imaginea rămâne interesantă și, evident, deplasată. Președintele USR rostea un discurs politic, înconjurat de liderii partidului, purtând peste costum simbolul oficial al primarului Timișoarei. Instituția și partidul încăpeau, pentru câteva ore, pe același sacou.
Iar finalul a fost aproape imposibil de parodiat, pentru că realitatea își scrisese singură scenariul. Dominic Fritz s-a așezat la pian și a acompaniat „Deșteaptă-te, române!”, în timp ce publicul ridicat în picioare a scandat „Timișoara!”.
Luni dimineață, după ce lumina de scenă s-a stins, a rămas disputa despre cine și până unde poate folosi simbolurile orașului. Alfred Simonis a formulat cea mai dură acuzație: „Nu a îndrăznit nimeni în 36 de ani de democrație să confiște idealul din decembrie 1989 pentru un interes personal”.
Este afirmația unui lider PSD despre liderul USR, nu verdictul unei instanțe. Numai că ea descrie exact terenul pe care Dominic Fritz și partidul său au ales singuri să joace – nu administrație versus administrație, nu bilanț versus contra-bilanț, ci propria luptă politică așezată lângă decembrie 1989.
Adio! Dar rămân cu tine…
Dominic Fritz a spus duminică: „Nu este un rămas-bun, pentru că nu plec nicăieri”. Probabil că are dreptate în privința politicii. În ceea ce privește Revoluția, însă, discuția abia începe. În 1989, Fritz avea 6 ani și locuia într-un sat din Germania. Nicio legătură cu morții și răniții Revoluției române din decembrie 1989.
Pentru că Timișoara a mai văzut oameni urcați pe scene și politicieni convinși că istoria începe odată cu ei. Revoluția adevărată a avut însă o particularitate greu de reprodus în 2026, căci lupta și viețile pierdute în 1989 nu aveau departament de comunicare, newsletter, buton de înscriere și QR code.
*cover generat cu DALL-E 3
